Oraşul Lugoj, al doilea ca mărime din judeţul Timiş, a fost centrul unui vechi district românesc din evul mediu, iar în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX s-a remarcat printr-o puternică mişcare naţională, fiind cea mai importantă aşezare culturală a românilor din Banat, în primul rând datorită unei pleiade de publicişti, scriitori, muzicieni, jurişti sau oameni politici care au reprezentat elita oraşului şi i-au imprimat un anume mod de viaţă. Acesta s-a reflectat, în bună parte, şi în monumentele de artă plastică ridicate în amintirea unor personalităţi ale oraşului, care au fost aşezate în forul public şi pot fi admirate şi astăzi.

Oraşul Lugoj, al doilea ca mărime din judeţul Timiş, a fost centrul unui vechi district românesc din evul mediu, iar în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX s-a remarcat printr-o puternică mişcare naţională, fiind cea mai importantă aşezare culturală a românilor din Banat, în primul rând datorită unei pleiade de publicişti, scriitori, muzicieni, jurişti sau oameni politici care au reprezentat elita oraşului şi i-au imprimat un anume mod de viaţă. Acesta s-a reflectat, în bună parte, şi în monumentele de artă plastică ridicate în amintirea unor personalităţi ale oraşului, care au fost aşezate în forul public şi pot fi admirate şi astăzi.

Pe vremuri, Lugojul a fost o aşezare fortificată cu un rol militar destul de important, fiind întărită de Ioan Huniade cu şanţuri, metereze şi palisade pe vremea când acesta era comite de Timiş. S-a supus turcilor abia în 1658, la mai bine de un secol după ce aceştia cuceriseră Banatul de câmpie. În urma păcii de la Karlowitz din 1699, Banatul a continuat să rămână în stăpânirea turcilor, dar aceştia au fost obligaţi să dărâme mai multe fortificaţii, printre care şi pe cele ale Lugojului. Banatul a devenit posesiune a Casei de Habsburg după pacea de la Passarowitz din 1718, iar şvabii colonizaţi la Lugoj s-au stabilit pe malul stâng al Timişului, unde s-a constituit „Lugojul german”.

Obiective turistice

Cel mai vechi monument lugojean este turnul fostei biserici „Sfântul Nicolae”, a cărui construcţie a început la cumpăna veacurilor XIV – XV, acum 600 de ani. Biserica a fost reparată de mai multe ori, la renovarea din 1726 fiindu-i adăugat şi turnul cu temelia de cărămidă şi cu volute laterale în stil baroc. Pe faţada turnului se află încastrat un basorelief cu chipul Sfântului Nicolae şi o pisanie cu numele lui Ioan Raţ de Mehadia, cel care a reconstruit edificiul, şi anul în care s-au săvârşit lucrările. Din acelaşi an se păstrează hanul Poştei, care adăposteşte acum protopopiatul ortodox.

Din secolul al XVIII-lea s-au păstrat mai multe edificii publice remarcabile, printre care biserica minoriţilor, construită în 1733 în stil baroc, sau biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, un alt impunător edificiu de cult baroc ctitorit de cneazul Gavril Gurean între anii 1759 şi 1766 şi decorat în anii ’90 total neinspirat, cu mozaicuri donate de Iosif Constantin Drăgan, el însuşi erijându-se în postura de ctitor imortalizat în mozaic în naosul bisericii. Catedrala greco-catolică „Coborârea Sfântului Spirit” a fost înălţată între anii 1843 şi 1854, în stil neoclasicist. Ansamblul arhitectural care alcătuieşte vechiul oraş cuprinde, la rândul lui, o serie de clădiri remarcabile, care atrag atenţia vizitatorilor oraşului. Celebrul pod de fier a fost construit de austro-ungari în anul 1902 şi din acelaşi an datează vechiul teatru comunal, aflat pe malul Timişului, lângă liceul „Coriolan Brediceanu”.

4. podul de fier

Lugojul are, de asemenea, numeroase case memoriale în care au trăit personalităţi de vază ale oraşului, precum cele ale lui Ion Popovici Bănăţeanul, Victor Vlad Delamarina, Traian Grozăvescu, Ion Vidu sau casa Bredicenilor.

Sculpturi dedicate personalităţilor oraşului

Oraşul se remarcă şi prin câteva statui de valoare realizate în anii interbelici, căci lugojenii şi-au preţuit personalităţile, contribuind la ridicarea unor monumente de artă plasică în amintirea acestora, într-o perioadă în care amintirea gloriosului război de întregire a neamului era încă vie, iar revizionismul maghiar din anii interbelici a impulsionat patriotismul românesc. Cei care îşi aduseseră contribuţia la lupta naţională şi susţinuseră cauza românilor în diferite moduri se bucurau de multă preţuire şi respect iar concitadinii lor au dorit să arate acest lucru imortalizându-i în lucrări de artă. La Lugoj se află busturile lui Ion Dragalina, Coriolan Brediceanu, Traian Grozăvescu şi Ion Vidu, precum şi un un impunător monument dedicat eroilor români din primul război mondial şi unirii tuturor românilor sub sceptrul regelui Ferdinand, dezvelit în 1935, acestea fiind înscrise pe lista monumentelor istorice.

7. generalul Ion DragalinaÎncă din anul 1934, municipalitatea a demarat un program de înfrumuseţare a oraşului prin ridicarea unor monumente în amintirea celor care au făcut oraşul faimos. Lucrările, cu excepţia celei care îl reprezintă pe generalul Ion Dragalina, poartă semnătura sculptorului Radu Moga, astăzi prea puţin cunoscut şi ajuns într-o nemeritată uitare, dar care devenise foarte apreciat în anii interbelici pentru remarcabilele sale sculpturi din Ţara Zarandului, Deva, Lugoj, Arad, Caransebeş sau Sibiu. Bustul lui Ion Vidu a fost ridicat prin contribuţia financiară a profesorilor de la liceul „Coriolan Brediceanu” şi a Asociaţiei profesorilor din Lugoj, Traian Grozăvescu a fost imortalizat în rolul lui Cavaradossi din „Tosca” cu fonduri adunate de primarul Lugojului, Alexandru Bireescu, şi aşezat în faţa teatrului municipal care-i poartă numele, iar bustul dedicat lui Coriolan Brediceanu, care este aşezat în faţa liceului cu acelaşi nume, a fost finanţat tot printr-o colectă de fonduri.

Monumentul Eroilor de la 1916-1918, finanţat de asemenea din fonduri publice şi private, este o lucrare monumentală aşezată pe un piedestal masiv, înălţat din blocuri de granit sub forma unui trunchi de piramidă pe care au fost montate mai multe basoreliefuri, în parte distruse de regimul comunist, iar deasupra acestuia se află o statuie de bronz de aproximativ trei metri, care înfăţişează un ostaş în poziţie de atac. Recent, basoreliefurile distruse, care prezentau momentul în care fruntaşii ardeleni şi bănăţeni îi înmânau Regelui Ferdinand actul unirii, o bisericuţă de lemn având-o în prim plan pe regina Maria îmbrăcată în costum naţional, discutând cu un grup de bănăţeni şi un text cu cuvintele politicianului liberal Gheorghe Tătărescu, „Români, toţi într’o ţară, ori toţi într’un mormânt”, au fost reconstituite şi reamplasate pe soclu. Statuile au fost dezvelite într-un cadru festiv, la care au fost prezente personalităţi din întreaga ţară şi oficialităţi ale vremii, iar autorul lucrărilor, Radu Moga, era considerat drept un tânăr artist cu „daltă măiastră”, un mare portretist de orientare clasicistă, foarte talentat şi apreciat în Banat şi Ardeal, care a creat adevărate opere de artă desăvârşită. O altă statuie realizată de Radu Moga la Lugoj, care îl înfăţişa pe omul politic liberal I.G. Duca, a fost dusă la topit de comunişti iar în locul ei a fost ridicat monumentul ostaşilor sovietici.

Multe din lucrările realizate de Radu Moga – portrete, caricaturi, busturi sau lucrări modelate în atelierul de desen al liceului „Avram Iancu” din Brad, unde a fost dascăl, s-au pierdut ori au fost date la topit. Câteva lucrări, printre care două nuduri de o mare frumuseţe, două compoziţii de inspiraţie pastorală şi un cap de copil care îl înfăţişează pe Regele Mihai se află în posesia familiei, care ar prefera ca aceste sculpturi, creație a unui sculptor consacrat, să-şi găsească locul într-un muzeu, unde ar putea fi admirate şi de alţi iubitori de artă. La Lugoj se află multe alte statui, printre care cea a paşoptistului Eftimie Murgu, realizată în 1971 de sculptorul Victor Gaga, sau cele ale lui Filaret Barbu, Mihai Eminescu, Pogany Karoly sau Cornel Petrasievici, precum şi un monument închinat celor 76 de eroi lugojeni din cel de-al doilea război mondial.


Posted in Inm by

Așa se întâmplă când impostorii ne fac legi

 

Astăzi am aflat că ”aleșii neamului”, după nesfârșitele lor concedii, weekenduri prelungite și deplasări ”de documentare” prin cele mai exotice țări, s-au aplecat, în sfârșit, asupra nevoilor noastre și și-au pus la treabă neândoielnica lor inteligențâ creatoare pentru a ne dărui o minune de lege, care să revigoreze munca și profiturile agricultorilor, să îi fericească pe consumatori și să îi umple de bani pe comercianți. O lege simplă și eficientă ! Oare cum de nu s-a mai gândit încă nimenea la așa ceva ?.

Esențialmente, Legea impune marilor magazine, super- și hypermagazinelor alimentare din România, sub amenințarea unor sancțiuni severe, ca produsele românești să însumeze cel puțin 51% din totalul produselor alimentare comercializate. Asta va da un puternic impuls fermierilor, care se vor pune serios pe treabă, având siguranța valorificării integrale a producției lor. Ba chiar s-a pus imediat întrebarea ( de către unii jurnaliști, la fel de competenți ca și legislatorii) că oare ce se va întâmpla dacă, în noua situație, producătorii autohtoni nu vor putea ei să satisfacă permanent nevoile pieței, astfel încât să acopere necesarul de cel puțin 51% produse românești, din totalul mărfurilor expuse de magazine.

Au mai rămas doar câteva amănunte de precizat (nu se știe de către cine), cum ar fi:

– Vorbim de 51% din volumul, din greutatea sau din valoarea mărfurilor?

 -Vorbim de marfa de pe rafturi, sau din depozite?

-Vorbim de 51% din produsele constatate la un moment dat de către echipa de control, în ziua controlului, sau pe durata unei săptămîni, sau a unei luni, sau poate a unui an? Luăm în considerare totalul mărfurilor existente, cele achiziționate sau ce cele vândute?

-Va trebui să formăm noi specialiști, capabili să verifice dacă a fost realizat dezideratul stabilit, pe care să îi înarmăm cu rulete, cântare și calculatoare?

Dar, sunt sigur că toate aceste enigme, plus multe altele, vor fi dezlegate de la caz la caz, cu concursul bunăvoinței controlorilor și, la nevoie al avocaților, al procurorilor și al judecătorilor, că doar toată lumea trebuie să trăiască, nu-i așa?. Unii politicieni ar putea eventual juca rolul de mediatori, cu avantaje pentru toate părțile. Mai grav este însă că Legea a fost emanată sub formă avortată, respectiv incomletă.

Vreau să spun că nu este suficient ca Legea să stipuleze numai obligațiile comercianților pentru a se atinge scopul dorit. Este absolut necesar să se stipuleze -tot sub amenințarea unor pedepse severe- și obligația cumpărătorilor de a cumpăra produse românești în proporție de cel puțin 51%, așa cum au stabilit autoritățile ! Ori, tocmai acest lucru mi se pare mie ceva mai greu de realizat și de controlat. De exemplu, ce se face comerciantul dacă în magazin expune chiar 75% produse românești și numai 25% produse străine, dar cumpărătorii fac coadă tot la produsele străine, care sunt mai ieftine, mai atractiv prezentate și mai de calitate? Să nu reaprovizioneze rafturile cu produse străine până când nu se vând cele autohtone ?! Sau să le completeze pe măsură ce se vând, în timp ce mărfurile greu vandabile (exagerînd puțin) vor rămîne pe rafturi păstrînd proporția de 75% ?

Încerc zadarnic să îmi imaginez câtă ceață s-a așternut în mintea autorilor unei asemenea lege și ce au înțeles ei din ceea ce se numește economia de piață. Dar amintiți-vă câte alte asemenea opere au mai creat aleșii noștri, aflați  în stare de mahmureală! Și să mai spună cineva că nu își merită cu prisosință toate salariile, indemnizațiile și pensiile speciale pe care și le acordă singuri, cu atâta generozitate!


Posted in Inm by

ACTINOBACILOZA

                                                                                                           Prof.dr.Radu Moga Mânzat 

            Sub denumirea  de Actinobaciloză  se descrie de obicei boala produsă de Actinobacillus lignieresii la mai multe specii de animale domestice (bovine, ovine, solipede, câini) sau sălbatice ( căpriori, cerbi, mistreţi, iepuri), precum şi boala produsă la suine de A. suis (3,4). Iniţial actinobaciloza a fost descrisă în Argentina, de Lignieres şi Spitz la bovine, care în 1902 au diferenţiat-o de actinomicoză, sub numele de wooden  tongue.
          Astăzi, conform manualului Bergey, în genul Actinobacillus, în afară de A. lignieresii şi A. suis, care produc bolile numite actinobaciloze, sunt alăturate şi alte 16 specii de bacterii (1). Acestea însă fie că produc entităţi diferite ca patogenie şi manifestări anatomoclinice, din care cauză poartă şi denumiri diferite, fie că produc  nişte infecţii, în general rare, localizate şi manifestate altfel decât  boala limbii de lemn produsă de  A.lignieresii, fie că sunt prezente ca simpli germeni oportunişti, fără  un rol patologic bine precizat. Dintre acestea, patologia veterinară este interesată de:

– A.pleuropneumoniae, care produce pleuropneumonia infecţioasă a porcului,
– A.equuli, agentul etiologic al piosepticemiei mânjilor,
– A.seminis, care produce epididimită, orhită şi vaginalită la berbeci, ţapi şi tauri,
– A.capsulatus, izolat de la iepuri de câmp, iepuri domestici şi de la hamsteri cu infecţii septicemice,
– A.rosii, asociată cu avorturi la scroafe,
– A.minor, A.porcinus şi A.indolicus, izolaţi ca germeni oportunişti de pe mucoasele căilor respiratorii ale suinelor,
– A.arthritidis  izolat din artritele solipedelor,
– A.succinogenes, izolat din rumenul bovinelor(1).
 La noi în ţară, actinobaciloza a fost semnalată de Paştea şi col. în anul 1956 şi a fost apoi studiată de Ciurea, Răducănescu, Verdeş şi alţii. (more…)


Posted in Inm, Profesional-stiintific and tagged , , by