Cugetări despre vot și democrație

Democrația este o formă de organizare a societății care le propune membrilor săi să conviețuiască în bună pace, în ciuda diferențelor dintre ei în ceea ce privește percepția asupra diverselor “adevăruri”, determinată de diferențele de educație, de capacitate de discernământ, de situație materială, de anturaj sau de interese, de orice fel. Toate strădaniile de a schimba percepția cuiva asupra unui adevăr doar prin simple argumentații – corecte sau contrafăcute- sunt zadarnice, dacă nu survine schimbarea vreuneia dintre determinările enumerate mai sus. Or, tocmai aceasta este principala cauză a eșuării multor societăți zise democratice, care pun accentul principal pe propagandă deși, se știe, doar prin propagandă nu se poate converti percepția unei populații decât pe termen scurt, pentru că adevărul și dreptatea sunt valori unice și perene, pe câtă vreme minciuna și nedreptatea sunt efemere. Și,din acest punct de vedere, orice populație se divide în mai multe categorii: oameni care percep corect adevărul, oameni care îl percep greșit dar sunt convinși de veridicitatea percepției lor, oameni fără nici un discernământ, oameni -de regulă politicieni- pentru care adevărul este o noțiune lipsită de conținut, dar care sunt gata în orice moment să-i convingă pe ceilalți să perceapă un adevăr așa cum le convine lor. Numai proporția dintre aceste categorii diferă de la o categorie la alta, Și uite așa se nasc partidele politice, care încearcă să grupeze persoanele în funcție de percepțiile lor. Și uite așa ne trezim că unul și același adevăr adevărat este perceput în toate felurile, unele chiar contrdictorii, după locul și unghiul din care este privit. Și atunci apare confruntarea:
-Care percepțíe este cea mai corectă, care adevăr este cel mai adevărat? Dintre toate modelele pe care diversele societăți umane le-au cunoscutt de-a lungul istoriei universale, se pare că societatea democratică este cea mai bună. Ea are la bază votul. Prin vot majoritatea stabilește, cine are dreptate, cum este corect și de partea cui este adevărul, dar bineînțeles, fără a ignora cu totul drepturile minorităților. Eticii acestui principiu i se datorează perenitatea recunoașterii democrației ca cea mai corectă doctrină socială. Dar, din păcate, tot în acest principiu se ascunde și cel mai mare neajuns al doctrinei, pentru că nu este de ajuns ca o doctrină să fie etică. Ea mai trebuie să fie și cât se poate de realistă. Or, credința că percepția celor mai mulți, a majorității, este mai aproape de adevăr, mai credibilă decât a celor mai puțini, este falsă. Numărul receptorilor unui mesaj nu are nimic de-a face cu veridicitatea percepției. Aș îndrăzni chiar să afirm că, în cazul marilor adevăruri, de cele mai multe ori minoritarii au avut dreptate. Închipuiți-vă numai că, pentru a afla dacă este adevărat că pămîntul se învârtește în jurul soarelui sau invers, s-ar fi pus la vot! Cu ce scor zdrobitor ar fi pierdut Galileo Galilei sau Giordano Bruno ! Creatorul teoriei evoluționiste, Charles Darwin a fost chiar ridiculizat la timpul său și mai este încă și astăzi contestat, de jumătate din populația planetei, iar Corneliu Coposu, după ce a fost chinuit în închisorile comuniste pentru convingerile sale pollitice, a fost apoi huiduit de către cei pentru binele cărora a luptat și care astăzi îi ridică statuie. În baza votului majoritar s-au făcut, se fac încă și se vor mai face multe nedreptăți, de către cei specializați în tehnicile de manipulare a percepției asupra adevărului de către majoritatea votanților.
Cu o nerușinare stupefiantă, un număr de personaje sinistre și nesățioase s-au instalat în spinarea majorității populației neajutorate, pe care o spoliază cu o venalitate care frizează cruzimea. Și toate acestea în baza unor legi strâmbe și a unor regulamente croite tot de ei,în propriul lor interes. Rețele invizibile leagă aceste personje între ele. Un fel de rețele wireless prin care se recunosc și se susțin reciproc modernii infractori, gata tot timpul să se folosească de votul majorității ca de o măciucă cu care să-și țină la respect alegătorii. Nu știu dacă mai există vreo țară care să ne fi depășit în perfecționarea mecanismului antidemocratic de deturnare a sensului și scopului votului! Și aceasta la toate nivelurile: de la consiliile comunale la consiliile de miniștrii, de la senatele universitare la senatele parlamentelor, de la alegerea primarului comunal la alegerea președintelui republicii și așa mai departe, fără nici o excepție. Da, votul care trebuia să-i apere pe cei mulți și neajutorați, incapabili să distingă adevărul adevărat de adevărul manipulat, a devenit instrumentul preferat de impostori cu care să-i reducă la tăcere pe toți neîndreptățiții. Întrebarea care se pune este:
– Ce-i de făcut ? Se poate înlocui cu ceva votul ? Există vreo doctrină mai bună decât doctrinele democratice, bazate pe votul majoritar ?
– Nu, nu există.
-Dar se poate imagina?
-Desigur. Închipuiți-vă o societate democratică, care prin nu știu ce minune, a ajuns să fie condusă de câteva persoane prestigioase, de o probitate morală indubitabilă, capabile, muncitoare și modeste, dar intransigente cu cei din jur. O asemenea societate este utopică, nu există, și nu va putea exista curând în România, pentru simplul motiv că astfel de personalități nu vor putea fi alese în viitorul previzibil  prin vot de vreo majoritate, în fruntea oricărei  comunități, la orice nivel, deoarece  majoritatea votanților nu se simnt câtuși de puțin reprezentați de asemenea personalități,  care nu li se pare că ar avea ceva în comun cu aspirațiile lor!. Cauza trebuie căutată undeva în educația și morala ancestrală a poporului român.
Să ne amintim numai că, de exemplu, în timp ce în secolul XVI în Anglia, Franța sau Prusia tineretul dornic să își desăvârșească educația avea la dispoziție un întreg sistem de  învățământ în limba maternă, inclusiv facultăți și academii, în cadrul cărora se susțineau chiar doctorate, în aceiași perioadă de timp, pe teritoriul României de astăzi nu era instituționalizat nici măcar învățământul primar în limba română. Primele școli cu limba de predare română au fost inaugurate  abea la sfârșitul secolului  al XVIII-lea – mai exact la 11.10.1754 în Transilvania, iar în Moldova și Muntenia chiar mai târziu !. Iar primele titluri de cărți de circulație în l.română, dar și acestea cu caracter aproape exclusiv religios, au fost tipărite de Diaconul Coresi și colaboratorii la Brașov abea în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. De asemenea, să recunoaștem că, practic, până pe la 1800 aproape toată populația de pe teritoriul actualei Românii era analfabetă!. Mai mult decât atât,  exista chiar un anumit dispreț față de puținii știutori de carte, din partea tinerilor cu oarecare posibilități materiale. Așa că mai avem ceva de așteptat ( socotiți și dvs. cam cât) până când vom recupera tot ce este de recuperat în ceea ce privește educația, respectiv până când majoritatea cea tăcută a românilor va înțelege cum este permanent înjunghiată mișelește pe la spate, cu propria  și singura ei armă virtuală, care este votul.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox