INTERVIU cu Prof.univ. Dr. RADU MOGA MANZAT

                          

                                                                                                   Realizat de Prof.dr.Alin Bîrțoiu

                                                                                                    Publicat în Revista Veterinaria Nr.21

                                                                                                     Ianuarie-Martie 2016 pg 50

1. Reporter: – Domnule Profesor am dori să aflăm motivele care v-au determinat să alegeți medicina veterinară ca profesie.

– Cred că o să vă cam dezamăgesc de la bun început. Este vorba pur și simplu despre un șir de întâmplări. Mai concret, spun că eu nu am ales această profesie, ci că m-a ales pe mine forța împrejurărilor să intru în marea familie a veterinarilor. Am fost un elev silitor al Școlii Tehnice de Minerit- secția electromecanică – singura care putea fi urmată în Brad, jud.Hunedoara, în anul1952. Dar, din păcate, în 1955, pe când ajunsesem în anul III, școala pe care o urmam s-a desființat brusc, fără nici un avertisment prealabil. Și uite așa am ratat șansa de a deveni un bun ing. minier, pentru care eram setat (pentru că, după anul IV aș fi avut dreptul să intru la Facultatea de Mine din Petroșani, făra examen de admitere, în baza mediei bune pe care o aveam). A trebuit însă să o iau de la început, cu clasa 8-a de liceu, pe care l-am făcut la fără frcvemță. Având o condiție materială extrem de modestă, fiind lipsit de sprijin părintesc foarte de timpuriu, după absolvire am fost bucuros să urmez chemarea unui unchi din Timișoara, care s-a oferit să mă susțină material, și cu ceva meditații, să fiu admis în anul întâi la Instituul Agronomic din Timișoara. Pentru mine asta a însemnat o mare șansă, pe care am apucat-o cu amândouă mâinile, echivalând-o cu șansa oferită unui naufragiat de către o colectivitate de pescari, de pe țărmul unui ocean învolburat al acelor vremuri tulburi. Aici, de la început a trebuit să optez între agricultură și zootehnie. Am ales zootehnia. Nu știu dece. Dar mi-a plăcut foarte mult facultatea, am învățat foarte bine, am obținut bursă de merit plus bursă republicană, și priveam cu multă încredere viitorul. Numai că, după anul trei de facultate, din nou mi s-a desființat școala pe care o urmam!. Tot pe neașteptate. Acum aveam de ales între Facultatea de Agricultură și cea de Medicină Veterinară din București. Despre ultima nu știam practic absolut nimic, dar ni s-a spus că ea înglobează și creșterea animalelor, respectiv zootehnia care tocmai se desființase, și pentru care simțisem o oarecare atracție și apoi mult atașament, așa că am optat pentru veterinară. Adevărul este că dintotdeauna am îndrăgit natura, în special expresia ei pe partea animală și vegetală. Până astăzi nu am încetat să mă tot mir de toată complexitatea și de toate minunățiile pe care mereu ni le dezvăluie natura vie. Și din nou m-am pus pe învățat cu încredere, astfel că, pe tot parcursul școlarizării am beneficiat în continuare de bursă (care pentru mine era absolut vitală), iar la finele ultimului an, pe baza mediei generale, am beneficiat de o repartiție guvernamentală la Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara, care fusese recent înființată. Din acel moment am început să mă atașez puternic afectiv de profesia pe care urma să o slujesc, pentru tot restul vieții. Cu timpul am înțeles ce norocos am fost ajungînd aici, sentiment la care a contribuit și minunatul colectiv de la Disciplina de boli infecțioase, în mijlocul căruia am nimerit, colectiv condus de Profesorul Valentin Volintir, un model pentru mine, căruia nu voi conteni să îi port respectul și recunoștința cuvenite, pentru formarea mea profesională și morală. Ne fiind de felul meu un carierist, nu am schimbat în decursul vieții niciodată această disciplină, pentru nicio altă disciplină care mi-ar fi oferit o ascensiune mai rapidă, și pentru nici un alt loc de muncă în afară a Facultății, deși ocazii au fost destule. Am considerat, și continui să cred că, traseismul ocupațional (ca și îndeplinirea pe timp mai îndelungat a unor funcții administrative) poate să te ajute material, dar este un handicap insurmontabil în desăvârșirea profesionlă autentică (dacă cumva se dorește așa ceva) sau mai pe șleau spus, conduce în mod inevitabil la descalificarea profesională (proporțională cu timpul alocat), niciodată recunoscută de cei în cauză. (more…)


Posted in My complete profile, Profesional-stiintific and tagged , by

Punct de vedere privind prezenta C.perfringens in apa de robinet

Punct de vedere solicitat de orașul P.N. în legătură cu faptul că, în apa potabilă a orașului s-a constatat prezența

lui Clostridium perfringens, cu referire specială la:

  • 1) Pericolul pe care îl presupune prezența bacteriei in apa de băut.

  • 2) Care ar putea fi modalitățile de control.

    Pericolul pe care îl prsupune prezența lui Clostridium perfringens în apa de băut.

    Clostridium perfringens este, așa după cum bine se știe, un germen ubicvitar. El se găsește în anumite limite și se înmulțește în tubul digestiv al tuturor viețuietoarelor sănătoase cu sânge cald. Omul nu face deci excepție. Dar prezența lui în intestin este tranzitorie și – în mod normal- aflată într-un echilibru dinamic cu celelalte bacterii epifite ale intestinului. Atunci când acest echilibru dispare, în favoarea unuia dintre participanți, apare starea patologică.

    Food and Drug Administration consideră toxiinfecțiile și infecțiile digestive cu Clostridium perfringens ca fiind printre cele mai frecvente în SUA, care pot apărea dacă alimentul sau apa contaminată conține mai mult de 8-10 bacterii/g. Ceea ce se poate întâmpla relativ frecvent. Totuși, valoarea indicatorului prezenței lui C.P. în apa de băut nu constă doar în riscul pe care îl incumbă acesta, prin el însuși, de apariție a unor tulburări digestive, ci și -poate că mai ales- informația pe care o furnizează ca pe un avertisment că, dacă a fost posibilă ajungerea în apa potabilă a lui  C.P. , atunci este posibilă și ajungerea unei serii întregi de alți agenți patogeni, dintre care unii  foarte periculoși. 

     

    Există un permanent aport de CP în organism, care este ingerat odată cu alimentele sau cu apa, aport care poate fi diminuat dar nu poate fi exclus cu desăvârșire, oricâte măsuri restricive s-ar lua. Ajuns în intestin, de cele mai multe ori în forma sporulată, CP trece în forma vegetativă, unde se multiplică, produce o multitudine de exotoxine și endotoxine, putînd atinge o concentrație de 1000- 1000000 bacterii/g de conținut intestinal de unde, încet-încet, este dragat spre ieșire, odată cu chimul intestinal, datorită peristaltismului. Evident că astfel mediul exterior este permanent poluat cu dejecții ale animalelor sau oamenilor. Aici – în funcție de condițiile din substrat, de temperatură, umiditate, chimism etc – formele vegetative fie sunt repede distruse în contact cu oxigenul, fie sporulează, în ultimul caz rămânând viabile până la 1-2 ani. Antrenați de apele pluviale, de vânt sau în alte feluri, sporii inevitabil ajung să polueze apele de suprafață: râurile, lacurile, iazurile, fântânile deschise, ca și pășunile, culturile, fructele, legumele etc. Cu alte cuvinte, nu este ceva neobișnuit ca toate apele de suprafață folosite dintotdeauna ca atare ( deci nedecontaminate) pentru adăparea animalelor sau pentru consum uman să conțină, într-o măsură mai mare su mai mică CP. Și totuși, obișnuit nu apar îmbolnăviri, deoarece în cazul lui CP, spre deosebire de dizenterie, febra tifoidă ș.a.,simpla prezență a bacteriei nu este suficientă pentru ca să apară boala. În cazul lui CP, pentru ca să se declanșeze boala, foarte  important este numărul bacteriilor ingerate, respectiv concentrația în germeni a apei sau alimentului, pe lângă alți factori îndeobște cunoscuți că sunt capabili să perturbe echilibrul biocenotic intestinal, într-un sens favorabil lui CP.

    Încă în 1979, într-un studiu făcut pe 1088 probe de ape de suprafață din țara noastră (râuri, lacuri), Secașiu a demonstrat că, din 53,5 % dintre acestea s-a putut izola Clostridium perfringens, dintre care 41,2% erau tulpini toxigene, majoritatea de tip A. Și, nota bene că protecția mediului era tratată pe atunci cu mult mai multă seriozitate decât în prezent.

    În aceste zile se discută intens în Media despre apele potabile -de izvor și de masă- contaminate, puse în vânzare de câteva firme, care se fac vinovate că au depășit flagrant numărul de bacterii admise la 100 ml apă. Din păcate nu ni se dă (sau nu s-au determinat) decât NTG nu și indicatorii biologici colifofmi, enterococi sau CP, care ar avea mai mare valoare privind natura poluanților.

    De asemenea, specialiștii din P. N. ar putea lua legătura cu cei de la Compania de Apa Târgoviște, care au fost recent confruntați cu o situație oarecum similară, fiind nevoiți ca în data de 14.01.2016 să oprească alimentarea cu apă a orașului Târgoviște și a altor localități limitrofe, episodul fiind soldat cu 250 cazuri de îmbolnăvire și un deces. Oamenii înțelepți învață din experiența altora,

    În situația de la P.N pusă în discuție, înțeleg că este vorba tot despre apa de la robinet, în care s-a pus în evidență de asemenea CP.  Se poate presupune că aici este vorba de una din două cauze: sau la nivelul uzinei de apă a intervenit o cauză indezirabilă, la nivelul uneia din treptele de epurare, ceea ce nu este greu de depistat, sau aportul de CP în afluent este așa de mare, încât stația de epurare nu poate face față decontaminării eficiente cu tehnologia actuală, ceea ce de asamenea poate fi dovedit destul de simplu.

    Ceea ce cred eu că este de imporanță primordială, este să se treacă imediat la identificarea și monitorizarea numărului de CP în fiecare stadiu al epurării, de la intrarea în stație și până la ieșire, respectiv la robinet, la intervale scurte de timp. Gradul de poluare cu CP a apelor nu poate fi apreciată inditect, prin determinarea coliformilor, ci numai prin detectarea, diferențierea și numărarea directă a lui CP. De asemenea menționez că NTG adesea nu se corelează cu nr. de CP. din care cauză trebuie ca monitorizarea nr de CP să fie permanentă, cel puțin până la redresarea situației. Subliniez că la ora actuală, nr de CP este socotit un indicator de salubritate și potabilitate mai valoros decât NTG, colifofmi și enterococi și avându-se în vedere că CP rezistă la clorinarea în doze obișnuite, ca și la temperaturi ridicate, nocive pentre alte bacteri, folosite ca indicatori. La ora actuală există medii selective și tehnici moderne, dedicate acestui scop, care permit depistara, diferențierea și numărarea CP cu maximum de operativitate și specificitate. În acest scop, o Directivă Europeană, ca și numeroși cercetători care le-au testat, recomandă  pentru detectarea, diferențierea și numărarea CP din apă două medii selective extrem de eficiente, numite CP Chromo Select Agar și TSC-agar (Tryptose Sulphite Cycloserine-agar), care presupun că sunt -sau ar trebui să fie- de mult timp cunoscute  laboratorului Uzinei și utilizate în practica curentă, având în vedere eficiența si specificitatea  determinărilor, ceea ce le recomandă și pentru practica curentă.

    2. Care ar putea fi modalitățile de control ?

    În această privință cred că măsurile se pot desprinde  logic din cele expuse mai sus. Pentru identificarea sursei de poluare instrumentul de bază utilizat consider că trebuie să fie tocmai determinarea numărului de CP pe TSC-agar sau CP ChromoSelect Agar  considerate mult mai eficiente și expeditive decât  procedeele clasice, mai vechi, menționate în legislația din domeniu (ISO 7704/1985 și Legea 458/2002). Odată identificată sursa de poluare sau faza decontaminării ineficiente, aceasta poate fi neutralizată, respectiv remediată, prin procedeele bine cunoscute de către toți specialiștii în domeniu Dacă se constată un umăr mare de CP la intrarea în stație, recomand să se facă în continuare determinări numerice a CP pe afluent (sau afluenți) în sens ascendent, din 10 în 10 Km sau, după caz, mai des, pentru a se identifica locul exact în care se deversează afluentul poluator (până la acesta nr. de CP va crește, iar imediat amonte de acesta va scădea brusc), astfel identificându-se agentul (sau agenții) poluator. Aproape sigur va fi vorba despre o fermă de animale, un abator sau un alt loc unde se deversează ape reziduale, cu dejecții animale sau umane. Atenție la faptul că există și posibilitatea să nu se găsească locul unei scurgeri continue (râuri, canale, pâraie) de dejecții umane sau animale, ci să fie vorba de locul de deversare intermitentă a vomelor care deservesc localități lipsite de canalizare și stație de epurare, dar în care locuitorii posedă fose septice. Personal consider că practica foselor septice este mai periculoasă decât vechiul obicei al WC-ului din fundul curții!.

    Dacă afluentul uzinei nu se dovedește a fi intens poluat, dar nu este suficient de eficientă epurarea în stație, evident că se intervine la nivelul fazei ineficiente, care fie că se remediază, fie că se schimbă toată tehnologia. În niciun caz nu cred că accentul trebuie pus pe dezinfecție, ci pe metodele (fazele) biologice-biochimice de decontaminare. În acest scop sunt sigur că factorii locali cunosc foarte bine ce au de făcut.

(more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , by

Mahatma Gandi:

Măreţia unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi măsurate prin felul în care sunt tratate animalele!.

XXX

Este foarte adevărat, aș adăuga eu, dar, mergând mai departe, aș spune că ar fi foarte util de știut, de către toată lumea că, dacă dorești să cunoști cu adevărat caracterul cuiva, dincolo de modul cum vrea el să se prezinte sau să pară, încearcă să îl observi atent, într-un moment când nu se știe observat, cum se comportă el cu animalele. Cu toate animalele, nu cu unul sau cu anumite animale. Să nu confundăm devotamentul unui crescător pentru frumosul și valorosul lui pet de rasă, de nu știu câte ori campion, cu compasiunea sau generozitatea celui sărac pentru orice  animal chinuit, bolnav, flămând, zgribulit sau rănit!.


Posted in Cugetari/Reflectii by

E.coli enterohemoragic– lung prilej de vorbe și de ipoteze…

 Mare îmi este mirarea când văd cu câtă nonșalanță se împroașcă internetul cu afirmații și concluzii, care de care mai neavizate, privind cauza îmbolnăvirii copiilor cu sindrom hemolitic uremic (SHU). Nu contează că prin aceasta pot fi distruse destinele unor oameni, că acestea pot duce la deturnarea eforturilor pentru elucidarea cauzei reale a îmbolnăvirilor și, în cele din urmă, la escamotarea acesteia, cu perpetuarea îmbolnăvirilor. Pentru unii important este să șocheze, pentru alții să acuze, pentru alții să se apere, iar pentru alții ca să își ascundă incompetența. După numai 6 zile de la semnalarea primului caz, pe câteva din principalele posturi TV au și apărut acuzatorii indignați că încă nu se cunoaște cauza. Nu se cunoștea cauza dar se căuta asiduu prin fabrici și magazine o cauză, nu se știa care anume. SHU de care se vorbește acuma poate avea multiple cauze, E.coli producător de verotoxină fiind doar una dintre acestea. Și nu a ieșit nimenea să explice că situația nu este deloc simplă, că diagnosticul cert, cu indicarea surselor de infecție este o treabă de durată, că numai ancheta epidemiologică, ce precede și direcționează celellalte examene de laborator, poate să dureze uneori săptămâni de zile, fără măcar să se reușească întotdeauna să se și elucideze sursa. O culme a declarațiilor inoportune a atins-o astăzi Ministrul Achim Irimescu, care a afirmat că ”s-a identificat cauza îmbolnăvirilor copiilor din Arges: o tulpină de E.coli izolată dintr-un lot de brânză de vaci” produsă de o făbricuță de lactate, pe a cărui proprietar îl privesc chiar acum la televizor, plângând !. Fals! Cauza exactă a îmbolnăvirii copiilor nu putea fi stabilită decât prin examene făcute pe copiii bolnavi ! Sursa de infecție este altceva. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , , , by
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox