FEBRA PORCINĂ AFRICANĂ (Pesta Porcină Africană)

 

           Unele considerații privind istoricul, importanța, etiologia,caracterele epidemiologice,

                          diagnosticul, profilaxia și controlul Pestei (Febrei) Porcine Africane

                                                                                                    Prof. dr. Radu Moga Mânzat

Pesta porcină africană (PPA), a fost semnalată inițial în Kenia și cunoscută la început sub denumirea de Boala Montgomery, după numele celui care a identificat-o pentru prima dată, în anul 1909. Denumirea latină de Pestis Africana Suum a fost tradusă în diverse limbi,ca : Peste Porcine Africaine (fr.), Afrikanische Schweinepest (germ.), Pesta Porcină Africană- (rom) etc., cu excepția limbii engleze, în care a fost publicată de la bun început – dar abea în 1921, cu o întârziere de 12 ani- sub denumirea de African Swine Fever (ASF), de către Eustace Montgomery. Astăzi, aceasta este denumirea folosită în mai toate lucrările științifice de specialitte, ca și în toate documentele oficiale ale organizațiilor profesionale internaționale

ASF este o boală infecțioasă virotică specifică porcinelor domestice și sălbatice de toate vârstele, foarte contagioasă și foarte gravă – probabil cea mai periculoasă și păgubitoare boală a porcinelor-, capabilă să producă în focarele noi de boală la porcii domestici o mortalitate de până la 100%.

Prezenta lucrare nu se dorește a fi încă o monografie a bolii, pe lângă cele câteva sute care există deja în literatura internațională, recente și extrem de elaborate, cu atât mai mult cu cât, studiindu-le, se poate concluziona că, în ultimele două decenii, din păcate, cercetările nu au aportat descoperiri de natură să conducă esențialmente la modificarea opticii asupra acestei boli. Am socotit mai oportună sublinierea câtorva achiziții mai noi ale cercetării în domeniu, comentarea noilor observații epidemiologice, cu trimitere la situația nou-creată în jud.Satu Mare, dar și avansarea, la modul sugestiv, a unor ipoteze proprii, bazate pe datele din literature. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , by

ANOTHER WAY OF TESTING THE QUALITY OF COW’S MILK

 

ANOTHER WAY OF TESTING THE QUALITY OF COW’S MILK
Publicat în Lucr.St. FMV Timisoara, 2011

 

  1. MOGA MÂNZAT1,2, DIANA BREZOVAN1

 

1 Faculty of Veterinary Medicine, Timisoara, Calea Aradului 119, 300645 Romania

2 College of Veterinary Surgeons, Timis. Tel.0040766719381.

E-mail: radummoga@gmail.com

 

 

Summary

 

The principle of Transmittance (T) is proposed for a test to detect mastitis cow side with the aid of a portable electronic device, called Milktester RMM. Transmittance value depends on the concentration, color and homogeneity of a sample, crossed through by a beam of monochromatic electromagnetic radiation. Milktester RMM is o prototype designed to detect and quantify modifications of homogeneity and color which characterizes an abnormal milk, in accordance with the current Regulation (EC) No 853/2004 of the European Parliament. The proposed optical device is able to measure, calculate and display, in a few seconds, the transmittance coefficient of intensity (TCI) and deviation coefficient (DC) which, in their turn, is influenced by at least three kinds of alterations: concentration in different substances, color and turbidity. Every reading for every quarter is taken into account and calculates by comparison to the average value of the other two quarters, belonging to the same animal, considered normal, healthy and taken as reference.

 

Key words: abnormal milk, milk tester, mastitis detection

 

One of the most widely debated issues along the elapse of time, both within food industry and in veterinary medicine, was the quality control of milk. From the chemical point of view, the problem was somehow easier to solve, but from the sanitary point of view, things appeared to be more difficult. It is well known that both clinical- and subclinical mastitis cause very important economic losses. Clinical mastitis produces losses in milk production, which must be discarded, and an overuse of medicines. Subclinical mastitis are also costly, because they are more numerous, clinical unapparent and therefore often neglected, their milk seems normal and acceptable for human consumption, but is reduced quantitatively, and has lower shelf-life and suitability for processing (2, 12). Therefore, many efforts were directed in the last half century in order to find increasingly improved methods and techniques of keeping under control subclinical mastitis. Among them, California Mastitis Test (CMT) and related techniques, Electroconductibility (EC) and Somatic Cells Counter (SCC) are now days the most widespread in practice, in spite of the fact that none of them are perfect and none of them could be taken as reference tests, because all of them give a certain percentage of false positive or negative reactions (8). But, the farmers never appreciate a technique which will determine them to discard an amount of milk by mistake diagnosticated as pathologic.

Mammary infection always leads to a lot of different physical and chemical changes in milk secretion, not simultaneously or proportionally installed, and therefore difficult to be diagnosed using a test based on a single modification, like pH, EC, SCC. That is why nowadays, beside the CMT, a number of new tests occurred, able to reveal two or three changes simultaneously, like: SCC-EC; EC-colorimetry; SCC-pH-colorimetry; SCC-pH-thermometry; SCC-EC-colorimetry and others (5, 4, 14, 16). An interesting approach to this subject was also made by Kamphuis et al. (2008) in a farm using automatic milking. Predictive value and correlation between three parameters – EC, color and production – were also studied. A new perspective concerning the mastitis control strategy has emerged in the last two decades, after Commission Directive 89/362/EEC (1989) specified that the milker is the person who must inspect the aspect of the milk and if any physical abnormality is detected, the milk must be considered abnormal and withheld from delivery (15). Let us note that the decision has nothing to do with SCC and, in this case, the status is by definition considered as clinical mastitis. According to this specification, milk can be considered normal and suitable for consummation if it does not exhibit modifications in homogeneity or color, regardless of the number of cells count (11). Therefore, lately, a certain part of researchersattention was somehow moved from the subclinical mastitis to the mild clinical mastitis, which produces abnormal milk. There also exists the opinion that between abnormal milk and SCC there is however a relationship, in the sense that abnormal milk will almost always have over then 200000 cells / mL and normal milk would have almost always less then 100000 cells / mL (11).

 

 

 

Materials and methods

 

The new test and device for the sanitary control of cow milk was conceived having as support the truism that the four samples of milk provided by the four compartments of a healthy udder, belonging to a healthy cow, must have similar physicochemical and biological characteristics. If one of the samples exhibits some differences that exceed a certain threshold, arbitrarily established, it reveals an abnormal milk and a pathological condition that should be considered either as subclinical or as clinical mastitis, depending on the magnitude of the deviation coefficient (DC) provided by the device. Summarizing, we can say that the new device, named Milktester RMM, serves to increase the macroscopic visual capacity, enabling the simultaneous recording and quantification of changes in concentration, color, and homogeneity of the milk, noticeable or unnoticeable to the direct naked eye examination.

The necessity to develop a sensor able to record and quantify changes of milk’s homogeneity and color, has been raised and forecast by many specialists, especially after Commission Directive 89/362/EEC (1989) established that the milker is the first person empowered to establish, simply by eye inspection, if a sample of milk may be considered normal or abnormal (7, 9, 15). Let’s note that, in this case, neither SCC nor other changes, visually unnoticeable, should be considered as criteria of differentiation between normal and abnormal milk.Thus, the most acute problem remained to develop a method for accurate measurements of homogeneity/consistency and color changes of milk, and then to establish the convenient threshold between normal and abnormal milk, valid for each farm and also to compare data registered for each mammary compartment with the average of the others,   belonging to the same animal, considered normal and taken as reference. In a way, this paper could be taken as an answer to the demand expressed by Hogeveen et al (2001, 2003) concerning the actual necessity of developing a new sensor able to detect and quantify milk color and consistency. Such trials, but with a different approach than ours, have already been undertaken and are cited in recent literature (8).

In order to be welcome in practice, such a device must meet several conditions, like that:

-To provide the most reliable results, preferably numerical quantifiable, closely correlated with those of the main diagnostic tests known and eventually taken as reference; -this is possible if the new device is able to detect simultaneously multiple changes that occur from the very beginning of the onset in a mammary infection;

-To be very quick and efficient; requiring very low-costs per sample;

-To be simple, requiring no particularly skilled labor;

-The tests have to be easily performed in farms with a portable device, or to be adapted to automatic milking. We assumed that, for the moment, all those conditions could be achieved most likely by optical means. It is generally known that a clinical mastitis produces abnormal milk, which is non-homogeneous, containing small gritty stuff or floaters, and changed color frequently to creamy, with changed density, more viscous or watery than normal. The subclinical mastitis produces milk with normal aspect at visual direct examination, but some of them – as it resulted from our subsequent research-, present however the same physical changes as clinical mastitis, but much more subtle, revealed only with special optical equipment. Just for this reason we conceived a device designed to indirectly measure the transmittance of a monochromatic radiation beam passing through a column of milk. The device was designed to process electronically the data obtained and display the results. Our tests showed that transmittance is influenced not only by the composition and concentration of the contained substances but also by color and suspended particles.

 

Results and discussions

 

The new device, conceived by Radu Moga Manzat and called Milktester RMM (13), currently found in the prototype stage, is an electronoptical device, designed to perceive and measure changes in composition, concentration, color and turbidity of a sample of milk crossed by a beam of monochromatic radiation. This is possible through indirect measurement of the intensity of the emerging radiations. The device is composed of: a monochromatic radiation source; a sensor; a display window; an accu-battery; a digital multimeter; a processor designed to calculate and compare the measurements and to display the result; a potentiometer; a switch; and a charger. On the cover of the device are located four buttons and four warning LEDs, one for each udder’s compartment, and one that triggers calculation and display instantly the result, as red color LED for compartment’s sample assessed as positive, and the green color LEDs corresponding to the compartments assessed as negative (normal milk). Red is assessed as positive for the sample for which the device has calculated a value that exceeds a certain threshold, arbitrarily established. It is possible for the device to detect sometimes simultaneously two positive samples, on the same animal. As appendixes, the device is accompanied by a partitioned tray for sampling, plastic rectangular vials of 3 mL and plastic pipette of 3 mL. The device is simple to use cow side, having a volume of only 15/12/5 cm and weighing less than 300g. In principle, the health status of each mammary quarter (Q) is assessed by dividing the absolute value (AV) read on screen for each Q, to the reference average value (RAV), specific for each animal. Thus, we obtain the discrimination procent (DP) wich is Q-specific, according to the equation: DP = 100×AV / RAV. Our unpublished investigations have shown that, in case of mastitis in one quarter, its AV may be greater or lesser than that of those unaffected (depending on the nature of the pathogen, the phase and form of infection). Therefore RAV is calculated for each animal according to the following procedure: the highest and the lowest values of the four read on the display for each animal are discarded and then the arithmetic average of the other two values is calculated. Te values of DP in excess of- or smaller than 100 are the deviation coefficient (DC) from RAV and serve at the assessment of each Q health state. The final evaluation is done by including PD obtained in a grid of eligibility, usually arbitrarily set somewhere between 5-15% or more, depending on the user’s requirements.

 

DC example of calculation                                                           Table no.1

 

                   Q          AV      RAV      DP        DC
       Anterior right          400        405        99        1
       Posterior right          455        405      112      12
       Anterior left          390        405        96        4
       Posterior left          410        405      101        1

 

Our preliminary tests of the device showed that a DC of up to 5% (5 DC) should not be considered because they are inherent and mainly due to inevitable biological differences among Q of the same animal. The more advanced is the infection, the more distant will be DP from 100, either over or under, and the higher will be the DC value. In the example above, only the right posterior Q has exceeded both the minimum compulsory threshold (5%) and even that arbitrarily fixed at 10%. The outcomes obtained by us in a field trial, in two different dairy farms, on 488 quarters are presented in table no.2.

 

 

 

 

 

The distribution on thresholds groups                                         Table no.2

 

     DC interval 0-5 0-10 0-15 15,1-25 25,1-50 50,1-100 >100
No q   reacted 404 450 474 9 2 2 1
% q     reacted 87,79 92,21 97,13 1,84 0,41 0,41 0,20

 

Argherie (2008), in her Academic Dissertation analyzed the correlation coefficient between the results obtained with Milktester RMM and other five tests. The highest correlation coefficient calculated, using Correl program, was 0.85 between TNCS and %Ne (Table 3) but a good correlation was also obtained between Milktester and %Ne (0.79), between Milktester and TNCS (070) and between Milktester and EC (0.70)

 

Correlation coefficient between Milktester RMM and other 5 tests

Table no.3

 

       TEST      C M T      E C M R M M     % Ne   T N C S     B E

 

       C M T          x      0.46      0.63      0.46      0.39     0.39

 

       E C      0.46        x      0.70            0.64      0.59     0.40

 

       M R M M      0.63      0.70        x      0.79      0.70     0.56

 

         % Ne      0.46      0.64      0.79        x      0.85     0.76

 

       T N C S      0.39      0.59      0.70      0.85        x     0.70

 

       B E     0.39      0.40      0.56      0.76      0.70      x

 

Legend: CMT-California Mastitis Test; EC-electroconductivity; MRMM-Milktester RMM; %Ne- percentage of neutrophils; TNCS- total no. of somatic cells;   BE-bacteriological examination.

Let us note that all measurements and calculations, including the final result, are accomplished electronically, in less than 8-10 seconds/cow, excluding the time of sampling. Collection and examination of samples were dan immediately before milking.

After the last Q recording, the R button (Result) is pressed and the device instantly displays the final result by staining in red the LED corresponding to the Q affected, who’s DC has exceeded the choused threshold. The other three LEDs turn green. The thresholds delineating a normal milk, supplied by a healthy udder from an apparently normal milk supplied by a subclinical mastitis may be fixed at 5%, and the threshold delineating an abnormal milk supplied by a clinical mastitis, are relative values, which could be arbitrarily set between 5-15 % or higher, and modified according with manufacturer’s requirement . It should be noted, however, that a high threshold will cause a high specificity but with lower sensitivity and vice versa (6) DC of an affected quarter is influenced by many factors- such as milk chemical composition, flakes and clots, watery appearance, SCC and color-, some of them upwards, others of them downwards. DC values are the result of simultaneously influence of all these parameters but, of course, some of them acting in opposite ways, could cancel each other out. A DC above the threshold chosen at 5% indicates, depending on the magnitude of DC, either: 1) a subclinical mastitis, with milk apparently normal -at regular visual examination-, but with noticeable changes in homogeneity and color, when is examined by the device or 2) a clinical mastitis, with abnormal milk –as a rule above 10%. In both cases there are an increased number of somatic cells in the milk, which will have a negative effect on production, the purchase price, the shelf-life and quality of both the milk and processed products (2, 12) Therefore, both farmers and processors would need to be economically very interested in reducing to minimum the SCC in cooling tank by temporarily removing the milk from cows with large numbers of SCC – respectively high DC. There are cases when DC> 5 are recorded in two or, rarely, even in three Q at the same animal, but always at different values, because the infection is usually installed sequentially not simultaneously, and therefore also inflammatory processes will be found in different phases. Let us note that Milktester RMM will never confuse mastitis milk with colostrums, milk preceding weaning or milk from postpartum mammary edema, because in all these three situations, unlike in mastitis milk, AV appears changed in all four Q, in the same sense, at very close values. We believe that the next investigations will have to refer to:

-Determination of optimal intervals between tests.

-Comparing the results of the Milktester to those obtained by other methods.

-DC Limits (valid for Milktester RMM) recommended for milk samples classification in one of the categories: 1) normal milk – healthy mamma, 2) abnormal milk – mamma apparently normal (subclinical mastitis), 3) abnormal milk – mamma acute (mild, sever) or chronic inflammation (clinical mastitis).

-The possibility to adapt Milktester RMM in automatic milking systems.

-The possibility to interblend the results obtained on the same sample, simultaneously, by the optical device (Milktester RMM), EC, pH or others.

-The possibility to use the device for other purposes, such as to detect counterfeit milk or to assess the quality of milk from the cooling tank, compared to a standard sample.

 

Conclusions

 

  The conception of the device is based on the assumption that the physical, chemical and biological characteristics of normal milk, taken from the four mammary quarters of a healthy cow, usually are similar. An Ssignificant change of some parameters, over a certain threshold in a quarter, by comparison to the others, considered normal and taken as reference, shows an abnormal state of the milk in that quarter. Milktester RMM is designed to detect and instantly display any such difference occurred in a quarter’s milk transmittance, when is crossed through by a monochromatic beam of electromagnetic radiation. The magnitude of the transmittance is influenced by composition, concentration, color and homogeneity of the crossed sample of milk. So, Milktester RMM works as if three different devices –a luxmeter, a colorimeter and a turbidimeter (or nephelometer)- were incorporated into one, to provide a single result for every quarter. The device calculates and displays, also instantly, the final result for the cow. The threshold is arbitrarily chosen, depending of the level of the beneficiary’s exigency regarding desired sensibility and specificity. Like the EC, Milktester RMM is extremely fast, portable and does not consume reactive but, unlike the EC, which is influenced by a single parameter – the concentration of electrolytes – Milktester RMM is influenced by several parameters. The device was conceived to replace the naked eye assessment of the milk, as it is made now by milker – which could be subjective, superficial and random-, by a more accurate and objective assessment, possibly standardized, made cow side periodically by an electronic optical instrument. The next investigations must establish the optimal threshold for differentiation between normal and abnormal milk, milk tester’s efficency and utility in evaluating the quality of mixed milk in containers or cooling tanks and, finally, the chances of adapting the Milktester RMM to the automatic milking sistems on line. Of course, the test and device proposed are susceptible of improvements based on further research.

 

Conflict of interes statement: “None of the authors of this paper has a financial or personal relationship with other people or organizations that could inappropriately influence or bias the content of the paper”

 

ACKNOWLEDGMENT

I am grateful to Mr. Lucian Căprărescu Dipl. Eng, for his technical support, offered with competence and skillfulness, in the building of this equipment.

.

 

References

 

    1. Argherie Diana Ccytological research in cow’s mastitis. Academic Dissertation PhD. Faculty of Veterinary Medicine. USAMV Timisoara. Romania, 2008
    2. Barbano D. M., Ma Y., Santos M. V. Influence of Rau Milk Quality on Fluid Milk Shelf Life. Journal of Dairy Science. 2006, 89: E15-E19, 1-10
    3. Borecki M., Szmidt M., Korwin Pawlowski M., Beblowska M., Niemice P., Wrzoseck P. A method for testing the quality of milk using optical capillaries. Photonic Letters of Poland. 2009, Vol. 1 (1), .37-39
    4. Duglas J. R., Jason M.H. Online Milk Sensing Issues for Automatic Milking. ASAE/CSAE Annual International Meeting 1-4 August 2004. No. 04-4191, 1-9
    5. Hillerton J.E. Detecting Mastitis Cow-side. National Mastitis Council. Annual Meeting .Proceedings, 2000, 48-53
    6. Hogeveen H., Van der Vorst Yvone., Ouweltjes W., Betsie A., Slaghuis B. A. Automatic miilking and quality: an european perspective. National Mastitis Council Annual Meeting. Proceedings 2001, 152-162
    7. Hogeveen H., Ouweltjes W. Sensors and management support in high technology milking. Journal of Animal Science.2003, 81 Suppl. 1-10
    8. Hovinen Mari Udder health of dairy cows in automatic milking. Academic Dissertation. Faculty of Veterinary Medicine. Helsinki 2009
    9. Kamphuis Claudia., Pietersma D., Van der Tol R., Wiedemann M., Hogeven H. Using Sensor data patterns from an automatic milking system to develop predictive variables for classifying clinical mastitis and abnormal milk. Computers and Electronics in Agriculture. 2008, Vol. 62 no.2, 169-181
    10. Lam T.J.G.M., Olde Riekerink R.G.M., Sampimon O.C., Smith H. Mastitis diagnostics and performance monitoring: a practical approach. Irish Veterinary Journal. 2009, Vol.62 Supplement 34-39
    11. Larry Smith K., Hillerton J.E., Harmon J.R. Guidelines on Normal and Abnormal Raw Milk Based on Somatic Cell Counts and Signs of Clinical Mastitis. National Mastitis Council. Approved by the NMC Board of Directors, February 2001.
    12. Ma Y., Ryan C., Barbano D.M., Galton D.M., Rudan M.A., Boor K.J. Effects of Somatic Cell Count on Quality and Shelf-Life of Pasteurized Fluid Milk. Journal of Dairy Science. 2000, Vol. 83 no.2, 264-274
  • Moga Manzat R. Detectarea mamitelor cow side cu ajutoru unui aparat portabil. (Portable Device for Cow Side Detection of Mastitis). Rev. Rom.Med.Vet.2010, no.4, 77-89

 

  1. Olde Riekerink R. G. M., Barkema H. V., Veenstra W., Berg F. E., Strihn H., Zadoks R. N. Somatic Cell Count During and Between Milking. Journal of Dairy Science. 2007, 90, 3733-3741
  2. Rasmussen M.D. Definition of normal and abnormal milk at time of milking. Internal report no.169 for Workshop of the EU-project (QLK-2000-31006). Implications of the introductions of automatic milking on dairy farms. November 27, 2002, 102
  3. Viguier Caroline., Arora S., Gilmartin N., Webeck Katherine., Kennedy R. Mastitis detection: current trends and future perspectives. Trends in Biotechnology. 2009, Vol 27 no.8, 486-493

Posted in Profesional-stiintific and tagged , by

Observații privind noua fază a arivismului de partid și de stat

L-am auzit pe Traian Băsescu enunțând o teorie interesantă, dar pe care nu o împărtășesc, cum că nu generalul Coldea ar fi creierul care a gândit sistemul mafiotoid de la noi, ci dl. Maior, pentru că nu un cap de general, ci numai un cap de politician ar fi putut să conceapă un plan atât de vast, care să cuprindă cele mai potentate persoane (nu personalități) din toate structurile puterii: CCR, parlament, guvern, securitate, procuratură, poliție, etc., provenite în principal din partidele politice sau dintre oamenii de afaceri cu dare de mâmă. Pare plauzibil, pentru că îi vedem limpede cum au încins cu toții o horă mare, pe deasupra constituției și a codurilor, ținându-se stâns de mână, pentru ca nu cumva căderea unora să atragă după sine prăbușirea întreg eșafodajului. Unde greșește Traian Băsescu este atunci când crede că “ numai creierul unui om politic putea concepe un asemenea plan”. Este vorba de concepția multimilenară cum că numai în spatele unei personalități providențiale, care inspiră forță, siguranță și iscusință se vor alinia cuminți și slugarnici toți ariviștii, indiferent de poziția și pregătirea profesională și socială, de opțiunile politice, de naționalitate, sex etc., chiar dacă sunt conștienți de nimicnicia conducătorului. Acest lucru a fost valabil de-a lungul timpului, indiferent de etapa istorică. Cezarul, regele, împăratul, generalisimul, fürerul sau președintele, au trebuit să posede asemenea însușiri pentru a fi recunoscuți.

Astăzi însă lucrurile s-au schimbat mult. Cel puțin în România, că nu știu cum o fi prin alte țări. Observ că nu mai putem vorbi de un pol de putere reprezentat de o persoană sau chiar de un mic grup de persoane. Acuma vorbim de un ”sistem”, deocamdată de nimenea prea bine definit.Așa-zisul sistem este numai aparent condus la un moment dat de cineva anume, care ar gândi toate mișcările. De fapt, astăzi cred că deciziile importante nu mai sunt luate întotdeauna de vreun monom, binom sau trinom, ci numai punctual, în anumite momente, pentru că -așa după cum s-a văzut- atunci când anumite persoane considerate principali factori de decizie au clacat, sistemul a funcționat mai departe imperturbabil.

Într-un articol anterior eu am avansat o explicație proprie acestui fenomen nou, pe care o reafirm ca plauzibilă. Conform acesteia, consider că suntem martorii și trăitorii unei etape perfecționate, mult superioară celei cunoscute în istoria unor țări ca fiind perioada mafiotă.

Conform explicației mele, din toate timpurile la noi -dar presupun că nu numai- a existat un anumit fragment procentual de cetățeni înrudiți genetic prin faptul că posedă aceeași anomalie cromozomială, din cauza căreia sunt neonești, disprețuiesc munca și competența, sunt lipsiți de caracter, șmecheri, perfizi, dornici de putere și înavuțire în detrimentul celorlalți, pe scurt niște impostori, pe care eu i-am definit prin termenul generic mai elegant de ariviști, categorie de cetățeni care chiar fără să se cunoască, se recunosc între ei, se atrag și se susțin instinctiv în societate. Se recunosc chiar de la distănță cu ajutorul unui simț propriu numai lor, asmănător feromonilor cu ajutorul cărora unele animale se recunosc între ele, și a căror existență nu este percepută și de alte animale. Tot așa cum nici cetățenii obișnuiți nu sesizează existența genei buclucașe la ariviști, lăsându-se seduși cu ușurință de propaganda lor ichoroasă. Cu timpul, prin cooperare, în fruntea societății se selectează în funcțiile cheie aproape exclusiv indivizii cu apartenență la categoria respectivă, posesori ai genei arivismului.. Mă tot întreb: Oare cine, cînd și cum va mai putea îndrepta această situație care se tot gomflează? Pentru că sunt deja extrem de mulțiti ariviști, împăienjenind ca o gigantică tarantulă toate domeniile vieții sociale, economice, politice,culturale etc. Dacă cineva mai așteaptă să apară o persoană providențială, capabilă să salveze ambarcațiunea în care ne aflăm și care a început să ia apă, se înșeală. Pentru că, chiar dacă ar apărea vreun asemenea curajos imaculat, în cel mai scurt timp ar fi făcut troacă de porci de către ariviști (nota bene, fără să mai fie nevoie să se adune pentru a conspira în acest scop). Ar fi împroșcat cu așa de mult noroi, încât nimenea și nimic nu l-ar mai putea spăla vreodată.

Și totuși o speranță există. Ea vine din faptul că masele de alegători nu mai sunt ”niște idioți folositori”, cum îi socotea Lenin. A apărut o nouă generație, în rândul cărora procentul membrilor greu de manipulat este tot mai mare și care nu mai sunt debitorii compromisurilor lor anterioare, care pot gândi liber și care au tot mai puține motive să se teamă pentru viitorul lor. Aceștia nu mai au neapărat nevoie de o figură proeminentă care să le deschidă ochii și să le arate drumul (de cele mai multe ori convenabil doar pentru sine). Sunt oameni care gândesc corect cu propriul lor cap și sunt capabili să acționeze din proprie inițiativă, așa cum s-a văzut cu protestul la Ord. 13  Sper să crească vertiginos numărul lor, ca un antidot la ”hora ariviștilor” (nota bene, și proștii gândesc cu propriul lor cap, dar cu ideile altora)


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by

Errare humanum est, perseverare diabolicum

 

Deja toată lumea a sesizat că direcția în care ne mișcăm nu este bună, în ceea ce privește alimentația noastră zilnică, din ultimii ani. Dar tare puțini sunt aceia care intuiesc și cam care ar putea fi calea ce bună. Și mai puțini sunt cei ce intuiesc cauzele care au condus la situația actuală. Presupun că și eu mă număr printre aceștia din urmă.

În primul rând vreau să precizez că problemele cu care ne confruntăm nu ne sunt specifice. Ba cred chiar că locuitorii SUA și ai UE sunt și mai afectați decât noi. Procentul de supraponderali, al pacienților cu boli metabolice și neoplazice este chiar mai mare în SUA și unele țări UE decât în România. Așa că justificarea cum că ”noi nu facem decât să urmăm examplul unor țări mai avansate decât noi”, este o prostie. Nu tot ce fac occidentalii este foarte bine și demn de urmat. Unle lucruri greșite le fac dumnealor constrânși de împrejurări. Ca de exemplu: Din cauza creșterii continue a costurilor cu forța de muncă, s-a trecut masiv la industrialiarea și intensivizarea exagerată a agriculturii, ceea ce a devenit posibil prin introducerea în toate sectoarele agriculturii a progreselor continue înregistrate în domeniul mecanizării, automatizării, electronicii, ca și al geneticii și nutriției. S-a ajuns astfel ca 3-4% din populația unor țări să poată să hrănească restul de 93-94% de concetățeni și să mai și exporte (nu este cazul nostru). Nu se mai ține cont de faptul că atât plantele cât și animalele sunt organisme vii care au unele necesități proprii, ce rezidă din relațiile cu mediul în care s-au format de-a lungu timpului. Ca o consecință a industrializării și intensivizării agriculturii, a apărut și nevoia dezvoltării unor rețele centralizate de comercializare angro a produselor. Au apărut magazine uriașe, gen supermarket sau hypermarket, în care poți găsi totul, de la pioneze la mese de biliard, de la sutiene la avogado, de la zacuscă la savarine sau de la pate de ficat și chiftele, la lapte pasteurizat și brânză telemea. Dar, pe câtă vreme asemenea supermagazine atotcuprinătoare se justifică în cazul produselor nealimentare, consider că în cazul produselor alimentare este o mare eroare, care pe termen mediu se va solda cu repercusiuni ireparabile pentru sănătatea consumatorilor. Voi încerca să mă explic în continuare.

Se rulează cantități imense de produse alimentare, care necesită depozitare pe termen relativ lung și care zac apoi și în vitrinele magazinelor mult timp. Dată fiind rapida perisabilitate naturală a produselor alimentare – în general de ordinul zilelor-, în noile condiții, din păcate, conservarea lor a devenit o problemă crucială, deoarece în majoritatea cazurilor, de la momentul producerii și până când alimentele sunt puse la dispoziția consumatorului, de regulă trec luni sau chiar ani de zile. De aici nevoia imperioasă de conservare sigură pe termen lung al alimentelor. Aceasta se poate face prin mai multe procedee: pasteurizarea, adăugarea de conservanți, congelarea, refrigerarea alimentelor ca atare sau în cutii metalice, de plastic, carton, în borcane etc. Cert este însă că toate metodele de conservare degradează calitățile organoleptice și nutritive naturale ale alimentelor. Denaturarea aspectului și a gustului se corectează apoi prin adăugarea de numeroși aditivi, care mai de care mai nocivi pentru sănătate, dar care sunt admiși totuși în baza argumentului că în doze reduse s-ar fi dovedit că sunt tolerați de organismul uman. Fără a se avea în vedere însă efectul cumulativ în timp sau cel prin însumarea cu acțiunea și a aditivilor din celelalte alimente, consumate concomitent. Să nu uităm că, în prezent, peste 85% din totalul alimentelor pe care le consumăm noi provin din marea industrie alimentară (de la noi și mai ales din import) și sunt tratate cu nenumărați consevanți, dintre care probabil că cei mai dăunători sunt conservanții antimicrobieni. Dar aceștia distrug inclusiv flora bacteriană intestinală normală și utilă, în favoarea florei rezistente, dăunătoare. Ne mai mirăm atunci de unde atâta cancer de colon și un noian de alte afecțiuni, care parcă au explodat în zilele noastre? Aprovizionarea magazinelor de desfacere se face din depozite supracentralizate, care nu rareori satisfac cererea unităților de desfacere aflate la distanțe de mii de kilometri. Nu mai discutăm acum despre costurile imense suportate în ultimă instanță de către consumatori pentru transporturile respective – carburanți, uzura mijloacelor de transport și refrigerare, salarii etc- despre poluarea atmosferei de către trailerele gigante care rulează non-stop distrugând șoselele de la sud la nord și de la est la vest și invers.

Ne preocupăm acum doar de degradarea calităților naturale ale alimentelor, de daunele și pericolele majore pe care le incumbă – în mod deosebit cele moderne- pentru sănătatea consumatorilor ( și chiar asupra urmașilor consumatorilor), dar nu mai puțin și de frustrarea pe care o resimțim atunci când, în locul gustului pe care ni-l sugerează minunatele fotografii ale alimentului de pe ambalaj, ne trezim pe papilele gustative cu un gust neplăcut de plastilină, de plastic, de lut sau pur și simplu de un material insipid, fără legătuă cu gustul original, nici chiar atunci când este imbâcsit cu sutele de amelioratori și mirodenii, prezente și ca atare, pe rafturile magazinelor.

E timpul să ne întrebăm din nou: Care este cauza profundă pentru care suntem obligați să tolerăm toate acestea? Răspunsul este simplu și clar: Din dorința de eliminare a forței de muncă manuală (costisitoare) prin mecanizarea și automatizarea la maximum a tuturor proceselor de producție și desfacere, în toate etapele. Ca și din dorința de a artificializa procesele de producție și de a consuma trufandale în extra sezon. Există vreun remediu la toate acestea? Desigur, cu condiția să ne lăsăm ghidați de bunul simț și să facem un pas înapoi atunci când constatăm că am greșit. O tentativă în acest sens a avut, după câte s-a vorbit, Dinu Patriciu, prin înființarea unei vaste rețele de minimagazine de cartier, numite UNICARM, destinate să satisfacă nevoile bătrâneilor din apropiere, făra putința de a se deplasa cu mașinile spre moluri sau alte supermagazine. Tentativă parțial reușită și parțial eșuată, pentru că nu se referă decât la facilitarea desfacerii către consumatorii mai neajutorați, fără să rezolve problema calității produselor alimentare vândute. Acestea sunt produse tot pe scară industrială și sunt distribuite tot centralizat (cu puține excepții), în același fel ca si în cazul marilor supermagazine, și cu aceleași dezavantaje, enunțate mai sus.

Subliniez că sistemele centralizate excesiv, de producere și desfacere a produselor alimentare în România ne distrug, încet dar sigur, micii producători autohtoni și ne aruncă definitiv în negura uitării toate tradițiile noastre sănătoase, dobândite cu trudă de-a lungul milenarei noastre existențe. Am convingerea că, dacă cineva ar face un studiu serios, care să ia în consideraare absolut toți factorii împlicați, pro și contra sistemului modern importat fără discernămânr din Occident, versus modelele tradiționale de producere și desfacere a alimentelor, la nivel loco-regional, ar reieși cu pregnanță avantajele modelelor tradiționale, nu numai din punct de vedere calitativ și social, dar chiar și din punct de vedere economic. Desigur că acest pas făcut spre înapoi nu necesită și renunțarea la anumite progrese care s-au făcut în ceea ce privește ambalarea, prezentarea, refrigerarea, taxarea, controlul etc. Esențial ar fi să se asigure conservarea metodelor tradiționale de producere, prelucrare și conservare a alimentelor, cu desfacerea în zone pe cât se poate mai restrânse, și cu încurajarea micilor producători pe toate căile posibile. Încercările făcute de către uni întreprinzători, în special din domeniul turismului, mi se par insignifiante.

Știu că această concepție poate fi socotită anacronică de către cei ce se vor moderni, dar care nu pot vedea lucrurile în perspectiva anilor viitori, decât numai dacă vor afla că și occidentalii s-au decis să își revizuiască direcția de dezvoltare, deși, tare mă tem că pentru ei este deja cam târziu.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by

Din nou despre studiile doctorale și plagiat

  Iată un subiect la care toată lumea se pricepe, ca la fotbal și agricultură. Evident că cei mai vocali sunt cei ce nu pot fi bănuiți că ar fi ”comis„ ei însiși redactarea vreunei teze de doctorat. Este clar că deocamdată nici măcar nu au citit vreuna, dar ei știu totul despre ceea ce este, despre ceea ce ar rebui să fie, despre ce nu este și nu ar trebui să fie o teză de doctorat. Ei știu sigur dacă o teză este originală sau nu, dacă a fost plagiată sau ba și câte rânduri dintr-o teză trebuie să fie identice sau similare cu cele dintr-o altă teză pentru a se stabili că avem de-a face cu un furt. Bunăoară, dacă cineva și-a propus să facă un studiu despre -să zicem- eficiența Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (observați că numai cu denumirea am și ocupat un rând) și face greșeala să enunțe această denumire de mai multe ori pe parcursul studiului, poate fi acuzat de plagiat (furt) dintr-o altă lucrare, dacă un soft antiplagiat constată existența aceleeași denumiri (cea scrisă cu italice) de mai multe ori și într-o altă lucrare, cu preocupări similare. După care mai trebuie doar numărate rândurile ”identice” și calculat pe această bază procentul de lucrare plagiată ! Simplu, nu? În realitate rezultatul unui test cu oricare soft antiplagiat nu are valoare mai mare decât are -de exemplu- testul cu detectorul de minciuni în instanță. Excepție fac cazurile -rare- când sunt preluate ”ad litteram” zeci sau sute de pagini sau de paragrafe dintr-o altă lucrare, fără citare (în nici un caz nu discutăm despre rânduri). Dar și atunci trebuie avut în vedere locul unde au fost plasate paginile respective, pentru că dacă au fost incluse în prima parte a lucrării, sub un titlul generic ca de exemplu cel de Cercetări sau date bibliografice este vădită lipsa de intenție de plagiat, iar dacă sunt incluse printre observațiile care fac obiectul celei de a doua părți, sub titlul de Cercetări proprii sau originale este cu totul altceva.

Eu sunt de acord cu ceea ce se spune, că este foarte probabil că cea mai mare parte a lucrărilor de doctorat elaborate în țara noastră în ultimul sfert de veac au practicat la greu tehnica plagiatului, la unele fiind vorba de însușirea prin copiere a multor zeci de pagini din lucrările altora, dar eu adaug că plagiatul trebuie privit doar ca cel mai elementar criteriu de dovedire a lipsei de autenticitate a unei lucrări științifice. La această situație s-a ajuns numai pentru că timp de douăzeci și ceva de ani nimenea, dar absolut nimenea, nu și-a pus problema plagiatului, și asta pentru că toată lumea știa că nu se verifică nimic și că oricum cărțile din cărți se scriu (cum spunea într-un senat un profeor-decan, la care m-am referit deja într-un eseu anterior de pe blogul meu). Totul s-a desfășurat la pachet cu furtul a orice avea valoare în România: fabricile, pământul, casele, pădurile etc., plagiatul fiind considerat însă ca un furt atât de minor, în comparație cu celelalte, încât nici nu era luat în seamă. Acuma lucrurile s-au schimbat, în sensul că plagiatul a fost reevaluat ca un fapt deosebit de reprobabil, dar care este folosit deocamdată doar ca o măciucă devastatoare în lichdarea adversarului politic. La ora actuală stabilirea delictului de ”plagiat” mai depinde încă de ce hram poartă cei ce sunt numiți în comisia de analiză și -mai ales- de cine sunt cei ce numesc membii comisiei de analiză. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , by

Interdependențe dintre globalizare, creșterea demografică, degradarea mediului ambiant și calamitățile naturale.

 In lipsa unui interlocutor interesat, îmi face plăcere uneori să discut cu mine însumi, în încercarea de a-mi limpezii gândurile. Mai ales în anumite perioade când mă obsedează unele întrebări referitoare la diverse fenomene ciudate, cărora nu le pot da o explicație cu ajutorul judecății mele prea mult timp tributară unei baze de date trăite și în mare măsură perimată. Da, am senzația că trăiesc într-o cu totul altă lume, pe care nu o recunosc, o lume care se bazează pe alte valori și care se conduce după alte criterii, cu totul străine mie, pe care nu le înțeleg. Și pentru că totul este în permanentă schimbare, îmi place să-mi aștern gândurile sub forma unor eseuri, pe care să nu le uit și pe care să le recitesc mai târziu, mirându-mă cum de a fost posibil să gândesc astfel cândva. Scriu deci în primul rând pentru mine, dar nu mă deranjează dacă cele scrise le citește și altcineva,- referindu-mă în special la cercul relativ constant al vizitatorilor site-ului și ai facebook-ului meu.

Iată, de pildă, de multă vreme mă preocupă, în momentele mele de cugetare, care oare să fie explicația pentru faptul că omenirea adesea adoptă hotărâri absolut adacadabrante, care sfidează cele mai elementare percepte ale logicii, aflate inclusiv la îndemâna minții celor dotați cu cele mai primitive exerciții de gândire. Asta în pofida faptului că societatea dispune de destule minți luminate, de spirite deschise, de mari personalități dotate cu multă inteligență, dar la a căror dreaptă cumpănire nu se apelează. Aș putea da sute de exemple în care hotărâri luate la cel mai înalt nivel, ca și la nivelul unor organisme locale, îmi inspiră imaginea unor tauri care se îndreaptă cu toată forța, cu capul înainte, spre un zid gros de beton, pe care nici măcar nu flutură vreun steguleț roșu care să le justifice îndârjirea.

Haideți să luăm un exemplu concret. Suntem cu toții asaltați zilnic de știri din ce în ce mai insistente, mai alarmante și mai deprimante despre fenomenele meteorologice extreme, ca inundații sau secete prelungite cauzatoare de moarte prin inaniție a oamenilor și animalelor, creștere a nivelului mărilor și oceanelor, furtuni și uragane ne mai văzute, despre epuizarea rezervelor de hidrocarburi – generatoare de criză energetică-, sau despre marile migrații a unor întrgi popoare, în fața cărora este clar că actualmente, și mai ales în viitor, Occidentul este absolut neputincios, despre escaladarea climatului de război și amenințări tot mai stăruitoare cu atacuri nucleare, despre extinderea pericolului de îmbolnăvire în masa a populațiilor ca urmare a abuzului de aditivi alimentari și furajeri de care se pare că este tot mai greu (spre imposibil) să ne ferim, despre diminuarea rezervelor de apă potabilă și foarte multe altele, a căror enumerare exhaustivă mi-ar lua prea mult timp. Desigur că se pun și întrebări pertinente privind cauzele generatoare pentru fiecare din aceste calamități în parte, și specialiștii caută și găsesc explicațiile așteptate, dar cei mai mulți pun încălzirea globală la baza tuturor, sau aproape a tuturor relelor. Până de curând, încălzirea globală a fost considerată de unii doar ca un fenomen natural implacabil, ciclic sau aleator dar, mai recent, cam toată lumea recunoaște că este vorba în principal despre rezultatul activităților umane. Există și o categorie restrânsă de mari decidenți total neinformați, ca de exemplu domnul Donald Trump, care consideră că încălzirea globală este numai o farsă sau un moft. Dar care ar putea fi cauzele probabile ale încălzirii globale? (more…)


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , , , by

Cugetări privind evoluția societății umane în noile condiții.

 

Între degradarea mediuluin de viață de pe Terra, globalizare și explozia demografică există o legătură indisolubilă și permanentă. O consecință a acestora, dar în același timp și o cauză, este adâncirea permanentă a polarizării sociale. Nu se pricepe că oricum o dăm la întors, adevărul rămâne că dintotdeauna oamenii foarte bogați au trăit și trăiesc încă în primul rând de pe urma muncii celor săraci. Pentru fiecare om bogat sau foarte bogat trebuie să trudească mulți sau foarte mulți oameni săraci, indiferent de țara în care trăiesc aceștia din urmă. Faptul că oamenii bogați și cei foarte bogați pot să trăiască astăzi, mai mult decât în trecut, pe seama celor săraci, a devenit posibil datorită globalizării. Se invocă exemplul unor țări în care și clasa de mijloc este formată tot din oameni ”avuți”, dar nu se recunoaște că în astfel de țări și aceștia trăiesc, parțial și indirect, tot din truda celor săraci, dar a celor săraci din țările subdezvoltate, ceea ce a devenit posibil prin anumite mecanisme ce țin tot de globalizare. Fac precizarea că aici, prin termenul de ”săraci”, în lipsa unui alt termen mai adecvat, îi cuprind atât pe cetățenii cei mai oropsiți, cât și pe cei ce au un loc de muncă ce le asigură un nivel de viață la limita decenței, dar fără posibilitatea de a face și ceva economii din munca lor. Nu trebuie să fim nici marxiști, nici comuniști, pentru a observa că direcția în care se merge este catastrofică. Politicienii, sociologii, economiștii și toți oamenii de știință știu asta dar ridică neputincioși din umeri, pentru că situația este cu totul nouă, iar ”expertiza” specialiștilor nu ajută la formularea niciunei rețete tămăduitoare. Oricâtă indignare sau mirare aș stârni, eu cred că plus valoarea o realizează aproape exclusiv cei ce muncesc, din clasele săracă și de mijloc, direct sau indirect, cu eficiență diferită, în timp ce investitorii nu fac decât să își însușească cea mai mare parte din această plus valoare, sub formă de dividende din profit, pe care și-o trec în conturile personale. Cu timpul bogații devin tot mai bogați iar săracii devin tot mai săraci sau rămân la fe de săraci. Să luăm un exemplu minimal. Dacă un investitor străin – unic acționar- investește 100 milioane euro într-o țară subdezvoltată sau în curs de dezvoltare, după darea în funcțiune a investiției poate să realizeze ușor un beneficiu personal anual de cel puțin 5 milioane euro (5%). Aceasta însemnează 50 milioane în 10 ani !. Constatăm că la bilanțul de la finele deceniului investitorul devine fericitul deținător al unui capital de 150 milioane, iar în 20 de ani valoarea investiției se dublează, ajungând la 200 milioane, fără să-și fi „pierdut” timpul cu afacerea respectivă, adică fără să se fi rupt muncind – munca fiind treaba angajaților-, în timp ce angajații săi au trudit din greu pentru a menține afacerea patronului pe linia de plutire, asigurându-și astfel, desigur, și veniturile lor personale, în cvantumuri diferite, dar în general doar undeva la limita decenței. Dar după 40 de ani, vă puteți închipuii cum ar arăta lucrurile? Si astfel diferențele dintre bogații investitori și angajații lor devin în mod inevitabil tot mai mari și implicit tot mai greu suportabile. Oare până unde se poate înainta astfel, în linie dreaptă? Cunoaște cineva răspunsul? Eu unul cunosc numai unele legi universal valabile, printre care și principiile mecanicii newtoniene, pe care de-a lungul timpului mulți filozofi le-au transpus în societate. Dacă vrem să ne referim la masa mare a celor ce trăiesc excusiv din munca lor, ca la o forță, și la numărul restrâns al investitorilor, ca la o  altă forță, atunci, conform primului principiu, al inerției, creșterea oricăreia dintre cele două forțe sociale se va opri sau va fi deturnată numai atunci când i se va opune o altă forță, iar cel de al treilea principiu spune că acțiunii oricărei forțe (sociale, în acest caz) i se va opune în mod obligatoriu o altă forță, (cel puțin) egală dar de sens contrar. Dacă ar fi să acceptăm ca valabilă transpunerea acestor principii mecaniciste în viața socială, nu ne-ar mai rămâne decât să ne întrebăm care ar putea fi acele forțe, când și în ce fel ar putea ele să acționeze. Evident că în viața socială lucrurile sunt mai complicate, fiecare dintre cele două forțe principale în discuție fiind în realitate câte un vector format prin însumarea mai multor activități concurente, de magnitudini și direcții diferite.


Posted in Cugetari/Reflectii by

Când Legea cererii și a ofertei operează în învățământul superior….!

 

                                                Publicat, în modul cel mai inutil cu putință, în 17.11.2015 și republicat astăzi   29.11.2016 , cu mici adăugiri, dar rămânând la fel de actual și de inutil.

             Asupra faptului că învățământul superior din România a suferit după anul 1990 o permanentă degradare, nu se mai îndoiește nimenea. Din păcate nu sunt semne nici acuma că această decădere tinde să se oprească, ci dinpotrivă, că se adâncește. Acesta este motivul pentru care m-am străduit să înțeleg care să fie explicația, iar concluziile mele, care poate că nu sunt cele mai corecte, le împărtășesc în continuare celor cărora, la fel ca mie, le pasă. Corifeii trecerii de la economia planificată socialistă la economia de piață capitalistă au considerat (sau s-au prefăcut a înțelege astfel), că economia de piață cuprinde toate domeniile vieții sociale, fără nicio excepție. Au fost incluse de-a valma cu economia, fără niciun discernământ, diversele domenii ale științei și culturii, artele, educația, cercetarea și credința, fiind supuse acelorași reguli rigide ale obligativității profitului, dar nu a oricărui profit, ci preferabil al profitului pe termen scurt. Și, ca să înțelegem ce a urmat, propun să ne oprim, de această dată, asupra modului cum a operat, și mai operează încă, Legea cererii și a ofertei, în învățământul superior din România. Precizez că prezentele reflecții nu au altceva la bază decât discuțiile neoficiale pe care le-am purtat cu foarte numeroase  cadre didactice universitare, cunoștințe personale, din domenii diferite ale învățământului superior. (more…)


Posted in Cugetari/Reflectii by

Moarte ursuleților!

                                                                                                                                                  October. 19.  2016
Recunosc că m-a marcat mult clipul cu ursulețul de la Sibiu. Nu aș fi crezut că este posibil așa ceva. O mulțime de oameni, majoritatea polițiști și jandarmi, hăituind un ursuleț drăgălaș, flămând și teribil de speriat, care fugea înebunit de frică , cât mai departe de ceata de voinici dezlănțuită. Ne cunoscând topografia orașului pentru a găsi cât mai repede vreo străduță de ieșire din oraș spre pădure, unde credea el că este cel mai departe de vitejii urmăritori ? Pe acoperișuri!. Cât mai departe și cât mai sus. Chiar pe coama acoperișurilor. Numai că acestea erau foarte alunecoase, așa că a încercat să coboare și să o rupă la fugă. Degeaba, urmăritorii erau pe urmele lui. Atunci a încercat să se ascundă într-un ghiveci cu flori. A fost repede reperat și amenințat de vacarmul urmăritorilor care se apropiau, așa că, disperat -și asta m-a impresionat cel mai mult- s-a ridicat pe labele din spate încercând să se cațere cu ghearele pe zidul neted alăturat! Încercare desigur imposibilă, dar fatală pentru ursuleț, pentru că astfel a devenit o țintă bună pentu pușcoacele apărătorilor ordinii publice. În acel moment, după aproape trei ore de hăituială, pușcoacele au răsunat și mititelul a căzut secerat. În ghiveci, printre florile pregătite parcă anume să îl reprimească în sânul naturii atât de generoasă cu noi, cei ce nu o merităm.. După asta s-a așternut liniștea, iar biruitorii și-au îndreptat mândri atenția spre șeful lor, care dăduse ordinul de exterminare, și din parea căruia desigur că așteptau acum laude binemeritate pentru vitejia lor. Am aflat că seful poliției, ne având încredere în lunetiștii lui, ar fi dat chiar ordin ca, pentru siguranță, fiara să fie călcată cu mașina. Acesta nu a recunoscut, dar a demisionat. Pentru mine, care nu am fost martor la toate acestea, apare clar că bietul ursuleț căutase înebunit vreo străduță pe care să o tundă spre pădure. Trebuia numai să fie lăsat în pace să o găsească.
O părere mult mai avizată decât a mea a fost solicitată marelui vânător român, spaima urșilor și mistreților din România, ca și a leilor din Africa, tenismenul Ion Țiriac, acest Tartarin din Tarascon brașovean care, după ce s-a întors cu un milon de DM din Germania după Revoluție, pentru a sprijini poporul român cu sfaturi, explicându-le cum se pot face bani în România, noile condiți, a exemplificat totul practic, lipindu-și la milionul cu care venise în Romînia, încă un miliard de euro. Așa că Tartarin Brașoveanul și-a încheiat răspunsul la întrebarea reporterului, legat de episodul de l Sibiu, pe un ton sentențios cu: ”Sigur că da dom’le, trebuia împușcat, pentru că era o sălbăticiune!!” Ați priceput? Eu abea acuma îmi explic eforturile D-lui Tartarin de a stârpi sălbăticiunile de pe meleagurile Patriei, care nu au ce să caute umblând libere de colo până colo prin păduri, pe planeta aceasta care ne aparține numai nouă, oamenilor civilizați, a spus marele proprietar și investitor, referindu-se desigur în primul rând la sine. Și eu care credeam că este vorba numai de satisfacerea unui instinct criminal, a unui instinct de cruzime, de nevoia atavică de a vedea sîngele și creerii spulberați ai unor făpturi nevinovate, lipsite de apărare în fața invadatorilor. Înțeleg că demult, când și stămoșii D-luiTartarin erau niște biete sălbăticiuni, trebuiau lichidați fără milă (lucru care s-a cam și întâmplat prin America, cu numai vreo 400-500 de ani în urmă), și astfel nu se mai ajungea la vânătorii civilizați de astăzi, care aud că uneori, în lipsă de vânat suficient, se mai împușcă și între ei, pe la partidele de vânătoare. Să fie oare mâna zeiței Themis?

Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , , by

Despre plagiat și autoplagiat

 

În ultimul timp și-a făcut loc în presă o temă foarte viu dezbătută, cu implicații mai demult cunoscute în mediile științifice, literare, artistice și comerciale, dar cu o mai acută intensitate manifestată în zilele noastre, afectând grav și nemijlocit în special lumea politică și mediul universitar.

Totul gravitează în jurul apetenței pentru obținerea titlului de DOCTOR, în indiferent ce domeniu, cel mai adesea fără nicio legătură cu domeniul licenței sau expertizei doctorandului. În noua conjunctură doctorantura nu mai este o formă de perfecționare profesională postuniversitară, și nici o formă de recunoaștere a expertizei deja existente a unui om de știință într-un anumit domeniu, ci o modalitate de însușire a unei diplome, prin indiferent ce mijloace, corecte de către unii dar și incorecte de către mulți alții. Goana după diplome de doctor a luat o amploare extraordinară, pentru că o anumită categorie de persoane genetic codate să se cocoțeze în cârca semenilor lor, prin toate mijloacele, dar totdeauna ca șefi, au descoperit ce mari avantaje le poate oferi o asemenea ”hârtie”. Cu ea în buzunar un deputat semidoct poate deveni direct profesor universitar, un avocat poate intra în barou fără examen, un ofițer mai poate obține câteva stele, un director își mai poate bate un cui în scaun. Cei mai tupeiști dintre ei și-au procurat chiar două doctorate sau au devenit ei înșiși conducători de doctorat, respectiv furnizori de doctorate pe bandă rulantă, către alți profitori.

Există mai multe modalități de a intra în posesia unei diplome de doctor, în afară de cea onestă, care este neinteresantă, deoarece reclamă ani de muncă, instruire, dăruire, inteligență, originalitate și rezultate care să dovedească indubitabil o contribuție personală evidentă la patrimoniul cunoașterii, în domeniul antamat. Cea mai facilă modalitate de ”realizare” a unei asemenea diplome este plagiatul, dar nu și singura. O persoană importantă angajează un ”negrișor” să-i facă teza, pe care îl remunerează sau, mai convenabil, îl susține la promovare. Numai că acesta, ca să se achite repede de sarcină, este tentat să facă fușerație. Copiază de ici de colo, pune câte ceva și de la el, îl mai întreabă și pe șeful câte ceva, și gata-i teza. Până prin 1989 era cam greu și cu plagitul și cu dovedirea plagiatului, pur și simplu pentru că nu exista internetul și lipseau sursele de informare. Pentru exemplificare, facultatea în care am activat vreme de peste 40 de ani, în ultimul deceniu înainte de 1989 nu era abonată la nici o singură revistă străină în domeniul meu. Unica sursă de informare la disciplină o reprezenta un abonament personal al profesorului meu la o revista sovietică de referate (Veterinaria) cu traduceri ale rezumatelor articolelor apărute în unele revistele din Vest. De acolo luam adresesle autorilor articolelor care ne interesau, le scriam și îi rugam să ne trimită extrase. După 1990 totul s-a schimbat. A apărut posibilitatea accesului aproape instantaneu la un număr foarte mare de reviste străine și românești, conținâd articole cu teme în toate domeniile. Osursă extraordinară de ”inspirație” pentru cumpărătorii de diplome de doctor, de care mulți au profitat din plin. Nimenea nu verifica nimic. De fapt nici nu prea aveau cum, pentru că nu existau softuri la noi(deși imposibil nu ar fi fost, dacă se dorea cu adevărat). Despre acestea se vorbește numai de foarte curând la noi, deși ele existau mai demult. Părerea mea este că, dacă s-ar verifica serios toate tezele susținute după 1990, dar mai ales după 2000, puține ar scăpa de eticheta de ”plagiat”, privite prin prisma criteriilor actuale, care sunt rigide, în multe privinîe greșite și în disonanță cu cele anterioare.

De curând, unul dintre semidocții la care m-am referit mai sus, a lansat și ”conceptul” de autoplagiat, care este bineânțeles o prostie cât casa. În 20 dintre cele 23 de dicționare pe care le-am consultat am găsit explicația termenului plagiat ca fiind un furt intelectual al unui text, idei, imagine etc. aparținând altcuiva. Acesta a fost elementul comun și obligatoriu. În aceleași dicționare, termenul de autoplagiat nu există deloc! Este logic. Pentru că nu poți să acuzi pe cineva că a furat, același lucru și de la altcineva și de la sine. Apreciez deci că termenul de autoplagiat este un nonsens ridicol. Din contră, vreau să îl informez pe comentatorul TV în cauză că a te sprijini pe lucrările anterioare în redactarea tezei trebuie să fie considerată o notă dezirabilă, chiar foarte lăudabilă. Acestea stau mărturie că scopul doctorandului nu a fost doar de conjunctură, de obținere a unei diplome, ci posibilitatea de adâncire și lărgire a unor invetigații care îl preocupă pe doctorand mai demult. După părerea mea la cercetările/lucrările anterioare doctorandul poate fie să facă doar trimitere bibliografică, fie chiar să preia părți din acestea, ca atare. Este adevărat că, în ultimul caz, este de dorit să se menționeze locul publicării acestora dar, indiferent dacă s-a menționat sau nu, aceasta nu poate fi nicidecum calificată drept ”furt din avutul propriu” , respectiv autoplagiat. Se poate găsi un alt termen, în ideea creșterii acurateței și nu al incriminării. Faptul că la înscriere, doctorandul are deja publcate mai multe lucrări pe subiectul tezei este lăudabil, nu lamentabil! Menționez că, după câte știu, în multe țări civilizate titlul de ”doctor” se acorda înainte nu pe baza unei teze realizate sub îndrumarea unui conducător, sub un regim similar celui studențesc, ci pe baza reputației științifice a candidatului, susținută de o listă de lucrări științifice de valoare în domeniu și de o coferință în fața publicului și a unei comisi de savanți. Profesorii de la facultatea unde am fost eu repartizat, la absolvire, în 1964, au devenit doctori în științe și conducători de doctorat prin 1968 tot pe baza reputației, susținută de o listă de lucrări științifice autentice, foarte valoroase. Nu pe baza unei teze, care poate fi plagiată sau contrafăcută.

Cu totul altfel stau lucrurile în cazul ”afacerii” doctoratelor din ziua de azi, a căror scop a fost profund deturnat. În trecut, diploma de doctor venea ca o recunoaștere a meritelor deosebite obținute în cercetări anterioare, în timp ce astăzi ea reprezintă o promisiune, un document pe baza căruia poți aspira la o sumedenie de avantaje materiale. Din păcate interesele doctoranzilor și a doctorilor de mucava converg intereselor conducătorilor de doctorat și conducerilor facultăților și universităților, motiv pentru care lucrurile nu se vor putea îndrepta. Normal ar fi ca sarcina de conducător de doctorat să fie inclusă în cea de profesor universtar, iar posturile de profesor să fie scoase la concurs în baza unei piramide. Nu îmi face plăcere să recunosc că înainte lucrurile erau cu mult mai bine așezate, astfel că exista o emulație reală, atât între cadrele didactice, cât și între studenți, chiar dacă nici atunci nu toate lucrurile erau la locul lor. Am avut destui colegi, cadre didactice, care fie că nu au avut acces la doctorantură, numărul de locuri fiind limitat, fie că s-au putut înscrie, dar nu și-au putut finaliza niciodata teza, în care caz nu au mai putut promova. Sper să greșesc spunând că impresia generală este că astăzi numai cine nu vrea nu se înscrie la doctorat, și numai cine nu vrea în ruptul capului, dintre cei înscriși, nu o și finalizează, printr-o diplomă de doctor. Tocmai pentru că interesul general este să avem cât mai mulți doctoranzi, cât mai mulți doctori, cât mai mulți masteranzi, cât mai mulți studenți și, pe cale de consecință cât mai mulți profesori. Dacă ați merge într-o pauză în holul Parlamentului și ați striga Dom‘ Profesor! Cred că jumătate dintre cei prezenți ar întoarce capul.

Apropo, aș avea nevoie de un meșter bine calificat, să îmi repare acoperișul. Cunoașteți cumva vreunul?

Aș mai avea multe de povestit dar o las pe altădată, pentru că acum mă grăbesc să merg la lucru să îmi repar singur casa, că s-a cam deteriorat și eu nu am găsit pe nimenea dispus să pună mâna.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , , by