Unul din numeroasele exemple de jaf cu legea în mână

#  Așa după cum se știe, “din marea Sa grijă pentru cetățenii Patriei”, Guvernul României a dispus obligativitatea asigurării imobilelor. Zis și făcut: m-am prezentat la o societate de asigurări și am solicitat să fac și eu o asigurare contra incendiului și a furturilor, pentru că așa ceva chiar se poate întâmpla. Mi s-a spus că nu se poate, pentru că asigurarea obligatorie se referă exclusiv la asigurarea contra alunecărilor de teren, contra inundațiilor și contra cutremurelor. Dar, am replicat eu, cine a auzit de alunecări de teren când vorbim de un platou cât se poate de plan, așa cum este cel pe care este așezată Timișoara. Adică unde să alunece? Nici de inundații nu se pune problema, pentru că prin Timișoara nu curge nici un râu, și nici nu avem ceva munți prin preajmă de unde să se prăvale apele peste noi. Bega este un canal, care nu se poate revărsa. Bunicii ne povestesc că ei nu au auzit de la strămoșii lor de vreun cutremur care să le fi deteriorat casele. Și atunci cum se justifică asigurarea obligatorie ? Mi s-a explicat că în acest fel societatea de asigurări are numai încasări, nu și plăți, putând astfel să asigure salariile considerabile ale angajaților și salariile uriașe ale șefilor agențiilor. Abea după ce ai plătit această pseudoasigurare ți se dă dreptul să te asiguri de-a adevăratelea la ce dorești. Desigur că acesta este un fel de jaf la drumul mare, posibil numai la români. Dar ca și cum asta nu ar fi fost destul, am aflat că s-a inventat și o structură stufoasă numită Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor, menită “să supravegheze” corectitudinea operațiunilor făcute de toate societățíle de asigurări, dar care de fapt nu face nimic concret. Rostul acesteia, mi s-a spus că este doar de a asigura niște venituri fantastice unor oameni politici, soțiilor lor, cumnatelor, amantelor etc. Vorbim de 12000 – 18000 euro lunar, salarii pe care, conform unei legi făcute tot de ei, aveau dreptul să și le fixeze singuri (!). Iată încă un mod legal (al câtelea?) prin care șmecherii își bagă mâinile până în coate în buzunarele semenilor lor, dintre care unii abea dacă au ce să mănânce. Se pare că nerușinarea a devenit nemărginită la români! Oare până când ?


Posted in Cugetari/Reflectii by
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox