Sculptorul Radu Moga Mânzat

RADU MOGA MÂNZAT – SCULPTORUL- UN NUME AL PATRIMONIULUI CULTURAL ROMÂNESC

                                                                                                         de Liana Păun

12833500_547025138800952_1766940484_nSCULPTORUL R. M.M. Născut în străvechiul burg al Sibiului la 8 octombrie 1906, sculptorul Radu Moga Mânzat a avut parte de o copilărie cu amintiri triste, căci tatăl său, Coman Mânzat, s-a sinucis, lăsând în urma sa trei fii. Radu a fost crescut de bunica sa dar a primit un sprijin considerabil şi din partea tatălui vitreg, inspector la Căile Ferate din zona Zarandului, care l-a iubit ca pe propriul său fiu. De la acesta şi-a luat ulterior numele de Moga.
Despre Radu Moga Mânzat s-au păstrat, din păcate, prea puţine date biografice. Talentul său artistic s-a făcut remarcat încă din liceu, când a devenit cunoscut atât printre colegii săi cât şi în rândul profesorilor pentru inspiratele sale portrete şi caricaturi, remarcabile prin spontaneitatea lor şi prin particularităţile de expresie surprinse la cei pe care i-a imortalizat în desenele sale. Tânărul şi-a urmat vocaţia de artist şi s-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase Bucureşti – secţia sculptură, fiind unul din cei mai valoroşi elevi ai lui Ion Jalea şi Oscar Han. După absolvirea cursurilor, în 1929, a urmat o carieră didactică, fiind profesor la liceul „Avram Iancu” din Brad, unde a predat desen şi caligrafie până în 1950, remarcându-se ca unul din cei mai devotaţi dascăli ai liceului. Aici s-a căsătorit cu Letiția Maniu, cu care a avut doi copii: pe Radu și Antonia.
Iubitorii de arte frumoase care l-au cunoscut pe Radu Moga în acei ani şi care-i vizitau atelierul povesteau că profesorul, un tânăr sărac dar atrăgător, un bărbat înalt cu chip auster, cu ochi negri fulgerători, deşi şchiopăta uşor, avea un aer bonom, cânta la vioară şi avea o voce cultivată cu totul remarcabilă de bas-bariton. „Cu firea lui prietenoasă, cu spiritul vioi şi cu largi resurse artistice, cu un fizic plăcut, chiar frumos, a câştigat simpatia colegilor, a tuturor brădenilor” îşi amintea prof. Nestor Lupei, care l-a cunoscut în primul an de învăţământ. Era apropiat de elevi şi îşi făcea meseria cu plăcere, cu acea forţă a talentului înăscut pentru arta desenului şi a sculpturii. Sever şi riguros în acelaşi timp, a reuşit să stârnească o nemărginită admiraţie în rândul elevilor săi, care aveau să-şi aducă aminte peste ani vorbele sale: „Ş-apoi, dragă, învaţă să observi!… să priveşti un tablou de zece, de douăzeci de ori, până ţi-ai format gustul expresiei artistice, ş-apoi mâna ta, încet, încet, să prindă a da viaţă desenului sau portretului din faţa ta”. Elevii tresăreau de multe ori atunci când introducea în lecţie pasaje sublime din istoria artei, îi învăţa că cea mai mare şi cea mai frumoasă operă de artă e natura plină de frumuseţi veşnice, tulburător de frumoase şi că a iubi cu devotament frumuseţile eterne ale naturii înseamnă să fii artist. Cu mâna sa care avea o siguranţă aproape desăvârşită, cu ochi care cercetau veşnic, cu darul de a surprinde ceea ce era caracteristic anumitor gânduri, Radu Moga dădea impresia că trăieşte doar desenând şi sculptând.
Cum liceul avea doar câteva piese de ghips moştenite de la şcoala normală de fete, Radu Moga a avut ocazia să se afirme de la început ca un priceput modelator şi sculptor, dorind să completeze colecţia atelierului de desen şi sculptură. Sala s-a umplut de busturi, statuete, mulaje, zeci de proiecte, schiţe şi tablouri – toate acestea reprezentând o parte din opera de artă a lui Radu Moga. Directorul liceului din acea vreme, dr. Ioan Radu, care a văzut în tânărul profesor un real talent, i-a fost un neostenit îndrumător şi sprijinitor, recomandându-l cu toată căldura atunci când s-a ivit ocazia pentru realizarea unor lucrări de mai mare anvergură. Un alt susţinător al său a fost profesorul de muzică Gheorghe Pârvu, la rândul său un mare iubitor de artă.
Concomitent cu cariera sa didactică, Radu Moga a avut o activitate bogată ca sculptor, multe lucrări ale sale fiind integrate în forul public din mai multe oraşe ardelene şi bănăţene. A lucrat mult, mai ales între anii 1931-1943, un interval de timp scurt, frământat de crize şi numeroase evenimente, perioada de maximă creativitate a Sa coincizând cu anii în care ecourile războiului de întregire a neamului şi de făurire a României Mari erau încă vii, când sentimentele patriotice îi îndemnau mai ales pe românii care, până nu demult, se aflaseră sub stăpânire străină, să îşi glorifice eroii naţionali sau locali şi să le ridice monumente spre recunoştinţă şi aducere aminte, iar pe de altă parte, propaganda şi acţiunile revizioniste maghiare din acei ani, pentru revizuirea Tratatului de la Trianon cu privire la Transilvania a provocat o puternică reacţie în societatea românească şi a incitat şi mai mult elanul patriotic al românilor. Lipsit de mijloace materiale, tânărul artist nu a putut ajunge în contact cu mari centre artistice şi cu colecţii de artă renumite, dar mulţi au considerat că stabilirea Sa în provincie, într-o localitate din Ardeal, a fost un noroc pentru realizarea Sa profesională, într-o epocă în care comenzile unor lucrări de artă cu încărcătură naţională erau mari dar în capitală erau de cele mai multe ori atribuite unor artişti străini, în timp ce în provinciile proaspăt reunite cu ţara-mamă iniţiativele locale, numeroase, erau atribuite unor artişti recunoscuţi în zonă. După mărturiile celor care l-au cunoscut, talentul, seriozitatea şi respectarea cuvântului dat i-au asigurat sculptorului Radu Moga o poziţie privilegiată şi o faimă care s-a extins în întreaga zonă a Munţilor Apuseni şi în oraşele Arad, Lugoj, Caransebeş, Deva, Cluj sau Sibiu, unde a câştigat încrederea şi preţuirea autorităţilor locale sau a persoanelor particulare care îi comandau lucrări. A devenit, în scurt timp, unul dintre cei mai apreciaţi sculptori portretişti ai vremii, lucrările sale contribuind la faima localităţilor care le găzduiesc.
Radu Moga este autorul a numeroase lucrări de artă – portrete, busturi monumentale – cele mai multe redând în bronz chipurile unor personalităţi politice sau culturale. Cele peste 20 de busturi şi statui pe care le-a realizat – monumente reprezentative care împodobesc şi astăzi grădinile şi parcurile centrale ale unor oraşe din Ardeal şi Banat, imortalizează mari figuri de eroi ai neamului românesc, chipuri ale unor bărbaţi cu totul remarcabili din ţinuturile de la nord de Carpaţi, a căror personalitate a influenţat adânc istoria şi cultura românească. Un domeniu pe care nu l-a cultivat decât în fugă a fost caricatura, un gen al graficii în care putea găsi forme originale de exprimare, după cum o dovedeşte carnetul său de schiţe cu portrete ale colegilor de şcoală iar în casa sa din Brad s-a mai păstrat, într-un muzeu sui-generis, o colecţie valoroasă din creaţia sa. Despre alte 18 lucrări din sala profesorală a liceului din Brad ziarele vremii scriau că sunt un adevărat Pantheon, un „Louvre” în miniatură; dintre toate a mai rămas doar unul, din bronz – un bust al lui Avram Iancu de aproximativ doi metri – şi nu se ştie unde au dispărut celelalte în decursul anilor.
A fost considerat de critici drept un mare portretist, de certă orientare clasicistă, capabil să surprindă principalele trăsături fizice dar şi morale ale personajelor pe care le-a modelat, potrivit imaginii consacrate de opinia publică dar şi într-o viziune care poartă întotdeauna amprenta originalităţii, din calitatea execuţiei artistice nelipsind nicicând stăruitoarea migală şi îndrăzneaţa viziune. Despre lucrările sale s-a spus că se caracterizează prin sobrietate, energie, putere de pătrundere în inimile oamenilor, într-o reprezentare realistă şi totodată monumentală, pe măsura jertfei eroilor săi, creaţiile sale ţinând a exprima nu numai finalitatea morală a personalităţii modelului ci şi echivalenţa în relief a fizionomiei sale, într-o tratare aparte, care nu contravine autenticului. Sculpturile sale redau figuri uşor de recunoscut, cărora le-a dat întotdeauna expresia vigoarei, a trecerii în universalitate. Însuşi Constantin Brâncuşi l-a considerat pe Radu Moga „un artist mare şi autentic”, un nume înscris definitiv în patrimoniul cultural românesc. Pentru opera sa, în anul 1937 Regele Carol al II-lea l-a recompensat cu Ordinul „Meritul Cultural pentru Artă” iar din 10 noiembrie 1943 a făcut parte din Corpul Artiştilor Plastici.
După anul 1945, încercat de o boală care i-a şubrezit treptat sănătatea, nu a mai putut crea iar în final nu şi-a mai putut onora nici obligaţiile de dascăl. S-a stins prematur din viaţă în anul 1950, la doar 44 de ani, la fel de discret precum a trăit, şi se odihneşte în cimitirul din Brad. Deşi soarta a curmat mult prea devreme firul unei vieţi care promitea să fie atât de rodnică, a lăsat în urmă o operă de artist adevărat, cu un talent de netăgăduit, care s-a ridicat aproape numai datorită impulsului său creator.
În anul 1972, la centenarul comemorativ al lui Avram Iancu pe plaiurile zărăndene, a fost organizată o expoziţie în cadrul căreia a fost prezentat şi un grup de statuete aparţinând sculptorului Radu Moga. Numele său a fost readus în atenţia contemporanilor cu prilejul unei expoziţii omagiale dedicate plasticienilor hunedoreni din perioada interbelică, organizată în 1981 de Muzeul Judeţean Deva, Oficiul Judeţean pentru Patrimoniul Cultural Naţional şi Galeriile de Artă ale Fondului Plastic Deva, unde au fost expuse lucrările „Cuplu”, „Cuplu II”, „Machetă monument” şi „Izvorul”, semnate de Radu Moga Mânzat. La cea de-a VI-a ediţie „Zilele scriitorilor zărăndeni” din 1994, în cadrul numeroaselor acţiuni organizate cu acel prilej, unul din evenimentele care s-au desfăşurat la Brad a fost intitulat „in memoriam Radu Moga” iar la 19 mai 2003 sculptorul a devenit cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Brad, „pentru activitatea Sa remarcabilă în domeniul sculpturii”, iar strada pe care a locuit a primit de asemenea numele sculptorului..
Printre cele mai valoroase şi cunoscute lucrări pe care Radu Moga le-a realizat în atelierul său din Brad se numără bustul lui Avram Iancu din Ţebea, bustul lui Crişan în oraşul Brad, statuia lui Decebal din Deva, busturile lui Traian Grozăvescu, Ioan Vidu, Coriolan Brediceanu şi Monumentul Unirii din Lugoj, busturile lui Ioan Rusu-Şirianu, Gheorghe Popa de Teiuş şi Mircea V. Stănescu din Arad, bustul lui Eminescu din Sibiu. Din păcate, multe lucrări ale sculptorului s-au pierdut ori au fost date la topit, căci personalităţile pe care le reprezentau căzuseră în dizgraţia regimului comunist.

Câteva statuete, de mai mici dimensiuni, lucrate în ultima parte a vieții, pe când era bolnav,se mai păstrează în posesia familiei:

Nud 1

MB9A5864 MB9A5867

 MB9A5888 (1) MB9A5900 MB9A5907

 

     

            

          

                                                                                                                                                                                                                  

 

 

 ŢARA ZARANDULUI

Crişan (1733-1785)

În 1934, la aniversarea a 150 de ani de la răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, în Ţara Zarandului au avut loc mari serbări naţionale, în mai multe sate şi comune din zonă a fost inaugurat un şir de troiţe monumentale, sculptate artistic în piatră, unele împodobite cu basoreliefuri evocatoare din bronz. Cu acest prilej, Radu Moga – primul sculptor care a realizat lucrări monumentale în judeţul Hunedoara – a executat două busturi ale lui Crişan – unul pentru incinta pavilionului societăţii aurifere „Mica” şi un al doilea, care a fost aşezat în faţa liceului din Brad, după ce un comitet de iniţiativă în fruntea căruia se afla dr. Ioan Radu, pe atunci director al liceului „Avram Iancu” din Brad, a hotărât să ridice în oraş un monument închinat eroului din satul Vaca. Fondurile necesare s-au adunat prin colectă publică iar execuţia lucrării i-a fost încredinţată lui Radu Moga, care, în urma migăloaselor studii făcute asupra fizionomiei personajului, a reuşit să imortalizeze cu multă măiestrie pe unul din eroii principali ai răscoalei de la 1784 şi să redea cu deosebit talent chipul acestuia. Având o mărime dublă faţă de cea naturală, bustul lui Crişan, turnat în bronz şi aşezat pe un soclu de piatră, este un monument impunător care impresionează privitorul prin chipul semeţ şi dârz al omului care a reuşit să ridice populaţia la revoltă, prin vitalitatea şi vigoarea sa, pe care sculptorul a ştiut să le transpună în această operă de artă. Cu puţină vreme înainte de dezvelirea monumentului, Ioan Lupaş, profesor universitar de istoria modernă a românilor şi de istoria Transilvaniei la Universitatea din Cluj, care se afla în vizită în zonă, s-a arătat extrem de mulţumit, felicitându-l călduros pe artist. Dezvelirea bustului a avut loc în cadrul unor mari serbări naţionale, comemorative, în amintirea martirilor naţionali.

Avram Iancu (1824-1872)

ie 1934 a fost dezvelit la Ţebea bustul lui Avram Iancu, o altă operă a sculptorului Radu Moga. Noua lucrare, turnată în bronz, cu înălţimea de un metru, a fost aşezată într-unul din locurile cele mai încărcate de istorie din ţinutul Zarandului, faţă în faţă cu biserica din sat, gorunul lui Horea, mormântul şi gorunul lui Avram Iancu. Bustul „craiului munţilor”, realizat din banii strânşi de personalul de întreţinere C.F.R. din inspecţia L. 5 Arad, a fost dezvelit în prezenţa a peste 5.000 de oameni – muncitori ceferişti, delegaţi ai asociaţiilor C.F.R. din ţară şi din Bucureşti, locuitori din Zarand, un mare număr de săteni din Ţebea şi comunele de pe valea Crişului Alb, intelectuali din Deva Avram Iancuşi Arad, cadre didactice împreună cu elevi ai liceului din Brad, oficialităţi – cu toţii cuprinşi de o mare însufleţire naţională, evenimentul având şi un puternic caracter antirevizionist: „Un neam care nu-şi cinsteşte vitejii este nedemn şi va pieri. E o necesitate să facem o legătură cu eroii noştri, căci duhul lor este aici, cu noi, şi în cinstirea acelui duh ne închinăm noi azi”, spunea Traian Mager, profesor al Liceului Pedagogic din Arad, adăugând: „Nu simpla întâmplare sau dorinţa de a înfrumuseţa staţia au făcut să se înalţe aici un bust lui Avram Iancu. O conştiinţă adânc românească, o poruncă sufletească trecută pe nesimţite din tată în fiu, din generaţie în generaţie, au făcut să se ridice din bronz şi pe granit figura celui care a sacrificat totul pentru drepturile neamului său românesc”. Ceremoniei dezvelirii i-a urmat un program artistic susţinut de fanfara Atelierelor C.F.R. Arad, fanfara minerilor societăţii de exploatare a aurului „Mica” Brad, corul şi recitatorii liceului „Avram Iancu” din Brad. În 1984, la jumătate de veac de la dezvelirea statuii din halta Ţebea, astăzi înconjurată de brazi şi rondouri de trandafiri, ea continua să fie apreciată drept „o operă de mare valoare artistică; ea redă cea mai autentică înfăţişare a <<craiului munţilor>> din timpul revoluţiei, când Avram Iancu avea 24 de ani”. Pe partea din faţă a soclului de granit se află o inscripţie sobră, „IANCU 1848”, iar pe cea din spate anul 1934 şi o placă din bronz pe care scrie „Ridicat de personalul de întreținere al Inspecției L 5 Arad”.

Avram Iancu II

Un bust al lui Avram Iancu a fost executat de Radu Moga şi pentru oraşul Brad dar multă vreme nu s-a ştiut nimic de soarta lui. Ulterior, într-una din magaziile liceului, a fost descoperit un bust de mari dimensiuni, lucrat în gips, care îl reprezenta pe revoluţionarul paşoptist; prin comparaţie cu alte lucrări din Ţara Zarandului, lucrarea i-a fost atribuită sculptorului Radu Moga. Deşi depozitată în condiţii cu totul improprii, aceasta s-a conservat foarte bine, fiind, fără nici o îndoială, o operă de artă autentică. S-a propus constituirea unei comisii pentru identificarea certă a lucrării şi efectuarea unor mici lucrări de restaurare în vederea amplasării ei în spaţiul public, cu prilejul aniversării centenarului liceului „Avram Iancu” din oraş, în anul 1969.

DEVA

Decebal

La intrarea în parcul aflat la poalele Cetăţii din Deva se află o statuie a lui Decebal, operă a sculptorului Radu Moga Mânzat şi primul monument ridicat în oraş. Pe un soclu de granit în formă de trunchi de piramidă, care are câteva trepte, este aşezată impozanta statuie a regelui dac. Lucrarea, turnată în bronz, are trei metri înălţime, Decebal fiind imortalizat în picioare, îmbrăcat în straie asemănătoare celor pe care le poartă ţăranii români şi cu binecunoscuta căciulă a nobililor daci pe cap, sprijinindu-se de un scut şi purtând la brâu un cuţit dacic încovoiat. În viziunea artistului, figura maiestuoasă a regelui sugerează măreţie, siguranţă şi încredere. Pe partea din faţă a soclului a fost săpat numele regelui, „DECEBAL”, iar dedesubt a fost aşezat un basorelief în bronz care înfăţişează lupoaica alăptându-i pe legendarii Romulus şi Remus, ca o ilustrare simbolică a originii poporului român, după ce dacii netemători de moarte au fost cuceriţi de triumfătoarea Romă. Pe partea dreaptă a soclului, un alt basorelief reda chipurile lui Horea, Cloşca şi Crişan împreună cu Avram Iancu, pe cea din stânga era înfăţişată harta României Mari cu efigiile Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria iar în spate au fost încrustate versurile lui George Coşbuc: „Dar nestrămutaţi strămoşi/Tot cu arma-n mâini au stat/Au văzut şi munţi de oase/Şi de sânge râuri roşii/Dar din ţara lor nu-i scoase/Nici potop şi nici furtună”. Basorelieful reprezentând harta României reîntregite a fost demontat după instaurarea regimului comunist şi locul a rămas gol până în 1966, când originalul a fost înlocuit cu un alt basorelief reprezentând o scenă de luptă daco-romană, realizat de sculptorul Nicolae Adam din Orăştie.img-decebal%20pedestru

În 6 august 1937, când a fost sfinţit noul palat administrativ din Deva, a fost dezvelită şi statuia lui Decebal. În ciuda vremii ploioase, au fost prezenţi episcopul Vasile, vicar al Mitropoliei Sibiului, Valer Pop, la vremea respectivă ministrul Industriei şi Comerţului, prefectul judeţului Romulus Miocu şi alte autorităţi, intelectuali ai Devei, numeroşi ziarişti, un important număr de fruntaşi ai satelor din jur îmbrăcaţi în costume naţionale şi cu eşarfe tricolore, corul meseriaşilor din Deva. După ce a fost oficiat un serviciu divin la noul local al prefecturii, mulţimea s-a îndreptat spre parcul unde avea să fie sfinţită şi dezvelită statuia lui Decebal. Mai mulţi vorbitori au făcut referiri la acel capitol din trecutul românilor, la personalitatea regelui geto-dac şi la locul pe care acesta îl ocupă în istorie. Radu Moga era convins de necesitatea refacerii statuii şi încă din 1942 a executat macheta unei alte statui, cu o mai bună realizare artistică. Noua variantă a fost examinată de o comisie de specialişti şi urma să fie finalizată o a doua variantă a statuii dar, din cauza războiului, proiectul a fost în cele din urmă abandonat. Prima statuie, greşit montată, a rămas la locul ei iar monumentul ultimului rege dac reprezintă şi astăzi un punct de atracţie al Devei, semnificaţia ei fiind sporită de prezenţa în mijlocul unei zone extrem de bogate în descoperiri arheologice care atestă existenţa unor vechi aşezări şi fortificaţii aflate în chiar inima regatului dac.

LUGOJ

Pentru anul 1934, municipalitatea Lugojului anunţa un atrăgător program de modernizare şi înfrumuseţare a oraşului: amenajarea râului Timiş pentru a înlătura pericolul inundaţiilor, un pod nou care să îl înlocuiască pe cel vechi, de lemn, şi câteva monumente ce urmau a fi ridicate în memoria unor personalităţi care au adus faimă acestei străvechi aşezări româneşti din Banat. Mai multe lucrări de sculptură amplasate în centrul oraşului Lugoj – busturile muzicienilor Ion Vidu şi Traian Grozăvescu, al politicianului Coriolan Brediceanu şi Monumentul Eroilor – au fost realizate de sculptorul Radu Moga Mânzat.

Monumentul Eroilor de la 1916-1918

O lucrare care a devenit un adevărat simbol al Lugojului este Monumentul Eroilor de la 1916-1918, ridicat prin grija edililor judeţului şi oraşului, pentru ca generaţiile viitoare să-şi amintească mereu memorabilele evenimente din acei ani. Ideea realizării monumentului i-a aparţinut lui Victor Curuţiu, prefectul judeţului Severin, la aceasta asociindu-se şi dr. Alexandru Bireescu, primarul Lugojului. Monumentul a costat 350.000 lei; primăria şi prefectura au contribuit cu câte 100.000 lei, Asociaţia profesorilor secundari cu 20.000 lei iar venitul de 63.000 lei realizat la „Serata Unirii” a fost de asemenea donat pentru realizarea statuii. La aceste fonduri s-au adăugat donaţii benevole ale populaţiei lugojene şi ale sătenilor din întreg judeţul Severin pentru a imortaliza, în inima Banatului, unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui Ferdinand I cel Loial. Execuţia monumentalei opere de artă a fost încredinţată sculptorului Radu Moga, „un tânăr plin de talent” după cum relata presa care a consemnat evenimentul, după ce comitetul de iniţiativă a primit cu elogii macheta prezentată de tânărul artist. Monumentul care, împreună cu soclul, are o înălţime de opt metri, a fost amplasat chiar în centru, în faţa clădirii prefecturii, unde fusese întemniţat odinioară luptătorul paşoptist Eftimie Murgu, devenind astfel o adevărată emblemă a oraşului. Statuia, care înfăţişează un soldat în poziţie de atac, făcând un singur corp cu arma, cu faţa crispată, sugerând supremul devotament şi sacrificiu, precum şi basoreliefurile montate pe soclu au fost turnate în bronz. Pe faţada dinspre piaţă a soclului se află „Lupa Capitolina”, simbol al latinităţii poporului român, în partea dreaptă o scenă istorică de la Alba Iulia din 1918, când fruntaşii ardeleni şi bănăţeni i-au prezentat Regelui Ferdinand actul unirii cu patria-mamă, pe faţada din stânga un basorelief cu o bisericuţă de lemn în fundal iar în prim plan Regina Maria în costum naţional vorbind cu o delegaţie de ţărani bănăţeni şi în spatele soclului, o placă pe care au fost trecute numele celor care au contribuit la ridicarea monumentului. Tot pe soclu au fost săpate şi cuvintele lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru la vremea respectivă: „Români, toţi într’o ţară, ori toţi într’un mormânt”.

Despre această lucrare, ziarele au scris în repetate rânduri: „În primăvară se va face dezvelirea monumentului Unirii, ridicat în faţa prefecturii. E opera sculptorului Radu Moga de la Brad, un tânăr şi talentat artist mult apreciat în Banat şi Ardeal”. Inaugurarea statuii a fost şi ea anunţată în presă: „Măreţul şi impozantul monument din faţa Prefecturii, executat în condiţiuni excelente de talentatul sculptor, modestul profesor Radu Moga din Brad, a fost terminat şi va fi dezvelit cu o deosebită solemnitate, care va avea caracter antirevizionist, în ziua de duminică, ora 10”. Dezvelirea statuii s-a desfăşurat în cadrul unei mari adunări, cu adevărat memorabile, la care au participat peste 20.000 de săteni îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, cu steaguri şi orchestre şi s-a format un adevărat convoi de trăsuri şi automobile împodobite cu steguleţe. Au fost prezenţi Valer Pop, pe-atunci ministru al Justiţiei, preşedintele Ligii Antirevizioniste Stelian Popescu, episcopul Caransebeşului Vasile Lăzărescu, prefectul judeţului Timiş-Torontal Dimitrie Nistor, oficialităţi locale şi nu în ultimul rând, autorul lucrării, sculptorul Radu Moga. Într-o atmosferă naţionalistă, monumentul a fost sfinţit iar numeroasele luări de cuvânt ale celor prezenţi au subliniat, fără excepţie, că acesta este un simbol al unirii bănăţenilor cu Regatul României, un monument „închinat celor ce s-au sacrificat pentru izbăvirea neamului românesc, simbolul jertfelor eroilor anonimi, cărora le aducem prinosul nostru de recunoştinţă”. S-a evidenţiat faptul că monumentul reprezintă vitejia ostaşului român care, prin jertfa a 800.000 de eroi, a dat graniţele României Mari, că „soldatul hotărât şi dârz care priveşte spre apus ne vorbeşte de trecutul dureros când românii erau impilaţi şi batjocoriţi în propria lor ţară” şi „întruchipează biruinţa poporului român şi izbânda lui întru realizarea idealului”. N-au lipsit nici cuvintele elogioase la adresa artistului, care, cu „măiastra daltă” şi „cu mare talent” a creat „o adevărată operă de artă… un măreţ monument pentru glorificarea marii epopei a neamului românesc întregit pe veci între hotarele sale fireşti”. Radu Moga a fost apreciat de lugojeni drept „un artist modest, lipsit de veleităţi şi egoism, care nu a urmărit câştigul material, totuşi, prin monumentul ce ni l-a dat, numele lui se va face cunoscut. Iar noi, lugojenii, care mai avem şi alte statui de lucrat, îl vom îmbrăţişa cu drag”.

În anii regimului comunist, monumentul a fost lipsit de trei basoreliefuri de bronz aplicate pe soclu iar de pe faţadă a fost înlăturat citatul cu cuvintele aparţinând lui Gheorghe Tătărescu. În anul 2012, basoreliefurile şi inscripţiile de pe Monumentul Unirii au fost reconstituite de specialişti autorizaţi, pentru a fi reamplasate la locul lor.

Ion Vidu (1863-1931)

Un alt monument remarcabil din Lugoj care poartă semnătura sculptorului Radu Moga este cel ridicat în amintirea marelui muzicolog Ion Vidu, eminent culegător al folclorului muzical, supranumit „doinitorul Banatului”. Acesta se stabilise în oraşul Lugoj în 1888, la doar 25 de ani, ridicându-l, prin activitatea sa, la rangul de „capitală muzicală” a Banatului. Profesor la liceul din Lugoj, creator al unor coruri şi compoziţii de mare răsunet, dirijor de mare reputaţie, animator şi preşedinte al tuturor corurilor şi fanfarelor bănăţene, Ion Vidu s-a preocupat în mod deosebit de valorificarea cântecului popular bănăţean, pe care l-a transformat într-un instrument de culturalizare a ţărănimii române, folosindu-l, totodată, ca sursă de inspiraţie pentru lucrările sale muzicale. S-a impus ca un compozitor original, deschizător de drumuri în arta corală românească, a fost dirijorul Reuniunii Române de Cântări şi Muzică, şi a reprezentat, după cum remarca Nicolae Iorga, „un factor de unitate naţională şi un educator”.

Cei care şi-au luat angajamentul de a ridica un bust pentru a cinsti memoria lui Ion Vidu au fost profesorii de la Liceul „Coriolan Brediceanu”, împreună cu Asociaţia profesorilor din Lugoj, lucrarea realizată de sculptorul Radu Moga fiind aşezată în centrul oraşului, pe malul Timişului. Presa locală şi centrală a relatat pe larg momentul dezvelirii bustului, socotit a fi un adevărat eveniment, care arăta încă o dată preţuirea de care s-a bucurat compozitorul. Articolele apărute în ziare, cât se poate de elogioase, au remarcat măiestria cu care sculptorul a cioplit chipul lui Ion Vidu, „un bărbat falnic, care priveşte vultureşte către Carpaţi, spre fraţi”. În ziua de 24 iunie 1934, întreg oraşul era în sărbătoare, cel mai vechi centru cultural al bănăţenilor fiind gazda unei asistenţe extrem de selecte care a ţinut să participe la inaugurarea monumentului. Alături de primarul Lugojului, Alexandru Bireescu, alte oficialităţi şi numeroşi localnici, au fost prezenţi români din capitală şi din celelalte regiuni ale ţării în care a ajuns faima lui Ion Vidu, Ministrul Instrucţiunii Publice dr. Constantin Angelescu, secretarul general al Cultelor dr. Avram Imbroane, totodată prieten nedespărţit al compozitorului, parlamentari, episcopul Caransebeşului Vasile Lăzărescu, primarul Timişoarei Augustin Coman, preşedintele Asociaţiei corurilor şi fanfarelor din Banat Iosif Velceanu, compozitorii Sabin Drăgoi şi Filaret Barbu, reprezentanţi ai corurilor şi fanfarelor din Banat sau chiar corurile din satele mai apropiate. Înaintea dezvelirii, în jurul bustului au fost depuse numeroase coroane de flori, elevi ai liceului făceau de strajă cu câte un steag tricolor în mână iar şcolile şi corurile venite să aducă un omagiu compozitorului au defilat prin faţa monumentului, în timpul dezvelirii acestuia intonând cântecul patriotic „Eroi au fost”. Monumentul a fost sfinţit de episcopul Vasile Lăzărescu, după care au urmat discursurile elogioase ale celor prezenţi, atât pentru a evidenţia personalitatea compozitorului cât şi pentru a aprecia priceperea artistului Radu Moga, „care şi-a pus toată energia creatoare în modelarea acestui bronz”. Iosif Velceanu avea să sublinieze că „acest prea frumos monument… este un simbol viabil al cântecului bănăţean, este eternizarea artei prin care Vidu a ştiut să făurească cântecele sale… monumentul simbolizează cea mai bogată şi frumoasă pagină din istoria muzicii bănăţene…”.

Traian Grozăvescu (1895-1927)

TgrozavescuÎn toamna anului 1934, la şapte ani de la moartea tragică a renumitului tenor Traian Grozăvescu, cel care a dus faima cântecului românesc peste hotare, lugojenii, în mijlocul cărora s-a născut şi a trăit trei sferturi din scurta sa viaţă au considerat de datoria lor să-i ridice un bust, amplasat în faţa teatrului municipal care-i poartă numele, pe malul Timişului, în mijlocul unui parc de trandafiri. Traian Grozăvescu a urmat cursul primar şi liceul la Lugoj iar după ce a absolvit Academia de Muzică la Budapesta, şi-a desfăşurat, timp de câţiva ani, activitatea la Opera Română din Bucureşti iar apoi la cea din Cluj, unde a repurtat succese răsunătoare cu rolul lui Radames din opera „Aida” şi, mai ales, cu cel al lui Cavaradossi din „Tosca”. A cântat apoi pe scenele operelor din Viena, Budapesta şi Berlin şi a obţinut un angajament la Metropolitan Opera din New-York pe care nu l-a mai putut onora, fiind ucis cu un foc de revolver de soţia sa, într-o criză de gelozie. A fost înmormântat în cimitirul ortodox din Lugoj, alături de alte personalităţi de seamă bănăţene.

Sculptura a fost realizată din fondurile adunate de dr. Alexandru Bireescu, primarul Lugojului, renumitul tenor fiind reprezentat de autorul lucrării, Radu Moga, în rolul lui Mario Cavaradossi, cu care Traian Grozăvescu şi-a cucerit publicul. Presa vremii scria că acest bust, al patrulea monument ridicat în oraş după Marea Unire, „este executat în condiţiuni excelente şi va impresiona adânc pe acei ce au cunoscut pe marele nostru concetăţean”. La dezvelirea monumentului, oficialităţile au invitat reprezentanţi ai Teatrului Naţional şi ai Operei Române din Bucureşti, personalităţi muzicale şi artistice din toate colţurile ţării.

Un certificat oficial al Primăriei Municipiului Lugoj din 1936, semnat de dr. Alexandru Bireescu, atestă lucrările pe care sculptorul Radu Moga le-a realizat pentru oraş: Monumentul Unirii, reprezentând un soldat de 3,20 metri înălţime, bustul maestrului Ion Vidu şi bustul tenorului Traian Grozăvescu, „toate trei opere de artă executate în condiţiuni artistice desăvârşite, stârnind admiraţia tuturor”, cu menţiunea că, „având în vedere că dl Profesor Radu Moga s-a achitat în mod atât de strălucit de însărcinarea dată, urmează să i se încredinţeze şi executarea altor opere de artă pe seama municipiului Lugoj”.

Coriolan Brediceanu (1850-1909)

Sunt aproape complete şi fondurile pentru un bust al lui Coriolan Brediceanu, care va fi aşezat în faţa liceului de băieţi cu acelaşi nume. Atunci vom avea o alee a busturilor aşezate pe malul Timişului, într-un parc împodobit cu trandafiri” consemna o gazetă din epocă. Bustul omului politic, avocatului, eruditului istoric şi luptător pentru drepturile politice şi naţionale ale românilor din Ardeal şi Banat, care a luat parte la toate momentele semnificative ale epocii sale, a fost executat tot de sculptorul Radu Moga. În februarie 1937, artistul primea o scrisoare de mulţumiri de la Caius Brediceanu, aflat în misiune diplomatică la Helsinki, prin care îl felicita pentru realizarea bustului tatălui său. Bustul neuitatului meu Tată, Coriolan Brediceanu, l-aţi nimerit foarte bine şi vă face cinste. La revedere la desvelire, când o să am plăcerea să vă mulţumesc din nou…”.

I.G. Duca (1879-1933)

Tot la Lugoj, Radu Moga a mai realizat un bust al marelui om politic liberal I.G. Duca, după 1914 ministru în mai multe rânduri în guvernele liberale şi prim-ministru între 14 noiembrie – 29 decembrie 1933, când a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia de aşa-numiţii Nicadori din cauza eforturilor sale de a stăvili ascensiunea Gărzii de Fier. Bustul de bronz, realizat în mărime naturală, a fost terminat în vara anului 1935 dar a fost dezvelit abia la 11 aprilie 1937, în parcul Carol al II-lea (actualul parc al Gării). La ceremonia de dezvelire a monumentului au fost prezenţi soţia politicianului liberal, Nadia Duca şi fratele acestuia, Grigore Duca, episcopul Caransebeşului Vasile Lăzărescu, ministrul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor Richard Franasovici, mai mulţi deputaţi şi senatori, prefectul judeţului Severin, Victor Curuţiu, prefectul judeţului Caraş col. Ioan Băleanu, primarul Lugojului Alexandru Bireescu şi numeroşi localnici iar corul „Ion Vidu” a susţinut un concert. După venirea comuniştilor la putere, bustul lui I.G. Duca a fost dus la topit iar pe locul acestuia a fost înălţat monumentul ostaşilor sovietici.

CARANSEBEŞ

Arhimandritul dr. Iosif Iuliu Olariu (1859-1920)

Născut în localitatea Măidan (azi Brădişorul de Jos) şi crescut de mic în credinţa ortodoxă, Iuliu Olariu a fost atras încă din copilărie de biserică şi a fost primul bănăţean care a urmat, între 1880 şi 1884, cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi, renumită pentru profesorii erudiţi pe care-i avea la acea vreme şi unde putea obţine şi înaltul grad academic de doctor în teologie. După susţinerea tezei de licenţă a beneficiat de o bursă eparhială şi s-a specializat în studii biblice la prestigioasele facultăţi de teologie din Leipzig şi Erlangen iar în 1885 şi-a susţinut teza de doctorat la Cernăuţi, devenind primul doctor în teologie din părţile Banatului. A fost profesor la Institutul Teologic din Caransebeş şi la preparandie iar apoi director, timp de 35 de ani, în cea mai grea perioadă a şcolii româneşti din monarhia austro-ungară, instituind o armonioasă colaborare a bisericii cu şcoala; a fost uns în monahism cu numele de Iosif.

Bustul său lucrat în bronz şi aşezat pe un piedestal de granit, operă a sculptorului Radu Moga, a fost amplasat în piaţeta din faţa actualei Bănci Comerciale Române şi a fost dezvelit la 8 decembrie 1936, solemnitatea acestui moment fiind relatată pe larg în numărul din 13 decembrie al publicaţiei „Foaia Diecezană”, organ al eparhiei ortodoxe române a Caransebeşului. Revista consemna că iniţiativa ridicării monumentului a aparţinut unui comitet alcătuit din foşti colegi, elevi şi oameni care l-au stimat, la care s-a adăugat contribuţia Academiei Teologice şi a şcolii normale de învăţători „Ioan Popasu” din Caransebeş. În ziua dezvelirii acestuia s-au adunat preoţi din întreaga eparhie, care au participat la o slujbă în memoria îndrăgitului dascăl bănăţean iar apoi, în piaţă, la dezvelirea monumentului aşezat în mijlocul unui parc improvizat atunci de administraţia oraşului. Au fost de faţă episcopul Caransebeşului, Vasile Lăzărescu, părintele iconom stavrofor dr. Gheorghe Ciuhandu ca reprezentant al eparhiei Aradului, părintele consilier Romulus G. Ancuşa, directorul şcolii normale Gheorghe Neamţu, primarul oraşului dr. Dimitrie Novăcescu, s-au rostit discursuri în numele eparhiei şi a comitetului care a făcut posibilă realizarea acestei lucrări, în numele Academiei Teologice şi a şcolii normale. Publicaţia eparhiei Caransebeşului scria: „vălul de pe bronz este tras iar chipul Dr. Iosif Olariu apare încremenit în majestatea eternităţii, al cărui sens îl întruchipează arama…”. Bustul se află astăzi în curtea Seminarului Teologic Ortodox din Caransebeş.

SĂLIŞTE

Nicolae Henţiu (1842-1923)

Reprezentant al bărbaţilor din generaţia de demult, ai acelor făuritori de idealuri şi de realizări trainice, care nu cunoşteau osteneală şi piedici ci doar gândul că un scop folositor trebuia dus la îndeplinire, Nicolae Henţiu a fost unul dintre cei mai iubiţi oameni de cei în mijlocul cărora a trăit şi în slujba cărora şi-a închinat viaţa. În vara anului 1922 săliştenii l-au sărbătorit pe Nicolae Henţiu cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani iar atunci când, la 10 mai 1923, octogenarul trecea la cele veşnice, a fost deplâns de toată suflarea din Săliştea Sibiului. La mai bine de un deceniu de la moartea lui, cei care l-au cunoscut au hotărât să înalţe, în parcul central al localităţii, un monument în amintirea sa, căci timp de mai bine de 30 de ani, Nicolae Henţiu a servit aşezarea cu tot devotamentul, dedicându-şi întreaga activitate binelui obştesc în cel mai dezinteresat mod. De numele lui Nicolae Henţiu se leagă o mulţime de realizări în orăşelul ardelean, avea legături permanente cu Vechiul Regat iar pentru sentimentele româneşti pe care le nutrea a fost arestat în 1917 şi întemniţat la Cluj, un an de zile. În parcul comunal pe care chiar el l-a înfiinţat a fost amplasat mai apoi monumentul său, pentru ca vrednicia Sa să fie un model pentru generaţiile viitoare.

Realizarea bustului a fost încredinţată sculptorului Radu Moga iar sărbătoarea dezvelirii monumentului a avut loc într-o zi de duminică, în 22 iulie 1934. Toţi locuitorii comunei şi delegaţi din satele vecine au venit să asiste la serbare, adunându-se în jur de 2.000 de oameni. Au fost prezenţi primarul localităţii, Dumitru Răcuciu, ministrul Justiţiei Valer Pop, profesorul universitar D.D. Roşca din Cluj, profesorul Vasile Bologa din Sibiu, prieteni ai celui comemorat, parlamentari, profesori, notari. A fost oficiat un serviciu religios, de sfinţire a crucii care a fost pusă la mormântul său şi a monumentului decorat cu flori şi cu ghirlande de brad şi stejar, s-au cântat cântece patriotice şi religioase intonate de Reuniunea de cântări, s-au ţinut discursuri în care au fost evidenţiate meritele marelui român care a contribuit cu toate puterile sale la ridicarea comunei Sălişte. Cu această lucrare, Radu Moga s-a impus incă o dată în faţa privitorilor: atunci când bustul a fost dezvelit, întreg publicul a rămas uimit de asemănarea atât de reuşită cu figura serioasă, autoritară, energică, cu privirea hotărâtă şi totodată plină de bunătate a celui sărbătorit. S-au adus elogii şi autorului bustului, Radu Moga, care a fost felicitat de toţi cei prezenţi pentru reuşita impecabilă a monumentului, şi i s-a mulţumit pentru frumoasa realizare. „Bustul ce-l aveţi acum în faţă şi care va face cinste acestei frumoase şi româneşti comune prin valoarea sa artistică e datorată muncii desăvârşite depuse de talentatul profesor sculptor dl Radu Moga din Brad. De aceea, fratelui Moga, pe lângă mulţumiri, îi transmitem şi o caldă îmbrăţişare, urându-i un strălucit viitor”… „Frumuseţea bustului, datorat sculptorului Radu Moga, profesor la Brad, a impresionat toată asistenţa. Sculptorul a fost viu felicitat” scria presa vremii. „O dovadă a talentului aristic al dlui profesor Radu Moga din Brad, care îi va aduce în baza lucrărilor reuşite de până acum, un strălucit viitor. Dumnezeu să-i ajute, iar cei chemaţi să-l sprijinească, încredinţându-i astfel de lucrări artistice, cu încredere”.

SIBIU

Mihai Eminescu (1850-1889)

Mihai EminescuBustul lui Mihai Eminescu, ridicat într-un colţ al parcului „ Sub arini” din Sibiu şi dezvelit în octombrie 1938 este, de asemenea, o lucrare realizată de sculptorul Radu Moga. Lucrarea din bronz, aşezată pe un postament de piatră, a fost executată la iniţiativa unui grup de intelectuali în frunte cu poeta, prozatoarea, traducătoarea şi memorialista Ecaterina Săndulescu, profesor timp de câţiva ani la Sibiu, şi înfăţişează „un Eminescu tânăr şi gânditor, nemuritor, idealizat în crainic peste vreme al fiinţei şi trăirii noastre”. Ridicarea statuii lui Eminescu la Sibiu se datora faptului că, aşa cum consemna presa la vremea respectivă, „Eminescu înseamnă pentru noi conştiinţa solidarităţii spirituale şi etnice a neamului. Poet de amploare universală şi profetic luptător, Eminescu reprezintă sinteza istorică a faptelor noastre de creaţie. El a depăşit hotarele vremii, devenind astfel necontenita prezenţă spirituală a României”. Statuia a fost dezvelită în prezenţa unui numeros public, a scriitorilor Ion Minulescu, Cezar Petrescu, dr. Vasile Bologa, care a rostit cuvântul Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român „Astra”.

ARAD

La începutul lunii decembrie 1938, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, la Arad – oraş care a jucat un rol important în evenimentele de atunci – au fost dezvelite busturile a trei ilustre personalităţi ale oraşului care au trăit în secolul al XIX-lea şi au avut o contribuţie de seamă în lupta de emancipare naţională a românilor. Acestea au fost realizate de sculptorul Radu Moga Mânzat şi amplasate în actuala piaţă George Enescu din vecinătatea Palatului Cultural. La dezvelirea busturilor au fost prezenţi numeroşi arădeni, precum şi poetul Ion Minulescu, director general în Ministerul Cultelor şi Artelor.

Gheorghe Popa de Teiuş (1824-1867)

Gheorghe popaNumit de contemporanii săi „marele bărbat al neamului”, Gheorghe Popa de Teiuş, născut în satul arădean Galşa, era descendentul unei familii venite în Podgoria Aradului în ultimul sfert al veacului al XVIII-lea, din regiunea Maramureşului şi de la Brad.Tatăl său a fost împuşcat de soldaţii lui Kossuth Lajos în 1849 pentru că trăsese în dungă clopotele bisericii la care era epitrop, pentru a vesti primejdia care se apropia. După ce a absolvit cursurile de şase clase ale liceului din Arad ca elev eminent, a studiat dreptul la Oradea, unde a lucrat ca practicant în cancelaria lui Emanoil Gojdu iar apoi a revenit la Arad, devenind, în foarte scurt timp, un foarte cunoscut şi apreciat avocat. În 1863, împreună cu alţi fruntaşi politici şi oameni de cultură, a înfiinţat la hotelul „Crucea Albă” din Arad (actualul hotel „Ardealul”) „Asociaţiunea naţională arădană pentru cultura şi conversarea poporului român”, menită să contribuie la emanciparea culturală a românilor iar ulterior, ca deputat în Dieta de la Budapesta, a militat pentru emanciparea naţională a conaţionalilor săi. A fost comite suprem al oraşului şi comitatului Arad, funcţie care i-a permis să promoveze limba română în administraţie, justiţie şi şcoli, a contribuit la reînfiinţarea Mitropoliei Ardealului, desprinsă de biserica ortodoxă sârbă, şi la reorganizarea episcopiei ortodoxe române a Aradului, iar în 1865, când a avut loc sfinţirea noii catedrale ortodoxe din Arad, împăratul i-a predat „actul de anexare a părţilor banatice la Dieceza Aradului”. Cu prilejul dezvelirii bustului, artistul însuşi avea să relateze cum l-a văzut pe cel al cărui chip l-a modelat în bronz: „Gheorghe Popa, fostul prefect spre sfârşitul anilor 1860 al comitatului Arad… deşi nu este arădean, s-a dovedit administrator excelent, bărbat puritan, român înflăcărat şi mai ales un fervent sprijinitor al tineretului românesc de pe acea vreme, pentru intrarea sa în funcţiuni de stat judeţene şi comunale. Regimul acestui bărbat de o înţelepciune rară a fost un regim îndreptat cu nespus de multă râvnă îndeosebi spre deşteptarea tot mai intensă a poporului nostru la conştiinţa naţională. Sub conducerea lui s-au produs pe acest teren de muncă naţională succese uimitoare…”.

Ioan Rusu-Şirianu (1864-1909)

Publicist, istoric, sociolog, politician, ziarist, Ioan Rusu-Şirianu s-a născut în Podgoria Aradului, la Şiria. A fost unul din fruntaşii mişcării de emancipare naţională a românilor, vicepreşedinte al Partidului Naţional Român şi adept al activismului politic pentru câştigarea drepturilor românilor, susţinând introducerea votului universal în monarhia austro-ungară. A fost redactor al ziarelor „Tribuna” din Sibiu şi „Gura satului” din Arad.

Mircea V. Stănescu (1841-1888)

Cunoscut avocat arădean, Mircea V. Stănescu a fost şi un talentat ziarist, lider al mişcării naţionale româneşti din Arad. Printre demersurile sale cele mai importante se numără crearea clubului românilor tineri, semnarea apelului pentru înfiinţarea unui teatru naţional, înfiinţarea societăţii „Progresul”. A fost partizanul adoptării unui program naţional şi a militat pentru drepturile românilor şi în parlamentul de la Budapesta, ca deputat al circumscripţiei Chişineu Criş.

În afară de monumentele prezentate mai sus și expuse publicului larg în diverse localități, artistul a mai creat și cîteva statuete  de mai mici dimensiuni, aflate în păstrarea familiei (două nuduri, un cap de copil, doua idile pastorale)


Posted in In memoriam by
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox