Sistem Integrat de Protecţie a Speciei Canine Împotriva Cruzimii Speciei Umane (SIPSCÎCSU)

Radu-Moga-ManzatPornesc de la axioma că ocrotirea acestor vieţuitoare este o obligaţie a noastră care nu mai trebuie justificată, ci demonstrată faptic. Este clar că cine vorbeşte astăzi despre necesitatea uciderii în masă a cainilor fara stapan, a acestor colocatari ai planetei noastre, atuturor, atât de sincer ataşaţi omului, nu face decât să îşi refuleze instinctele criminale pe seama unor fiinţe lipsite de apărare, sub pretextul disconfortului pe care ci că l-ar resimţii, în apropierea acestora.

Aceste persoane sunt incapabile să înţeleagă că Omul a deturnat cândva existenţa ancestrală a  acestor animale domesticindu-le, pentru că a avut nevoie de prietenia lor, asumându-şi însă, în acest fel, implicit, obligaţia respectării şi protejării lor.

Astăzi, aceste persoane consideră  că nu mai este nevoie de câini şi că este necesar să se treacă la uciderea lor în masă, deoarece s-au înmulţit prea mult. Ataşamentul acestor fiinţe nevinovate, complet dezinteresate şi atât de recunoscătoare faţă de cel mai mic gest de tandreţe ce li se arată,i nu se mai bucură de nicio preţuire.

Oare oamenii (cu o mic) aceştia nu ştiu că un copil care a învăţat de mic să crească, să îngrijească şi să îndrăgească un căţel va deveni un OM adevărat, în timp ce un cetăţean care ucide un câine, sub indiferent ce pretext, ca şi acela care, la  o partidă de vânătoare, doar pentru propria lui plăcere zboară creierii unei căprioare sau a altei vieţuitoare lăsată de Dumnezeu pe pământ, este capabil să ia şi viaţa unor semeni de ai săi, fără nicio ezitare, dacă pentru aceasta poate încropi vreo motivaţie oarecare. Ei nu fac decât să le ofere copiilor lor exemplul că viaţa altor fiinţe nu contează, dacă socotesc că acestea le stau cumva în cale, ca să nu mai vorbim de drepturile „celorlalţi”, care trebuie călcate fără scrupule în picioare.

Se invocă mereu faptul că nu s-a găsit o modalitate acceptabilă de rezolvare a problemei, că toate eforturile de până acum s-au dovedit zadarnice deoarece problema este mult mai complicată decât s-ar părea. În realitate eforturile reale ale multor persoane de bună credinţă sunt permanent bruiate de alte persoane, de data aceasta interesate in menţinerea situaţiei actuale, aducătoare de mari şi permanente profituri (reprezentanţi ai unor autorităţi locale şi firme).

Concret, la ora actuală se confruntă trei opţiuni:

  •     cea care pledează pentru inevitabilitatea uciderii tuturor câinilor fără stăpân,
  •     cea care pledează pentru prinderea, sterilizarea şi internarea tuturor câinilor de pe străzi în nişte adăposturi imense (un fel de lagăre de exterminare în masă) şi,
  •     cea care pledează pentru prinderea, sterilizarea, tratarea, imunizarea şi reteritorializarea câinilor găsiţi în stradă.

Există şi variaţiuni pe lângă cele trei opţiuni de bază, discuţiile complet neproductive pe marginea acestora părând nesfârşite. Şi, discuţiile vor putea continua la nesfârşit dacă nu se înţelege că, aplicate ca atare, toate trei direcţiile sunt utopice, pentru că sunt trunchiate, sunt lucruri făcute pe jumătate, în cel mai pur stil românesc.

În realitate problema este certamente rezolvabilă – au rezolvat-o toate ţările civilizate -, dar numai dacă este abordată cu mai multă seriozitate, în contextul unui program pe care eu îl numesc „integrat”, deoarece succesul său este condiţionat de abordarea sa simultană pe tot teritoriul României, sub toate aspectele pe care le incumbă, aspecte la care mă voi referii în continuare.

În principiu, este vorba de respectarea următoarelor deziderate:

  1. Identificarea tuturor câinilor, cu şi fără stăpân;
  2. Ţinerea evidenţei,centralizată, a tuturor câinilor, pe toată durata vieţii lor;
  3. Obligativitatea sterilizării tuturor câinilor fără stăpân, a celor comunitari şi a celor cu stăpân, dar de la care nu se doresc pui sau pentru care stăpânul nu îşi asumă responsabilitatea integrării progenilor conform cu prezentul program (SIPSCICSU);
  4. Vaccinarea şi deparazitarea obligatorie a câinilor fără stăpân şi comunitari;
  5. După internarea pe durata unei săptămâni a femelelor şi 3 zile a masculilor, în care interval se procedează la sterilizare, tratare, vaccinare, cipare, marcare(crotaliere, tatuare etc) şi în final la scoaterea firelor de sutură, toate animalele vor fi returnate, exact în locurile de unde au fost capturate, cu excepţia exemplarelor bolnave, a celor retive şi a celor aparţinând unor rase considerate periculoase, care vor avea parte de regimuri diferite.

Fac precizarea, pentru necunoscători, că animalele sterilizate suferă modificări de comportament favorabile şi că acestea, în decurs de câţiva ani, oricum dispar treptat din teritoriu, ca efect implacabil al trecerii timpului şi al numeroaselor accidente pe care le suferă. Important este numai ca altele să nu le ia locul.

În mod indubitabil, implementarea acestui program integrat, expus în mod sintetic mai sus, în 5 puncte principiale, ar duce la rezolvarea exemplară, civilizată şi de durată a problemei, dar numai cu condiţia contribuţiei simultane şi fără rezerve a tuturor factorilor interesaţi, ceea ce cred că ar fi posibil doar printr-o lege redactată într-o manieră foarte clară, cu cuprindere  exhaustivă a problematicii, fără posibilităţi de eludare şi cu sancţiuni precis direcţionate pe funcţiile responsabilizate.

În legătură cu detaliile care ar trebui să completeze cele 5 principii enunţate mai sus, aş face deocamdată acum, în continuare, doar câteva consideraţii aleatorii.

Astfel, cred că principiul numărul 1 ar putea să pară multora greu de realizat, deşi nu este. Gândiţi-vă numai că, şi în prezent, în fiecare ţară europeană, zeci de milioane de animale domestice sunt identificate şi marcate şi, chiar şi în ţara noastră, în prezent, există obligativitatea prin lege a identificării şi marcării tuturor bovinelor, cabalinelor, ovinelor şi porcinelor, în scopul urmăririi „trasabilităţii” lor. Atunci de ce nu ar fi posibil acelaş lucru şi în cazul câinilor – incomparabil mai puţin numeroşi -, prin antrenarea tuturor cabinetelor veterinare, a asociaţiilor chinologice sau/şi a ONG-urilor? Diferenţa ar fi doar că în acest caz s-ar impune atât ciparea cât şi marcarea printr-o metodă care să permită vizualizarea marcajului de la distanţă ( pentru evitarea recapturării câinilor deja înregistraţi) precum şi evidenţierea identităţii pe suport electronic, la care să fie interconectaţi toţi posesorii de registru. În plus, toţi câinii cu stăpân vor trebui să beneficieze de o carte de identitate, în care să fie tipărite şi drepturile şi obligaţiile legale ale posesorilor de animale (majoritatea posedă şi acum carnete de sănătate).

În operaţiunea de sterilizare, marcare, imunizare şi deparazitare vor trebui să fie antrenaţi de către primării toţi factorii interesaţi, toţi medicii veterinari privaţi şi concesionari, cadrele didactice din disciplinele de profil din facultăţi împreună cu toţi studenţii din anii terminali, precum şi asociaţiile care doresc să se implice.

Previzionez că factorii interesaţi în obstrucţionarea derulării acestui program vor invoca pe nedrept costuri prohibitive ale prgramului. În realitate, un calcul economic serios ar releva în mod cert că, pe termen mediu, costurile acestui program ar fi cu mult mai mici decât cele care oricum sunt derulate actualmente anual, dar fără nici un folos (cu excepţia celui care revine celor interesaţi în menţinerea la nesfârşit a stării actuale) la care s-ar adăuga avantajul rezolvării definitive a problemei prin metode civilizate, umanitare şi educative.

Desigur că există o mulţime de detalii de ordin practic care vor trebui precizate, în amănunţime, dacă cineva se învredniceşte să atace această temă în mod frontal şi serios, printr-o lege bine făcută, dar nu va fi vorba de impedimente insurmontabile, în cazul că se doreşte cu adevărat depăşirea fazei talk – show-urilor televizate.

În ce mă priveşte, în calitatea mea de pasionat iubitor al tuturor animalelor, şi de apărător al sănătăţii şi bunăstării lor, misiune pe care am împărtăşit-o şi celor 38 de promoţii de studenţi în medicină veterinară,pe care i-am instruit şi educat în acest spirit de-a lungul timpului, mai fac un apel (al câtelea?) prin prezenta propunere de program, pe această cale, către toţi factorii cu putere de decizie sau de iniţiativă legislativă, să se angajeze cu sinceritate şi dăruire în această acţiune concertată, de a cărei rezolvare vor beneficia din plin, alături de bietele necuvântătoare, toţi participanţii la realizarea programului, copii acestora şi, la urma urmelor, toţi cetăţenii.

În final doresc să fac încă odată precizarea că abordarea doar parţială a programului, cu omiterea sau neglijarea unora dintre prevederile de mai sus, va conduce în cele din urmă la compromiterea întregului program. Este esenţial de reţinut că neglijarea sau omiterea chiar şi a unei singure măsuri, dintre cele menţionate determină, pe termen mediu şi lung, zădărnicirea tuturor eforturilor şi cheltuielilor, precum şi amara dezamăgire şi descurajare a celor angajaţi cu dăruire în bătălia pentru obţinerea dreptului la viaţă şi chiar la protecţie  a  unor animale atât de devotate omului, care le-a domesticit, şi de bunăvoinţa căruia au devenit astfel dependente.


Posted in Cugetari/Reflectii, Profesional-stiintific and tagged by
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox