LUNGUL DRUM DE LA COMUNISMUL CREȘTIN LA CAPITALISMUL ANARHIC

De 25 de ani remarc în presa scrisă și la TV aceeași confuzie, la oameni de toate condițiile sociale, în înțelegerea noțiunilor de comunism și a apelativului de comuniști. De câte ori se dorește punerea la stâlpul infamiei a unor foști nomenclaturiști, astăzi mari politicieni, magnați sau demnitari, li se aruncă în față: Comuniștilor !! Mă supără mult o atare abordare, pentru că ea înglobează nu numai o mare cantitate de ignoranță, ci și tot așa de multă rea credință și rea intenție. Prin acest epitet, aparent acuzator, care se dorește a părea o categorisire politică peiorativă a unor indezirabili, în realitate se comite o încercare de spălare de păcate a unor personulități, a unor impostori- profitori care au fost în trecut și au rămas și în prezent la butoane, în fruntea bucatelor. O să mă explic în continuare.
În primul rând trebuie să precizăm că niciodată și niciunde nu a existat comunism în realitatea socială, în accepțiunea autentică a termenului, așa cum l-a conceput Marx și Engels, bineînțeles dacă suntem dispuși să îi credităm  pe aceștia drept autorii originari ai conceptului. Comunismul conceput de Marx și Engels a fost mutilat dur de la prima încercare de punere în practică de către Lenin și Stalin, în Rusia, care au reținut din Doctrină aproape exclusiv ”dreptul” reprezentanților proletariatului de a dispune discrețional de viața și proprietățile celorlalți cetățeni. Și dacă nu a existat comunism autentic niciodată însemnează că nu au existat nici comuniști autentici. E drept că în trecut au existat câteva doctrine utopice, care își aveau sorgintea tocmai în Comunismul Creștin, o formă de comunism religios, propovăduit de apostolii lui Iisus, pe baza învățăturilor Mîntuitorului. Se pare că pe teritoriul Israelului de astăzi a existat chiar o încercare de societate organizată pe principii comunistoide, obligatorii pentru creștinii israeliți, care se conducea după un minunat dicton etic și egalitarist, de genul ”De la fiecare după posibilități și fiecăruia după nevoi”. Frumos nu? Numai că o asemenea societate s-a dovedit a fi incompatibilă cu spiritul și aspirațiile umane. O asemenea construcție ideatică nu ia în calcul anumite însușiri specifice doar speciei umane, ca: lăcomia, invidia,  lenea, impostura, cleptomania, prefăcătoria, disimularea, minciuna, ipocrizia, perfidia, alcoolismul și altele câteva, niciodată prezente la animale, dar adânc încrustate în genomul uman, capabile să zădărnicească orice încercare de edificare a unei societăți întemeiate pe dreptate socială.

Încercări de concepere a unor noi construcții sociale în sprijinul celor mai năpăstuite pături sociale au mai fost și vor mai fi, atâta timp cât vor persista inechitățile sociale.
În 1836 a fost fondată la Londra Liga Comuniștilor, o organizație comunist- creștină secretă, din care făcea parte însuși Karl Marx. Acesta s-a delimitat însă după o vreme de tenta creștină a doctrinei, imprimându-i în schimb o tentă comunist-materialistă, explicată de Marx și Engels în Manifestul Partidului Comunist, devenit documentul  programatic al Ligii, publicat într-o primă formă în 1848. Principiile acestuia, extrem de generoase în anumite privințe, au rămas valabile în teorie, în linii generale, până în zilele noastre dar, în realitate, o socitate comunistă, așa cum a fost ea preconizată de Marx și Engels, nu a existat niciodată, pentru că pur și simplu nu este posibilă, dar încercări au mai fost. Toate au eșuat însă lamentabil, și chiar dacă partidele sau guvernele care le-au experimentat nu și-au recunoscut eșecurile, nu și-au abandonat denumirile de ”comuniste”, atât de dădătoare de speranțe pentru mulțimea ignoranților neadaptați dar și atât de bune aducătoare de voturi, dată fiind mulțimea votanților. Au motivat numai că doctrina comunistă este o doctrină vie, care se cere a fi modificată și adaptată de la o țară la alta, în funcție de condițiile concrete social-istorice din țara respectivă. Și atât de mult au tot adaptat-o ”după nevoile fiecărei țări”, până cînd au fabricat tot atâtea feluri de ”comunism”, câte partide au apărut, toate cu mari deosebiri doctrinale, atât între ele cât și față de doctrina originară. Să ne înțelegem: Doctrina comunist-materialistă cuprindea idei generoase, în sprijinul proletariatului pauper, pe care în viitor îl vedea drept clasa dominantă și conducătoare a societății, și pe sufragiile căruia se bizuia. Dar, din păcate, doctrina comunist-materialistă propovăduia și egalitatea necondiționată dintre oameni, indiferent de calitatea lor, precum și preluarea puterii cu instituirea dictaturi proletariatului, obiective pentru realizarea cărora  prevedea, printre altele, legitimitatea utilizării forței brute, a violenței (de regulă practic cu recurgerea la atrocități), în cucerirea și menținerea puterii de către partidele comuniste!. Totul în numele unui drept autoconferit de dictatura proletariatului de a dispune după bunul plac de destinele celorlalți membrii ai societății, a minoritarilor . Paradoxul cel mai aberant și jenant al doctrinei comuniste constă în faptul că, după ce legitimează violența fizică în cucerirea puterii, este nevoită ca, în scopul  menținerii la putere să se recurgă la un grosolan simulacru de vot, pentru ca, în final, în încercarea de a împăca și capra și varza, să edifice un fel de dictatură democrată sau de democrție autoritară. Două noțiuni care sunt tot atât de compatibile ca apa cu focul! Inevitabilul faliment al comunismului este, mai devreme sau mai târziu, urmat de revenirea la dmocrație și capitalism dar, din păcate, cel mai adesea după trecerea printr-o fază de capitalism anarhic, așa cum s-a întâmplat și în cazul țării noastre.

Și totuși, dacă toți  profitorii, de ieri și de azi, nu erau și nu sunt câtuși de puțin comuniști, ci pur și simplu niște șarlatani deghizați în luptători pentru interesele celor mulți, dar care de fapt  profită de ignoranța acestora, cărora le manipulează buna credință deturnându-le sensul vieții, asta însemnează că nu au existat nicicând sau că nu există deloc comuniști?
– Ba da. În înțelegerea mea au existat și destui amărâți naivi care au crezut sincer că pentru ei soluția a fost și a rămas comunismul. Mă refer, de exemplu, la cele câteva persoane care an de an, pe 26 ianuarie îl comemorează în cimitir pe ”cel mai iubit dintre pământeni”. Aceștia l-au iubit, l-au respectat și îl regretă sincer, pentru că le-a asigurat existența, așa cum a fost ea, le-a dat servici, salam, o cutiuță din beton drept locuință, țigări Mărășești sau Carpați și, din când în când, căldură, lumină și câte o sticlă de bere. Pe aceștia aș putea să îi recunosc ca adevărați comuniști. Din păcate însă, acuma au rămas doar cu regretele.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox