SE POATE ȘI MAI RĂU !

   Se poate și mai rău!
Dăunăzi am primit un aviz de recomandată de la ANAF. M-am deplasat la poștă, mi-am plătit parcarea, am stat la o mică coadă, m-am legitimat și l-am ridicat. Era o scrisoare prin care mi se aducea la cunoștință că datorez ANAF-ului suma de 3 lei ca dobândă plus 2 lei ca penalizări, pe care trebuie să-i achit în cel mult două săptămâni, că de nu…..și urmau binecunoscutele amenințări. Nu știu pentru ce, câtă vreme eu mi-am achitat întotdeauna prompt toate obligațiile către ANAF și Fisc, și chiar în avans, pentru tot anul. Atât cât mi s-a spus de la casierie, fără să comentez. Am fost totuși nedumerit și am povestit asta cu indignare unei cunoștințe cu care m-am întâlnit a doua zi, cunoștință care m-a privit zâmbind, scoțând din buzunar un document asemănător cu al meu, primit tot ieri, în care era somat să achite suma de 1 leu dobândă (!), tot nu se stie pentru ce. Nu mi-a venit să cred. L-am cerut ca să-i fac o copie, și să-l păstrez ca document care atestă cât de nemărginită este prostia românească, atunci când se combină cu impostura și arivismul ! Mă refer în primul rând desigur la conducerea ANAF-ului, oameni burdușiți cu salarii grase, dar incapabili să înțeleagă mare lucru din obligațiile pe care le-ar fi impus înaltele posturi pe care le cumpăraseră. Să analizăm puțin situația. Ca să achiți o asemenea decizie de impunere trebuie să te deplasezi la sediul ANAF. Deplasarea cu mașina costă cel puțin 8 lei. Parcarea la subsolul instituției costă alți vreo 10 lei, pentru că durează. Timpul contribuabilului, cel puțin 10 lei, iar al funcționarelor care au ”descoperit evaziunea” , procesează somația și încasează factura, probabil. Plicul, timbrarea și salariul angajaților poștei, alți vreo 5 lei.
Adunați Dumneavoastră, că dacă o fac eu, mă enevez. Și toate astea pentru 1 leu !
Ați mai pomenit atâta prostie? Și dacă te gândești cu ce bani grei sunt plătiți acești conducători-impostori te apucă pandaliile. Dacă ar fi avut puțintică minte și ceva mai mult bun-simț, ar fi dispus ca sumele acestea insignifiante – ca de exemplu cele sub 20 de lei, respectiv cele mai mici decât costurile suportate de ANAF și contribuabil pentru achitarea lor- , apărute tot din vina lor, să fie trecute în contul contribuabilului și înghețate ca atare până la următoarea plată curenă pe care o va face contribuabilului. Cu care ocazie i se poate percepe și ”restanța” de câțiva leiuți. Simplu, nu? Simplu, correct și fără pierderi. În timpul care le-ar rămâne, funcționarii ar putea să se ocupe ceva mai mult de marii evazioniști, și s-ar putea realiza și ceva economii, concediindu-se vreo câteva mii de funcționari care se pare că taie frunză la câini. Eficiența ar fi însă maximă dacă s-ar începe concedierile de sus în jos. Nu-i vorbă că nu ar fi găsit de lucru și așa la pletora de angajați ai ANAF. De exemplu, pentru a achita suma de 1 leu datorat ca dobândă (nu se știe când și cum apărută) trebuie să scoți un număr, să aștepți răbdător până îți vine rândul (sau până prinzi rădăcini), după care te deplasezi spre un ghișeu, te cocâjezi în fața unui orificiu printr-un geam (plasat cât mai jos, astfel încât să pari cât mai umil), te legitimezi în în fața unei casierițe, care completează nu știu ce hârtiuță, pe care o înmânează altei casierițe, alăturate, căreia trebuie să-i înmânezi leul, și care ( dacă ai norocul să funcționeze sisemul) îți tipărește o chitanță. Simplu, nu?
Această întâmplare, deloc întâmplătoare, mi-a amintit de o replică din piesa de teatru a Ecaterinei Oproiu, întitulată ”Nu sunt turnul EIFFEL” , pe care am văzut-o în tinerețele mele la Timișoara, în care unul din personaje îl consola pe un altul, asigurându-l că ”ar fi putut fi mai rău, că întotdeauna se poate mai rău, că oricât de jos ai cădea, să fi mulțumit dacă rămâi acolo și nu cazi și mai jos, pentru că întotdeauna mai există un subsol și mai jos, respectiv ”un și mai rău” . Dar Dumnezeule, oare ce ne mai așteaptă?

Posted in Cugetari/Reflectii by