Din nou despre studiile doctorale și plagiat

  Iată un subiect la care toată lumea se pricepe, ca la fotbal și agricultură. Evident că cei mai vocali sunt cei ce nu pot fi bănuiți că ar fi ”comis„ ei însiși redactarea vreunei teze de doctorat. Este clar că deocamdată nici măcar nu au citit vreuna, dar ei știu totul despre ceea ce este, despre ceea ce ar rebui să fie, despre ce nu este și nu ar trebui să fie o teză de doctorat. Ei știu sigur dacă o teză este originală sau nu, dacă a fost plagiată sau ba și câte rânduri dintr-o teză trebuie să fie identice sau similare cu cele dintr-o altă teză pentru a se stabili că avem de-a face cu un furt. Bunăoară, dacă cineva și-a propus să facă un studiu despre -să zicem- eficiența Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (observați că numai cu denumirea am și ocupat un rând) și face greșeala să enunțe această denumire de mai multe ori pe parcursul studiului, poate fi acuzat de plagiat (furt) dintr-o altă lucrare, dacă un soft antiplagiat constată existența aceleeași denumiri (cea scrisă cu italice) de mai multe ori și într-o altă lucrare, cu preocupări similare. După care mai trebuie doar numărate rândurile ”identice” și calculat pe această bază procentul de lucrare plagiată ! Simplu, nu? În realitate rezultatul unui test cu oricare soft antiplagiat nu are valoare mai mare decât are -de exemplu- testul cu detectorul de minciuni în instanță. Excepție fac cazurile -rare- când sunt preluate ”ad litteram” zeci sau sute de pagini sau de paragrafe dintr-o altă lucrare, fără citare (în nici un caz nu discutăm despre rânduri). Dar și atunci trebuie avut în vedere locul unde au fost plasate paginile respective, pentru că dacă au fost incluse în prima parte a lucrării, sub un titlul generic ca de exemplu cel de Cercetări sau date bibliografice este vădită lipsa de intenție de plagiat, iar dacă sunt incluse printre observațiile care fac obiectul celei de a doua părți, sub titlul de Cercetări proprii sau originale este cu totul altceva.

Eu sunt de acord cu ceea ce se spune, că este foarte probabil că cea mai mare parte a lucrărilor de doctorat elaborate în țara noastră în ultimul sfert de veac au practicat la greu tehnica plagiatului, la unele fiind vorba de însușirea prin copiere a multor zeci de pagini din lucrările altora, dar eu adaug că plagiatul trebuie privit doar ca cel mai elementar criteriu de dovedire a lipsei de autenticitate a unei lucrări științifice. La această situație s-a ajuns numai pentru că timp de douăzeci și ceva de ani nimenea, dar absolut nimenea, nu și-a pus problema plagiatului, și asta pentru că toată lumea știa că nu se verifică nimic și că oricum cărțile din cărți se scriu (cum spunea într-un senat un profeor-decan, la care m-am referit deja într-un eseu anterior de pe blogul meu). Totul s-a desfășurat la pachet cu furtul a orice avea valoare în România: fabricile, pământul, casele, pădurile etc., plagiatul fiind considerat însă ca un furt atât de minor, în comparație cu celelalte, încât nici nu era luat în seamă. Acuma lucrurile s-au schimbat, în sensul că plagiatul a fost reevaluat ca un fapt deosebit de reprobabil, dar care este folosit deocamdată doar ca o măciucă devastatoare în lichdarea adversarului politic. La ora actuală stabilirea delictului de ”plagiat” mai depinde încă de ce hram poartă cei ce sunt numiți în comisia de analiză și -mai ales- de cine sunt cei ce numesc membii comisiei de analiză. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , by
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox
Inline
Please enter easy facebook like box shortcode from settings > Easy Fcebook Likebox