Slavă conducătorului iubit !

De 26 de ani aud o minciună, pe toate posturile de televiziune, pe care nimenea nu o dezminte, așa cum s-ar cuveni. Ci că Revoluția Română a început la Timișoara, dar a fost continuată și, în cele din urmă, desăvârșită, înfăptuită pe de-a-ntregul, numai ca urmare a faptului că, în cele din urmă, s-au ridicat și bucureștenii. Fără ca aceștia din urmă să se fi ridicat, ci că Timișoara ar fi fost făcută una cu pământul. Noroc cu tovarășul Ion Iliescu, care și-a sacrificat liniștea și bunăstarea personală și a acceptat să fie instalat în fruntea ”revoluționarilor”, pentru a-i înlătura de la putere pe cei doi dictatori care ”au întinat nobilele idealuri ale Partidului Comunist Român”.
Numai că atunci când a sosit tov. Iliescu (se spune că în papuci) la televiziune, președintele Ceaușescu fusese deja alungat de la putere, și rătăcea pe undeva prin lanurile de porumb, după care s-a abandonat în custodia armatei, la Târgoviște. Odată ajunși la televiziune, Tovarășul Iliescu și susținătorii lui au fost surprinși  să audă că revoluționarii bucureșteni vroiau de fapt mai mult decât alungarea ceaușeștilor și că, de fapt, majoritatea cetățenilor nu mai suportau regimul comunist, ceea ce făcea ca aspirațía lor de conducători ai revoluției anticomuniste să nu se mai justifice, ba chiar să devină ușor ridicolă. Intenția lor fusese de a se instala în fruntea maselor ca noi conducători ai vechiului regim, cosmetizat într-un regim comunist ”cu față umană”. În noua situație s-au repliat rapid și au lansat o minciună genială, declanșând o uriașă diversiune, de la care ni s-au tras apoi toate nenorocirile, până în ziua de azi: Au pretins că Revoluția propriu-zisă de-abia atunci începea, și ca drept dovadă ne-au speriat că au apărut din neant niște teroriști, bine organizați, special instruiți și dotați, care sunt prezenți peste tot, trag în toate direcțiile și din toate pozițiile, teroriști care ne-au invadat Țara venind pe uscat pe mare și prin aer, și că aceștia luptă pentru reinstalarea ceaușeștilor la putere. Nici până astăzi nu au reușit însă să ne prezinte nici un singur astfel de terorist, în carne și oase!

Tags: Iliescu, Brucan, Roman, mineriade, revoluție, Timișoara, teroriști, diversiune

Ne având de unde să scoată la repezeală niște teroriști autentici, au dat niște ordine intenționat confuze, care au făcut ca militarii să se împuște între ei, câțiva – probabil securiști învederați-incapabili să realizeze că totul se terminase, au descărcat și ei, probabil la ordin, câteva încărcătoare pe unde au mai apucat, iar unii așa-ziși luptători din gărzile patriotice, mai slabi de minte, au început să tragă în tot ce li se părea  suspect. S-a înșcenat un fel de luptă între cei buni (ei) și cei răi (așa-zișii teroriști), în urma căreia ei (cei buni) urmau să ni se prezinte ca salvatori ai Revoluției Române și conducători pe mai departe ai poporului, nu se știe în ce direcțíe. Și au reușit pe deplin să prostească astfel milioane de oameni. Din fericire, nu pe toți ! Vă mai amintiți cum Doina Cornea, un simbol autentic al Revoluției Române, a venit la TVR să ne roage, pe un ton plângăreț să avem încredere în tov. Iliescu !? Sau cum Ana Blandiana, Ion Caramitru și Mircea Dinescu i-au recunoscut deschis tovarășului Ion Iliescu (și implicit camarilei lui) întâietatea și dreptul câștigat în mascarada bucureșteană de a deveni conducătorul legitim al primului for al revoluționarilor (CFSN) și, pe mai departe, a Statului Român ?. Practic, am fost predați cu arme și bagaje pe mâna celui mai mare răufăcător al neamului, din întreaga istorie a Poporului Român, care, cu un tupeu inimaginabil, a deturnat tot mersul Revoluției Române și tot parcursul postrevoluționar al Țării, așa cum i-a convenit lui, acoliților lui, dar și multor cetățeni -trebuie să recunoaștem- care, în vremea vechii orânduiri au făcut parte din pătura conducătoare a nomenclaturiștilor ”de partid și de stat”, a activiștilor de la toate nivelurile, până la cei mai ne însemnați, și a altor profitori de toate calibrele, de pe urma slăbiciunilor regimului comunist, profitori care doreau să rămână tot ei în fruntea bucatelor. Vorba aceea: La vremuri noi, tot noi! Și au existat destui astfel de profitori -și mai există încă- bine organizați și bine instruiți de către politrucii din garda lui Iliescu în legătură cu ce au de făcut. Mulți analiști au opiniat până în zilele noastre că, dacă Ceaușescu nu ar fi avut proasta inspirație (sau să fie sfătuit) să comande acea mare adunare națională din ziua de 21 decembrie, nu ar fi existat nici momentul fugii ceaușeștilor cu helicopterul. Ziua de 22 decembrie și următoarele i-ar fi găsit pe iubiții conducători tot la butoane, pe muncitorii și muncitoarele de la IMGB și APACA, tot la locurile lor de muncă, iar pe majoritatea bucureștenilor tot cu urechile lipite de radiouri, pentru a afla ce au mai pățit turbulenții din Timișoara.
Dar nu a fost să fie așa, pentru că încă din seara de 19 decembrie, în Timișoara nu s-a mai auzit nici un foc de armă, iar în dimineața zilei de miercuri 20 decembrie Timișoara s-a autodeclarat, în cadrul unei mari adunări populare din Piața Operei, fără nici o opoziție locală, Primul oraș liber de comunism. Au urmat Aradul, Lugojul, Clujul și altele.
Este esențial să remarcăm în modul cel mai clar cu putință și să subliniem apăsat că bucureștenii, în fruntea cărora s-au instalat cei care s-au erijat apoi în conducătorii Revoluției Române, au îndrăznit să își înceapă protestul lor din ziua de 21 decembrie, numai după ce au aflat de la postul de radio Europa Liberă că, pe tot parcursul zilei precedente, de miercuri 20 decembrie 1989, la Timișoara nu s-a mai dat ordin de tragere în populație și că nu a mai îndrăznit nimenea să se mai opună Revoluției Timișorene. Chiar și atunci, după 5 zile de la debutul Revoluției de la Timișoara, curajoșii bucureșteni nu s-au hotărât să dea o mână de ajutor timișorenilor, așa că s-au încolonat cuminți și au pornit dișciplinați spre Piața Palatului cu benere, panouri și tablouri, scandând lozinci de susținere -dar nu a Revoluției de la Timișoara, ci a iubiților conducători comuniști. Și asta după ce Timișoara se declarase deja Primul oraș liber de comunism! De ce nu se recunoaște asta? Aceeași atmosferă de condamnare a huliganilor timișoreni a domnit și în prima parte a manifestației. Bieții oameni nu știau că încă din ziua precedentă se convenise la o întâlnire între reprezentanții revoluționarilor timișoreni, conducerea Județeană a comitetului PCR Timișoara și trei reprezentanți ai puterii centrale a lui Ceaușescu, că nu se mai putea merge mai departe pe linia violenței care culminase în ziua de 17 decembrie, iar prim-secretarul Comitetului de partid din Timișoara s-a declarat deschis de partea revoluționarilor. În data de 20 dec. 1989, la Marea Adunare Populară din Timișoara, s-au prezentat, frumos încolonați, muncitorii de pe marile platforme ale Județului Timiș -și nu numai- pentru a susține demersul conducătorilor revoluționarilor (nu a conducătorilor comuniști, ca la București!). Nu a existat nici o singură întreprindere sau instituție care să-și fi manifestat în vreun fel dezacordul cu revoluționarii. Armata, care fraternizase deja din ajun cu revoluționarii, a fost retrasă în cazărmi trimițându-și doar emisarii la Adunare, pentru a-și anunța în mod public adeziunea. O poziție de neimplicare au adoptat în ziua de 20 și securitatea și poliția.Toată Timișoara era în stradă, unde se cânta, se jubila și se dansa de bucurie. De atunci, nici o instituție și nici o persoană nu și-a mai exprimat în mod public dezacordul cu măsurile instituite chiar din ziua de 20 decembrie, de înlăturare de la conducerea tuturor instituțiilor de putere, și nu numai, a vechilor conducători. Cu toții am crezut atunci, în naivitatea noastră, că s-a pornit pe un drum fără întoarcere. Pentru că nu bănuiam încă de ce este capabil tov. Iliescu și susținătorii vechiului regim.
Rezumând foarte succint cele de mai sus, putem conchide astăzi, fără teama de a greși, că evenimentele din decembrie 1989 pot fi împărțite în două etape distinct cronologic:
1) Etapa 16-20 decembrie 1989, când s-a desfășurat ceea ce eu aș numi MAREA REVOLUȚÍE ANTICOMUNISTĂ de la Timișoara și din alte localități ardelene și
2) Etapa 20-25 decembrie, pe care aș numi-o MAREA CACEALMA BUCUREȘTEANĂ și care, din nefericire, s-a soldat cu o mare dramă națională și a dus la zădărnicirea idealurilor revoluționarilor și la moartea inutilă a peste o mie de persoane. Și totul numai pentru ca Iliescu, Brucan, Roman, Militaru, Voiculescu, Măgureanu și toți ceilalți nomenclaturiști din linia II-a comunistă să rămână în fruntea bucatelor.
Cacialmaua a reușit și nici până astăzi nu a fost recunoscută oficial deturnarea Revoluției, iar Iliescu și ai lui au continuat până în zilele noastre să profite de ignoranța unei părți a populației, pe care nu a ezitat să o asmută împotriva oricărei alte părțí a populației considerată că le periclitează puterea. Așa a procedat când au apărut partidele politice istorice, când familia regală a dorit să se repatrieze, când cu Piața Universității, când cu mineriadele, etc. etc. Vă amintiți pentru ce le-a mulțumit Iliescu vietăților acelora primitive la sfârșitul mineriadei din iunie? -”Vă mulțumesc că și de data aceasta ați dat dovadă de solidaritate muncitorească, venind la chemarea noastră..!”. Consecințele nefaste ale acelei imense diversiuni le simțim cu toții astăzi și le vor simții și generațiile viitoare, pentru că au afectat profund însăși fibra noastră națională și au contribuit la decăderea morală a poporului român. De ce nu se recunoaște oare că imensa deosebire dintre situațiile din Timișoara și București la 20-21 decembrie 1989 s-a datorat faptului că la Timișoara marea majoritate a populației nutrea sentimente anticomuniste, în timp ce la București majoritatea populației (manipulată) era procomunistă, proceaușistă și proiliescu.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , , , , , , by
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox