BOIERII DE IERI, BARONII DE AZI

                                                      Radu Moga Mânzat
Nu mai acuzați străinii c-au spoliat această țară,
Și că ne-au făcut în lume, de rușine și ocară.
Nu mai acuzați străinii c-au venit și c-au furat,
Când de fapt știți foarte bine, c-au luat ce li s-a dat.
Nu ei v-au făcut să fiți așa slabi și-așa de mici.
N-ați răbdat în fruntea Țării oameni mari și patrioți,
Ca să nu se vadă bine cât puteți voi fi de hoți
Am avut de-a lungul vremii și bărbați adevărați,
Dar cu timpul, pân-la unul, rând pe rând au fost trădați.
De ce l-ați urât pe Cuza, și de ce l-ați alungat?
Dar pe primul lui ministru, cine să-l fi împușcat ?
Pe Maniu și Antonescu, nu tot voi i-ați lichidat?
Pe Mihai, regele nostru, din țară l-ați alungat,
Ca să puneți omul vostru președinte la palat.
Dar pe bietul Ceaușescu, împușcat nejudecat,
La crăciun în 89, acuzat chiar de-avocat,
Pentru niște vini scornite, și de nimeni însușite
Iar pe cei ce l-au ucis, în loc să îi judecați,
I-ați votat în fruntea Țării, și de-atuncea îi urmați.
Mândră țară ne-a dat Domnul, ca s-avem ce stăpâni,
Munți înalți, păduri și mare, plus întinsele câmpii
Să lăsăm ca moștenire, la nepoți, de la copii.
S-au luptat cu prețul vieții, respectând un legământ,
Moșii și strămoșii noștri, pentru-al nostru sfânt pământ.
Dar ce n-au putut străinii să ne smulgă prin război
Iată, reușesc acuma să obțină de la voi.
Sărman popor nefericit, din-totdeauna jefuit,
Când de boieri, când de baroni,
Când de actuali sau foști patroni !
Epigoni fără rușine, vă prefaceți a nu știi
Că ce-ați scos voi la vânzare, pentru a vă-mbogăți
Nu-i al vostru, nici al nostru, ci al celor ce-or veni !


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged by

  MINIESEU PRIVIND VOTUL UNIVERSAL.

  (numai pentru prietennii care au răbdare să citească în întregime- 5 pg.)

Mergând pe direcția obsesiei mele din ultimii 2-3 ani de a săpa la rădăcina tuturor relelor din societatea noastră, am ajuns la o concluzie surprinzătoare pentru mine și greu de acceptat. Anume, vreau să afirm încă de la bun început că, după îndelungi cugetări, am dobândit convingerea că la rădăcina tuturor relelor cu care ne confruntăm cu toții în zilele noastre se află VOTUL UNIVERSAL, rău înțeles și rău aplicat !!
         Nu mi-a fost greu să găsesc suficiente argumente care să-mi betoneze această convingere, dar nu știu dacă sunt suficeiente și pentru a zdruncina convingerile moștenite de secole ale politologilor, sociologilor, filozofilor și istoricilor. Știu: voi fi ironizat și inevitabil voi fi întrebat dacă m-am gândit cumva și ce ar trebui pus în loc. Sincer să fiu, m-am gândit, fără a găsi un răspuns cert, dar poate că o să-l gândim împreună, dacă nu cumva vă repugnă ideea prestării efortului necesar.
Dar să începem cu începutul. Dintotdeauna oamenii, chiar din comuna primitivă, au simțit nevoia de a trăi împreună, în grupuri mai mici, familiale, sau mai mari, de triburi, și apoi de ginte, însă întotdeauna s-a simțit nevoia unuor buni conducători. Ne putem întreba oare cum ajungea unul dintre membri colectivității să fie conducătorul necontestat, urmat de toți ceilalți. Nu am dovezi, dar pare evident că nu altfel decât prin faptul că în mod tacit era recunoscut ca cel mai înzestrat,  cel mai deștept, cel mai iscusit, dar și cel mai curajos. Toți ceilalți îl recunoșteau, îl ascultau și îl urmau pur și simplu. Știm că dintotdeauna fiecare comunitate se simțea -și chiar era-  amenințată de alte comunități – triburi sau ginte, în special de cele limitrofe. Până aici nu cred că existau deosebiri majore față de modul de viață al unor specii de animale, la care era prezentă nevoia de a supraviețui în fața vicisitudinilor naturii, a concurenței altor animale din aceeși specie sau al altor specii de animale, născute ca animale de pradă.
Concomitent s-a născut și nevoia de a-i proteja și hrăni pe membii mai neputincioși ai familiei, respectiv ai tribului: progeni, bătrâni, bolnavi. Presupun că v-a impresionat și pe dumneavoastră din acest punct de vedere la TV câte o emisiune din viața elefanților, a unor canide sălbatice, a unor mamifere marine etc.
Nu cred că în comuna primitivă conducătorul era acceptat ca urmare a unor dezbateri, și cu atât mai puțin a unor alegeri. Abia mai târziu, cu mai mult de 5-6 mii de ani î.e.n. se pare că au apărut primele comunități umane oarecum organizate, nu foarte mari, care se conduceau totuși după anumite reguli nescrise, la îneput, dar infailibile, ca cele care se refereau la suprafața stăpânirii teritoriale comune (precursoare ale țărișoarelor-state de mai târziu), ca și a proprietății fiecărei familii, a conducerii colective  sau autoritare, a unui membru recunoscut necondiționat de către toți ceilalți, deși nu mai era vorba doar de legături de rudenie între membri comunității. Ei bine, deja din acestă fază comunitățile umane s-au aflat în fața dilemei: pe ce criteriu ar trebui să-și aleagă conducătorii? Cam în acea perioadă, ca urmare a diferențelor dintre participanți ca origine, dar mai ales ca urmare a dimensiunii proprietăților, ca sursă a inegalității dintre membrii colectivităților,  au apărut și primele divergențe, care se cereau deja a fi cumva rezolvate. Cam din secolul VI îen se pare că au apărut primele elemente care ar pute fi asimilate ca precursoare ale docrinei democratice, elemente care aveau ca scop echitatea (nu egalitatea) în respectarea drepturilor tuturor membrilor comunității, datorate în principal lui Pericle ( 490-429) un filozof extrem de înțelept, de cultivat, dar și de autoritar. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că încă în secolul V, Socrate (470-400 î.c), înaintea lui Platon (427-347),era preocupat de organizarea cu echitate a societății, ca adept militant pentru participarea directă a tuturor  membrilor la conducerea treburilor obștiei, ceea ce cred că ar putea fi considerate ca primele preocupări importante privind opțiunea pentru forma de organizare socială preferabilă: autoritară sau democratică ,  chiar dacă de la Socrate nu ne-au rămas niciun fel de înscrisuri. Cred că nu greșim dacă l-am considera pe Socrate ca prima victimă din istorie care a plătit cu viața –fiind otrăvit cu cucută- pentru delictul de opinie politică.  Democrația nu este deci o formă de organizare socială avansată, a vremurilor actuale sau recente, așa cum poate că mai cred uni dintre politicieni, ci din contră, formele de conviețuire socială care s-ar putea numi ”democratice” se pare că au fost chiar primele forme din istorie, agreate încă de oamenii primitivi, socializați în triburi sau ginte. Aceste forme se pare că au apărut deja odată cu proprietatea individuală, cea care a generat pentru prima dată inegalități între oameni, și ca urmare divergențe, care se cereau cumva rezolvate. Putem să mai subliniem deci încă o dată, fără teama de a greși, că democrația este cea mai veche formă de guvernare, apărută înaintea tuturor celorlalte forme: absolutiste, autoritare,dictaturi, monarhice, tiranice, teocratice, socialiste, comuniste etc., care s-au alternat apoi permanent de-a lungul istoriei,  succedându-se reciproc și înlocuindu-se una pe alta, pe măsură ce își dovedeau inconsistența și slăbiciunile, în speranța că următoarea formă va fi mai bună decât precedenta. Deși denumirea de ”democrație ” se traduce din limba greacă prin”puterea poporului”, în realitate de regulă puterea nu aparținea întregului popor, cel puțin femeile și săracii fiind excluși de la actul de conducere/guvernare. Ceea ce s-a constatat încă din perioada democrației ateniene, a fost că democrația nu poate avea rezultatele scontate decît dacă în societate clasa mijlocie este clasa dominantă. Foarte semnificativă este situația Atenei din epoca lui Pericle cănd, la începutul secolului al V-le clasa de mijloc cuprindea cca 2/3 din cetățenii Atenei, care era epoca înfloritoare a democrației ateniene dar spre sfârșitul epocii respective clasa de mijloc s-a restrâns mult numeric, în favoarea  celei sărace, care și-a putut impune astfel interesele, ceea ce s-a soldat cu decăderea democrației ateniene. A fost un exemplu cunoscut din antichitate de pericol pe care îl reprezintă polarizarea socială, pericol care a fost apoi ignorat în cele mai multe țări. Un exemplu care confirmă zicerea că istoria este știința care ne învață că omenirea nu este capabilă să învețe nimic din istorie  S-a recurs chiar la unele experimente pe milioane de oameni, cu urmări nefaste, ca acelea în care s-a spus: dacă sursa inegalităților sociale și a nemulțumirilor consecutive, este proprietatea privată, atunci soluția (simplistă)  este desființarea acesteia (!), ceea ce a dus la apariția unor societăți, inclusiv în românia, din unele puncte de vedere retardate cu sute de ani, ca să nu mai pomenim aici de consecințele tragice pe care le-a generat. Este procesul de polarizare la care asistăm și noi neputincioși în prezent.
           Cert este că, de-a lungul istoriei, de la începuturile ei și până în zilele noastre, întemeietorii niciunei forme de organizare a societăților sau a vreunui partid politic nu și-au permis să ignore sau să omită ideea de democrație, fie explicit în statutul de organizare și funcționare a societății, fie chiar în titlu, știut fiind că democrația (prost înțeleasă)  exprimă năzuința celor mai mulți dintre susținătorii formațiunilor respective statale, sociale sau a oricărui partid politic, inclusiv, culmea, al adepților partidelor și statelor totalitare !.
Politicienii din toate timpurile au realizat că penru a se cocoța în vârful piramidelor- sociale, statale, administrative și mai aes politice-,  au nevoie de sufrgiile unui procent cât mai mare de alegători, indiferent de necesitățile lor reale.
De asemenea, au realizat că 40-50% dintre cetățeni nu sunt  preocupați să beneficieze de alegeri libere și corecte  Unii pur și simplu pentru că nu înțeleg nimic din tot ce li se întâmplă lor sau din ce se întâmplă în jurul lor, alții pentru că  le repugnă ciorovăiala politică, alții pentru că suferă de o credulitate incurabilă, inghițind pe nemestecate toate  promisiunile fără acoperire cu care sunt împroșcați cu nerușinare, iar alții pur și simplu pentru că le place sau le displace un candidat, pe care îl consideră simpatic sau antipatic.
Alți circa 40% dintre cetățeni, care știu pentru ce și pentru cine vor să voteze, în marea lor majoritate, de fapt aproape în exclusivitate, vor exprima un vot părtinitor, în directă conexiune doar cu situația lor materială și cu poziția lor socială de moment. Puțin le pasă acestora din urmă de măsura în care un candidat sau o formațiune politică întruchipează sau nu ideea de democrație sau de libertate pentru ceilalți.
În fine, o mică parte dintre cetățeni sunt suficient de lucizi intelectual pentru a discerne între autentic și fals, între adevăr și minciună, între buna credință și fariseism., dar  vocea acestora are o pondere atât de mică încât se pierde în corul oportuniștilor și practic se ignoră, ca nesemnificativă.
Peste tot, politicienii au înțeles că tocmai cei neinițiați, acei 40-50 % dintre alegători, de care am pomenit mai sus, prin inconștiența lor sunt cei care în cele din urmă validează și statuează în cea mai mare măsură aspirațiile unor politicieni, cu a căror deziderate, inconștienții alegători nu au  în fond nicio- sau aproape- nicio contingență. Aceștia sunt masa de manevră preferată a politicienilor, lor li se adresează  în perorațiile lor, direct sau indirect. Până la urmă totul se tranșează prin vot. Atâta au înțeles politicienii noștri, ca și alegătorii, că fiind în democrație până na urmă totul se tranșează prin votul majoritar de jumătate plus  unu!  Încă din antichitate s-a pus problema că nu este corect ca drepul la vot să se acorde fără niciun discernământ, tuturor catățenilor, că atâta vreme cât cetățenii nu sunt egali, nici dreptul lor la vot nu poate fi egal, acesta fiind de-a lungul istoriei condiționat de anumite calități ale cetățeanului. În Roma Antică și mai departe în Evul Mediu s-a folosit sistemul cenzitar (recensământ făcut la intervale de 5 ani, cu multiple obiective, printre care și stabilirea dreptului la vot). Averea, vârsta, stagiul militar și sexul aveau rol hotărâtor. Femeile nu au avut dreptul la vot niciodată și nicăieri, până de curând. Au dobândit acest drept abia în 1792 în Franța, în 1893 în Noua Zeelandă și de-abia în 1919 în România ! De la momentul întemeierii României Mari datează deci votul universal , care a dăinuit și dăinuie până în zilele noastre în România. Aceasta însemnează că  în România au dreptul de vot și de a fi votați toți cetățenii români majori, bărbați și femei, care nu au interdicții în acest sens de natură juridică sau de sănătate. Nu contează averea, discernământul lor, dacă sunt aparent normali și nu se pune problema probității lor morale. Ni se spune că aceasta este o culme a perfecționării democratice, a legislației electorale. În realitate, prin aceasta se asigură existența unei mari mase de manevră (acei cca 40% de care vorbeam mai sus) atât de dragă politicienilor, pentru că cu ajutorul ei își pot face toate jocurile. Este un fapt extrem de dăunător și de periculos, o frână puternică în dezvoltarea oricărei societăți. Paradoxul este că toți susținătorii notorii ai votului universal într-un stat democratic au recunoscut meritele votului democratic universal, dar în același timp i-au cunoscut și deficiențele. S-a spus chiar că democrația și votul universal sunt ” cele mai rele cu putință, cu excepția tuturor celorlalte sisteme anterioare„…Chiar de la bun început, de-a lungul istoriei s-a tot încercat să se corecteze aceste deficiențe ale votului universal, cu  scopul minimizării posibilităților de manipulare a rezultatului votului, în special prin intermediul păturii sărace a societății, a femeilor, locuitorilor fără cetățenie, și alte categorii care sunt cel mai ușor de manipulat. Un progres pe linia  cosmetizării democrației clasice s-a făcut totuși atunci când s-a stabilit că majoritatea democratică nu trebuie să ducă la anihilarea minorității, că libertatea individuală trebuie respectată și că individul este liber să trăiască așa cum dorește, cu condiția să nu încalce drepturile și libertățile celorlalți. Din păcate însă aceasta a rămas literă moartă, recunoscută de toată lumea dar nerespectată de către nimeni, pentru că faptic întotdeauna tot majoritatea numerică/procentuală contează.
          Propagandiștii niciunei formațiuni politice nu și-au permis în ultima sută de ani să nu revendice democrația ca fundament al doctrinei pentru care militează, numai că uni au poreclit-o socială, alții socialistă, alții muncitorească, proletară, națională, creștină, dar toți propovăduiau dreptatea, egalitatea și dreptul universal la vot. Cu alte cuvinte aceeași Mărie, mereu cu altă pălărie. Politicienii nu au explicat nici pănă astăzi în mod satisfăcător, cum a fost posibil ca în Germania să vină la putere un criminal ca Adolf  Hitler, prin votul universal clar exprimat al populației, sub umbrela unui partid social-democrat muncitoresc, de sorginte național- socialistă, care clama dreptatea socială, democrația și naționalismul. Cuvinte mari pe gustul majorității cetățenilor, care au făcut din partidul lui Hitler cel mai puternic partid social democrat din Europa; cum a fost posibil ca tot prin vot în Italia să vină la putere o persoană vădit dezaxată, pe care după numai 3-4 ani, același popor să o linșeze. Partidul comunist a venit la putere și s-a menținut ca  atare în Rusia, cu mici modificări de titulatură, aproape  100 de ani, tot prin vot universal, cu sufragii de aproape 100%. În multe alte țări s-a întâmplat și se întâmplă chiar și în zilele noastre, la fel. Ba am trăit să vedem chiar și un fel de monarhie socialist-muncitorească dinastică , susținută de votul universal al populației în proporție de peste 99%.!
        Oare ce trebuia să se mai întâmple pentru ca să se ajungă la concluzia că votul universal este putred până la rădăcină, este anacronic și că democrația și votul universal trebuie regândite, pentru că au devenit prea ușor manipulabile, anacronice și chiar frenatoare?. Oare ce fac politologii, sociologii, filozofii și istoricii noștri? Așteaptă să apară vreun Mesia sau să se reîncarneze niște gânditori de talia lui Marx sau Lenin, sau să apar cine știe ce extremiști oportuniști gata să profite de degringolada din Țară? Se mulțumesc numai să ne tot descrie și să ne tot explice ce s-a întâmplat și ce ni se întâmplă acum, dar nu vreau să-și pună mintea la contribuție pentru a identifica adevăratele cauze ale actualei situații, care sălășluiesc -printre altele- în însăși biologia umană, să le analizeze și să încerce cel puțin ca, plecând de la acestea, să imagineze un model de societate fundamental nouă, mai bună și mai funcțională. Cred că sunt prea comozi pentr așa ceva. Oare așteaptă să ajungă cuțitul la os și să rezolve masele populare situația în mod anarhic, la fel ca în 1989 , în avatajul oportuniștilor de conjunctură, care la adică s-ar găsi cu siguranță, în număr mare? Trebuie să înțelegă cohorta aceasta de teoreticieni și de politicienofili că România se  găsește pe un drum înfundat, că ceea ce a fost bun în ultimul secol nu mai corespunde situației actuale. Trăim într-o cu totul altă societate. Așteptăm de la aceștia o gândire constructivă, nu doar una constatativă, pentru că așa ceva avem și noi. Știu, este o problemă extrem de grea, dar asta nu înseamnă că nu trebuie antamată totuși sau că trebuie amânată până când ne-o rezolvă altcineva. Principalele probleme actuale sunt: cine ar trebui să aibă dreptul de vot și cum trebuie el exprimat. Votul direct este greu de realizat (dar nu imposibil, ca de exemplu prin referendum cu rezultat obligatoriu aplicat prin lege), iar votul reprezentativ pare să fie punctul nevralgic, din cauza ușurinței cu care se se pot cațăra în pozițiile cheie reprezentative, persoanele cele mai josnice, lipsite de orice urme de moralitate, dar dotate din plin de la natură cu alte însușiri, ca: perfidia, lipsa de scrupule, lăcomia și nerușinarea, care par a fi chiar  condiții indispensabile pentru accederea în cele mai înalte funcții (nu numai la noi). Fac precizarea importantă că cele de mai sus nu se referă doar la funcțiile politice ci la întreaga viață socială, în orice instituție, institut, consiliu, comisie, birou de conducere etc., ocuparea funcțiilor de conducere pare posibilă numai susținută de trăsăturile de caracter menționate. În spatele fecărui astfel de lider se alinează imediat o pletoră de susținători- nu puțini- profitori lipsiți de orice urme de morală. Desigur că există și rare excepții, ca de exemplu unii primari buni gospodari, dar excepțiile nu schimbă regula. Eu mărturissc că am fost șocat să constat unde am ajuns cănd am aflat că unul dintre cei mai redutabili, respectați și cunoscuti membri fondatori ai Grupului de Dialog Social și-a dat demisia din GDS în semn de protest pentru modul cum a fost justificată instalarea în funcția de conducere o persoană ștearsă, nou-venită parcă de nicăieri, în detrimentul unei personalități notorii: ”așa a hotărât majoritatea” s-a spus cu satisfacție de către un alt nou-venit. GDS nu și-a mai sporit prestanța prin includerea de noi personalități cu mare prestanță, ci s-a procopsit cu un aflux de persoane șterse care doreau ca tocmai apartenența la GDS să le sporească lor prestigiul. Tot așa, rând pe rând, aproape toate persoanele meritorii din toată societatea au fost înlocuite din funcțiile de conducere cu persoane apărute de nicăieri, dar aservite conducătorilor unor formațiuni politice. De fiecare dată așa ceva a fost și este posibil cu ajutorul prea ușor manipulabilului instrument numit votul democratic majoritar, direct sau indirect.
În concluzie îmi doresc ca politologii, filozofii, sociologii și istoricii apoliticisă se așeze la masa verde și să dezbată cu onestitate situația căutând soluții serioase pentru redresarea situației, altele decât cele punctuale obișnuite, ca de exemplu că dl cutare de la multinațională sau regia X trebuie înlocuit, că d-na cutare de la învățământ trebuie dată afară că numai prostii a făcut etc. Ar trebui  să se ia taurul de coarne, și să se dezbată problemele majore actuale ale societății, ca de exemplu: , să dezbată dacă trebuie mers în continuare cu o constituție osificată compusă de ”părintele constituției” Antonie Iorgovan & co  pe gustul tovarășului Ion Iliescn, dacă trebuie neapărat să acceptăm un CCR compus din ”politruci apolitici”, dacă este bine ca judecătorii să fie subordonați (indirect) partidului de guvernământ, via ministrul de justiție și să ni se dea de înțele că dacă nu primesc privilegii și salarii uriașe, le vor accepta de la împricinați (ceea ce mie îmi miroase a șantaj, dacă nu cumva trebuie radiat din constituție referendumul, din moment ce a juns doar un subiect de bășcălie, dacă procurorii pot să aibă dreptul să înmormânteze dosarele cu zecile de ani,fără să răspundă în vreun fel, dacă trebuie să asistăm neputincioși la procesul de romizare a unor instituții, dacă învățământul trebuie să rămână o fabrică de diplome fără acoperire,  faptul că în Romania votul se defășoară în tote situațiile după cel mai perimat mod clasic al votului majoritar și multe, foarte multe alte probleme esențiale.
Ar trebui găsit un cadru de tipul GDS, dar foarte inteligent  reglementat și mai atent legiferat, în care să fie exclusă infiltrarea intruderilor neaveniți, format din 10-15 mari personalități ( nu ca titluri și funcții actuale, ci ca notorietate și recunoaștere de către confrați și opinia publică), apolitice acoperind profesiile menționate, care să formeze un fel de ”brainstorm” în care să se dezbată pe rând, cu mult spirit de răspundere, curaj profesional și dezinteres personal fiecare  problemă majoră și să vină cu propuneri radicale de redresare, pe care nu trebuie să facă altceva decât să le publice – indiferent unde-, ca rezultat al dezbaterii. Vă asigur că dacă totul s-ar desfășura cu maximum de onestitate, responsabilitate, competență și spirit de sacrificiu al intereselor personale, impactul social ar fi foarte mare. Știu că voi fi taxat ca fiind un utopic, dar oare chiar să nu existe în România 10-15 personalități care să-și sacrifice dezinteresat timpul și chiar o parte din  bunăstarea personală, ca buni patrioți, în interesul semenilor lor? În trecutul nu  prea îndepărtat am avut asemenea patrioți, și nu puțini !

 


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by

CUGETĂRI  TARDIVE

(numai pentru uzul celor care au timpul și răbdarea necesare pentru a le parcurge în întregime)

Ani de zile am urmărit cu interes disputele interminabile din câmpul mediatic, încercând să discern de fiecare dată de care perte este dreptatea, cine minte și cine spune adevărul, cine este sincer și cine trișează. Ani grei pierduți din viață, pentru că nu înțelesesem că lucrurile nu trebuie privite doar în alb și negru, așa cum ni se prezintă nouă, naivilor. Nu înțelesesem că adevărul nu este niciodată de partea unuia sau al altuia dintre competitori, și nici că s-ar afla undeva pe la mijoc. Adevărul nu este niciodată la mijloc, ceea ce ar permite să se interpreteze că de fapt ambele părți au și nu au dreptate, în egală măsură. De fapt ambele părți sunt mincinoase, doar că nu în egală măsură. Una dintre părți este mai departe de adevăr decât cealaltă. Se știe că ”adevărul spus pe jumătate tot minciună este”. Ba uneori dacă numai 10% este o răstălmăcire a realității, aceasta ar putea induce un sens contrar întregii realități. Alteori chiar  și o virgulă, dacă este strămutată de la locul ei firesc, poate să inverseze sensul unei rostiri.
Nu înțelesesem că într-o dispută acerbă între două părți, de cele mai multe ori ambele părți mint, ambele părți sunt prefăcute și sunt animate de interese ascunse, de interese personale care vizează inducerea în eroare a acelorași victime: ascultătorii, adesea masele populare votante, între care unii naivi dar alții chiar slabi de minte, însă în egală măsură vinovați și ei de ipocrizie, prin aderarea necondiționată la una din părți, situații care survin în cazul alegerilor, dar lucrurile nu sunt diferite  nici în alte situații, cum sunt  confruntările la TV, cu sau fără miză electorală. Cu timpul am ajuns tot mai des să îmi pun tot felul de întrebări: de ce oare nu domnește în toate situațiile sinceritatea, de cănd ne complacem în această situație, numai  la noi sau și aevea oamenii par să fi devenit  denaturați, ce a indus starea actuală atât de inacceptabilă, există niște vinovați majori pentru starea în care s-a ajuns ?
Orice subiect fierbinte ar fi adus în dezbaterea publică  ar fi pledat în culori diferite de către fiecare dintre părți, dar fiecare pledând cu argumentele lui, conform intereselor proprii, cu exemple concrete, care  se știe că întotdeauna au efecte percutante. Dar noi mai știm însă astăzi și că, cu exemple concrete se poate demonstra orice, se poate susține orice aserțiune: depinde numai de unde au fost culese exemplele și de către cine.
Observ că astăzi aproape toată lumea este de părere că trăim într-o societate bolnavă, grav bolnavă, că nimic nu mai este autentic, totul este mistificat, că în nimeni și nimic nu mai poți avea încredere, că fiecare se crede un luptător contra tuturor, și că fiecare se simte amenințat de către toți ceilalți.  Extrem de triste, de deprimante aceste concluzii. Și totuși, să încercăm să înțelegem cauzele profunde ale degringoladei actuale, care generează, de la o lună la alta, tot mai mulți bolnavi de depresie, dintre care nu puțini abandonează lupta cu viața.
Să încercăm deci să mergem la rădăcina lucrurilor, la rădăcina răului, pentru că prin incriminări punctuale am înțeles demult că nu rezolvăm dilema.
               Am spus cândva că, după părerea mea, fiecare dintre noi se naște cu un imens bagaj de posibilități de dezvoltare, care există ca niște muguri  în genomul propriu, dintre care numai unii muguri se vor dezvolta, dependent  de o imensitate de factori, dintre care unii cunoscuți, alții necunoscuți. Mai departe, cred că mă suprapun parțial pe teoria mult contestatului Miciurin, care ne spunea că personalitatea fiecăruia individ se dezvoltă ca urmare a unui mix de factori cunoscuți sau nu, care acționează cu intensitate  diferită, simultan sau succesiv asupra individului. Nu cred în destin, adică în ceea ce ”ne este scris” încă de dinainte de a ne naște, dar cred cu tărie că aptitudinile și caracterele oamenilor se forjează în primii  7 ani de viață, și se conturează definitiv în următorii 14. Mediul de viață și hazardul sunt adevărații efectori. Familia, școala, și anturajul. Viața care urmează nu ne mai aduce decât acumulări cantitative, pozitive sau negative. Unul dintre personajele piesei de teatru a D-nei Ecaterina Oproiu a rostit la un moment dat : ”Cine a avut ceva original de spus în viață, a spus până la vârsta de 35 de ani, după care nu mai face decât să se repete”. Nu cred că lucrurile stau chiar așa, dar nici departe de adevăr nu este. De aici poate să pornească și ruptura dintre generații. Fiecare generație, decum a depășit vârsta de 16-17 ani  constată că este mai deșteaptă decât cea anterioară. Și în anumite privințe chiar este. Nu contează că ei știu tot mai puțin, spre nimic, din ceea ce a marcat viața înaintașilor lor.„ Istoria este bună doar pentru uzul  istoricilor, literatura pentru uzul scriitorilor și al profesorilor de română. Viața începe de la noi și suntem hotărâți să o trăim din plin, fără nicio reținere. Cultura noastră începe de la cunoașterea utilizării smartfonului, laptopului, tabletei și internetului, chiar dacă habar nu avem pe ce principiu funcționează”. Dar de unde au răsărit aceste generații spontanee ? Prima dintre aceste generații s-a constituit chiar în focul Revoluției din Decembrie 89, din foștii slujitori ai Conducătorului, care considerau că merită mai mult decât locurile călduțe pe care îi acceptase acesta. Oportuniști din naștere, ei au sărit imediat pe coama noului val și s-au aliniat disciplinați  în spatele celui mai reprezentativ dintre ei: Tovarășul  Ion Iliescu. Au pus mâna imediat pe putere (pentru că de șiretlicurile politice nu erau străini, spre deosebire de bieții revoluționari) și au pretins că ei au condus Revoluția! Bineînțeles că nu reușeau asta dacă nu se sprijineau pe umerii unor personalități proeminente ale momentului, ca Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu și alții, pe a căror naivitate – în cazul unora- sau prostie- în cazul altora – s-au bizuit. După ce și-au adjudecat și consolidat puterea politică și economică, aceștia și-au trimis progeniturile la studii în străinătate, dar nu la Moscova, ci în Occident, și astfel și-au asigurat și viitorul politic, pe baza unei noi generații, dar care avea aceleași năravuri ca cei care i-au crescut  și educat, pentru că ”ce naște din pisică șoareci mănâncă”. În paralel a crescut și s-a dezvoltat o nouă generație de oportuniști de conjunctură, oameni fără nicio conștiință, inculți dar ariviști, lacomi până la bulimie, care s-au cățărat atât de sus cât de mult i-a ajutat perfidia, viclenia și nesimțirea, însușiri naturale indispensabile succesului în ascensiune.
Pentru mine, revelația în cugetare a apărut mai recent, atunci când mi-am dat seama că societatea românească nu mai poate fi comparată cu o piramidă uriașă, în vârful căreia s-ar afla ”lupul alfa”, pe care în fond nimenea nu a reușit să îl identifice. O asemenea societate piramidală aparține trecutului. Asăzi societatea este compusă dintr-o multitudine de piramide puternice, conduse de tot atâția ”lupi alfa”, care mimează confruntarea dar în subsidiar cultivă negocierea, fără să își scoată însă ochii. Din când în când apare câte un Dragnea, care se visează hegemon peste mai multe piramide, dar atunci acesta, printr-un efort comun al celorlalți lideri este trimis la Rahova, pentru o vreme. Avem astăzi o piramidă a justiției, alta a finanțelor, alta a sănătății, alta a educației, a industriei, a comerțului, a instituțiilor de forță, a administrațiilor etc. În cadrul fiecărei piramide se dau lupte pentru ocuparea pozițiilor suverane, dar o caracteristică importantă a luptelor pentru putere, care acționează ca o lege nescrisă este aceea că loviturile nu trebuie să fie mortale sau definitive și mai ales să nu afecteze în vreun fel agoniselele obținute deja în timpul funcțiilor, printr-o varietate infinită de metode de furăciune. Echilibrul  dintre aceștia  se stabilește în parlament, unde sunt angajați să se certe în numele baronilor cei mai josnici dintre simbriași. Senzația generală pe care o au oamenii cinstiți este aceea că ne aflăm pe o navă care plutește în derivă, fără busolă, și care se scufundă încet din cauza unor avarii cauzate de niște torpile lansate și dinspre afară și dinăuntru.
Desigur că există și mulți cetățeni onorabili, care nu sunt indiferenți, și care sunt foarte dotați, inteligenți și dornici să contribuie cumva la repararea navei, dar aceștia nu pot să se apropie prea mult de vârfurile decidente ale piramidelor, toate locurile fiind ocupate de ariviștii strâns legați între ei prin fire nevăzute de interese. În această situație încâlcită eu nu mi-am mai putut închipui  societatea românească decât ca pe un ghem de sfori, care nu mai poate fi deșirat trăgănd de un capăt al firului sau, altfel spus,” tăind capul  hidrei„ și nici că va trebui să apară o mare personalitate providențială care să aducă nava pe linia de plutire. Da, în decursul istoriei au apărut câteva asemenea personalități puternice, dar au fost cu toții fie împușcați, fie întemnițați, fie alungați din țară, de la Alexandru Ioan Cuza și al său prim ministru Barbu Catargiu și până astăzi. Societatea actuală este putredă în întregul ei. Nicio reformă  și nicio rotire a cadrelor nu o mai poate salva, cât timp se contează pe aceiași oameni (la toate nivelurile), având aceleași deprinderi (povestea cu lupul și blana…)
Salvarea o văd totuși ca posibilă , dar numai dacă se repornește de la bază, de la firul ierbii.  Aceasta însă ar fi o operațiune de durată. Ar fi oare posibil așa ceva în România? Eu cred că da, însă numai dacă se începe cu învățământul. Ar mai fi posibilă investirea în fruntea învățământului românesc a unui alt Spiru Haret? Mai departe cred că un asemene om, împreună cu colectivul său ar ști ce are de făcut, că vor găsi metodele să sisteze toate porcăriile care stau la bază fabricării de diplome fără acoperire, a falsificării examenelor la toate nivelurile, inclusiv a doctoratelor, a plagiatelor, a titlurilor științifice acordate printr-un fel de ”troc„  între facultăți, a concursurilor de promovare aranjate etc. Nu cred că niște conducători care și-au dobândit diplomele pe merit, cu sârgoință, în Occident ar mai tolera actuala stare de lucruri. Insist pe criteriul diplomelor realizate în Occident, pentru că altfel în fruntea învățământului ne-am trezi tot cu d-na Andronescu, Liviu Pop, Monica Anisie și  toți ceilalți habarniști, pe care îi cunoașteți. Trebuie început cu eliminarea imposturii din învățământul de toate gradele. Cu timpul, în decurs de câțiva ani, autenticul ar înlocui impostura, iar cadrele astfel formate vor fi capabile să formeze, la rândul lor, alte cadre valoroase, în toate domeniile. Trebuie să credem că cu timpul profesorii vor fi profesori, doctorii vor fi doctori, magistrații magistrați și așa mai departe. Consider că suntem obligați să fim optimiști, să începem, să încercăm cel puțin,  pentru a nu ne acoperii de oprobiul generațiilor viitoare.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged by

PUȚINĂ ECONOMIE NU CRED CĂ AR STRICA

Sunt un om cam econom din fire, pentru că trăiind și muncind în special în secolul trecut, cam toți eram obligați pe atunci să găsim , în toate împrejurările, soluțiile cele mai economicoase. Așa se face că m-am trezit pivind cu o oarecare insatisfacție la TV cum suntem insistent îndemnați să aruncăm la tamberon măscuțele după fiecare utilizare, fie și după numai câteva minute sau ore. Sigur, așa este elegant și civilizat, și nici nu mii pot închipui pe potentații zilei făcând altfel. Dar totuși, dacă ne gândim că în cazul României, care nu este cea mai bugată țară din Europa, într-un an de zile se vor folosi multe milioane de măscuțe (cu mult mai multe decât într-o țară cu o populație de 3-4 ori mai numeroasă, dar în care nu se exagerează cu purtarea măștilor), care vor costa multe sute de milioane de lei, stai și cumpăneștii: oare nu se poate și altfel? Am căutat  în literatură și am găsit că Sars-Cov–2, la fel ca celelalte virusuri pneumotrope, are o rezistență scăzută față temperaturile înalte, disgonice. Mai concret, acest virus este complet inactivat în 24 ore la 37 grade Celsius, în 30 minute la 56 gr Celsius  și  în numai 5 min. la 70 gr Celsius ! ( Chin et al. Stability of SARS-Cov-2in different environmental conditions) /2020 Aceasta însemnează că, dacă pe măscuțele folosite de o persoană pe parcursul unei zile, s-ar inscripționa cu creon grafit numele sau numărul utilizatorului, si ar fi introduse la o etuvă sau cuptor, la 75 gr Celsius, pentru 30 min., eventualul  virus prezent pe suprafața măștii ar fi cu maximum de certitudine inactivat și ar putea fi refolosite în condiții de maximă siguranță. Observați că am avut în vedere și o marjă de siguranță față de datele rezultate din cercetări. Evident că nu mă aștept ca să ia cineva în considerare această sugestie, atâta timp cât nota de plată mi se pare că se înaintează Uniunii Europene, dar nu știm dacă va fi mereu așa, și nici dacă întreprinzătorii implicați în afacerea respectivă ar fi de acord cu reducerea anvergurii veniturilor pe care le realizează .


Posted in Profesional-stiintific and tagged , by

AM AJUNS O ȚARĂ DE EPIDEMIOLOGI !

Mărturisesc că nu aș fi crezut să apuc eu ziua în care epidemiologia să devină nu numai o disciplină de bază în medicina veterinară, pentru care confruntarea cu diversele epidemii și pandemii a fost și este permanent la ordinea zilei, dar și un subiect de nesfârșite discuții antagonice dintre politicieni de toate culorile, jurnaliști, moderatori TV și medici umani arondați, șoferi de taxi și frizeri. Toți se pricep de minune, toți au păreri proprii, ferme și ”asezonate„ cu diverse exemple. Covid 19 a ajuns un fel de măciucă  cu care adversarii politici sau economici, în lipsă de argumente credibile și acceptabile, toate inepțiile sunt susținute cu îndârjire, dacă pot fi corelate cumva cu opțiunile electoratului, pe durata campaniei (nu mai mult). Peste noapte au apărut niște așa-ziși specialiști, într-o boală despre care de fapt nu știau nimic până în luna ianuarie, și pe aserțiunile cărora se sprijineau toate perorațiile decidenților. Între timp au mai învășat câte ceva cu toții, de la pacienți, dar partea cu interpretarea observațiilor este mai dificilă.
        Dacă în locul nesfârșitelor certuri si acuze reciproce pe marginea pretextului Coronavirus19, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) -afiliat, după cum se pare politico-strategic-, însărcinat cu comunicarea ”strategică„ ( de ce nu reală ?) și cu prelucrarea datelor statistice (probabil tot strategică..), ne-ar publica un singur grafic sugestiv și corect întocmit, totul s-ar lămuri ca prin farmec, definitiv și indubitabil: când s-a greșit, ce s-a greșit, care sunt consecințele și la ce ne putem aștepta. Toate suspiciunile și acuzațiile de măsluire a datelor ar fi risipite pe viitor. Credeți că vor face GCS un asemenea grafic? Eu nu cred, pentru că nu o să le convină rezultatul, nici lor și nici patronilor. De aceea, propun ca vreunul dintre prietenii de pe Facebook , care are posibilitatea, iscusința și energia necesare, să-l facă în locul GCS și să îl posteze.
Menționez că toate țările occidentale au asemenea grafice corect concepute, intuitive, care se pot găsi pe Internet, dar nu și GCS (a cărui sarcină principală ar trebui să fie), din a cărui grafice lipsesc (nu întâmplător) datele esențiale.  Eu am reușit să-l fac doar pentru două săptămâni și știu că se poate face dacă există iscusința, energia si logistica necesare, dar este destul de mult de lucru.. Iată ce condiții trebuie, după părerea mea, să îndeplinească graficul:
1 – Într-un sistem de axe rectangulare, Graficul trebuie  să cuprindă pe abscisă căte un punct pentru fiecare zi, din data de 20 martie și până la zi. Pe ordonată se trec cca 70 de puncte, la nivelul cărora se va înscrie media valorile zilnice ale nou-infectaților. Pe același grafic sau pe un alt grafic se vor înscrie câturile rezultate din împărțirea nr de cazuri zilnice la nr de testări din ziua respectivă, așa cum se descrie la pct 2. Aceasta este în cazul Romîniei varianta dezirabilă.
2 – Pentru data de 7 martie se trece media aritmetică a cazurilor raportate în ultimele 7 zile, pe care o notăm cu M1. Respectiv (a+b+c+d+e+f+g)/7=M1 unde a,b,c,d,e,f și g sunt valorile raportate în zilele de 1-7 martie. Pentru data de 8 martie se adună la M1 cifra înregistrată în ziua de 8 martie (h) și se scade cifra înregistată în prima zi (a), obținându-se valoarea M2;  respectiv   M2= M1+h-a
unde h este valoarea raportată în ziua a 8-a, iar a este valoarea raportată în prima zi.  Pentru data de 9 martie, la M2  se adaugă valoarea  din ziua a 9-a (i) și se scade valoarea din ziua de 2 martie (b). Mai departe: M3= M2+j-c    M4=M3+k-d   ș.a.m.d. până la zi. Cu calculatorul totul decurge foarte repede; mai dificilă este culegerea datelor, din cauza modului cam ermetic în care GCS le comunică.   Dacă se consieră că graficul ar fi prea stufos, este posibil și ca să fie trecute pe abscisă doar mediile datelor de pe câte 4- 5 sau chiar 7 zile. Rezultatul ar suferi puțin ca acribie, dar ar fi la fel de veridic.
3 – Graficele evoluțiilor pandemiilor din principalele țări europene (Italia, Spania, Franța, Germania, UK) se găsesc foarte frumos ilustrate pe Internet, de unde pot fi extrase datele și introduse pe graficul propriu, alături de curba noastră. Se va vedea cum conduita de la noi a mers tot timpul în contratimp cu cea din celelalte țări.
Chiar sunt curios dacă se încumetă cineva să se apuce de treabă sau nu. GCS sigur nu. La nevoie, dacă se învrednicește cineva, mai putem discuta protocolul de lucru. Ceea ce știu eu sigur este că, cu un asemenea grafic în mână, 90% din pălăvrăgelile actuale purtate din ignoranță sau cu gânduri ascunse și rea-intenție, ar deveni caduce.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , by

Oare până când ?

Nu aș fi crezut că este posibil să se arunce atâta praf în ochii oamenilor, fără pic de jenă, de către așa-zișii specialiști într-o maladie despre care în fond nu știu mai nimic. Acuma au început să își dea seama că nu ar fi trebuit să inducă în eroare toată populația cu date vădit eronate, pentru că nu sunt destul de deștepți pentru asta. S-au fudulit că avem cele mai puține ”cazuri”, comparativ cu alte țări din Vest, deși era lesne previzibil că în câteva luni situația se va inversa. Și s-a inversat. Era ”la mintea cocoșului” că așa se va întâmpla. Fapt prognosticat în repetate rânduri și de subsemnatul, în calitate de simplu cetățean dotat cu rațiune și logică sănătoase, dar amenințat de lipsa de logică și rațiune a decidenților.  Interesantă este totuși  încăpățânarea cu care aceștia o țin ”langa” că persoanele reacționate pozitiv la teste (care teste?), dar care sunt asimptomatce, ar trebui totuși considerate cel puțin  eliminatoare de virus, dacă nu chiar bolnave, și că în consecință trebuie internate și tratate. În calitate de posibil reactant (total)asimptomatic mă simt direct amenințat de către acești ”specialiști”, care ar putea să mă înhațe oricând și să mă încarcereze într-un spital, în vederea tratamentului (deși se știe că deocamdată nu există niciun tratamen specific). Atunci de ce o fac ? Nu cumva spitalele, și implicit medicii au anumite beneficii de pe urma numărului de internați? Răspunsul ar putea să fie edificator. Pur și simplu am frisoane la gândul că ar fi posibil ca să fie vorba de interesul pecuniar al cuiva ! Nu știu, dar cred că ar trebui cercetat. Oricum, presupun că trebuie să fie mult mai convenabil pentru specialiști să trateze  cetățeni sănătoși (asimptomatici) decât bolnavi cronici, cu tot felul de maladii greu vindecabile. La ora actuală, după câte știu, în nicio țară nu se mai interneză reactanții pozitivi asimptomatici. Nici măca în SUA. Începând de ieri se pare că au cam renunțat (parțial) și ai noștri. Și-au dat seama cu toții (sper) că este absurd. Locurile în spitale și atenția ar trebui focusate excusiv și intensiv pe persoanele efectiv bolnave, care astfel ar putea beneficia de tratamente mai serioase, din toate punctele de vedere. Inclusiv persoanele care au simptome doar pentru Covid 19, la care nimenea nu poate garanta că nu există și unele comorbidități ascunse.
Consider că ar fi timpul să se renunțe la prezentarea în media de date contrafăcute și să se treacă la raportarea de date reale. Nu sunt întâmplătoare confuziile constante care se fac între nr. de teste și nr. de testați, între nr. de ”cazuri”, nr. de infectați și nr. de bolnavi. După luni de zile au acceptat să ne dea nu numai nr. de ”cazuri” (dar fără să ne spună câte cu-  și câte fără alte siptome), ci și nr de teste, dar nu și la cine se refereau testele respective (câte erau repetiții, când au fost făcute). În altă ordine de idei, dacă doar în jur de 5% dintre teste au relevat reactanți pozitivi, deși testele au fost făcute doar la persoane care, din diverse motive, s-a suspicionat că ar fi fost posibil să fie infectate, atunci nu este greu să ne îchipuim cum ar fi dacă am lua în calcul și și celelelte vreo 18000000 de persoane care nu au fost examinate, pentru că nu s-au plâns de nimic. Desigur că atunci procentul ar fi insignifiant. Așa că revin cu întrebarea, din ce cauză se refuză să ni se furnizeze niște date care să reflecte situația reală. Nu cumva interesele noastre, ale pacienților, contravin intereselor decidenților ? Ce v-ar costa să ne prezentați zilnic câte un grafic cu media raporturilor dintre noii infectați și nr. de testați, descoperiți în ultimele 7 sau 10 zile. Inclusiv cei din ultima zi. În ziua următoare se adaugă cei din ziua respectivă și se elimină cei din prima zi etc. În felul acesta s-ar obține o curbă reală privind tendința evoluției, sub formă de grafic, în dinamică.  Simplu, nu?  Nu vă convine? Vă întreb, domnilor ”specialiști” în calitatea mea de posibilă victimă viitoare a deciziilor Dumneavoastră.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged by

LABIRINTUL ROMÂNESC

             În ultimii 154 de ani, în România au fost votate 8 constituții : 3 până la al doilea război  mondial și 5 după al dilea război mondial. Toate cele 5 constituții care au fost elaborate în ultimii 72 de ani, respectiv după cea din anul 1948, au fost concepute și votate de fiecare dată sub egida unui  comunist, în calitate de șef al statului  (secretar al PMR, președinte RSR), inclusiv ultima, cea din 2003, care este încă în viguare !
Mai concret, după  ce puterea a căzut practic în mâna comuniștilor, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej, în 1948 a fost votată prima constituție zisă
democratică, constituție care, deși anula principalele trăsături liberale ale celor trei constituții anterioare, nu i-a mulțumit pe comuniști, care doreau puterea deplină, astfel că după numai 4 ani, în anul 1952 au organizat elaborarea unei noi constituții, de inspirație sovietică, care suprima principalele drepturi  și libertăți democratice în favoarea dictaturii proletariatului, și consfințea rolul conducător al Partidului, tot sub conducerea tov. Gh. Gh.Dej.
Următoarea constituție a fost votată în anul 1965, care se vroia să marcheze o cotitură, prin venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, Constituție care a fost elaborată după numai un an și cinci luni de la preluarea puterii.      Noua constituție recunoștea rolul conducător  al comuniștilor, prin schimbarea numelui PMR în PCR și consfințea Marea Adunare Națională ca forul suprem legiuitor, ce își desfășura activitatea cu recunoașterea rolului conducător al Partidului Comunist Român !
Tot această constituție legifera, pentru prima dată, înființarea Curții Constituționale a României, ca principal instrument politic de zădărnicire a oricăror tentative de îndepărtare a  principalilor conducători comuniști de la butoanele puterii, chiar și atunci când aceștia s-ar afla în opoziție.
Următoarea constituție, care a fost inspirată de Ion Iliescu și redactată de un grup de apropiați ai acestuia, încă de dinaintea Revoluției din 1989, oficializați în Adunarea Constituantă, a fost votată cu largă majoritate în anul 1991, după numai  un an de la preluarea frâielor puterii de către Ion Iliescu . Totuși, Ion Iliescu nu a fost pe deplin mulțumit cu toate articolele votate, care se pare că nu betonau îndeajuns la putere tovarășii de drum ai Presedintelui.
Cu ocazia celei de a doua președinții (de fapt a treia!), Ion Iliescu a impus revizuirea constituției din 1991 ”pe ici pe colo, prin punctele esențiale”, astfel că de fapt a rezultat o nouă constituție, după numai doi ani de la reinstalarea la Controceni și întru totul pe gustul Președintelui Iliescu: Constituția României din anul 2003

Să recapitulăm:
Constituția  din  1948  Gheorghe Gheorghiu Dej          După 1 an de la preluarea integrală a puterii
Constiția   din 1952      Gheorghe Gheorghu Dej           După  4 ani
Constituția  din  1965   Nicolae Ceaușescu                     După  1 an șDi 5 luni de la instalare
Constituția  din  1991   Ion Iliescu                                     După 1 an și 6 luni de la instalare
Constituția  din  2003   Ion Iliescu                                     După  3 ani  de la reinstalare

Și acuma să facem câteva foarte succinte observații:
De câte ori  un  lider comunist a fost instalat în cea mai înaltă poziție de conducere a Statului, prima, cea mai urgentă și mai imperioasă acțiune a sa a fost să își întărească poziția lui și a acoliților săi, printr-o nouă consituție, astfel încât să devină imposiilă înlăturarea lor și a descendenților lor de la putere, în următoarea sută de ani (nu este o glumă!). Și, se pare că până în prezent stratagema a funcționat.
         Un fapt care nu a avut cum să nu îmi dea de gândit, este că totuși , în intervalul 1948-2020 au existat și 18 ani în care cea mai înaltă funcție în stat –aceea de Președinte- nu a fost ocupată de un reprezentant al vechiului clan (cel puțin nu declarat fățiș), dar niciunul dintre cei trei președinți în cauză nu a făcut tot posibilul în acest scop, nici măcar spre sfârșitul mandatului. Exemplific cu ultimul președinte, căruia chiar textul actual al Constituției i-ar fi permis cel puțin să inițieze o revizuire a Constituției (art.150, alineatul 1) gest absolut necesar și important, chiar dacă în final mașina de vot pesedistă ar fi zădărnicit tentativa. Or, este cum nu se poate mai clar că, atâta timp cât PSD deține președinția ambelor camere parlamentare și a Curții Constituționale, absolut nimic important nu se poate întreprinde, dacă nu este pe gustul și în interesul celor din opoziție !

Nota bene: Eu nu sunt un adversar al comunismului. Comunismul imaginat de Marx și Engels consider că este o doctrină teoretic foarte frumoasă și interesantă, care mustește de bune intenții și nevoia de dreptate socială, dar care, din păcate, în practică s-a dovedit utopică și periculoasă, făcând posibilă răzbaterea la suprafață a celor mai josnice porniri existente în genomul filogenetic al oamenilor. Viclenia, perfidia, tupeul, nesimțirea, prefăcătoria, lipsa de scrupule și de caracter păreau ingredientele de bază indispensabile unei rețete  de succes pentru cei dornici să se cațere în vârful piramidei puterii, ingridiente care se pare că nu și-au pierdut prea mult din valoare până în zilele noastre. Senzația că din această cauză ne mișcăm cu toții zadarnic într-un labirint fără nicio ieșire este -cred- cea care i-a determinat pe vreo 5 milioane de români să plece în bejenie. (more…)


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , by

Și iarăși, și iarăși, despre Covid 19

Sunt  foarte dezamăgit când văd cum, zi de zi se confirmă toate observațiile mele și cum se adeveresc toate prognosticele  făcute încă de la începutul pandemiei, fără ca decidenții noștri să dea semne că au început să priceapă câte ceva din ceea ce aș denumi ”propagarea unei pandemii”.
Există un grup de așa-ziși specialiști (?) în ceva despre care habar nu aveau până ieri, ceva ce nu au mai întâlnit niciodată, și care nici nu a mai existat până acum în lume. Dar ei fac regulile și dau ora exactă ”în calitate de specialiști” .Tot ce se pare că înțeleg și știu dumnealor  este că trebuie să purtăm măști și să păstrăm distanța, iar argumentul suprem este că ”așa se procedează în toată lumea” uitând că și ”specialiștii” străini sunt la fel de ”specialiști” în ceva ce nu mai văzuseră înainte. Dar să și gândească cât de cât , să conceapă ei un program logic,  aplicat la realitățile concrete –nici vorbă. Pe mine mă încearcă un sentiment de jenă când îmi amintec cum , cu câteve luni în urmă se fuduleau decidenții noștri că noi românii nu avem decât 50-100 de nou-infectați zilnic (din doar 500-1000 de testați,ceea ce nu ne mai spuneau), în timp ce grecii și iitalienii aveau de 4-5ori mai multi (dar din 10000-12000 testați) Luni de zile nu s-a făcut nicio deosebire între nr . de teste și nr. de testați!
Eu am rămas cu gura căscată când  l-am auzit ieri chiar pe Donald Tramp la conferința de la Tusla  stigând  iritat –desigur influențat de specialiștii lui – că ”să se facă mai puține teste, pentru că cu cât se testează mai mult, cu atât mai mulți infectați vor fi descoperiți”, ceea ce lui, ca președinte, nu îi dă bine și nici spitalelor.  Dl Tramp ”descoperise America”.  În sfârșit, aflase și dl. Tramp, adevărul pe care ar fi trebuit să-l știe de 4 luni. Așa că a recomandat politica struțului (adică nu vrem să știm care este realitatea), pe care specialiștii noști o descoperiseră cu mult mai devreme.
  
Eu, ca simplu cetățean, plătitor de taxe și impozite, afectat direct și indirect de numeroasele și babanele greșeli făcute în gestionarea crizei pandemiei (nu le numesc prostii, pentru că nu doresc să jignesc pe nimeni, dar incompetențe le putem numi) am repetat tot timpu în van că se procedează ilogic, cotrar legităților după care se derulează o pandemie.
             Prima este aceea că o pandemie nu se lasă dusă (eliminată) până nu își ia tributul său de 60-80% din subiecții susceptibili dintr-o zonă. Altfel nu ar fi pandemie ci endemie. Prin măsurile instituite astăzi în populație de fapt nu se combate pandemia, ci se evită pe cât posibil noile infecții zilnice, ceea ce nu face decât să prelungească durata  pandemiei. Argumentul că astfel se previne copleșirea capacității de internare a spitalelor este fals. De fapt este vorba de o lipsă de competență în gestionarea echilibrului zilnic necesar dintre nr. de noi infectați descoperiți și capacitatea de internare a spitalelor. În acest sens este absurd să se ocupe locurile în spitale cu depistații asimptomatici sub pretextul că și aceștia ar putea fi eliminatori de virus. Aceasta se poate întâmpla în perioada de incubație, dar numai la extrem de puțini, în mică măsură,și numai  cu câteve ore-o zi-două înainte de sesizarea  clinică. Pe lângă faptul că astfel de cazuri ar putea fi ușor gestionate și în alt mod decât internîndu-le, puneți în balanță ponderea lor infimă în comparatie cu numărul de cazuri similare ce apar simultan și anonim în restul milioanelor de cetățeni, de care nu se știe nimic, pentru că nu au fost descoperite prin testare, și de care nu aveți cum să vă ocupați, stimați decienți, până când nu vă sunt prezentate la consultație din alte cauze morbide.  Abea cu asemenea ocazii bolnavii sunt  testați și pentru Covid și, dacă se întâmplă să fie pozitivi  sau chiar să moară, atunci cauza morții este etichetetă Covid (unele spitale au renunțat la această practică incorectă) Activitatea morbidă a virusului  SARSCOV  2 nu este, și nu poate fi contestată de nimeni.  Dar nici nu trebuie exagerată. Trebuie numai bine înțeleasă și corect gestionată,  Virusul SARS Cov 2 produce modificări predominant exsudative, care pot fi fatale la pacienții cu alterări preexistente la nivelul pulmonilor și al sistemului cardio-vascular, dar la indivizii sănătoși virusul fie că este distrus și eliminat încă de la poarte de intrare, fie că, dacă aceasta a fost depășită, vor apărea niște manifestări clinice ușoare (fruște), rezolvate de propriile forțe de apărare ale organismului, umorale și celulare, urmate de instalarea imunității specifice, a cărei amploare depinde de tipul de infecție suferit. La indivizii cu modificări patologice la nivelul aparatului respirator sau cardio-circulator suprapunerea acțiunii virusului  Covid poate fi fatală, întocmai ca ”picătura care mai lipsea pentru umplerea paharului”
Consider că din tot ce am scri până în prezent despre Covid 19 se desprind și concluziile în legătură cu procedura recomandabilă pentru viitor. Repet că eu scriu numai pentru uzul prietenilor și urmăritorilor mei, și  că noi nu dăm lecții nimănui, dar avem totuși dreptul să ne formăm și să ne exprimăm părerile noastre, atâta vreme cât tot ceea ce se decide, se răsfrânge asupra noastră. Noi suferim consecințele incompetenței decidenților. Cu atât mai mult cu cât se știe că pentru proasta și incompetenta gestionare a crizei de până acum nu răspunde nimeni !


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , by

Alte observații privind evoluția Covid 19

                 O maximă pe care ar fi rostit-o un filozof grec –nu-mi amintesc numele lui- a fost: ”Când mă analizez mă admir, dar când mă compar mă desfid”. Extrapolând această maximă, aș face trimitere expresă la actuala echipă medico-politico-guvernamentală de gestionare a crizei pandemiei Covid 19, care ne-a anesteziat cu lăudăroșenile lor , bazate pe date incerte, dar evită cu ostentație să compare datele reale  de la noi cu datele reale din alte țări. Prin date reale înțeleg datele primare raportate din teren, sintetizate și raportate  la factori obiectivi, imuabili.
O mare nedumerire a mea, pe lângă toate celelalte acumulate în ultimele 4-5 luni, se referă la permanenta justificare practicată de politicieni, a  măsurilor aberante pe care nu rareori ni le impun, cum că ”așa ne-au sfătuit specialiștii”. Care specialiști, mă întreb eu? Specialiști într-o maladie care a apărut acum pentru întâia oară în lume? O maladie despre care nimenea nu știa nimic. Dar absolut nimic ! Ceea ce nu i-a oprit pe toți, medici, guvernnți, politicieni și gazetari să aibă și să propage păreri proprii, care mai de care mai aberante. Ca de exemplu să ne dezinfectăm gardurile, casele și soselele, să purtăm măști (de fapt niște botnițe) inclusiv când mergem pe ulița satului etc. Este adevărat că se inspirau și din măsurile luate în alte țări, în care inspiratorii erau alți medici, la fel de ”experimentați” în Covid 19, ca ai noștri. Ne afișau pe burtierele televiziunilor niște cifre a căror valori creșteau de la o zi la alta, menite să ne îngrozească, dar care în realitate nu aveau nicio semnificație. Personal am tot scris pe blogul meu, încă de la bun început, că acele cifre ar trebui să se sprijine pe ceva real și comparabil, și să se raporteze la ceva concret și imuabil (suprafață, mia de locuitori, număr de testări etc), pentru că simplul fapt că ele vor fi afișate pe burtiere TV nu justifică scoaterea lor ca atare, ca ”din burtă”, fără nicio prelucrare statistică. Singura raportare a noilor cifre era față de cifrele din ziua precedentă, care erau tot niște cifre sterile, scoase ”ad burtibus”, fără nicio semnificație reală.
          Desigur că eu nu am scris și nu scru nicidecum pentru uzul decidenților, ci doar pentru prietenii mei de pe Facebook și Web site, cu care cred că sunt în consonanță, mai mult pentru a ne încredința pe noi înșine că noi  nu am înghițit ”pe nemestecate ” tot ce ni s-a servit până acum. Astăzi, mai concret în ultimele 7-8 zile, se pare că decidenții au început să înțeleagă că au fost pe un drum greșit, și încearcă să mai dreagă busuiocul, dar nu în totalitate Decidenții, acolo sus, credeau că rolul lor este doar să ne demonstreze nouă, celor de jos, că acolo sus sunt oameni responsabili, care se preocupă și muncesc pentru noi, că totul este sub control. Așa că au avut nevoie de vreo trei luni până să realizeze că ceva nu merge, nu se leagă, că fără raportări corecte și concrete la niște factori obiectivi, sunt imposibile comparațiile, singurele în măsură să ne ilumineze dacă mergem bine sau rău. Ne fuduleam că avem rezultate mai bune decât alte țări, din Occident, cu o populație de 3-4 ori mai numeroasă, cu cifre absolute neprelucrate statistic în vederea unor comparații valide, ne luând în considerare că cifrele comunicate de acele țări aveau o altă bază reală a datelor primare, cu altă semnificație, dar se evitau -și evită- comparațiile cu țările mult mai mici, vecine nouă, care aveau, și au, rezultate mai bune.
Am tot spus că pentru mine nu este clar deloc dacă acești decidenți chiar nu înțeleg fondul problemei, sau se prefac că nu înțeleg, pentru că există niște realități care, deși sunt evidente, sunt totuși ignorate,  cu toate că nu sunt mai presus decât nivelul logicii lui Gâgă. O să mai fac o încercare lămuritoare în cele ce urmează.
Să plecăm de la adevărul axiomatic, niciodată contestat de către epidemiologii cunoscători, care ne spune că o pandemie –la om sau animale- nu se stinge într-un anumit teritoriu/zonă până când 60-80% dintre subiecții receptivi nu au contractat infecția, cu indiferent ce consecințe. Pentru că dacă s-ar stinge de la sine nu s-ar mai numi pandemie, și nici măcar epidemie, ci endemie.
Să acceptăm în mod aprioric că, în țara noastră există cel puțin 14000000 de persoane susceptibile, din totalul populației de cca 20000000. Restul, de vreo 6000000 pot fi considerate refractare în mod natural (nu imunologic, specific). Aceasta însemnează că media de 70% din 14000000 este de 98ooooo de persoane susceptibile (cifrele beneficiază de o  aproximare nesemnificativă). Pe de altă parte , să luăm în calcul datele oficiale comunicate prin buletinul de astăzi 11.06.20 al Grupului de Comunicare Strategică al sursei de presă Covid 19 Știri Oficiale pentru țara noastră, la zi: 21 182 persoane identificate ca infectate , din  totalul celor 531619 teste efectuate până astăzi. Dar atenție, nu știm câte persoane au fost de fapt testate, pentru că o persoană pozitivă este testată de mai multe ori ! Dacă am considera că nr. de teste efectuate până în prezent este egal cu nr. de persoane testate, ar rezulta că numai 3,98 % din indivizii testați au fost găsiți infectați cu Covid 19, dar, dacă ținem cont că o persoană pozitivă este testată de cel puțin 2-3 ori, înseamnă că în realitate numărul persoanelor găsite pozitive dintre cele testate este chiar de 2-3 ori mai mic. Cifra reală a persoanelor testate la zi ni se ascunde permanent ! Aceasta ar mai însemna că mai puțin de 2 %  din indivizii testați contractaseră infecția până în prezent, dintre care 1369 au decedat, respectiv  0.0098 % din populația receptivă a României. Oare câți dintre acestia ar fi decedat oricum, în intervalul acela de 3-4 luni, și fără suprapuneea infecției virale ? Căci nota bene, tot conform comunicatului GSP menționat anterior, toate cele 1369 persoane decedate înregistrate până în prezent sufereau și de alte maladii debilitante, niciuna nu a fost găsită  cu infecție exclusiv virală !.. Adică, dacă s-ar păstra ritmul actual de propagare a infecției, însemnează că ar trebui să mai treacă încă mulți ani până să se atingă  numărul infecțiilor posibile și chiar probabile. Cam neplăcut, nu? Dsigur că lucrurile nu trebuie luate ca atare strictus dictium cifric, pentru că în practică mai intervin și multe variabile, care pot deturna rezultatul unui raționament matematic, dar nu cu foarte mult.
Putem reține deci că, generalizând fără teama de a greși,  ștrangularea intempestivă și costisitoare a tendinței naturale de  răspândire a infecției în populație va putea să aibă consecințe exact contrare celor scontae. Personal, consider că cheia controlului pandemiei nu constă în permanenta luptă de blocare a apariției de noi cazuri de infecție, care este un fenomen natural greu și costisitor de realizat, ci în prevenirea contractării infecției de către persoane cunoscute ca fiind suferinde de anumite boli debilitante ale sistemului imunologic, concomitent cu menținerea unui permanent echilibru între numărul de noi cazuri clinice  apărute și asigurarea posibilității de internare și tratare a acestora în condiții moderne, civilizate.  Internarea și tratarea cazurilor pozitive asimptomatice nu se justifică.  Ar fi deci vorba despre mutarea accentului de pe efortul de prevenire a apariției de noi cazuri de infecție, în general, dintre care marea majoritate sunt oricum asimptomatice și deci consider că binevenite, fiind imunogene, pe asigurarea condițiilor civilizate de tratament prompt și competent al  pacienților Covid pozitivi cu comorbidități, concomitent și în egală măsură pentru  infecția virală și comorbidități. Evedent că toate acestea sunt posibile numai printr-o mai mare implicare a competenței și inteligenței celor investiți să traducă în fapte un asemenea program, la nivel național.
          În concluzie, consider că cea mai importantă și dificilă problemă în controlul acestei pandemi ar consta în identificarea și internarea foarte promptă a  reactanților Covid pozitivi cu comorbidități, și tratarea lor concomitent contra infecției Covid și a celorlalte maladii însoțitoare, posibil supresoare ale imunității antivirale. Obiectiv greu de realizat, dar aceasta se pare că ar fi cheia, însă fără derogări.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by

Despre știința și arta comunicării

   
                                                                                                                         Radu Moga Mânzat

Există cel puțin patru domenii lingvistice care sunt adiacente aceleeași paradigme tematice: dialogul, conversația, convorbirea și comunicarea. Le-am numit domenii și nu termeni sau mijloace, pentru că descrierii semantice a fiecăruia dintre acestea i se rezervă un spațiu larg în literatura de specialitate,  fiecare dintre acestea operând  cu instrumentație care ține atât de domeniul științei, cât si cel al artei.
Mărturisesc că, în 1990, când am aflat că la unele facultăți au apărut discipline noi de predare, ca cea a  comunicării, ca știință de nivel universitar, mi s-a părut o chestiune ușor neserioasă. Eram prizonierul mentalității mele proletcultiste, urmare a unei îndelungate existențe închistată în dogma șablonardă a materialismului dialectic. Abea mult mai târziu am înțeles ce importanță uriașă poate să aibă o comunicare corectă între oameni sau între oameni și instituții, după toate regulile și în toate situațiile posibile. Am înțeles că, pentru a comunica cu maximum de elocință, este obligatorie respectarea unor reguli/norme ștințifice cărora unii vorbitori, mai talentați, reușesc chiar să le imprime o tentă ce ține de domeniul artelor. Le numesc reguli și nu principii, pentru a sublinia caracterul  imperativ al regulilor, comparativ cu cel liber- consimțit al pricipiilor etice, pe care de fapt se bazează. Astăzi cred chiar că am căzut în extrema opusă, mergând până la a crede că dacă noi, românii, am fi fost capabili să comunicăm corect în ultimii 30 de ani, după toate regulile și în toate împrejurările, cu siguranță că am fi fost astăzi mult mai sus în scara valorică a națiunilor europene, decât locul jenant pe care îl ocupăm acum. Am ajuns să mă îngrozesc când mă gândesc la adâncimea subsolului de la care am pornit noi în 1990 la escaladarea viitorului, nu numai în ceea ce privește știința și tehnologia, dar și, poate chiar mai mult,  în ceea ce privește educația în general, în contextul căreia, nivelul educației civice de la care am pornit,  aș spune  că avea chiar o tușă maladivă.
M-am hotărât să aștern astăzi aceste rânduri tocmai pentru că, cu nespusă amărăciune,  constat că educația noastră, în special în ceea ce privește normele de conviețuire socială, pare iremediabil împotmolită în trecut. Și totuși, cred că trebuie făcut ceva. Cel puțin cred  că trebuie încercat. Și, mai cred că începutul trebuie făcut pritr-o educație insistentă, la toate nivelurile, privind necesitatea însușirii și respectării tuturor regulilor -legilor, aș putea spune- unei comunicări civilizate, de către toți concetățenii, indiferent de craca pe care s-au cocoțat în ierarhia socială, și indiferent de împrejurări. Vreau să spun că, aceste reguli sunt importante începând de la simplele discuții private duale, între prieteni sau în familie, și până la nesfârșitele și inutilele ciorovăieli din timpul talk șhow-urilor televizate sau al perorațiilor vorbitorilor, de la cea mai înaltă tribună oficială.
Trebuie să recunosc faptul că factorul declanșator care m-a determinat să antamez acest subiect tocmai acum a fost observația că nici măcar în cercul puținilor mei prieteni care mi-au mai rămas, și pe care îi prețuiesc foarte mult, cerc  aflat în inevitabilă, permanentă și rapidă restrângere, nu mai reușesc să comunic  cu toată răbdarea și solicitudinea necesare și reciproc utile. Nu înțeleg din ce cauză aproape  toți au căzut în patima limbariței. Aproape toți îmi par teribil de nevorbiți, dorind parcă acum,  la spartul târgului, să compenseze un cumplit deficit logoreic acumulat de-a lungul vieții. Au tendința evident neostoită de a-și etala cât mai pe larg punctul lor de vedere, referitor la orice, la care iarăși evident că și țin foarte mult, pentru că –nu-i așa, nici nu s-ar putea altfel- vor cu tot dinadinsul să ți-l inoculeze intempestiv și ție, în detrimentul unor eventuale timide alte păreri, la care trebuie neapărat să renunți definitiv. Cel mai puternic și percutant argument în favoarea  propriei lor păreri este faptul că ”așa cred ei”. Nu au habar că o ideie trebuie etalată o singură dată, ca atare, așa că cel mai adesea o repetă o dată –de două sau mai multe ori , până consideră că ți-au înghesuit-o bine în conștiință, în locul propriilor tale păreri care, oricum nu erau valide.
După părerea mea, orice conversație, orice dialog, trebuie să se circumscrie unui cadru,  guvernat de respectarea strictă a următoarelor reguli:
-1) Vorbitorul trebuie să își dozeze singur dimensiunea  exprimării unei idei, pe care să o concentreze astfel ca la o repriză/șarjă/frază (să o numim astfel) să se încadreze în limitele a 2-4 minute, până la plafonul maxim de 5 minute, dacă ideea este socotită ca deosebit de importantă. Depășirea acestei durate poate conduce la falimentarea ab initio a succesului conversației. După care trebuie neapărat să se oprească,  pentru 2-3 secunde, pentru a oferi interlocutorului posibilitatea de a interveni,  în cazul că acesta are completări sau obiecții, cu referire strictă la afirmațiile vorbitorului, dar să intervină tot cu o intervenție care să nu depășească 2-4 minute. Extrem de detestabil este obiceiul larg adoptat de unii vorbitori de a preveni intervenția interlocutorului ascultător, în pauza menționată (cu teama că astfel le-ar fi fragmentată alocuțiunea), fie  printr-un ăăăă prelungit (vezi trucul permanent al unui fost președinte), fie printr-o mimică sugestivă cum că vrea să continue. În schimb ascultătorul adesea intervine prin diverse exclamații mai mult sau mai puțin onomatopeice, fie printr-o anumită  gestică a corpului,  care să sugereze că aici ar dori  să intervină. După aceasta  vorbitorul poate să reinsereze subiectul antamat anterior prin adăugiri sau prin emanarea unor noi idei, dar tot numai în limita de timp mai sus menționată a frazării, urmată de inevitabila pauză în favoarea interlocutorului, ș.a.m.d. Până la urmă este vorba despre o chestiune de bun- simț înnăscut, prezent la multe persoane, dar nu la toate.
-2) Interlocutorul trebuie să se dovedească a fi ”un bun ascultător”. Să aibă răbdare, să asculte expozeul vorbitorului  pe întreaga durată a celor 2-5 minute, fără să își manifeste dezaprobarea  în vreun fel, sonor sau vizual (prin mimică sau gestică), dar în niciun caz să nu intervină peste vorbitor, nici aprobator și nici -mai ales- dezaprobator, uneori ridicând chiar tonu, pentru a-l acoperi pe vorbitor cu propriile contra argumente. Aceasta este cea mai mare greșeală pe care ar putea-o face interlocutorul, greșeală care, repetată de mai multe ori, compromite în mod cert succesul conversației. Se ajunge la atare situații atunci când interlocutorul este conștient de incapacitatea sa de a purta un dialog decent, știind că nu este capabil să-și noteze liniștit în memorie ce și unde ar avea ceva de comentat, incapabil să rețină toate observațiile dorite și să le prezinte atunci când vorbitorul va face bine-cuvenita scurtă pauză. De teamă că o să uite, interlocutorul neinspirat face însă tentativa de intervenție, peste vorbitor, prin aceasta dându-și de fapt dovada limitelor capacității sale intelectuale. Dacă nu are de făcut referiri la expunerea  primului vorbitor, interlocutorul va putea să etaleze propria ideie, dar tot cu respectarea duratei maxime admise pentru o repriză de până la 3-4-5 minute, după care urmează pauza obligatorie de 2-3 secunde pentru facilitarea intervenției primului vorbitor, dacă acesta dorește să intervină. Și așa mai departe, pe rând, fiecare participant devenind când vorbi tor, când ascultător. Alternanța la vorbire nu este obligatorie, dacă unul dintre participanți este de felul lui mai  taciturn, și nu dorește des să intervină,  pauza aceea de 2-3 secunde, după fiecare  repriză a vorbitorului  trebuie  totuși și neapărat respectată! Numai dacă unul dinre partcipanți  nu pare să aibă habar, nici despre regulile unei conversații civilizate și nici nu pare să mustească de bun-simț, vorbind  în neștire sau întrerupându-și acoperindu-și frecvent partenul,  atunci se impune fie să i se atragă atenția, fie să fie abandonat ca partener de dialog.
În fine, trebuie știut că un dialog reușit, în care să aibă loc un schimb fructuos de idei, poate să aibă loc numai dacă participanții sunt compatibili, nu neapărat din punct de vedere al nivelului pregătirii intelectuale, cât mai ales al inteligenței native și al înțelepciunii. Pentru aceasta , posibilii participanți vor trebui să se evalueze reciproc, cu anticipație, dacă se poate. O excepție o face situația când un vorbitor dorește să comunice ceva unui grup de ascultători sau unei mulțimi heterogene. Evident că într-o asemenea situație vorbitorul trebuie să adopte un limbaj accesibil tuturor ascultătorilor, și  o conduită  care ține de tehnica și știința retoricii.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , , by

Scrisoare deschisă adresată domnului Viorel Cataramă, dar și tuturor decidenților.

Astăzi 23 mai 2020 am ascultat timp de aproximativ două ore un interviu luat d-lui Viorel Cataramă, după care am mai urmărit încă o emisiune a lui Răzvan Dumitrescu de vreo alte două ore la care a fost invitat și dl Viorel Cataramă, care și-a putul astfel etala ”in plein” propria concepție privind situația  pandemiei de Covid 19  în România.
De la bun început trebuie să afirm că apreciez  poziția și punctul de vedere al dl Cataramă. Dar nu în totalitate. Ca întotdeauna,  în orice problemă, necunoscătorii sunt cei mai limbuți când apare vreun subiect nou în ”piața media”, care inevitabil se divid  în două tabere, care se confruntă cu cerbicie, întemeindu-și pozițiile pe argumente extrem de incerte, cel mai adesea false, fie din ignoranță, fie din atașament față de poziția deja adoptată de șefii taberei căreia-i aparține, fie pur și simplu dintr-un sentiment de frondă. Pozițiile sunt întotdeauna diametral opuse,  iar regula de fier este ca un competitor ( așa se consideră ei, nu parteneri de discuție dornici să contribuie la developarea unui adevăr) să nu admită sub nicio formă niciunul dintre argumentele celorlalți.  În aceste condiții desigur că nicio temă nu poate fi bifată ca elucidată , rămânând pe mai departe subiect  pentru nesfârșite discuții, aducătoare de consistente beneficii pentru competitori și patronii lor, în timp  ce pe noi reușesc să ne lase tot mai nedumeriți.
În situația pandemiei Covid, i-aș da dreptate în proporție de 90% d-lui cataramă, la care apreciez mult găndirea originală,  hotărârea, personalitatea, discernământul și logica (până la un punct). Raționamentele sale sunt de bun simț, bazate pe faptele ”la vedere” care ne înconjoară . Numai că asta nu este suficient. Vreau să spun că nu este suficient să intuiești cum stau lucrurile în proporție de 90%,  pentru că în acel caz adversarii se vor cala exclusiv pe cele 10 % în care nu ai dreptate-, din lipsă de informare-, cu care te vor anihila. În cazul de față, este clar că dl Cataramă nu este consiliat cu suficientă competență. Are dreptate când observă că decidenții își întemeiază măsurile pe date fictive. Personal am afirmat încă de la începutul epidemiei că cifrele afișate pe burtierele televiziunilor sunt și false, fabricate, si absurde. Lucru ușor de dovedit.  Logica d-lui Cataramă clachează însă atunci când spune: ”Dacă și la testul următor rezultatul va fi negativ, înseamnă că am reușit să dovedesc că  toate măsurile luate au fost o greșeală enormă, care a condus  României pe marginea falimentului”. Nu, domnule Cataramă,  pentru că dumneavoastră  încă nu ați dovedit că ați devenit imun (puteți să o faceți printr-un test serologic) sau că sunteți natural nereceptiv, pentru că s-ar putea să vă infectați chiar săptămâna viitoare, atât cu Coronavirus, cât și cu vreun alt virus pneumotopl, iar sfârșitul vă las să-l ghiciți. Din contră, ați câștiga disputa dacă veți dovedi (prin test imunologic) că v-ați infectat și v-ați imunizat, dar sunteți complet sănătos, sau cel puțin că, după o ușoară stare de boală v-ați vindecat complet, rapid și ați continuat munca, îngroșând rândurile celor imuni  la Covid 19!  Sincer vorbind, eu cred că așa se și  întâmplă  în realitate, în marea majoritate a cazurlor.
Problema noastră este că ambele părți exagerează: Dl Cataamă adunci cînd acuză oficialitățile pentru abuz în instituirea reglementărilor mult exagerate de prevenire și control, care vor avea urmări economice  nefaste.  Dar oficialitățile, par să aibă dreptate atunci când invocă faptul că în lipsa acelor măsuri exista riscul  să survină brusc o avalanșă de cazuri internabile care să copleșească posibilitățile logistice de internare și tratare a bolnavilor, ceea ce s-ar fi putut solda cu situații dramatice, greu de suportat și, în final, de decontat politic. Or, dl Cataramă  evită cu delicatețe să se refere la această principală justificare a autorităților, care altfel ar fi fost destul de simplu de demontat. Astfel că, lipsa de competență de ambele părți, a făcut ca fiecare dintre combatanți să aibă doar parțial dreptate.
            De acord cu revolta d-lui Cataramă contra sentinței de condamnare a persoanelor de peste 65 de ani la arest la domiciliu,  pentru că nu s-a dovedit de nimenea că acestea sunt mai receptive la  infecție. Acestea sunt mai vulnerabile, ceea ce este cu totul altceva. Respectiv lor le este mai amenințată integritatea corporală și chiar viața, dacă , suferind de anumite disfuncții fiziologice sau boli cronice,  vizibile sau invizbile clinic, acestora li se adaugă și infecția Covid 19 (ca picătura care mai lipsea pentru umplerea paharului).  Evident că există mai mari șanse ca în timp, asemenea stări să se fi acumulat la mai mult la cei mai în vârstă, ceea ce, după cum s-a dovedit , nu este deloc o regulă absolută.
Concluzia logică  este că trebuia  ca susceptibilitatea să fi fost legată direct de starea d e sănătate, și nu de o cifră fatidică, cum este cea de 65 de ani, absolut aleatoriu  fixată. Acest lucru putea fi implementat fie în baza unei declarații personale pe proprie răspundere privind starea de sănătate autoresimțită, după o campanie de încunoștințare a populației,  fie a unui examen medical. Simplu și logic, nu? Parez obiecția cum că o persoană autoconsiderată sănătoasă ar putea de fapt să fie infectată , periclitând statusul medical al celorlalți cu întrebarea: dar accesul în hypermagazine, biserici și școli, pe baza unei termometrări la intrare, nu implică acelaș  risc ?

 


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged by

O DILEMĂ CÂT ROMÂNIA

          Ori mie a început să îmi patineze mintea, ori întreaga pleiadă de decidenți care stau aproape tot timpul pe sticlă și ne ceartă pe noi că nu purtăm măștile pe nas, sau nu am șurluit destul de temeinic cu apă sau cu dezinfectant șoselele, zidurile și gardurile (!)  cu apă  și dezinfectant,  au probleme cu logica și aritmetica. Simnt nevoia să mă lămuresc. Am făcut niște calcule,  în fel și chip, și mereu ajung la aceeași concluzie. ( ca în  gluma cu bicicleta, Cugirul și mitraliera). Si anume că ni se aruncă pe sticlă niște cifre din burtă, fără nici o bază, care vor dumnealor să pară că le fundamentează  zicerile cu care noi trebuie să ne conformăm. Și noi chiar ne conformăm. Să luăm un singur exemplu de pe faimoasa burtieră de la TV , cu evoluția Covid19,  cu care afirmă dumnealor că ne țin pe noi la curent (!?). Mai fac odată precizarea că ceea ce urmează nu sunt teoria unui specialist, ci niște simple observații ale unui cetățean onest, care crede despre sine că este dotat cu o logică corectă, dar cu existența căruia se joacă la ora actuală niște personaje lipsite de logică. Să fie posibil oare?
O să exemplific și o să operez chiar cu cifrele afișate astăzi pe burtierele diverselor TV, dar rotunjite, alături de unele date incontestabile, culese de mine de pe Internet, referitoare la alte țări.
– S-a scris că în ultimele 24 de ore au apărut 237 ”cazuri noi”
– Foarte aproximativ, să admitem că noi suntem cam 20000000 de români
– Toată literatura de specialitate spune că o epidemie foarte contagioasă se poate stinge de la sine atunci când au fost infectați circa 60-80% din indivizii, unui tritoriu, țară etc  (admițând că teoretic aproximativ  toți subiecții populație (oameni sau animale) sunt receptivi -la infecția respectivă, nu la boală). Să mergem pe o medie de 70%.  Contăm deci pe cca 14.000000  indivizi susceptibili, în România, din care scădem cca 15400 total deja infectați (conform burtierei) până astăzi. Rezultă 13985000 de indivizi receptivi, (susceptibili, infectabili), dacă epidemia ar progresa în continuare linear. Numărul zilnic de nou-născuți și de decedați nu intră în discuție, acesta trebuind să fie aproape egal, pentru ca total populație să rămână constant.
Și acuma să calculăm, luând în considerare ipoteza ideală că de acum încolo, zilnic s-ar  înregistra  câte 237 de cazuri noi: 13985000 : 237 = 59008 zile
59008: 365= 162 ani !!  Va să zică, dacă în continuare evoluția ar decurge constant în continuare, pandemia noastră s-ar stinge, cu eliminarea virusului de pe teritoriul României  peste aproximativ 162 de ani. Cam mult, nu ?  Dar, dacă s-ar obiecta că în partea a doua a evoluției pandemiei, când se merge spre stingere (cu aruncarea măștilor), și cănd noii  subiecți infectați zilnic ar trebui să fie tot mai puțini, atunci în fază actuală pentru compensație ar trebui să  fie mult mai mulți, nu ? Și atunci care este justificarea să ne tot lamentăm că nu scade zilnic mai mult  și mai repede numărul noilor infectați, pentru că dacă ar scădea acuma, ar trebui ori să crească ulterior, ori să se prelungească durata de la 162 de ani la 200 de ani sau mai multi.  Totul pare absurd. Absurd și stupid.  Nu îmi vine să cred. Recunosc că mă bănuiesc că undeva patinează  logica mea, pentru că nu pot să cred că le patinează dumnealorlor logica, adcă tuturor. Și dacă tot ce am calculat mai sus este corect, atunci nu pot să nu mă întreb ce-i cu teza aceea a unui iminent vârf al valului, așteptat zilele acestea, urmat și de un al doilea val la toamnă? Când de fapt este vorba de o evoluție sinusoidală.  Și acuma, foarte sincer vorbind, dacă vreunul din cititorii mei își dă seama unde greșesc, eu îl rog  foarte serios șirespectuos să mă ajute să ies din dilemă, să înțeleg mai corect cum stau lucrurile, pentru că mie pur și simplu nu îmi vine să cred că dumnealor persistă într-o asemenea eroare. Sigur eu greșesc. Dumnealor cred că nu au cum să greșească, pentru că sunt prea importanți.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , by

PUNCT ȘI DE LA CAPĂT

Să ne înțelegem: eu nu dau lecții nimănui, și tot ce spun sau scriu se sprijină fie pe logica mea pe care o consider sănătoasă, fie pe lecturile mele extinse de pe Internet, dar cerbicia cu care diriguitorii noștri persistă în ceea ce eu numesc greșeli ridicole, mă determină să reiau doar câteva dintre subiectele asupra cărora m-am mai referit în ultimele 3 luni pe Facebook sau pe site-ul meu https://www.radumogamanzat.ro     Îi numesc ”diriguitori” pe guvernanții, parlamentarii, așa-zișii specialiști, MAI-ști. și juriști de azi și de ieri, cocoțați la cel mai înalt nivel, având ca principal mijloc de promovare tupeul, care fie că nu pricep nimic, fie că se prefac că nu pricep ce li se -și ni se- întâmplă în fiecare zi, chiar dacă este vorba de lucruri relativ simple, pentru înțelegerea cărora nu s-ar cere o dotare intelectuală mai mare decât una mediocră, și nici un fel de pregătire care să exceadă nivelul unei logici elementare. Aceștia sunt cei care m-au determinat să reiau mai explicit doar câteva din afirmațiile pe care le-am mai făcut în ultimele trei luni, și care, din păcate, până acum s-au adeverit ad literam.
Să începem cu prima cifră de pe  burtiera televiziunilor  cu prezentarea situației la zi privind Covid 19, pe care eu o consider ca fiind într-adevăr scoasă din burtă , pentru că de fapt realitatea nimenea nu o cunoaște cu adevărat. Unele televiziunii o numesc numărul de noi îmbolnăviri , alții o prezintă drept noi cazuri (cazuri de ce ?) din ultimele 24 de ore, alte televiziuni o numesc nr. de noi confirmați (drept ce?) și , în fine, alții ceva mai inspirați , o numesc nr. de noi infectați. Am afirmat că ar trebui definiți toți termenii cu care se operează, pentru că, chiar dacă cifra este mereu aceeași, fiecare din termenii de mai sus însemnează de fapt altceva , or astfel, stimați domni, nu faceți decât să ne intoxicați cu date false. Așa nu ne informați ci numai ne bulguiți de cap. Eu presupun că ceea ce ați fi vrut de fapt să spuneți era nr. de noi persoane reacționate pozitiv la un anume test !. O parte dintre aceste persoane pot fi într-adevăr bolnave (”bolnave” se pare că în concepția Dvs sunt  cele cu indiferent ce manifestări clinice, dar care sunt și Covid- test-pozitive, ceea ce este fals) dar și altele- probabil cele mai multe-care sunt doar infectate, fără manifestări clinice și deci sănătoase !. Domnilor Diriguitori, vă fac cunoscut că organismul fiecăruia dintre Dumneavoastră suferă zilnic zeci de infecții minore, la nivelul diverselor mucoase, cu germeni condiționat patogeni, care sunt lichidate de complexul Dvs sistem de apărare, fără consecințe clinice. Asta însemnează că ați suferit în ziua respectivă de tot atâtea boli ? Din păcate această primă cifră de pe burtieră Dvs nu o divizați în două sau în trei categorii, așa cum cred că ar fi firesc: 1) pozitivi asimptomatici, 2)pozitivi cu simptome specifice Covid 19 și 3) test-pozitivi dar cu simpome sau leziuni caracteristica altor entități morbide. În acest caz de ce să ne tot îngrijorați când crește zilnic numărul de persoane asimptomatice testate pozitiv. Din contră, ar trebui să ne bucurăm, pentru că astfel crește segmentul de populație imunizată natural. Cu condiția ca cifra să reflecte doar persoanele test-pozitive, dar clinic-negative.
       
De două luni am previzionat în postările mele  că este o naivitate să ne tot fudulim cu ce număr mic de testați negativ avem noi, comparativ cu cei din alte țări din Vest, pentru că este foarte posibil ca cei de pe urmă să devină cei dintâi, în sensul că aceia vor fi primii care să și închidă capitolul Covid ! Am mai spus: Cei infectați în prima fază a epidemiei este normal să se confunte cu unul și acelaș virus, dar, prelungind foarte mult durata epidemiei prin măsuri generale antiepidemice, cei de pe urmă se pot întîlni cu forme modificate ale virusului (nu întotdeauna) ca urmare a exacerbării virulenței virusului, sau ca urmare a unor mutații genetice survenite prin pasaje succesive pe subiecți receptivi , care fac virusul de nerecunoscut pentru sistemul imunocompetent al gazdei. Cert este că la final, virusul poate (sau nu) să se comporte mai agresiv decât a fost la început. Nu ne rămâne decât să sperăm că la noi nu va avea loc un asemenea fenomen, care altfel se înscrie în cadrul legităților de propagare a virozelor foarte cantagioase. Oricum, eu cred (nu spun că știu ci că cred) că accet virus nu se va da dus de nicăieri până când nu își va lua tributul său procentual caracteristic de subiecți infectați. Și atunci ce ne-ar rămâne de făcut? Simplu și logic: să facem tot ce putem ca infecțiile care vor surveni să nu mai fie însoțite de manifestări clinice de niciun fel. Se poate !
Fiind direct interesat, am căutat mult pe internet să găsesc vreo referire din care să reiasă că bătrânii sunt mai sensibili la contractarea infecției cu SARS-cov-2, decât tinerăă, dar nu am găsit nimic. Nu am deci motive să cred că eu,  (având 81 de ani) sunt mai receptiv decât un tânăr la această infecție !. Repet, am spus infecție nu vulnerabilitate, care înseamnă cu totul altceva. Într-adevăr, dacă o persoană care a acumulat de-a lungul timpului nu știu ce tulburări respiratorii, diabet, sau vreo boală ascunsă, mai contractează și această viroză, totul poate să se petreacă la fel ca într-un pahar cu apă din care mai lipsea o singură picătură, sau ca atunci când un bătrân căruia, pe când cobora cu greu scările spre abis vine cineva din urmă și îi mai dă un brânci…Personal mă simt discriminat pe nedrept și jignit de modul disprețuitor și brutal în care am fost tratați noi cei de peste 65 de ani, de către niște (tineri ?) ignoranți de 50-64 de ani, sub pretextul stupid că ne protejează ! Oare chiar nu i-a dus mintea să instituie un regulament mai rezonabil? Că erau destule.
În rezumat, nu vă mai tot căinați că cifra aceasta în discuție nu este încă în scădere, că ea oricum nu are nicio semnificație epidemiologică în forma de vrac în care este servită. Din contră, cu cât cifra care indică creșterea numărului de infectați, dar fără simptome de Covid, este mai mare, cu atât mai bine. Cu atât mai mult crește segmentul subiecților deveniți nereceptivi ! Mai bine instruiți-vă deci oamenii să înregistreze separat numărul de persoane 1) infectate asimptomatic de cele 2) pozitive antigenic sau serologic, dar însoțite și de simptome caracteristice acestei viroze, de cele 3) testate pozitiv dar cu simptome pentru alte boli primare. Abea atunci veți deveni credibili. Dacă angajații încadrați corespunzător nu pot să facă această separare, atunci ei trebuie trimiși rapid la sparanghel și angajați alții în locul lor. Altfel vom continua să înnotăm în beznă.
Actualmente se tot așteaptă vârful pandemiei, dar este posibil și ca să nici nu mai apară un adevărat vârf. Atunci un al doilea vârf al pandemiei, despre care se face mai nou vorbire, ar fi o simplă himeră, în legătură cu care nici nu se mai justifică o discuție. În realitate, înclin mai degrabă să cred că logic este să avem de-a face cu o evoluție de formă sinusoidală, cu suișuri și coborâșuri, dependent de anumiți factori externi concurenți, de care va depinde amplitudiea oscilațiilor, -mare, mică sau ștearsă-, până la stingere, cu dispariția virusului din zonă. Eu am oferit o soluție corectă de evitare a oșcilațiilor permanente zilnice, în dinți de fierăstrău dar firești, care provoacă atătea discuții inutile cu speranțe și deziluzii zilnice: Construiți un grafic în care datele zilnice să fie înlocuite de sumele a câte 3-4 zile !
În altă ordine de idei, amintesc faptul că atunci când părea bătut în cuie că actuala epidemie de Covid 19 a apărut în China în luna Decembrie iar în România în luna februarie, eu am afirmat în postările mele de pe Facebook că am motivele mele să cred că o epidemie cu simptome imputabile virusului SARS-CoV-2 a apărut cu multe luni și mai devreme. Este posibil să fi fost doar o gripă sau o altă maladie similară, pentru că în fond este vorba de un sindrom nu de o boală propriu-zisă, dar eu nu m-aș grăbi să exclud nici ipoteza apariției coronavirozei cu mult mai devreme decât s-a spus.
Nu intru și în alte subiecte, care îmi stau pe limbă, ca să nu mă abat prea mult de la o altă zicală pe care o știu de la mama mea, și anme că ”vorba lungă-sărăcia omului”, dar multe ar mai fi de spus și despre categoria ”decedați” de pe burtieră

Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by

SARS-CoV-2 si animalele

Ori de câte ori apare câte o epidemie umană nouă cu origine necunoscută, se pune automat înrebarea dacă nu cumva sursa sau izvorul de infecție este reprezentată de animale, deoarece uneori chiar este. Dar noi, ca epidemiologi, suntem obligați să operăm cu termeni exact definiți, pentru a evita confuziile. În acest sens în conformitate cu decizia Comitetului Internațional de Taxonomie denumirea definitiv atribuită în luna februarie a acestuin an virusului care produce noua epidemie cooronavirală este, SARS-CoV-2 (severe acute respiratory syndrome coronavirus 2), iar denumirea bolii este Covid 19 (Coronavirus disease 2019). În altă ordine de idei, în ceea ce privește originea unei epidemii distingem:
– Animalele ca sursă de infecție primară, când infecția trece de la animale la alte animale din aceeași specie, din altă specie receptivă natural sau la oameni, prin 1) contact diract sau 2) prin interpunerea mediului contamint numit sursă secundară de infecție
– Animalele ca izvor sau rezervor de infecție, când infecția se perpetuează în circuit închis o lungă perioadă de timp, pe o populație de animale de o anumită specie, dintr-o anumită zonă, până la un moment dat când , din cauza unui complex de împrejurări nu întotdeauna identificat, trece la o altă specie de animale sau la oameni, după care infecția se poate perpetua prin contagiu animal-animal, animal- om sau interuman.
– Există însă și posibilitatea ca o epidemie nouă să nu apară prin preluare ca atare de la o altă populație de aceeași specie sau din altă specie, constituite ca sursă sau izvor de infecție, ci printr-unul din mecanismele genetice de mutații minore, numite antigenic drift, sau de mutații genomice profunde, numite antigenic shift. Populația microbiană rezultată va apariține unui nou tip sau variant, este diferită antigenic și se poate sustrage acțiunii anticorpilor induși de populația microbiană inițială.
– Desigur că și în cazul prezentei epidemii s-a pus imediat problema originii ei, prima direcție cercetată fiind sursa animală. Medicina veterinară este în această situație prinsă cumva la mijloc: pe de-o parte este datoare să cerceteze eventuala sursă de infecție animală, apelând la mijloacele de investigație proprii și specifice, dar pe de altă parte are și datoria profesională și de onoare să apere inocența unor specii de animale suspectate pe nedrept și posibil amenințate de către unele persoane inconștiente. Să nu uităm că Covid 19 este un sindrom nu o boală specifică, și deci confuziile clinice nu sunt imposibile. Din păcate, deocamdată , dată fiind noutatea acestei epidemii, cvantumul cunoștințelor în această privință este foarte subțire și se bazează mai mult pe observații aleatorii, decât pe studii experimentale.
De aceea este oarecum de înțeles ca primul gând al propritarior de animale infectați să fie uneori dacă nu cumva sursa de infecție este reprezentată chiar de propriile lor animale de companie. În acest sens, în SUA, Franța, Marea Britanie ș.a. s-au înregistrat mai multe cereri din partea deținătorilor de animale către cabinetele veterinare să le fie testate animalele, mai frecvent câinii și pisicile, pentru Infecția Covid-19. Și într-adevăr, în Oficiul Internațional al Epizootiilor se citează câteva cazuri răzlețe în care acestea s-au dovedit positive la testările de laborator, dar studierea acestora a condus la unele constatări esențiale pentru cunoașterea epidemiologiei noii maladii. Evident că în cazul câinilor și a pisicilor găsite positive, infecția cu SARS-CoV-2 a fost pusă în legătură cu situația proprietarilor, care de asemenea erau pozitivi. Numai că, atenție (!), investigațiile amănunțite au relevat că de fapt nu câinii si pisicile fuseseră sursa de infecîie a proprietarilor, ci acestea au contractat infecția de la stăpânii lor. Si mai clar spus, nu oamenii s-au dovedit a fi victimele animalelor, ci invers. Dintre animalele de companie pisicile par a fi cele mai susceptibile , deoarece la acestea au fost prezente și manifestări clinice și, mai mul, s-a constatat că, fapt foarte important, acestea pot să și transmită boala altor pisici. Cățeii nu par a fi la fel de sensibili. Dihorul, care în unele țări este crescut tot ca un foarte simpatic animal de companie, s-a dovedit aproape la fel de susceptibil la infecția SARS-CoV-2 ca și pisicile, Extinderea investigațiilor au developat existența reagenților pozitivi și la alte specii de mamifere, ca: liliecii fructiferi, nurcile și chiar la un tigru. Liliecii fructiferi au fost însă cel mai insistent incriminați ca rezervor de infecție si sursă pentru oameni, dat fiind faptul că în unele zone din China sunt capturați și comercializați în piețe pentru consumul populației. Cercetările de până acum au confirmat într-adevăr posibilitatea transmiterii infecției între lilieci, dar nu și la oameni. De altfel, până la ora actuală nu a fost semnalată nici o situație în care să fi fost dovedită transmiterea infecția de la vreo specie de animale la om. Ceea ce desigur că nu exclude această posibilitate și ca rezultat al unor investigații viitoare. Deocamdată OIE recomandă ca persoanele suspecte sau pozitive SARS-CoV-2 să-și limiteze contactul cu toate animalele, domestice, sălbatice, captive, pe perioada cât sunt pozitive. Se recomandă ca proprietarii declarați infectați să păstreză toate regulile de igienă preventivă cunoscute și, pe cât posibil să-și transfere obligațiile de îngrijire a animalelor către alți membri ai familiei sau alte cunoștințe, până la vindecare sau negativarea testelor. Numai dacă un animal se întâmplă să prezinte simptome suspecte de Covid 19 în situația că și stăpănii lui au fost diagnosticați ca infectați se pune problema prelevării de probe de la animal în vederea stabilirii diagnosticului. Animalul suspect respectiv trebuie izolat imediat, încă înainte de venirea rezultatului de laborator. OMS a elaborat o serie de documente care reglementează măsurile de igienă personală a deținătorilor de animale , a medicilor veterinari a îngrițitorilor, lucrătorilor din industria alimentară și a tuturor contacților, pentru evitarea contractării infecției, măsuri la ora actuală deja bine cunoscute. De asemenea FAO a elaborat instrucțiuni privind prevenirea și evitarea infectării populației prin intermediul alimentelor eventual contaminate. Investigațiile pentru diagnosticul Covid 19 la animale, în caz de suspiciune, trebuie să se întreprindă numai cu avizul și concursul organelor de specialitate oficiale din cadrul ANSVSA și DSP, și numai după ce la examenul clinic și de laborator prin procedeele caracteristice au fost excluse bolile specifice animalelor respective cu simptomatologie asemănătoare Covid 19.
Deocamdată oamenii de ștință de pretutindeni se declară nesatisfăcuți de cunoștințele acumulate până în present privind originea pandemiei actuale, motiv pentru care sunt încurajate cercetările în continuare, în special în ceea ce privește sursa animală, dar nu se consideră că s-au adus dovezi suficente privind ipoteza mult vehiculată a provenienței accidentale a virusului dintr-un laborator.


Posted in Inm, Profesional-stiintific and tagged , , by

MAI BINE MAI TÂRZIU DECÂT NICIODATĂ

MAI BINE MAI TÂRZIU DECÂT NICIODATĂ
Ca simplu cetățean pensionar am urmărit de la bun început cu mult interes apariția și evoluția noii epidemi apărute la finele anului trcut, inițial în China, dar repede extinsă și în alte țări din Asia, și apoi, în primele luni ale anului 2020, și în numeroase alte țări de pe glob, transformându-se în pandemie.
Cert este că toată lumea a fost luată prin surprindere, pentru că agentul etiologic, repede izolat și identificat ca fiind un coronavirus de către chinezii de la Wuhan -China , deși oarecum asemănător cu celelalte virusuri din familia Coronaviridae, părea a fi totuși distinct de acestea, bine cunoscute și în special bine studiate de epidemiologii veterinari , datorită foarte numeroaselor epidemii care afectează de cele mai multe ori animalele domestice, dintre care unele având chiar caracter pandemic, dar și unele specii sălbatice (chiroptere, arici, rozătoare). Există și câteva virusuri, mai puține la număr, care produc la om rinofaringite, ca și unele grave afecțiuni respiratorii, ca SARS-Cov și MERS-Cov
De notat că primul reprezentant al familiei a fost identificat pentru prima dată la animale și este cunoscut încă din anul 1930, când a fost descris de Schalk și Halwn în Dacota de Nord. La oameni, primul coronavirus a fost semnalat în anul 1960. Dintre afecțiunile produse la animale, mai bine studiate sunt: gastroenterita transmisibilă a porcului, coronaviroza respiratorie porcină, diareea epidemică a porcului, peritonita infecțioasă a felinelor, enterita cu coronavirus a cățeilor, enterita cu coronavirus a vițeilor, encefalomielita cu virus hemaglutinant, enterita transmisibilă a curcilor, ș.a. , descrise de subsemnatul în Tratatul de Boli virotice și prionice ale animalelor, ca și bronșita infecțioasă aviară, descrisă de Știube în acelaș volum.
Coronavirusurile sunt microorganisme ARN pleomorfe, rotunde sau ovale, cu diametrul de aproximativ 120 nm, înconjurate de spiculi măciucați emergenți, care îi imprimă un aspect de coroană. Toate coronavirusurile posedă fracțiuni antigenice care fac posibilă utilizarea unor teste de diagnostic specific, ca și a unor fracțiuni imunogene, care fac posibilă fabricara unor vaccinuri si seruri hiperimune, însă utilizarea lor imunoprofilactică este limitată de anumiți factori fiziopatologici de care trebuie să se țină cont în schemele de imunoprofilaxie sau tratament. Un fapt interesant și important de care este bine să se țină cont este existența unor înrudiri antigenice între diversele tipuri de virus care, în anumite cazuri, merg până la a se putea substitui reciproc în cadrul unor situații imunologice artificial sau natural constituite. De exemplu, infecția sau vaccinarea porcilor cu virus/vaccin TGE (transmissible gastroenteritis) protejează contra coronavirozei respiratorii porcine și invers.
Atunci când, la sfârșitul anului trecut, a apărut la oameni o boală nouă, produsă de un coronavirus nou, necunoscut, acesta a fost denumit inițial prin abreviere Covid 19, iar apoi, ca urmare a asemănărilor morfologice și epidemiologice cu SARS- Cov, a fost denumit SARS-Cov 2.
În primele două luni de la apariție, cam toată lumea a bâjbâit și, în abseța unor cunoștințe științifice certe, teorii dintre cele mai ciudate s-au încrucișat în special în media și, în Europa, în absența unor specialiști autentici, s-au făcut numeroase și regretabile erori. Persoane dintre cele mai neavenite, provenite din rândul așa-zișilor specialiști (pentru că într-adevăr nimenea nu era specialist în așa ceva) , dar mai ales a părelnicilor de profesie din rândurile jurnaliștilor care deveniseră subit specaliști ce făceau sugestii, criticau și dădeau tonul în discuțiile interminabile timp de 24/24 ore reușind să scoată de pe agenda tuturor psturilor de TV aproape toate celelalte subiecte ardente. Începând din această primă perioadă și până exact în data de 28 aprilie 2020, pe burtierele ecranele tuturor televizoarelor abundau niște date cifrice a căror singură menire era să ne lase nouă impresia că se lucrează, în cabinete și pe teren, că factorii decidenți la nivel național muncesc, urmăresc cu atenție situația, gândesc și decid măsuri în consecință (uneori dintre cele mai adacadabrante). Părerologii de serviciu, de diverse profesii, seară de seară prezenți la dezbaterile de la TV (probabil nu ne remunerați), prinzând firul că nici așa-zișii decidenți-specialiști nu știu mai mult, au luat ei inițiativa și și-au revărsat propriile păreri asupra noastră, în locul informațiilor de care de fapt noi am fi avut nevoie. O primă temă de controverse a fost aceea a necesității testărilor.O parte dintre decidenți au suținut de la bun început necesitatea instituirii rapide și masive a testărilor, iar o altă parte fie că nu le vedeau utilitatea, fie pentru că nu dispuneam nici de specialiști de laborator șii nici de echipamentele de care ne lăsaserăm descoperiți (povestea cu vulpea și cu strugurii), consiterau că testările în masă sunt de fapt”opoveste”. Astăzi lucrurile acestea s-au mai reglementat, dar nu pare să fie limpede pentru specialiști în ce situații și în ce faze ale infecțiilor sunt utile, precum și, mai ales, cum ar trebui interpretate rezultatele.
De la debutul epidemiei și până în data de 28 aprilie pe burtierele tuturor posturilor TV erau afișate cu o permanență exasperantă, cu cifre de o șchioapă, niște valori numerice lipsite de orice semnificație, dar care aveau totuși un rost, și anume acele de a ne face pe noi să credem că se muncește , se examinează, se calculează statistic, se interpretează, se dezbate, se concluzionează și se acționează în consecință. Și astfel trebuia să subînțelegem noi că o sumedenie de persoane angajate în această mare păcăleală își merită stipendiile. În realitate cifrele prezentate erau fie false -unele- fie perfect inutile -cele mai multe-, toate la un loc ocupând locul unor date statistice care ar fi fost necesare și utile, și ar fi trebuit să facă obiectul a ceea ce se numește ”dinamica epidemiologică”, dar de care vorbitorii nu aveau habar ! Personal am reacționat prin numeroase postări pe pagina mea de facebook Radu Moga Manzat ca și pe pagina mea de Web radumogamanzat.ro în ultimele două luni, arătând că acele 5 valori afișate permanent pe burtiere ( cazuri, vindecați, decedați, izolați , carantinați) nu numai că nu au nicio valoare epidemiologică, dând doar impresia falsă că reflectă o evoluție operativă, dar au chiar darul de a ne induce în eroare, fiind stabilite arbitrar, conducându-ne pe noi spre aprecieri eronate. Am dat și exemple în acest sens. Nu m-am așteptat ca să ia cineva în considerare observațiile mele. Dealtfel nici nu cred că au fost citite de cineva înafară de foștiii mei studenți și câțva foști colegi, dar pentru mine a fost totuși satisfăcător faptul că am semnalat niște anomalii atunci când toată lumea s-a lăsat indusă în eroare Am arătăt că în statisticile epidemiologice toate valorile trebuie să se raporteze la ceva, care să facă să devină posibilă compararea datelor. Tonul agasant și alarmant cu care câte o duduie ne citea că de ieri și până astăzi numărul ”cazurilor” sau al morților a mai crescut cu o cifră oarecare, mă deprima, gândindu-mă că la ce altceva se puteau aștepta în plină epidemie decât la oarecare creșteri ? Problema care ar fi trebuit să și-o pună decidenții trebuia să fie : oare creșterile respective înseamnă mult sau puțin, în coparație cu cele din Bulgaria Ungaria, Ucraina, Austria, Germania, Italia etc. Dar asemenea comparații sunt posibile numai dacă se aduc toate datele la acelaș numitor comun, prin raportare la anume ceva. Exemplu: la 1000 de cazuri pozitive la un anumit test sau la 1000000O de locuitori; la o unitate de timp (zi, săptămână, lună, an); la un anumit interval de vârste, la teritoriu (Km patrati ) etc. Altfel putem să ajungem să ne mândrim, de exemplu , că noi am înregistrat doar 500 de decese din cauza Covid 19, în comparație cu o altă țată care are de două ori mai multe decese în acelaș interval de timp, dar și o populație de 10 ori mai numeroasă. Este clar că în realitate țara respectivă are o rată a mortalității cu mult mai mică -nu mai mare- decât a noastră. Aici intervine și un alt aspect, despre care cred că aș putea scrie o carte întreagă: acela al semanticii termenilor, ceea ce a lăsat loc foarte numeroaselor confuzii și au făcut posibile concluzii eronate. De exemplu, termenii mortalitate și rata mortalității, care în vorbirea curentă tot timpul s-au substituit interșanjabil, nu însemnează deloc acelaș lucru ( nu mă mai irosesc explicând de ce). Sau, un alt exemplu dintre multiplele pe care le-aș putea oferi este modul impropriu în care a fost -și mai este- folosit termenul de ”cazuri” , care poate să însemne aproape orice : persoană reacționată pozitiv la un test oarecare dar asimptomatică (realmente sănătoasă clinic), sau reacționată pozitiv și care prezintă și simptome ce pledează pentru Covid (deci bolnavă), sau reacționată negativ la un test rapid dar în realitateste infectată recent sau, reacționată negativ la un test antigenic dar de fapt fiind vorba de un convaleșcent. Toate sunt niște ”cazuri”. Cu totul altfel s-ar înțelege lucrurile dacă s-ar specifica despre care categorie este de fapt vorba. Pentru mine totul suna fals dar explicabil când, în ignoranța lor, se băgau în seamă vorbitorii de profesie, dar nu și când cei ce se prezentau ca specialiști- decidenți amestecau lucrurile emanând la perle cu o frcvență atât de mare, încât nici nu apucam să le notez. Singurul participant la diverse talk show-uri sau interviuri, pe care nu l-am auzit lansând perle a fost prof. Rafila, pe care l-am apreciat mult pentru cunoștințele sale de microbiologie și imunologie, dar nu și pentru cele de epidemiologie generală, care este totuși o știință în sine, ce operează cu termeni precis definiți.
Numai operând cu termeni bine definiți și corect utilizați statistic se pot realiza grafice intuitive, care să ne conducă spre concluzii incontestabile, utile în luarea unor decizii corecte. De aceea, nu ascund că mare mi-a fost satisfacția când, în șfârșit, în data de 28 04 2020 l-am văzut și l-am auzit pe Președintele României că a apărut la televiziune , pentru prima dată, cu un grafic minunat în care erau prezentate datele proprii mai multor țări europene, comparativ cu cele ale țării noastre, ceea ce a fost posibil tocmai pentru că toate erau aduse la un numitor comun Subliniez însă că numai întocmirea unor grafice cu date corecte pentru fiecare parametru va putea să reprezinte evoluția epidmiei în dinamică, evoluție care să permită și previziuni științific fundamentate, conform principiului că ”nu este important punctul în care ne găsim ci direcția și viteza cu care ne mișcăm” ! Nu știu cine l-a sfătuit pe Președinte și l-a înarmat cu datele respective, dar în momentul respectiv deduc că o pletoră de specialiști, jurnaliști și părelnici autiști de conjunctură au realizat cât de penibili au fost cu datele lor de pe burtiere, cu care ne-au intoxicat vreo două luni . Cert este că din acel moment au dispărut fără urmă toate datele acelea, cu burtiere cu tot, simultan de pe ecranele tuturor televiziunilor. Ceea ce m-a făcut să răsuflu ușurat și să exclam că totuși ” MAI BINE MAI TÂRZIU DECÂT NICIODAT” Probabil că vor mai reapărea cândva, dar cu date corecte.


Posted in Cugetari/Reflectii, Inm and tagged , , by

Reflecții privind evoluția pandemiei Covid 19

Rareori mi-a fost dat să fiu așa de debusolat, să înțeleg atât de puțin din ceea ce ni se întâmplă, ca acuma când urmăresc la TV evoluția știrilor referitoare la Covid 19. Atâtea informații, care de care mai aberante și mai lipsite de orice logică sau bază științifică. Și mă tot întreb oare de ce? O fi vorba numai de incompetență, sau de o manipulare grosolană din habar nu am care motive. Aproape orice informație ai dori să o verifici, constați că nu rezistă defel. Dar ceea ce mă intrigă mai mult este bănuiala că propovăduitorilor aberațiilor –mă refer la cei de la cel mai înalt nivel- se pare că nu le pasă deloc că sunt în mod evident incredibili. Ei contează pe faptul că românii sunt obișnuiți să fie mințiți, nu le pasă și nu scotocesc după adevăr. Totul se înghite pe nemestecate. Vreau să facem un exercițiu simplu, din punctul de vedere al unui cetățean oarecare, fără de vreo profesie, înarmat numai cu gândire logică. Deci nu din punctul de vedere al unui cadru didactic care timp de 40 de ani a predat bolile infecțase, inclusiv epidemiologia bolilor infecțioase ale animalelor, la zeci de generații de studenți (nota bene că epidemiile animalelor sunt mult mai frecvente și mai bine cunoscute decât cele umane) Haideți să luăm doar câteva exemple:
– Din oră în oră, pe toate posturile TV ni se actualizează creștere numărului de cazuri de ”infectați”, și de ”decedați”ceea ce are menirea să ne horipileze, să ne înspăimânte. Metoda este foarte eficace, pentru că cifrele sunt reale. Dar nerelevante și doar de natură să ne inducă în eroare. Într-adevăr, zilnic există o creștere față de ziua precedentă. Normal, nu ? Dar cu cât? Politica aceasta de temporizare a difuzării epidemiei conform devizei ”stați în acasă” , pentru o perioadă cât mai îndelungată, este utilă sau păguboasă? Este ceva normal să ne mândrim că după circa 2 luni de evoluție a unei temute epidemi, fără precedent în ultima 100 de ani, până astăzi 17.04 20 să se fii infectat doar 8067 de persoane dintr-o popolație susceptibilă de 18000000 persoane? Adică doar 0,045% ! Pe de altă parte ne mândrim că în aproximativ 2 luni de evoluție avem doar 8067 de infectați, comparativ cu alte țări care au zeci de mii de infectați, în aceleși interval de timp. Nu cumva ne furăm căciula? Ne prefacem că uităm că cifra de 8067 infectați reprezintă doar o mică părticică din cei forte puțini i testați ! Să ne înțelegem bine: în testarea cât mai rapidă a unui număr cât mai mare de persoane constă cheia problemei ! De la debut (20.02.20) și până în ziua de 17.04.20 – la care se referă cifrele de mai sus- în România fuseseră testați prin PCR în total doar 79.629 persoane, adică sub 1 % din populația receptivă a României, sau 10,13 % din subiecții care, dintr-un motiv sau altul, au fost suspectați ca posibil infectați (nu întâmplător numărul persoanelor testate este o cifră tot timpul atent escamotată de oficialități, deși aceasta este cea mai importantă cifră-reper, la care ar trebui raportate toate celelalte cifre). Abea în ultimul timp, cu chiu cu vai s-a ajuns la un total de 4500 testări/zi în toată Țara. Pentru o comparație ilustrativă menționez că în Germania se efectuează zilnic de 10 ori mai multe teste, deși nici aceasta nu este prea mult, dacă ne gândim că în Insulele Feroe un singur laborator veterinar, al dr Debes Christiansen, execută 1000 de teste/zi. Într-un amplu articol pe această temă, dr.Bianca Cucos menționează că dr. Christiansen a relatat într-un interviu pentru The Guardian faptul că a fost solicitat să adapteze temporar laboratorul său într-unul de uz uman, pentru Covid 19, din motive de operativitate , pentru a nu fi necesară trimiterea probelor în vederea confirmării infecției cu Covid 19 tocmai în Danemarca. Reiterez că în asemenea situații expeditivitatea este crucială. Or, laboratorul veterinar al dr Christiansen avea deja și dotarea și expertiza necesare, care fuseseră dobândite anterior în identificarea unor viroze la Somon. Din aceleași motive, România a ales însă să cumpere echipamentele necesare din străinătate, la prețuri de speculă (de 4- 5 ori mai mari decât prețul real) care, după ce cu mare întârziere au sosit, s-a constatat că nu existau nici suficienți specialiști formați care să le folosească la capacitatea lor maximă totală, de circa 6000-7000 teste pe zi. Dar și așa ar fi prea puțin. Cu câteva ore în urmă, pe Digi 24 s-a anunțat că ieri, în Italia au fost executate 67500 de teste într-o singură zi ! Și în alte țări au fost raportate cifre apropiate. Și atunci, noi ce să mai credem ? Să luăm un alt exemplu:
– Tot ieri s-a raportat, pentru a ne îngrozi, că totalul decedaților din cauza Covid 19 de la începutul epidemiei până în present a ajuns la noi la ceva peste 400 de morți. În fiecare zi ni se spune că au mai murit 10-20 de personae din cauza Covid 19. Asta pe baza faptului că decedații respectivi posedau antigen Covid sau și antigen Covid. Dar oare nu cumva cauza morții au fost diverse afecțiuni pulmonare, cardio-circulatorii, diabetice sau cine știe ce alte afecțiuni mai mult sau mai puțin identificate, sau pur și simplu organismele prea debilitate, pentru a mai putea să facă față la încă o agresiune suprapusă, respective a virusului Și atunci cum este mai corect să spunem, că cei peste 400 au murit din cauza Covid 19 dar că majoritatea mai aveau și alte boli, sau că au murit din cauza diverselor boli, dar că erau și infectați cu Covid ? Acei puțini morți aparent sănătoși, despre care nu se știa că ar fi suferit de anumite boli cronice, nu cumva aveau niște afecțiuni ascunse ? Dar, haideți să presupunem, prin absurd, că toți cei peste 400 ar fi suferit și murit în cele două luni numai din cauza infecției cu Covid 19. Oare asta ar înseamna mult sau puțin? Păi, mortalitatea obișnuită de substituire, în condiții normale, la o populație de 18000000 persoane, ar putea fi, în medie, în jur de 616 de decedați pe zi. Astfel, dexemplu, în ultimele cca 45 de zile ar fi murit 616 x 45 = 27720 persoane. Atunci cei 400 de morți ar reprezenta doar 1,44 % din total. Să nu uităm însă că aceste calcule se referă la mai puțin de 50% din populație, pentru care ar fi existat oarecare suspiciuni de Covid, căci cealaltă jumătate a populației este aprioric constituită din indivizi complet sănătoși .Deci nu poate fi vorba să imputăm nici toți cei peste 400 de morți infecției Covid 19, ci numai cel mult 200, respective 0,72 % !. Iată cum cifrela nude raportate la TV nu semnifică nimic, dacă nu sunt raportate la nimic.
Aș dori să mai fac și unele afirmații, care însă nu se bazează decât pe intuiîia unui bătrân epidemiolog și deci s-ar putea să nu se confirme în timp. Prima ar fi bănuiala mea că pe la noi prin Timișoara un virus agresiv pneumotrop neinvestigat a circulat în tot cursul anului trecut. Două personae apropiate mie au decedat cu simptome de asfixie, care nu au cedat deloc la un tratament specific intensiv.
Altă idée ar fi că prelungirea duratei epidemiei prin aceste măsuri de protecție este ca o sabie cu două tăișuri, cu avantaje și dezavantaje. Un mare avantaj ar fi că astfel se câștigă timp pentru a evita o avalanșă de cazuri care să copleșească posibilitățile sistemului nostru sanitar, surprins insufficient pregătit, așa cum se întâmplă de regulă la români. Dezavantjul principal ar consta însă în faptul că prin aceasta i se creiază virusului posibilitatea de a-și produce noi multante, modificându-se astfel și ca antigenitate, și ca virulență. Este bine stabilit că asemenea transformări se pot produce și se produc nu rareori prin pasaje multiple în decursul timpului, la virusurile ARN. Astfel că virusul de la începutul unei epidemi nu mai este identic cu cel care se propagă la sfârțțitul epidemiei Dar prin ce se vor traduce clinic aceste transformări nu se poate prevedea. De așteptat să devină mai virulente dacă sensibilitatea receptorilor este maximă sau , din contră, să I se reducă virulența, dacă subiecții receptori dispun de un grad oarecare de rezistență parțială. Pornind de la asemenea considerente eu suspectez că sușele de Covid 19 din diversele țări sunt șii ele diferite, ceea ce ar explica într-o anumită măsură diferențele evoluției epidemiologice în diverse țări.
În fine, după tot ceea ce se cunoaște deja în medicina veterinară despre morfologia și biologia virusurilor asemănătoare lui Covid 19, am convingerea că în cel mult două luni va exista un vaccin imunogen bun, care să poată intra întestări, pe animale și pe voluntaridar care va fi parcurs tot procesul de omologare abea pentru viitoarea epidemie, sau pentru o eventuală recrudescență a acesteia de la anul.


Posted in Profesional-stiintific and tagged , by

Toate-s noi și vechi sunt toate.

Aflu despre tot felul de știri în legătură cu COVID 19 care sunt prezentate ca particularități oarecum neașteptate, surprinzătoare și, din aceast cauză greu de explicat. Mă refer în primul rând la expandarea epidemiologică a pandemiei, diferită la primele țări afectate comparativ cu ultimele. Se caută și se găsesc multiple cauze care acționează concurent și simultan în acest sens, dar fără a permite o previzionare a rezultantei (vectorului) de deplasare, tocmai pentru că nu toți factorii concurenți sunt bine cunoscuți și previzibili. S-a observat, de exemplu, că dacă dăm credit datelor statistice, morbiditatea (procentul total al îmbolnăvirilor), mortalitatea (procentul persoanelor decedate din total persoane receptive), și letalitatea (procent decese din total persoane îmbolnăvite) au crescut în timp de la o țară la alta și că au ajuns să fie mai mari în Spania decât în Italia, si mai mari în Italia decât în China etc.
Medicina veterinară cunoaște însă bine acest fenomen din istoricul observațiilor asupra epidemiilor și pandemiilor la animale (mult mai frecvente decât la oameni), care se manifestă ca o legitate, la aproape toate virozele foarte contagioase. Este vorba de faptul că în decursul numeroaselor pasaje succesive pe animale, o tulpină virală poate să sufere anumite transformări genomice care induc fie creșterea fie reducerea virulenței/patogenității virale. Concret:
– dacă viroza se propagă pe o populație de animale foarte recetive (ca rasă, vârstă, antecedente, condiții tehnologice, alimentație etc), virulența tulpinii crește, la fel morbiditatea, mortalitatea și letalitatea, iar durata evoluției clinice și a epidemiei scad.
-dacă însă viroza se va propaga pe o populație dispunând de o parțială rezistență generală –nespecifică- sau imunitar-reziduală, după o infecție anterioară, inclusiv în ascendență, atunci patogenitatea scade treptat, până la anulare și la fel morbiditatea și mortalitatea, până la dispariția bolii din efectiv și chiar dintr-un teritoriu mai vast.
Am precizat că este vorba despre o legitate nu despre o lege matematică, deoarece există mai mulți factori care se interferează, dintre care mulți rămân neidentificați.
Aceste observații au fost folosite în practica veterinară de exemplu la producerea unor vaccinuri. Pasarea repetată a unor tulpini virale pe culturi de celule disgonice poate duce la obținerea de tulpini cu patogenitatea atenuată sau chiar apatogene, utilizabile ca vaccinuri. Fenomenul se poate petreece atât in vitro cât și in vivo. Din păcate, de regulă fenomenul nu este stabil și se va putea petrece apoi și invers. Personal nu am auzit defel ca ”părerologii” de pe la diversele posturi TV să aibă în vedere aceste fenomene inevitabile în orice epidemie virală. Un alt mecanism prin care se poate produce modificarea morbidității și mortalității într-o viroză este acela al apariției după numeroase pasaje a unor mutante, din cauze de regulă neidentificate. Așa se poate explica recrudeșcența morbidității unor viroze după o vreme (și nicidecum așa cum o explica un reputat profesor la televizor, zilele trecute), populația receptivă nefiind pregătită imunologic față de virusul mutant, care este cel puțin parțial diferit antigenic comparativ cu virusul de proveniență.
Un exemplu interesant care ar putea fi citat este și acela al virusului mixomatozei, care a fost adus în 1952 din Australia de către un proprietar francez pentru a combate iepurii de vizuină care-i făceau pagube pe propria moșie. Numai că viroza, când a dat de populația de iepuri total nepregătiți imunologic din Europa, nu s-a oprit la granițele propriei moșii, propagându-se în toată Franța și apoi în toată Europa și producând timp de mai mulți ani consecutiv pierderi uriașe în toate țările europene, până la decimarea aproape totală a popuației de iepuri. Aceasta s-a refăcut apoi, parțial, în anii următori, datorită creșterii treptate a rezistenței animalelor la infecție, concomitent cu scăderea treptată a patogenității virusului.
Am scris cele de mai sus numai pentru a servi ca o altă mostră de cum istoricul ne poate ajuta să intuim viitorul.


Posted in Cugetari/Reflectii by

A strategy, test and device for high quality milk

1.02.2019

SUMMARYThe paper presents a mastitis control strategy in dairy farms, suitable to all types of farms, from traditional milking to automatic milking systems (AMS).  For this purpose, every cow is tested 2-3 times a year, at those momentes when the animals are anyway confined or restrained  for technological or medical reasons, like: 4-6 days after parturition, at the moment of leaving maternity, when they are linked for hoofs trimming, artificial insemination, gestation control, various treatments, etc The tests are done cow side, with an original, portable,   ultraperforming  electronic device, entitled Milktester RMM.. The principle consists in quantifying the transmittance of a flux of electromagnetic ultraviolet radiation, which crosses unidirectionally 10 mm of milk.). Testing a sample from a quarter takes less than 1 second. That means 4 seconds for an udder, plus 1 sec for all calculations. It is the fastest milk tester than all that already exists, at this moment, dedicated to the same purpose. The result of each quarter are then compared to the other 3 quarters, following a particular algorithm, establishing whether there is evidence that one of them exceeds a certain value, considered normal. Milktester RMM  is the first cow side mastitis detector which detect not only  indirect markers, indicating an inflammation (like pH, electro-conductivity, no. of cells), but exactly that physio-pathological alterations, which are characteristic for mastitis milk, like, changes in homogeneity, color, consistency, and density.

Details can be found in the article published on the website www.radumogamanzat.ro


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , , , , by

SCRAPIE

                              SCRAPIE

                                                                                         Prof. Dr. Radu Moga Mânzat

     Denumirea comună sub care Boala pruriginoasă a oilor și caprelor este consemnată în documentele organismelor internaționale profesionale este de Scrapie, dar este cunoscută în literatură și sub denumirile de  La tramblante du mouton- fr.,Traberkrankheit- germ.,sau de Prurigo lombar- sp.                                                                                                                                                                                                

       Scrapie (se pronunță scrapi) este o boală contagioasă letală, ce afectează natural în principal oile și caprele, foarte rar și alte ierbivore mici, la care apar tulburări nervoase caracteristice, cauzate de apariția unei proteine prionice anormale în sistemul nervos, unde induce leziuni specifice neurodegenerative, cu aspect spongios. Scrapie face parte dintr-un grup mai larg de boli, numite Encefalite spongiforme transmisibile (Transmissible spongiform encephalotathie-TSEs), care au ca element comun apariția unor leziuni degenerative spongiforme în sistemul nervos, grup din care, în afară de scrapie, mai fac parte: Encefalopatia spongiformă bovină (Bovine spongiform encephalopathy-BSE-, sau Mad cow disease), Boala cronică cahectizantă a cervideelor (Chronic wasing disease), Encefalopatia transmisibilă a nurcilor (mink transsmisible encephalopathy), Encefalita spongiformă a felinelor (Feline spongiform encephalopathy. La acestea se adaugă și câteva encefalopatii transmisibile considerate specifice omului, între care: Boala Kuru, Boala Creutzfeldt-Jacob -BCJ, și Varianta bolii Creutzfeld-jacob–vBCJ.

       Scrapie este cunoscută ca entitate nosologică distinctă de la 1732, când a fost distinsă dintr-un grup de alte boli cu simptomatologie nervoasă în Marea Britanie, dar unde foarte probabil că exista mai demult, fiind confundată cu alte boli cu simptomatologie asemănătoare. Sunt descrise două forme diferite de scrapie: forma clasică, cea larg răspândită și demult cunoscută, și forma atipică, produsă de prionul Nor98, denumită astfel pentru că a fost semnalată prima dată în Norvegia în anul 1998. Existența celei de a doua forme ca entitate nosologică distinctă este încă discutabilă (g). .
La ora actuală se poate presupune că practic forma clasică de scrapie este răspândită în toată lumea, singurele țări considerate libere de scrapie fiind Australia și Noua Zeelandă, deși, și în acestea a fost semnalată boala prin 1950 dar, conform O.I.E., dacă într-o țară în care se practică oficial supravegherea epidemiologică nu au mai fost raportate noi cazuri de scrapie în ultimii 7 ani, aceasta poate fi considerată indemnă. Forma atipică Nor98 este semnalată încă și în aceste două țări dar, deoarece aceasta se caracterizează prin apariții spontane, datorate unor mutații genetice, nu contagiului, poate să apară oriunde, făra ca prezența ei să împieteze asupra statutului țării respective în ceea ce privește comerțul internațional(7).
În țara noastră, primul focar de scrapie a fost diagnosticat în cadrul IDSA de dr. Alexandru Nicolae, în anul 2003 (2,9). Ulterior au mai fost identificat și alte focare, în alte câteva județe.
Cauzele care stau la baza apariției bolii și patogeneza nu sunt nici până astăzi complet și cert elucidate. Aceasta pentru că, deși poate fi considerată tot o boală infecto-contagioasă, la fel ca majoritatea bolilor microbiene, ea se deosebește net de toate acestea prin faptul că nu este produsă de vreo bacterie sau vreun virus, ci de un izomer al unei proteine normale din organism, fără participarea vreunui acid nucleic (ADN sau ARN) care să-i asigure multiplicarea. Posibilitatea transmiterii bolii la oi și capre în condiții naturale, precum și transmitere experimentală la alte specii, au fost dovedite mult timp după descrierea bolii, iar patogeneza, cu totul particulară, complexă și complicată, a fost parțial descifrată și mai târziu, pe măsură ce se acumulau rezultatele studiilor făcute în paralel și în celelalte encefalopatii spongiforme, ale omului și animalelor. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , , , by

Infractorii și impostorii au dreptul să ne facă legi?

Infractorii și impostorii au dreptul să  ne facă legi?
Conform noilor reglementări, pentru a fi admis la concurs pentru ocuparea unui post în cadrul DNA, Procuratura generală și DIICOT este nevoie de o vechime în magistratură de cel puțin 10 ani, care se poate atinge cel mai devreme la vârsta de 35 de ani.
Un asemenea magistrat poate fi deci încadrat în funcție cel mai devreme la vârsta de 35 de ani și se poate pensiona legal, la cerere, cu toate drepturile și beneficiile legale, după numai 20 de ani de activitate în magistratură, deci la vârste de 45 de ani, dintre care ultimii 10 ani în instituțiile menționate mai sus. Cu alte cuvinte, un magistrat profilat pe anchetarea sau judecarea cazurilor de mare corupție poate lucra pe asemenea dosare de la vârsta de 35 la 45 de ani , după care se poate pensiona, anticipat.
Dacă stăm să ne amintim că marile dosare, ale Revoluției, ale mineriadelor, precum și toate marile dosare de corupție ale celor care au despuiat și continuă să despoaie România au durat și durează mai mult de 10 ani, rezultă că marii corupți vor fi privați de dreptul de a putea fi anchetați și judecați, ca ceilalți muritori, deoarece procurorii care încep anchetarea ( la 35-40 de ani) vor putea pleca la pensie (stimulați de infractori sau din proprie inițiativă) la 45 de ani, tot procesul fiind reluat de la început de un alt procuror care, la rândul său se va putea pensiona, etc., etc.,până la infinit. Evident că dacă dosarul respectiv va fi reluat de un alt procuror sau judecător în vârstă de vreo 40-42 de ani, acesta va putea abandona dosarul după numai 3-5 anii. Și uite așa bieții mari infractori riscă să rămână nejudecați. Între timp mai poate să intervină și vreo amnistie, grațiere sau prescriere. Dar un infractor ne judecat este un cetățean cinstit, nu? Cu toate drepturile cetățenești intacte, plus câteva mai speciale, plus cel de a se înfige în posturi din care să îi conducă pe oamenii cinstiți. Parcă nici nu îmi vine să cred că am înțeles eu corect. Așa să fie?
Concluzia: SĂ NE TRĂIASCĂ LEGIUITORII !

 


Posted in Cugetari/Reflectii by

Difuzarea Pestei Porcine Africane în teritoriu nu este implacabilă !

                                                        Prof. dr. Radu Moga Mânzat

Am remarcat că de câteva luni încoace, pe toate canalele media de informare au apărut un noian de articole de ziar, emisiuni de radio sau TV , în care un mare număr de concetățeni, de diverse profesii, în principal politicieni, și numai foarte puțini medici vetrinari practicieni, vorbesc despre Pesta Porcină Africană, critică vehement ceea ce s-a făcut și mai ales ceea ce nu s-a făcut, aflați în oarecare cunoștință sau în ne cunoștință de cauză, cu sau fără argumente. Așa că m-am gândit că, în această situație, oare de ce nu s-ar amesteca printre ei și un infecționist de profesie, cu vechi state de plată în domeniu? Unul singur !.
Am toată compasiunea pentru toți factorii decidenți implicați, veterinari sau din alte ministere (Interne, Agricultură, Finanțe ș.a.) nevoiți să studieze și să rețină obligațiile ce le revin din cele două stufoase manuale operaționale și a Planualui de Contingență, care detaliază până în cele mai mici amănunte toate măsurile, pe nu mai puțin de 294 de pagini. Nimic nu pare să fie lăsat la voia întâmplării, ca și cum medicii veterinari nu ar mai avea nici nevoia și nici dreptul să mai judece ceva logic în afara acestor înscrisuri, în baza pregătirii lor din facultate și a practicii lor profesionale. Și totuși, parcurgând cu răbdare ”de chinez bătrân” tot acest material (plus o serie de ordine și hotărâri), am constatat cu oarecare surprindere că oricât de amănunțite ar fi asemenea materiale, ele nu sunt exhaustive, ne cuprinzând toate situațiile, soluțiile și posibilitățile care pot să survină, și care vor trebui soluționate grație profesionalismului și mai ales inteligenței specialitului.

Difuzarea Pestei Porcine Africane pare implacabilă, dar de fapt nu este ! Ea poate fi stopată, dar numai dacă se acționează susținut, cu maximum de determinare, de către toți factorii responsabili, și dacă se ține cont permanent de câteva principii de bază, la care o să mă refer în cele ce urmează, principii în general cunoscute, dar care trebuie neapărat subliniate și evidențiate.

În primul rând trebuie înțeles și acceptat că unitățile comerciale de creștere a porcilor (UCCP) trebuie să aibă prioritate în fața gospodăriile populației, pentru două motive: 1) UCCP însumează peste 80% din totalul efectivului de porci al Țării, pe acesta bazându-se în primul rând, acum și în viitor, o ramură foarte importantă a economiei 2) UCCP pot fi protejate cu mult mai multă eficiență decât porcii din gospodăriile populației.

Difuzarea PPA la distanțe mari o fac de cele mai multe ori oamenii, pe mai multe căi, destul de bine cunoscute, ca și porcii mistreți care sunt purtători activi de virus, ce pot parcurge zilnic distanțe mari, uneori de zeci de kilometri. În interiorul unor efective și înafară a acestora, la distanțe mici, presupun că cel mai ușor este transmis virusul de către insecte, în mod deosebit de muște (nu de țânțari). Acestea sunt atrase în număr foarte mare pe dejecții și în hrănitori, mai ales dacă sunt cu furaje umede, de unde pot prelua virusul mecanic, pe corpul lor și să îl transporte spre alte adăposturi, în hrănitorile unor porci sănătoși, contaminându-le furajele. Căpușele sunt cu mult mai periculoase din acest punct de vedere decât muștele, pentru că sunt transmițători activi, capabile să multiplice și să conserve virusul pe timp foarte îndelungat dar, din fericire, în complexele industriale de regulă nu există căpușe. Distrugerea muștelor nu se poate face prin aspersare de substanțe insecticide în hrănitori, dezinsecția pardoselelor, geamurilor etc comportă anumite riscuri, iar cea făcută din helicoptere nu este suficietă.

Dacă ne-am imagina că într-o regiune oarecare nu ar exista deloc porci în gospodăriile populației ( așa cum se întâmplă deja în multe regiuni din Vestul Europei), ar fi extrem de improbabil (deși nu chiar imposibil) să mai intre virusul într-o UCCP în care se aplică riguros măsurile de biosecuritate obișnuite. Consider că aceasta ar putea fi cheia problemei. Este semnificativ și instructiv să observăm că în NV-ul Romaniei PPA a fost diagnosticată și cantonată la porcii domestici din numai două județe, în timp ce în Est apar frecvent focare noi. Și aceasta cu toate că testele de laborator au revelat o incidență mai mare a virusului PPA la mistreții din Vest decât la cei din Est ! Acest lucru nu poate fi pus numai pe seama unui plus de seriozitate al autorităților, specialiștilor și cetățenilor din această parte a Țării, ci și a faptului că aici nivelul de trai fiind simțitor mai ridicat, mai puțini oameni își bazează subzistența pe cresterea porcilor în gospodăria personală!

Ideal ar fi deci ca marile unități comerciale să fie protejate prin lipsa porcilor din gospodăriile populație -pentru o anumită bucată de vreme-, pe o zonă mult mai în întinsă decât zona de supraveghere cu raza de numai 10 km prevăzută în documentele la care m-am referit mai sus. Pe de altă parte, sacrificarea porcilor (controlați) în gospodăriile proprii, de către proprietarii care dețin doar 1-2 porci, în județele sau teritoriile indemne, aflate la distanță de cel puțin 30-40 Km de cel mai apropiat focar de PPA, cred că ar trebui nu numai tolerată, ci chiar încurajată ( însoțită de interdicții de înstrăinare din gospodărie acărnii și produselor rezultate). Porcii din gospodăriile tradiționale cu mai mult de 2 capete ar putea fi sacrificați într-un abator special autorizat, și comercializați apoi numai în teritoriul apropiat. Reducerea numerică a gospodăriilor care dețin porci crescuți tradițional, în mod indubitabil ar reduce corespunzător și presiunea risculu de răspândire a infecției în teritoriu. Aceasta cred că ar fi cea mai eficace măsură de barare a expansiunii bolii. Și certamente cea mai ieftină. Trebuie valorificată la maximum observația din actuala diseminare epidemică, cum difuzarea bolii se face de regulă spre județele limitrofe, ”din aproape în aproape” , fără salturi la distanțe foarte mari, dar nici chiar de numai 10 km, cât prevede zona de supraveghere. Județele aflate la granița cu țări în care există boala trebuie să aibă un statut special, asemănător celor învecinate cu județe în care există focare de PPA.

Nu consider că este o simplă coincidență faptul că România, care deține la ora actuală (probabil) cel mai mare procent de gospodării și porcine crescute în sistem tradițional dintre toate țările UE, are în momentul de față (probabil) și cel mai mare procent de gospodării individuale infectate cu virusul PPA. Am afirmat deja în repetate rânduri că există câteva modalități prin care numărul acestui tip tradițional de exploatații să se reducă (temporar) rapid, cu consimțământul liber exprimat al deținătorilor, cu un minim prejudiciu pentru aceștia și fără ca să fie privați de carnea și preparatele tradițional puse pe masa de Crăciun și Anul Nou. Totul este ca factorii decidenți să se decidă să întreprindă ceva în acest sens, respectiv să identifice aceste posibilități și să își asume responsabilitatea de a le propune direct prim-ministrului și Comisiei UE. Nu cred că specialiștii UE ar fi contrariați dacă ar știi că, date fiind partcularitățile evoluției epidemiei de PPA în Romania, specialiștii noștri au avut   inițiativa instituirii și a unor măsuri suplimentare celor deja prevăzute în complexul măsurilor elaborate la Bruxel. Mă refer în primul rând la posibilitățile de depopularea cât mai masivă a crescătoriilor private din anumite   zone, cu asentimentul necondiționat al crescătorilor. Totul trebuie aservit păstrării indemnității marilor exploatații industriale dotate corespunzător, astfel încât să fie capabile să respecte toate rigorile biosecurității la cel mai înalt nivel.

Principiile enunțate mai sus trebuie văzute numai ca un aditiv la măsurile aflate în vigoare, și nicidecum ca un substitut al acestora. Ar mai fi multe precizări de făcut, dar nu mai continui, pentru că mă îndoesc că vor fi cuiva de folos.

 

 


Posted in Profesional-stiintific and tagged by

PESTA MICILOR RUMEGĂTOARE

                                                          Publicat și pe site-ul ASAS, Secția de Medicină
Veterinară, la 4.09.2018

 

Denumirea sub care este consemnată în literatura și documentele oficiale internaționale este de Peste des Petits  Ruminants, dar este cunoscută și sub denumirile de Small Ruminants Plague, Pest of small Ruminants și Ovine  rinderpest

 

Pesta Micilor Rumegătoare (PMR) este o foarte gravă boală virală , care afectează mai multe specii de rumegătoare mici, domestice și sălbatice, foarte contagioasă și cu o evoluție foarte severă, terminată prin exitus în propoție de 80 – 100%. Clinic se caracterizează prin evoluție de la supraacută la subacută, cu manifestări de febră și tulburări generale, digestive și respiratorii, iar morfopatologic prin hemoragii, leziuni ulcerative, eroziuni sau necroze pe mucoasele digestive și respiratorii, în unele cazuri prin pneumonie sau bronhopneumonie. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , by

(No Title)

                                                                                                 29.08.2018
                Pesta Porcină Africană –Posibilități de stopare

PPA putea fi stopată dacă se acționa la nivel guvernamental cu mai multă hotărâre, competență, inteligență și operativitate. Astăzi (29.08.2018) este foarte greu de stopat, dar teoretic nu imposibil, și sigur nu cu același succes. Dar nu avem de ales.Trebuie salvat ce se mai poate salva, respectiv de a reduce pe cât posibil pierderile viitoare. Pentru aceasta este nevoie de o acțiune ultrarapidă a tuturor factorilor de decizie guvernamentali, în special din ministerele de interne, finanțe și agricultură. Este nevoie de o acțiune concertată rapidă a acestora, cu trecerea în prima linie a celor mai capabili conducători (cel puțin până ”trecem puntea”). Foarte pe scurt, Strategia pe care eu aș propune-o (și pe care am sugerat-o încă înainte de extinderea bolii din Deltă), dacă ar avea cineva urechi să audă și ochi să citească, ar avea în frunte două măsuri cardinale și indispensabile, de egală importanță:
1)Toți porcii din gospodăriile populației, din anumite zone neafectate, ar trebui de urgență sacrificați normal, în anumite abatoare, carnea și produsele fiind valorificate ulterior tot în zonele respective, după prelucrare termică.
Nu intru în amănunte – rezolvabile ! Proprietarii trebuie recompensați pe loc, în curtea casei, la prețul pieței, după o evaluare aproximativă, fără măsuri ridicole de prevenire a fraudelor. (Se poate!). Este vorba în fond de a cumpăra onest porcii de la populație, pentru a elimina temporar  veriga intermediară din lanțul epidemiologic dintre două unități comerciale. Repopularea gospodăriilor cu porci ar putea fi permisă după 12 luni de la ultimul focar din țară.
         2) Toți porcii mistreți din zonele neafectate trebuie vânați, cu concursul și participarea efectivă a asociațiilor de vânătoare, a jandarmilor, polițiștilor și primăriilor, dar cu atenție maximă la modul de ecarisare pe loc a cadavrelor !  Evident că aceasta în plus față de măsurile actuale de lichidare a mistrețior din zonele afectate. O listă întreagă de alte măsuri, complementare, prevăzute în actele normative în vigoare, sunt necesare și cunoscute. În acest fel s-ar întrerupe aproape orice posibilitate de difuzare în viitor a bolii de la o exploatație comercială la alta. Pierderile ar fi minime pentru că porcii din gospodăriile populației nu reprezintă decât 20% din cantitatea de carne de porc consumată de români, și nici aceasta nu ar fi total pierdută (ca în cazul uciderii și distrugerii). fiind în mare parte valorificată. Aceasta cred că este cea mai economicoasă strategie ce ar putea fi concepută astăzi. Dar credeți că este actualul guvern capabil să facă așa ceva?  Am considerat însă că este necesar să (mai) fie spuse o dată, cele de mai sus, pentru ca nu cumva, peste un timp să mai fie sparte oalele în capul veterinarilor, așa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori de-a lungul timpului. Voi reveni cu unele precizări.

 


Posted in Profesional-stiintific and tagged by

corespondență cu dl avocat F. S. privitor la pesta porcină africană

Va salut, domnule profesor!

V-am gasit pe Internet, documentandu-ma in legatura cu chestiunea care face obiectul documentelor atasate.
Am citit ce ati scris pe blogul dumneavoastra legat de PPA si indraznesc sa ma consult cu dumneavoastra intr-o problema care îi arde pe crescatorii de vitei / bovine din zona Campeniului, jud. Alba, unde ma gasesc inca in vacanta.

As dori sa va intreb:
1. daca considerati ca suspendarea targurilor de animale, pentru toate animalele, este o necesitate absoluta;
2. daca nu cumva ele ar putea fi permise pentru speciile neafectate de epidemii, cel putin in judetele fara focare de PPA, pe baza pasaportului de identificare a animalului, verificat de un politist sau jandarm, si pe baza cartii de identitate a vanzatorului, care trebuie ( ca si animalul adus la vanzare) sa fie din judete neafectate de focare;
3. cum vedeti opinia unui medic veterinar, presedinte de asociatie de crescatori de bovine, care considera ca in conditiile de mai sus targurile de animale ar putea functiona, dar atunci cand PPA va ajunge si in judetul organizator de targuri, vor fi destui prosti sau ticalosi care sa invinovateasca pentru asta targul si pe cei care au insistat pentru redeschiderea lor partiala. Motiv pentru care dansul nu sprijina initiativa pentru redeschiderea partiala a targurilor pentru bovine și alte specii neafectate de PPA.

In sinteza:
Avansul epidemiei este de neoprit, nu are sens sa ne ascundem. Trebuie acest fapt sa afecteze toata economia zootehnica rurala, care se bazeaza enorm, deocamdata, pe comertul din targuri? Trebuie, din cauze de PPA, ca viteii din Alba sau Sibiu, am dat numai doua exemple, sa nu mai poata fi vanduti altfel decat, eventual la geambasii care sunt extrem de activi astazi? La preturi mai mici decat in targuri?
Apropo, medicul veterinar anterior mentionat mi-a marturisit ca are si el o firma de intermediere de vanzari de animale. Fara targuri, aceste firme au monopol pe cumpararea de bovine, la ce pret vor ele.
Cam aceasta este problema cu care va retin atentia.
Cu consideratie
Avocat S. F.                                                                          
Baroul T

 

                                        R Ă S P U N S                                 29.082018

Stimate Domnule avocat F.S.

Mă tem că nu vă pot da un răspuns care să vă satisfacă așteptările. În primul rând doresc să precizez că părerile mele în legătură cu subiectul în discuție nu pot avea valoare utilizabilă în mod oficial în nicio circumstanță. Eu am unele titluri academice, pregătire și experiență în domeniul epidemiologiei veterinare, dar nu am nicio calitate sau funcție oficială, sunt un simplu pensionar și deci, opinia mea nu are nicio altă valoare decât aceea de sursă de informare informală ( și poate că și subiectivă) a Dvs personal.
Încep prin a spune că, în principiu, părerea interlocutorilor Dumneavoastră referitor la posibilitatea menținerii târgurilor de animale deschise , în anumite zone sau județe și pentru alte specii decât porcul, nu este lipsită de logică, fiind sustenabilă epidemiologic. Din păcate însă, mă tem că este cam târziu pentru a mai fi aplicată, mai ales după ce ați primit si răspunsul că cererea Dvs va primi răspuns în 30 de zile !. Vorbim despre cea mai păgubitoare boală a porcilor, în care operativitatea, viteza cu care se acționează, este cheia succesului și are cea mai mare importanță. Eu nu sunt de acord că boala nu putea fi stopată. Dovadă că multe țări au stopat-o, ș i chiar la noi, în județele din Vest , s-a reușit pentru moment, dar în Est situația este pierdută. Eu am redactat un articol vast pe blogul meu (www.radumogamanzat.ro) și am dat un interviu la solicitarea publicației Ziare .com (se găsește tot pe blogul meu), înainte de apariția bolii din Est, în care am făcut o serie de sugestii care, dacă ar fi fost imediat implementate, cred că nu eram în situația actuală. Chiar și astăzi ar mai exisa teoretic această posibilitate, dacă s-ar aplica imediat o anumită strategie cu măsuri coerente. Măsurile respective exced însă cu mult posibilitățile serviciilor vetrinare, fiind de competența guvernului!. Ori acesta știm cu toții că este prea greoi și șovăitor pentru a rezolva prompt problema. Din strategia pe care eu o găndesc, primele măsuri –dar imediate- ar trebui să fie 1) Vânarea tuturor mistreților (cu ajutorul vânătorilor, jandarmilor și polițiștilor), începând cu județele din Est, apoi din V și apoi celelalte, dar cu atenție pentru ecarisarea corectă a cadavrelor (o mare problemă) ! 2) Toți porcii sănătoși, din județele indemne, din gospodăriile populației, ar trebui sacrificați rapid pentru consum (în anumite condiții și cu o anumită destinație) cu plata pe loc a contravalorii către proprietari. Nu detaliz dar întreb: Este guvernul capabil să facă așa ceva? Eu nu cred. Ne fiind capabil, epidemia va continua să se extindă foarte rapid . Cu aceasta cred că ați înțeles răspunsul meu indirect la problema care vă preocupă. El ar suna în rezumat cam așa: Propunerea crescătorilor de bovine consider că putea fi acceptată în urmă cu o lună, înainte de apariția bolii în Vest, (cu menținerea restricției pentru porcine). Acuma cred că ar fi prea târziu. Chiar dacă s-ar deschide târgurile, probabil că în două săptămâni ar trebui închise la loc, pentru că fără măsuri radicale și hotărâte ca cele de mai sus (plus multe altele), toată țara va fi cuprinsă în câteva luni. De asta putem fi siguri. Nu este vorba doar de faptul că vom cam renunța la carnea de porc, că și islamiștii trăiesc destul de bine fără, dar asta va avea și imprevizibile consecințe nefaste în plan socio-economic. Și dacă considerați că nu am fost suficient de prăpăstios, vă anunț că, spre deosebire de copământenii noștri islamiști, care de bine de rău au kebabul,  în cazul nostru ne paște și o amenințare din Sud, de la bulgari, cu o altă epidemie gravă, numită Pesta micilor rumegătoare, care – în ipoteza cea mai pesimistă, ne-ar putea lăsa și fără carnea de caprine și ovine. Adică și fără mici și fără kebab !
Îmi cer scuze dacă nu v-am fost de folos și pentru că mi-am permis să și glumesc la sfârșit pe o temă atât de gravă
Cu stimă,
Prof. Dr Radu Moga Mânzat

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in Profesional-stiintific and tagged , by

Dintr-o farsă într-alta

Publicat în 20 august 2018

Când, în data de 15 august, ni s-a spus că toate persoanele lezate la manifestație sunt invitate să depună plîngeri, alături de dovezile pe care le dețin, la Parchetul militar, mi-am dat seama că ne aflăm în fața unor maeștri ai trișării maselor. Cu cât mai multe dosare, cu atât mai aproape va fi rezolvarea lor de Sfântul Așteaptă! S- au dat asigurări că groapa în care au fost depuse la păstrare dosarele Revoluției și ale Mineriadelor este suficient de mare ca să mai preia și dosarele manifestației din 10 aug. 2018. Sunt sigur că se vor ocupa de ele, de îndată ce le va veni rândul, dar nu înainte de a le finaliza pe cele ale Revoluției, după care vor urma cele ale mineriadelor, și abea apoi se vor cerceta serios și acestea, de la manifestație… Deocamdată se solicită noi și noi dosare, care să justifice volumul uriaș de muncă și de timp care va urma. Nu cred că petiționarii să fi păstrat copi ale dovezilor..! Dar cea mai josnică treabă mi s-a părut mie, faptul că, deși cu luni de zile mai devreme se  anunțase un mare miting, cu participarea Diasporei, ce va avea loc în data de 10 august, cu care ocazie participanții să-și strige nemulțumirile, Domnul Dragnea s-a dat la fund, iar d-nele Dăncilă și Dan au șters-o într-un așa- zis concediu, de fapt abandonându-și îndatoririle de serviciu încă din data de 8 august ! Ca să nu răspundă de ce se pusese la cale. Așa ceva nu se pedepsește? Și eu care credeam că toți membrii guvernului vor fi prezenți în clădirea guvernului  așteptând o delegație a manifestanților, de la care să afle ce îi nemulțumește și ce se poate face pentru ei. În loc de aceasta, conducătorii Țării au transferat toată răspunderea pe umerii unui maioraș pricăjit, pe care probabil că îl vor recompensa curând prin avansare în grad  la modul exepțional. Noroc cu dl. Augustin Lazăr care nu a înghițit șmecheria și a decis urmărirea penală a conducătorilor civili la Parchetul General, care evident că sunt adevărații răspunzători pentru faptele lor și ale subordonaților lor. Mă aștept însă ca, pentru aceasta, Dl. Dragnea să dispună imperios Mapețului de la justiție să-l demită pe Dl.Lazăr pentru  vreun motiv oarecare. Să recunoaștem însă că, deocamdată, șmecheria le-a reușit : Opinia publică, în majoritatea ei a receptat doar că a existat un conflict numai între Jandarmerie și manifestanți. Că Jandarmeria și-a făcut datoria, iar manifestanții să facă bine ca pe viitor să stea acasă, și să nu mai deranjeze conducătorii aflați în concediu, dacă vor să nu o pățească. Așa am înțeles și eu, dar un lucru mi se pare clar: Să nu ni se mai spună că nu avem destui oameni și bani cu care să construim autostrăzi, spitale și școli, atâta timp cât noi blocăm un număr imens de vlăjgani sănătoși și de bani, ca să-i apere pe cei câțiva profitori, instalați la putere prin votul a doar 18% dintre românii cu drept de vot, împotriva unei populații care cred că astăzi nu i-ar mai vota nici în proporție de 8%. Sper cu tărie că după toate acestea, cel puțin 80% din puhoiul de jandarmi bătăuși care s-au revărsat asupra manifestanților vor fi trimiși urgent la muncă adevărată, pe marile șantiere ale Patriei, spre binele tuturor.


Posted in Cugetari/Reflectii by

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ – interviu pt Ziare.com

                                                                                                                                                  Interviu acordat d-nei   Camelia Badea, de la Ziare.com, apărut pe post în ziua de 16 august 2018, ora  8.06

 

Pesta Porcina Africana (PPA) este “cea mai periculoasa boala a porcilor” si daca autoritatile nu gestioneaza actuala criza in mod responsabil, exista riscul ca ea sa devina “unul dintre cele mai mari dezastre economice din istoria tarii”, afirma prof.dr. Radu Moga Manzat.

Dupa mai bine de un secol de la observarea acestei boli in mod stiintific, PPA continua sa faca ravagii in diverse colturi ale lumii. In unele zone a fost eradicata dupa cateva saptamani, in altele dupa cativa ani sau zeci de ani, iar in altele nici pana in ziua de azi, spune prof.dr. Radu Moga Manzat, intr-un interviu acordat  Ziare.com.

In contextul acuzatiilor reciproce aduse de politicieni si aparitiei in prim-plan a unor pseudospecialisti care fac tot felul de afirmatii contradictorii sau chiar iresponsabile, l-am invitat pe prof. Radu Moga Manzat, unul dintre cei mai importanti specialisti in domeniu, sa ne explice pe intelesul tuturor cum a ajuns Romania sa se confrunte cu PPA, daca s-a gresit sau nu undeva si, mai ales, cum putem limita pagubele si eradica mai repede aceasta boala de pe teritoriul tarii noastre. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , by

STRATEGIE, TEST ȘI APARAT, PENTRU CREȘTEREA CALITĂȚII LAPTELUI, PRIN DETECTAREA ȘI ELIMINAREA MASTITELOR

                                   Revista VETERINARIA   nr 30  pg 30  2018

                                                                                                                                                                                                                         Radu Moga Mânzat

                                          REZUMAT

             A vorbi despre calitatea laptelui, însemnează a vorbi despre proprietățile nutritive, fizico-chimice, igienico-sanitare și organoleptice ale laptelui. Calitatea laptelui și lactatelor rămâne o problemă care, deși extrem de importantă, este minimalizată în practică , atunci când nu s-au identificat mijloacele eficiente care să o rezolve. Spre deosebire de covârșitoarea majoritate a testelor, care au ca obiect laptele muls și supus procesării, lucrarea de față are în vedere testarea calității laptelui care încă nu a fost muls (care încă nu a intrat pe flux prin mixare cu celălalt lapte), tocmai pentru ca, prin detectarea precoce a mastitelor să se prevină denaturarea și a laptelui normal, prin mixare cu lapte mamitic. În acest sens, în lucrarea de față se propune o strategie, un procedeu și un aparat electronic portabil ultraperformant, de concepție complet originală, care se aplică cow-side (lângă animal),  făcând posibilă creșterea calității laptelui livrat, fără cheltuieli suplimentare și fără deranjarea sau îngreunarea fluxului tehnologic, cu posibile importante beneficii pentru fermieri, procesatori și consumatori.
             În condițiile social-economice actuale, a penuriei tot mai evidente de forță de muncă instruită, în care perfecționarea și extinderea sistemelor de muls mechanic al vacilo și, mai nou, a mulsului automat (AMS), fără mulgători, a devenit o necesitate stringentă, chiar inevitabilă în viitorul apropiat, dar deocamdată frânată în principal tocmai de performanțele încă insuficiente ale instrumentelor de control al calității laptelui (21), Aparatul Milktester RMM și Strategia propuse mai jos, ar putea să constituie o soluție viabilă.  Intercalat online în sistem, în special datorită specificității și vitezei de testare de sub 1 sec/ probă, noul Aparat ar putea să constituie un remarcabil element de progres pentru toate sistemele tehnologice, de la mulsul tradițional și până la cel complet robotizat (19). (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , , , , by

A strategy, test and device for high quality milk

                                                                                          1.04.2018

SUMMARY

The paper presents a mastitis control strategy in dairy farms, suitable to all types of farms, from traditional milking to automatic milking systems (AMS).  For this purpose, every cow is tested 2-3 times a year, at those momentes when the animals are anyway confined or restrained  for technological or medical reasons, like: 4-6 days after parturition, at the moment of leaving maternity, when they are linked for hoofs trimming, artificial insemination, gestation control, various treatments, etc The tests are done cow side, with an original, portable,   ultraperforming  electronic device, entitled Milktester RMM.. The principle consists in quantifying the transmittance of a flux of electromagnetic ultraviolet radiation, which crosses unidirectionally 10 mm of milk.). Testing a sample from a quarter takes less than 1 second. That means 4 seconds for an udder, plus 1 sec for all calculations. It is the fastest milk tester of all that already exists, at this moment, dedicated to the same purpose. The result of each quarter are then compared to the other 3 quarters, following a particular algorithm, establishing whether there is evidence that one of them exceeds a certain value, considered normal. Milktester RMM  is the first cow side mastitis detector which detect not only  indirect markers, indicating an inflammation (like pH, electroconductbility, no. of cells), but exactly that physio-pathological alterations, wich are characteristic for mastitis milk, like, changes in homogeneity, color, consistency, and density.

Details can be found in the article published on the website www.radumogamanzat.ro  on the page Strategie, Test Cow Side și Aparat pentru Controlul Mastitelor

(more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , , , by

SE POATE ȘI MAI RĂU !

   Se poate și mai rău!
Dăunăzi am primit un aviz de recomandată de la ANAF. M-am deplasat la poștă, mi-am plătit parcarea, am stat la o mică coadă, m-am legitimat și l-am ridicat. Era o scrisoare prin care mi se aducea la cunoștință că datorez ANAF-ului suma de 3 lei ca dobândă plus 2 lei ca penalizări, pe care trebuie să-i achit în cel mult două săptămâni, că de nu…..și urmau binecunoscutele amenințări. Nu știu pentru ce, câtă vreme eu mi-am achitat întotdeauna prompt toate obligațiile către ANAF și Fisc, și chiar în avans, pentru tot anul. Atât cât mi s-a spus de la casierie, fără să comentez. Am fost totuși nedumerit și am povestit asta cu indignare unei cunoștințe cu care m-am întâlnit a doua zi, cunoștință care m-a privit zâmbind, scoțând din buzunar un document asemănător cu al meu, primit tot ieri, în care era somat să achite suma de 1 leu dobândă (!), tot nu se stie pentru ce. Nu mi-a venit să cred. L-am cerut ca să-i fac o copie, și să-l păstrez ca document care atestă cât de nemărginită este prostia românească, atunci când se combină cu impostura și arivismul ! Mă refer în primul rând desigur la conducerea ANAF-ului, oameni burdușiți cu salarii grase, dar incapabili să înțeleagă mare lucru din obligațiile pe care le-ar fi impus înaltele posturi pe care le cumpăraseră. Să analizăm puțin situația. Ca să achiți o asemenea decizie de impunere trebuie să te deplasezi la sediul ANAF. Deplasarea cu mașina costă cel puțin 8 lei. Parcarea la subsolul instituției costă alți vreo 10 lei, pentru că durează. Timpul contribuabilului, cel puțin 10 lei, iar al funcționarelor care au ”descoperit evaziunea” , procesează somația și încasează factura, probabil. Plicul, timbrarea și salariul angajaților poștei, alți vreo 5 lei.
Adunați Dumneavoastră, că dacă o fac eu, mă enevez. Și toate astea pentru 1 leu !
Ați mai pomenit atâta prostie? Și dacă te gândești cu ce bani grei sunt plătiți acești conducători-impostori te apucă pandaliile. Dacă ar fi avut puțintică minte și ceva mai mult bun-simț, ar fi dispus ca sumele acestea insignifiante – ca de exemplu cele sub 20 de lei, respectiv cele mai mici decât costurile suportate de ANAF și contribuabil pentru achitarea lor- , apărute tot din vina lor, să fie trecute în contul contribuabilului și înghețate ca atare până la următoarea plată curenă pe care o va face contribuabilului. Cu care ocazie i se poate percepe și ”restanța” de câțiva leiuți. Simplu, nu? Simplu, correct și fără pierderi. În timpul care le-ar rămâne, funcționarii ar putea să se ocupe ceva mai mult de marii evazioniști, și s-ar putea realiza și ceva economii, concediindu-se vreo câteva mii de funcționari care se pare că taie frunză la câini. Eficiența ar fi însă maximă dacă s-ar începe concedierile de sus în jos. Nu-i vorbă că nu ar fi găsit de lucru și așa la pletora de angajați ai ANAF. De exemplu, pentru a achita suma de 1 leu datorat ca dobândă (nu se știe când și cum apărută) trebuie să scoți un număr, să aștepți răbdător până îți vine rândul (sau până prinzi rădăcini), după care te deplasezi spre un ghișeu, te cocâjezi în fața unui orificiu printr-un geam (plasat cât mai jos, astfel încât să pari cât mai umil), te legitimezi în în fața unei casierițe, care completează nu știu ce hârtiuță, pe care o înmânează altei casierițe, alăturate, căreia trebuie să-i înmânezi leul, și care ( dacă ai norocul să funcționeze sisemul) îți tipărește o chitanță. Simplu, nu?
Această întâmplare, deloc întâmplătoare, mi-a amintit de o replică din piesa de teatru a Ecaterinei Oproiu, întitulată ”Nu sunt turnul EIFFEL” , pe care am văzut-o în tinerețele mele la Timișoara, în care unul din personaje îl consola pe un altul, asigurându-l că ”ar fi putut fi mai rău, că întotdeauna se poate mai rău, că oricât de jos ai cădea, să fi mulțumit dacă rămâi acolo și nu cazi și mai jos, pentru că întotdeauna mai există un subsol și mai jos, respectiv ”un și mai rău” . Dar Dumnezeule, oare ce ne mai așteaptă?

Posted in Cugetari/Reflectii by

Săracele țări bogate

                                                                                          Prof .dr Radu Moga Mânzat

Ca în fiecare toamnă, ni se flutură prin față cu un iz de mândrie, ca fiind un succes al politicii autorităților și al învățământului românesc, numărul din ce în ce mai mare al studenților români care învață peste hotare, în țări ca Franța, Marea Britanie, Danemarca, SUA, Germania, Austria ș.a. În fapt, lucrurile stau exact invers: țările respective au motive de mândrie, nu noi. Afirm chiar că, la o analiză mai onestă reiasă că asistăm la una dintre cele mai uriașe și abominabile afaceri transfrontaliere, menită să spolieze România nu numai de posibilele sale capacități intelectuale și creative de top ale anilor următori, dar și de foarte importante prezente resurse materiale. O să încerc să mă explic, pentru cei ce vor să privească fenomenul în față. Nu pentru cei interesați în menținerea status quo-ului acesta, prefăcându-se că nu înțeleg cum stau lucrurile de fapt și cât de mult rău fac României.

Afirm că este o uriașă afacere profund dăunătoare pentru cetățenii României, dar foarte profitabiă atât pentru universitățile occidentalle (care nu fac nimic fără un profit în final), cât și pentru guvernanții și oamenii noștri politici. (more…)


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , by

FEBRA PORCINĂ AFRICANĂ (Pesta porcină africană)

  (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , by

Observații privind noua fază a arivismului de partid și de stat

L-am auzit pe Traian Băsescu enunțând o teorie interesantă, dar pe care nu o împărtășesc, cum că nu generalul Coldea ar fi creierul care a gândit sistemul mafiotoid de la noi, ci dl. Maior, pentru că nu un cap de general, ci numai un cap de politician ar fi putut să conceapă un plan atât de vast, care să cuprindă cele mai potentate persoane (nu personalități) din toate structurile puterii: CCR, parlament, guvern, securitate, procuratură, poliție, etc., provenite în principal din partidele politice sau dintre oamenii de afaceri cu dare de mâmă. Pare plauzibil, pentru că îi vedem limpede cum au încins cu toții o horă mare, pe deasupra constituției și a codurilor, ținându-se stâns de mână, pentru ca nu cumva căderea unora să atragă după sine prăbușirea întreg eșafodajului. Unde greșește Traian Băsescu este atunci când crede că “ numai creierul unui om politic putea concepe un asemenea plan”. Este vorba de concepția multimilenară cum că numai în spatele unei personalități providențiale, care inspiră forță, siguranță și iscusință se vor alinia cuminți și slugarnici toți ariviștii, indiferent de poziția și pregătirea profesională și socială, de opțiunile politice, de naționalitate, sex etc., chiar dacă sunt conștienți de nimicnicia conducătorului. Acest lucru a fost valabil de-a lungul timpului, indiferent de etapa istorică. Cezarul, regele, împăratul, generalisimul, fürerul sau președintele, au trebuit să posede asemenea însușiri pentru a fi recunoscuți.

Astăzi însă lucrurile s-au schimbat mult. Cel puțin în România, că nu știu cum o fi prin alte țări. Observ că nu mai putem vorbi de un pol de putere reprezentat de o persoană sau chiar de un mic grup de persoane. Acuma vorbim de un ”sistem”, deocamdată de nimenea prea bine definit.Așa-zisul sistem este numai aparent condus la un moment dat de cineva anume, care ar gândi toate mișcările. De fapt, astăzi cred că deciziile importante nu mai sunt luate întotdeauna de vreun monom, binom sau trinom, ci numai punctual, în anumite momente, pentru că -așa după cum s-a văzut- atunci când anumite persoane considerate principali factori de decizie au clacat, sistemul a funcționat mai departe imperturbabil.

Într-un articol anterior eu am avansat o explicație proprie acestui fenomen nou, pe care o reafirm ca plauzibilă. Conform acesteia, consider că suntem martorii și trăitorii unei etape perfecționate, mult superioară celei cunoscute în istoria unor țări ca fiind perioada mafiotă.

Conform explicației mele, din toate timpurile la noi -dar presupun că nu numai- a existat un anumit fragment procentual de cetățeni înrudiți genetic prin faptul că posedă aceeași anomalie cromozomială, din cauza căreia sunt neonești, disprețuiesc munca și competența, sunt lipsiți de caracter, șmecheri, perfizi, dornici de putere și înavuțire în detrimentul celorlalți, pe scurt niște impostori, pe care eu i-am definit prin termenul generic mai elegant de ariviști, categorie de cetățeni care chiar fără să se cunoască, se recunosc între ei, se atrag și se susțin instinctiv în societate. Se recunosc chiar de la distănță cu ajutorul unui simț propriu numai lor, asmănător feromonilor cu ajutorul cărora unele animale se recunosc între ele, și a căror existență nu este percepută și de alte animale. Tot așa cum nici cetățenii obișnuiți nu sesizează existența genei buclucașe la ariviști, lăsându-se seduși cu ușurință de propaganda lor ichoroasă. Cu timpul, prin cooperare, în fruntea societății se selectează în funcțiile cheie aproape exclusiv indivizii cu apartenență la categoria respectivă, posesori ai genei arivismului.. Mă tot întreb: Oare cine, cînd și cum va mai putea îndrepta această situație care se tot gomflează? Pentru că sunt deja extrem de mulțiti ariviști, împăienjenind ca o gigantică tarantulă toate domeniile vieții sociale, economice, politice,culturale etc. Dacă cineva mai așteaptă să apară o persoană providențială, capabilă să salveze ambarcațiunea în care ne aflăm și care a început să ia apă, se înșeală. Pentru că, chiar dacă ar apărea vreun asemenea curajos imaculat, în cel mai scurt timp ar fi făcut troacă de porci de către ariviști (nota bene, fără să mai fie nevoie să se adune pentru a conspira în acest scop). Ar fi împroșcat cu așa de mult noroi, încât nimenea și nimic nu l-ar mai putea spăla vreodată.

Și totuși o speranță există. Ea vine din faptul că masele de alegători nu mai sunt ”niște idioți folositori”, cum îi socotea Lenin. A apărut o nouă generație, în rândul cărora procentul membrilor greu de manipulat este tot mai mare și care nu mai sunt debitorii compromisurilor lor anterioare, care pot gândi liber și care au tot mai puține motive să se teamă pentru viitorul lor. Aceștia nu mai au neapărat nevoie de o figură proeminentă care să le deschidă ochii și să le arate drumul (de cele mai multe ori convenabil doar pentru sine). Sunt oameni care gândesc corect cu propriul lor cap și sunt capabili să acționeze din proprie inițiativă, așa cum s-a văzut cu protestul la Ord. 13  Sper să crească vertiginos numărul lor, ca un antidot la ”hora ariviștilor” (nota bene, și proștii gândesc cu propriul lor cap, dar cu ideile altora)


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by

Errare humanum est, perseverare diabolicum

 

Deja toată lumea a sesizat că direcția în care ne mișcăm nu este bună, în ceea ce privește alimentația noastră zilnică, din ultimii ani. Dar tare puțini sunt aceia care intuiesc și cam care ar putea fi calea ce bună. Și mai puțini sunt cei ce intuiesc cauzele care au condus la situația actuală. Presupun că și eu mă număr printre aceștia din urmă.

În primul rând vreau să precizez că problemele cu care ne confruntăm nu ne sunt specifice. Ba cred chiar că locuitorii SUA și ai UE sunt și mai afectați decât noi. Procentul de supraponderali, al pacienților cu boli metabolice și neoplazice este chiar mai mare în SUA și unele țări UE decât în România. Așa că justificarea cum că ”noi nu facem decât să urmăm examplul unor țări mai avansate decât noi”, este o prostie. Nu tot ce fac occidentalii este foarte bine și demn de urmat. Unle lucruri greșite le fac dumnealor constrânși de împrejurări. Ca de exemplu: Din cauza creșterii continue a costurilor cu forța de muncă, s-a trecut masiv la industrialiarea și intensivizarea exagerată a agriculturii, ceea ce a devenit posibil prin introducerea în toate sectoarele agriculturii a progreselor continue înregistrate în domeniul mecanizării, automatizării, electronicii, ca și al geneticii și nutriției. S-a ajuns astfel ca 3-4% din populația unor țări să poată să hrănească restul de 93-94% de concetățeni și să mai și exporte (nu este cazul nostru). Nu se mai ține cont de faptul că atât plantele cât și animalele sunt organisme vii care au unele necesități proprii, ce rezidă din relațiile cu mediul în care s-au format de-a lungu timpului. Ca o consecință a industrializării și intensivizării agriculturii, a apărut și nevoia dezvoltării unor rețele centralizate de comercializare angro a produselor. Au apărut magazine uriașe, gen supermarket sau hypermarket, în care poți găsi totul, de la pioneze la mese de biliard, de la sutiene la avogado, de la zacuscă la savarine sau de la pate de ficat și chiftele, la lapte pasteurizat și brânză telemea. Dar, pe câtă vreme asemenea supermagazine atotcuprinătoare se justifică în cazul produselor nealimentare, consider că în cazul produselor alimentare este o mare eroare, care pe termen mediu se va solda cu repercusiuni ireparabile pentru sănătatea consumatorilor. Voi încerca să mă explic în continuare.

Se rulează cantități imense de produse alimentare, care necesită depozitare pe termen relativ lung și care zac apoi și în vitrinele magazinelor mult timp. Dată fiind rapida perisabilitate naturală a produselor alimentare – în general de ordinul zilelor-, în noile condiții, din păcate, conservarea lor a devenit o problemă crucială, deoarece în majoritatea cazurilor, de la momentul producerii și până când alimentele sunt puse la dispoziția consumatorului, de regulă trec luni sau chiar ani de zile. De aici nevoia imperioasă de conservare sigură pe termen lung al alimentelor. Aceasta se poate face prin mai multe procedee: pasteurizarea, adăugarea de conservanți, congelarea, refrigerarea alimentelor ca atare sau în cutii metalice, de plastic, carton, în borcane etc. Cert este însă că toate metodele de conservare degradează calitățile organoleptice și nutritive naturale ale alimentelor. Denaturarea aspectului și a gustului se corectează apoi prin adăugarea de numeroși aditivi, care mai de care mai nocivi pentru sănătate, dar care sunt admiși totuși în baza argumentului că în doze reduse s-ar fi dovedit că sunt tolerați de organismul uman. Fără a se avea în vedere însă efectul cumulativ în timp sau cel prin însumarea cu acțiunea și a aditivilor din celelalte alimente, consumate concomitent. Să nu uităm că, în prezent, peste 85% din totalul alimentelor pe care le consumăm noi provin din marea industrie alimentară (de la noi și mai ales din import) și sunt tratate cu nenumărați consevanți, dintre care probabil că cei mai dăunători sunt conservanții antimicrobieni. Dar aceștia distrug inclusiv flora bacteriană intestinală normală și utilă, în favoarea florei rezistente, dăunătoare. Ne mai mirăm atunci de unde atâta cancer de colon și un noian de alte afecțiuni, care parcă au explodat în zilele noastre? Aprovizionarea magazinelor de desfacere se face din depozite supracentralizate, care nu rareori satisfac cererea unităților de desfacere aflate la distanțe de mii de kilometri. Nu mai discutăm acum despre costurile imense suportate în ultimă instanță de către consumatori pentru transporturile respective – carburanți, uzura mijloacelor de transport și refrigerare, salarii etc- despre poluarea atmosferei de către trailerele gigante care rulează non-stop distrugând șoselele de la sud la nord și de la est la vest și invers.

Ne preocupăm acum doar de degradarea calităților naturale ale alimentelor, de daunele și pericolele majore pe care le incumbă – în mod deosebit cele moderne- pentru sănătatea consumatorilor ( și chiar asupra urmașilor consumatorilor), dar nu mai puțin și de frustrarea pe care o resimțim atunci când, în locul gustului pe care ni-l sugerează minunatele fotografii ale alimentului de pe ambalaj, ne trezim pe papilele gustative cu un gust neplăcut de plastilină, de plastic, de lut sau pur și simplu de un material insipid, fără legătuă cu gustul original, nici chiar atunci când este imbâcsit cu sutele de amelioratori și mirodenii, prezente și ca atare, pe rafturile magazinelor.

E timpul să ne întrebăm din nou: Care este cauza profundă pentru care suntem obligați să tolerăm toate acestea? Răspunsul este simplu și clar: Din dorința de eliminare a forței de muncă manuală (costisitoare) prin mecanizarea și automatizarea la maximum a tuturor proceselor de producție și desfacere, în toate etapele. Ca și din dorința de a artificializa procesele de producție și de a consuma trufandale în extra sezon. Există vreun remediu la toate acestea? Desigur, cu condiția să ne lăsăm ghidați de bunul simț și să facem un pas înapoi atunci când constatăm că am greșit. O tentativă în acest sens a avut, după câte s-a vorbit, Dinu Patriciu, prin înființarea unei vaste rețele de minimagazine de cartier, numite UNICARM, destinate să satisfacă nevoile bătrâneilor din apropiere, făra putința de a se deplasa cu mașinile spre moluri sau alte supermagazine. Tentativă parțial reușită și parțial eșuată, pentru că nu se referă decât la facilitarea desfacerii către consumatorii mai neajutorați, fără să rezolve problema calității produselor alimentare vândute. Acestea sunt produse tot pe scară industrială și sunt distribuite tot centralizat (cu puține excepții), în același fel ca si în cazul marilor supermagazine, și cu aceleași dezavantaje, enunțate mai sus.

Subliniez că sistemele centralizate excesiv, de producere și desfacere a produselor alimentare în România ne distrug, încet dar sigur, micii producători autohtoni și ne aruncă definitiv în negura uitării toate tradițiile noastre sănătoase, dobândite cu trudă de-a lungul milenarei noastre existențe. Am convingerea că, dacă cineva ar face un studiu serios, care să ia în consideraare absolut toți factorii împlicați, pro și contra sistemului modern importat fără discernămânr din Occident, versus modelele tradiționale de producere și desfacere a alimentelor, la nivel loco-regional, ar reieși cu pregnanță avantajele modelelor tradiționale, nu numai din punct de vedere calitativ și social, dar chiar și din punct de vedere economic. Desigur că acest pas făcut spre înapoi nu necesită și renunțarea la anumite progrese care s-au făcut în ceea ce privește ambalarea, prezentarea, refrigerarea, taxarea, controlul etc. Esențial ar fi să se asigure conservarea metodelor tradiționale de producere, prelucrare și conservare a alimentelor, cu desfacerea în zone pe cât se poate mai restrânse, și cu încurajarea micilor producători pe toate căile posibile. Încercările făcute de către uni întreprinzători, în special din domeniul turismului, mi se par insignifiante.

Știu că această concepție poate fi socotită anacronică de către cei ce se vor moderni, dar care nu pot vedea lucrurile în perspectiva anilor viitori, decât numai dacă vor afla că și occidentalii s-au decis să își revizuiască direcția de dezvoltare, deși, tare mă tem că pentru ei este deja cam târziu.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by

Din nou despre studiile doctorale și plagiat

  Iată un subiect la care toată lumea se pricepe, ca la fotbal și agricultură. Evident că cei mai vocali sunt cei ce nu pot fi bănuiți că ar fi ”comis„ ei însiși redactarea vreunei teze de doctorat. Este clar că deocamdată nici măcar nu au citit vreuna, dar ei știu totul despre ceea ce este, despre ceea ce ar rebui să fie, despre ce nu este și nu ar trebui să fie o teză de doctorat. Ei știu sigur dacă o teză este originală sau nu, dacă a fost plagiată sau ba și câte rânduri dintr-o teză trebuie să fie identice sau similare cu cele dintr-o altă teză pentru a se stabili că avem de-a face cu un furt. Bunăoară, dacă cineva și-a propus să facă un studiu despre -să zicem- eficiența Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (observați că numai cu denumirea am și ocupat un rând) și face greșeala să enunțe această denumire de mai multe ori pe parcursul studiului, poate fi acuzat de plagiat (furt) dintr-o altă lucrare, dacă un soft antiplagiat constată existența aceleeași denumiri (cea scrisă cu italice) de mai multe ori și într-o altă lucrare, cu preocupări similare. După care mai trebuie doar numărate rândurile ”identice” și calculat pe această bază procentul de lucrare plagiată ! Simplu, nu? În realitate rezultatul unui test cu oricare soft antiplagiat nu are valoare mai mare decât are -de exemplu- testul cu detectorul de minciuni în instanță. Excepție fac cazurile -rare- când sunt preluate ”ad litteram” zeci sau sute de pagini sau de paragrafe dintr-o altă lucrare, fără citare (în nici un caz nu discutăm despre rânduri). Dar și atunci trebuie avut în vedere locul unde au fost plasate paginile respective, pentru că dacă au fost incluse în prima parte a lucrării, sub un titlul generic ca de exemplu cel de Cercetări sau date bibliografice este vădită lipsa de intenție de plagiat, iar dacă sunt incluse printre observațiile care fac obiectul celei de a doua părți, sub titlul de Cercetări proprii sau originale este cu totul altceva.

Eu sunt de acord cu ceea ce se spune, că este foarte probabil că cea mai mare parte a lucrărilor de doctorat elaborate în țara noastră în ultimul sfert de veac au practicat la greu tehnica plagiatului, la unele fiind vorba de însușirea prin copiere a multor zeci de pagini din lucrările altora, dar eu adaug că plagiatul trebuie privit doar ca cel mai elementar criteriu de dovedire a lipsei de autenticitate a unei lucrări științifice. La această situație s-a ajuns numai pentru că timp de douăzeci și ceva de ani nimenea, dar absolut nimenea, nu și-a pus problema plagiatului, și asta pentru că toată lumea știa că nu se verifică nimic și că oricum cărțile din cărți se scriu (cum spunea într-un senat un profeor-decan, la care m-am referit deja într-un eseu anterior de pe blogul meu). Totul s-a desfășurat la pachet cu furtul a orice avea valoare în România: fabricile, pământul, casele, pădurile etc., plagiatul fiind considerat însă ca un furt atât de minor, în comparație cu celelalte, încât nici nu era luat în seamă. Acuma lucrurile s-au schimbat, în sensul că plagiatul a fost reevaluat ca un fapt deosebit de reprobabil, dar care este folosit deocamdată doar ca o măciucă devastatoare în lichdarea adversarului politic. La ora actuală stabilirea delictului de ”plagiat” mai depinde încă de ce hram poartă cei ce sunt numiți în comisia de analiză și -mai ales- de cine sunt cei ce numesc membii comisiei de analiză. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , by

Interdependențe dintre globalizare, creșterea demografică, degradarea mediului ambiant și calamitățile naturale.

 In lipsa unui interlocutor interesat, îmi face plăcere uneori să discut cu mine însumi, în încercarea de a-mi limpezii gândurile. Mai ales în anumite perioade când mă obsedează unele întrebări referitoare la diverse fenomene ciudate, cărora nu le pot da o explicație cu ajutorul judecății mele prea mult timp tributară unei baze de date trăite și în mare măsură perimată. Da, am senzația că trăiesc într-o cu totul altă lume, pe care nu o recunosc, o lume care se bazează pe alte valori și care se conduce după alte criterii, cu totul străine mie, pe care nu le înțeleg. Și pentru că totul este în permanentă schimbare, îmi place să-mi aștern gândurile sub forma unor eseuri, pe care să nu le uit și pe care să le recitesc mai târziu, mirându-mă cum de a fost posibil să gândesc astfel cândva. Scriu deci în primul rând pentru mine, dar nu mă deranjează dacă cele scrise le citește și altcineva,- referindu-mă în special la cercul relativ constant al vizitatorilor site-ului și ai facebook-ului meu.

Iată, de pildă, de multă vreme mă preocupă, în momentele mele de cugetare, care oare să fie explicația pentru faptul că omenirea adesea adoptă hotărâri absolut adacadabrante, care sfidează cele mai elementare percepte ale logicii, aflate inclusiv la îndemâna minții celor dotați cu cele mai primitive exerciții de gândire. Asta în pofida faptului că societatea dispune de destule minți luminate, de spirite deschise, de mari personalități dotate cu multă inteligență, dar la a căror dreaptă cumpănire nu se apelează. Aș putea da sute de exemple în care hotărâri luate la cel mai înalt nivel, ca și la nivelul unor organisme locale, îmi inspiră imaginea unor tauri care se îndreaptă cu toată forța, cu capul înainte, spre un zid gros de beton, pe care nici măcar nu flutură vreun steguleț roșu care să le justifice îndârjirea.

Haideți să luăm un exemplu concret. Suntem cu toții asaltați zilnic de știri din ce în ce mai insistente, mai alarmante și mai deprimante despre fenomenele meteorologice extreme, ca inundații sau secete prelungite cauzatoare de moarte prin inaniție a oamenilor și animalelor, creștere a nivelului mărilor și oceanelor, furtuni și uragane ne mai văzute, despre epuizarea rezervelor de hidrocarburi – generatoare de criză energetică-, sau despre marile migrații a unor întrgi popoare, în fața cărora este clar că actualmente, și mai ales în viitor, Occidentul este absolut neputincios, despre escaladarea climatului de război și amenințări tot mai stăruitoare cu atacuri nucleare, despre extinderea pericolului de îmbolnăvire în masa a populațiilor ca urmare a abuzului de aditivi alimentari și furajeri de care se pare că este tot mai greu (spre imposibil) să ne ferim, despre diminuarea rezervelor de apă potabilă și foarte multe altele, a căror enumerare exhaustivă mi-ar lua prea mult timp. Desigur că se pun și întrebări pertinente privind cauzele generatoare pentru fiecare din aceste calamități în parte, și specialiștii caută și găsesc explicațiile așteptate, dar cei mai mulți pun încălzirea globală la baza tuturor, sau aproape a tuturor relelor. Până de curând, încălzirea globală a fost considerată de unii doar ca un fenomen natural implacabil, ciclic sau aleator dar, mai recent, cam toată lumea recunoaște că este vorba în principal despre rezultatul activităților umane. Există și o categorie restrânsă de mari decidenți total neinformați, ca de exemplu domnul Donald Trump, care consideră că încălzirea globală este numai o farsă sau un moft. Dar care ar putea fi cauzele probabile ale încălzirii globale? (more…)


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , , , by

Cugetări privind evoluția societății umane în noile condiții.

 

Între degradarea mediuluin de viață de pe Terra, globalizare și explozia demografică există o legătură indisolubilă și permanentă. O consecință a acestora, dar în același timp și o cauză, este adâncirea permanentă a polarizării sociale. Nu se pricepe că oricum o dăm la întors, adevărul rămâne că dintotdeauna oamenii foarte bogați au trăit și trăiesc încă în primul rând de pe urma muncii celor săraci. Pentru fiecare om bogat sau foarte bogat trebuie să trudească mulți sau foarte mulți oameni săraci, indiferent de țara în care trăiesc aceștia din urmă. Faptul că oamenii bogați și cei foarte bogați pot să trăiască astăzi, mai mult decât în trecut, pe seama celor săraci, a devenit posibil datorită globalizării. Se invocă exemplul unor țări în care și clasa de mijloc este formată tot din oameni ”avuți”, dar nu se recunoaște că în astfel de țări și aceștia trăiesc, parțial și indirect, tot din truda celor săraci, dar a celor săraci din țările subdezvoltate, ceea ce a devenit posibil prin anumite mecanisme ce țin tot de globalizare. Fac precizarea că aici, prin termenul de ”săraci”, în lipsa unui alt termen mai adecvat, îi cuprind atât pe cetățenii cei mai oropsiți, cât și pe cei ce au un loc de muncă ce le asigură un nivel de viață la limita decenței, dar fără posibilitatea de a face și ceva economii din munca lor. Nu trebuie să fim nici marxiști, nici comuniști, pentru a observa că direcția în care se merge este catastrofică. Politicienii, sociologii, economiștii și toți oamenii de știință știu asta dar ridică neputincioși din umeri, pentru că situația este cu totul nouă, iar ”expertiza” specialiștilor nu ajută la formularea niciunei rețete tămăduitoare. Oricâtă indignare sau mirare aș stârni, eu cred că plus valoarea o realizează aproape exclusiv cei ce muncesc, din clasele săracă și de mijloc, direct sau indirect, cu eficiență diferită, în timp ce investitorii nu fac decât să își însușească cea mai mare parte din această plus valoare, sub formă de dividende din profit, pe care și-o trec în conturile personale. Cu timpul bogații devin tot mai bogați iar săracii devin tot mai săraci sau rămân la fe de săraci. Să luăm un exemplu minimal. Dacă un investitor străin – unic acționar- investește 100 milioane euro într-o țară subdezvoltată sau în curs de dezvoltare, după darea în funcțiune a investiției poate să realizeze ușor un beneficiu personal anual de cel puțin 5 milioane euro (5%). Aceasta însemnează 50 milioane în 10 ani !. Constatăm că la bilanțul de la finele deceniului investitorul devine fericitul deținător al unui capital de 150 milioane, iar în 20 de ani valoarea investiției se dublează, ajungând la 200 milioane, fără să-și fi „pierdut” timpul cu afacerea respectivă, adică fără să se fi rupt muncind – munca fiind treaba angajaților-, în timp ce angajații săi au trudit din greu pentru a menține afacerea patronului pe linia de plutire, asigurându-și astfel, desigur, și veniturile lor personale, în cvantumuri diferite, dar în general doar undeva la limita decenței. Dar după 40 de ani, vă puteți închipuii cum ar arăta lucrurile? Si astfel diferențele dintre bogații investitori și angajații lor devin în mod inevitabil tot mai mari și implicit tot mai greu suportabile. Oare până unde se poate înainta astfel, în linie dreaptă? Cunoaște cineva răspunsul? Eu unul cunosc numai unele legi universal valabile, printre care și principiile mecanicii newtoniene, pe care de-a lungul timpului mulți filozofi le-au transpus în societate. Dacă vrem să ne referim la masa mare a celor ce trăiesc excusiv din munca lor, ca la o forță, și la numărul restrâns al investitorilor, ca la o  altă forță, atunci, conform primului principiu, al inerției, creșterea oricăreia dintre cele două forțe sociale se va opri sau va fi deturnată numai atunci când i se va opune o altă forță, iar cel de al treilea principiu spune că acțiunii oricărei forțe (sociale, în acest caz) i se va opune în mod obligatoriu o altă forță, (cel puțin) egală dar de sens contrar. Dacă ar fi să acceptăm ca valabilă transpunerea acestor principii mecaniciste în viața socială, nu ne-ar mai rămâne decât să ne întrebăm care ar putea fi acele forțe, când și în ce fel ar putea ele să acționeze. Evident că în viața socială lucrurile sunt mai complicate, fiecare dintre cele două forțe principale în discuție fiind în realitate câte un vector format prin însumarea mai multor activități concurente, de magnitudini și direcții diferite.


Posted in Cugetari/Reflectii by

Când Legea cererii și a ofertei operează în învățământul superior….!

 

                                                Publicat, în modul cel mai inutil cu putință, în 17.11.2015 și republicat astăzi   29.11.2016 , cu mici adăugiri, dar rămânând la fel de actual și de inutil.

             Asupra faptului că învățământul superior din România a suferit după anul 1990 o permanentă degradare, nu se mai îndoiește nimenea. Din păcate nu sunt semne nici acuma că această decădere tinde să se oprească, ci dinpotrivă, că se adâncește. Acesta este motivul pentru care m-am străduit să înțeleg care să fie explicația, iar concluziile mele, care poate că nu sunt cele mai corecte, le împărtășesc în continuare celor cărora, la fel ca mie, le pasă. Corifeii trecerii de la economia planificată socialistă la economia de piață capitalistă au considerat (sau s-au prefăcut a înțelege astfel), că economia de piață cuprinde toate domeniile vieții sociale, fără nicio excepție. Au fost incluse de-a valma cu economia, fără niciun discernământ, diversele domenii ale științei și culturii, artele, educația, cercetarea și credința, fiind supuse acelorași reguli rigide ale obligativității profitului, dar nu a oricărui profit, ci preferabil al profitului pe termen scurt. Și, ca să înțelegem ce a urmat, propun să ne oprim, de această dată, asupra modului cum a operat, și mai operează încă, Legea cererii și a ofertei, în învățământul superior din România. Precizez că prezentele reflecții nu au altceva la bază decât discuțiile neoficiale pe care le-am purtat cu foarte numeroase  cadre didactice universitare, cunoștințe personale, din domenii diferite ale învățământului superior. (more…)


Posted in Cugetari/Reflectii by

Moarte ursuleților!

                                                                                                                                                  October. 19.  2016
Recunosc că m-a marcat mult clipul cu ursulețul de la Sibiu. Nu aș fi crezut că este posibil așa ceva. O mulțime de oameni, majoritatea polițiști și jandarmi, hăituind un ursuleț drăgălaș, flămând și teribil de speriat, care fugea înebunit de frică , cât mai departe de ceata de voinici dezlănțuită. Ne cunoscând topografia orașului pentru a găsi cât mai repede vreo străduță de ieșire din oraș spre pădure, unde credea el că este cel mai departe de vitejii urmăritori ? Pe acoperișuri!. Cât mai departe și cât mai sus. Chiar pe coama acoperișurilor. Numai că acestea erau foarte alunecoase, așa că a încercat să coboare și să o rupă la fugă. Degeaba, urmăritorii erau pe urmele lui. Atunci a încercat să se ascundă într-un ghiveci cu flori. A fost repede reperat și amenințat de vacarmul urmăritorilor care se apropiau, așa că, disperat -și asta m-a impresionat cel mai mult- s-a ridicat pe labele din spate încercând să se cațere cu ghearele pe zidul neted alăturat! Încercare desigur imposibilă, dar fatală pentru ursuleț, pentru că astfel a devenit o țintă bună pentu pușcoacele apărătorilor ordinii publice. În acel moment, după aproape trei ore de hăituială, pușcoacele au răsunat și mititelul a căzut secerat. În ghiveci, printre florile pregătite parcă anume să îl reprimească în sânul naturii atât de generoasă cu noi, cei ce nu o merităm.. După asta s-a așternut liniștea, iar biruitorii și-au îndreptat mândri atenția spre șeful lor, care dăduse ordinul de exterminare, și din parea căruia desigur că așteptau acum laude binemeritate pentru vitejia lor. Am aflat că seful poliției, ne având încredere în lunetiștii lui, ar fi dat chiar ordin ca, pentru siguranță, fiara să fie călcată cu mașina. Acesta nu a recunoscut, dar a demisionat. Pentru mine, care nu am fost martor la toate acestea, apare clar că bietul ursuleț căutase înebunit vreo străduță pe care să o tundă spre pădure. Trebuia numai să fie lăsat în pace să o găsească.
O părere mult mai avizată decât a mea a fost solicitată marelui vânător român, spaima urșilor și mistreților din România, ca și a leilor din Africa, tenismenul Ion Țiriac, acest Tartarin din Tarascon brașovean care, după ce s-a întors cu un milon de DM din Germania după Revoluție, pentru a sprijini poporul român cu sfaturi, explicându-le cum se pot face bani în România, noile condiți, a exemplificat totul practic, lipindu-și la milionul cu care venise în Romînia, încă un miliard de euro. Așa că Tartarin Brașoveanul și-a încheiat răspunsul la întrebarea reporterului, legat de episodul de l Sibiu, pe un ton sentențios cu: ”Sigur că da dom’le, trebuia împușcat, pentru că era o sălbăticiune!!” Ați priceput? Eu abea acuma îmi explic eforturile D-lui Tartarin de a stârpi sălbăticiunile de pe meleagurile Patriei, care nu au ce să caute umblând libere de colo până colo prin păduri, pe planeta aceasta care ne aparține numai nouă, oamenilor civilizați, a spus marele proprietar și investitor, referindu-se desigur în primul rând la sine. Și eu care credeam că este vorba numai de satisfacerea unui instinct criminal, a unui instinct de cruzime, de nevoia atavică de a vedea sîngele și creerii spulberați ai unor făpturi nevinovate, lipsite de apărare în fața invadatorilor. Înțeleg că demult, când și stămoșii D-luiTartarin erau niște biete sălbăticiuni, trebuiau lichidați fără milă (lucru care s-a cam și întâmplat prin America, cu numai vreo 400-500 de ani în urmă), și astfel nu se mai ajungea la vânătorii civilizați de astăzi, care aud că uneori, în lipsă de vânat suficient, se mai împușcă și între ei, pe la partidele de vânătoare. Să fie oare mâna zeiței Themis?

Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , , by

Despre plagiat și autoplagiat

 

În ultimul timp și-a făcut loc în presă o temă foarte viu dezbătută, cu implicații mai demult cunoscute în mediile științifice, literare, artistice și comerciale, dar cu o mai acută intensitate manifestată în zilele noastre, afectând grav și nemijlocit în special lumea politică și mediul universitar.

Totul gravitează în jurul apetenței pentru obținerea titlului de DOCTOR, în indiferent ce domeniu, cel mai adesea fără nicio legătură cu domeniul licenței sau expertizei doctorandului. În noua conjunctură doctorantura nu mai este o formă de perfecționare profesională postuniversitară, și nici o formă de recunoaștere a expertizei deja existente a unui om de știință într-un anumit domeniu, ci o modalitate de însușire a unei diplome, prin indiferent ce mijloace, corecte de către unii dar și incorecte de către mulți alții. Goana după diplome de doctor a luat o amploare extraordinară, pentru că o anumită categorie de persoane genetic codate să se cocoțeze în cârca semenilor lor, prin toate mijloacele, dar totdeauna ca șefi, au descoperit ce mari avantaje le poate oferi o asemenea ”hârtie”. Cu ea în buzunar un deputat semidoct poate deveni direct profesor universitar, un avocat poate intra în barou fără examen, un ofițer mai poate obține câteva stele, un director își mai poate bate un cui în scaun. Cei mai tupeiști dintre ei și-au procurat chiar două doctorate sau au devenit ei înșiși conducători de doctorat, respectiv furnizori de doctorate pe bandă rulantă, către alți profitori.

Există mai multe modalități de a intra în posesia unei diplome de doctor, în afară de cea onestă, care este neinteresantă, deoarece reclamă ani de muncă, instruire, dăruire, inteligență, originalitate și rezultate care să dovedească indubitabil o contribuție personală evidentă la patrimoniul cunoașterii, în domeniul antamat. Cea mai facilă modalitate de ”realizare” a unei asemenea diplome este plagiatul, dar nu și singura. O persoană importantă angajează un ”negrișor” să-i facă teza, pe care îl remunerează sau, mai convenabil, îl susține la promovare. Numai că acesta, ca să se achite repede de sarcină, este tentat să facă fușerație. Copiază de ici de colo, pune câte ceva și de la el, îl mai întreabă și pe șeful câte ceva, și gata-i teza. Până prin 1989 era cam greu și cu plagitul și cu dovedirea plagiatului, pur și simplu pentru că nu exista internetul și lipseau sursele de informare. Pentru exemplificare, facultatea în care am activat vreme de peste 40 de ani, în ultimul deceniu înainte de 1989 nu era abonată la nici o singură revistă străină în domeniul meu. Unica sursă de informare la disciplină o reprezenta un abonament personal al profesorului meu la o revista sovietică de referate (Veterinaria) cu traduceri ale rezumatelor articolelor apărute în unele revistele din Vest. De acolo luam adresesle autorilor articolelor care ne interesau, le scriam și îi rugam să ne trimită extrase. După 1990 totul s-a schimbat. A apărut posibilitatea accesului aproape instantaneu la un număr foarte mare de reviste străine și românești, conținâd articole cu teme în toate domeniile. Osursă extraordinară de ”inspirație” pentru cumpărătorii de diplome de doctor, de care mulți au profitat din plin. Nimenea nu verifica nimic. De fapt nici nu prea aveau cum, pentru că nu existau softuri la noi (deși imposibil nu ar fi fost, dacă se dorea cu adevărat). Despre acestea se vorbește numai de foarte curând la noi, deși ele existau mai demult. Părerea mea este că, dacă s-ar verifica serios toate tezele susținute după 1990, dar mai ales după 2000, puține ar scăpa de eticheta de ”plagiat”, privite prin prisma criteriilor actuale, care sunt rigide, și în disonanță cu cele anterioare.

De curând, unul dintre semidocții la care m-am referit mai sus, a lansat și ”conceptul” de autoplagiat, care este bineânțeles o prostie cât casa. În 20 dintre cele 23 de dicționare pe care le-am consultat am găsit explicația termenului plagiat ca fiind un furt intelectual al unui text, idei, imagine etc. aparținând altcuiva. Acesta a fost elementul comun și obligatoriu. În aceleași dicționare, termenul de autoplagiat nu există deloc! Este logic. Pentru că nu poți să acuzi pe cineva că a furat, același lucru și de la altcineva și de la sine. Apreciez deci că termenul de autoplagiat este un nonsens ridicol. Din contră, vreau să îl informez pe comentatorul TV în cauză că a te sprijini pe lucrările anterioareproprii în redactarea tezei trebuie să fie considerată o notă dezirabilă, chiar foarte lăudabilă. Acestea stau mărturie că scopul doctorandului nu a fost doar de conjunctură, de obținere a unei diplome, ci posibilitatea de adâncire și lărgire a unor invetigații care îl preocupă pe doctorand mai demult. După părerea mea la cercetările/lucrările anterioare doctorandul poate fie să facă doar trimitere bibliografică, fie chiar să preia părți din acestea, ca atare. Este adevărat că, în ultimul caz, este de dorit să se menționeze locul publicării acestora dar, indiferent dacă s-a menționat sau nu, aceasta nu poate fi nicidecum calificată drept ”furt din avutul propriu” , respectiv autoplagiat. Se poate găsi un alt termen, în ideea creșterii acurateței și nu al incriminării. Faptul că la înscriere, doctorandul are deja publcate mai multe lucrări pe subiectul tezei este lăudabil, nu lamentabil! Menționez că, după câte știu, în multe țări civilizate titlul de ”doctor” se acorda înainte nu pe baza unei teze realizate sub îndrumarea unui conducător, sub un regim similar celui studențesc, ci pe baza reputației științifice a candidatului, susținută de o listă de lucrări științifice de valoare în domeniu și de o coferință în fața publicului și a unei comisi de savanți. Profesorii de la facultatea unde am fost eu repartizat, la absolvire, în 1964, au devenit doctori în științe și conducători de doctorat prin 1968 tot pe baza reputației, susținută de o listă de lucrări științifice autentice, foarte valoroase. Nu pe baza unei teze, care poate fi plagiată sau contrafăcută.

Cu totul altfel stau lucrurile în cazul ”afacerii” doctoratelor din ziua de azi, al căror scop a fost profund deturnat. În trecut, diploma de doctor se decerna  ca o recunoaștere a meritelor deosebite obținute în cercetări anterioare, în timp ce astăzi ea reprezintă o promisiune, un document pe baza căruia poți aspira la o sumedenie de avantaje materiale. Din păcate interesele doctoranzilor și ale doctorilor de mucava converg intereselor conducătorilor de doctorat și conducerilor facultăților și universităților, motiv pentru care lucrurile nu se vor putea îndrepta curând. Normal ar fi ca sarcina de conducător de doctorat să fie inclusă în cea de profesor universtar, dar cu condiția ca posturile de profesor să fie scoase la concurs în baza unei piramide. Nu îmi face plăcere să recunosc că înainte lucrurile erau cu mult mai bine așezate, astfel că exista o emulație reală, atât între cadrele didactice, cât și între studenți, chiar dacă nici atunci nu toate lucrurile erau tocmai la locul lor. Am avut destui colegi, cadre didactice, care fie că nu au avut acces la doctorantură, numărul de locuri fiind limitat, fie că s-au putut înscrie, dar nu și-au putut finaliza niciodata teza, în care caz nu au mai putut promova. Sper să greșesc spunând că impresia generală este că astăzi numai cine nu vrea nu se înscrie la doctorat, și numai cine nu vrea în ruptul capului, dintre cei înscriși, nu o și finalizează, printr-o diplomă de doctor. Tocmai pentru că interesul general este să avem cât mai mulți doctoranzi, cât mai mulți doctori, cât mai mulți masteranzi, cât mai mulți studenți și, pe cale de consecință cât mai multe posturi de profesori (acesta din urmă fiind adevăratul scop final). Dacă ați merge într-o pauză în holul Parlamentului și ați striga Dom‘ Profesor! Cred că jumătate dintre cei prezenți ar întoarce capul.

Apropo, aș avea nevoie de un meșter bine calificat, să îmi repare acoperișul. Cunoașteți cumva vreunul, că eu u am găsit ?

Aș mai avea multe de povestit dar o las pe altădată, pentru că acum mă grăbesc să merg la lucru să îmi repar singur casa, că s-a cam deteriorat și eu nu am găsit pe nimenea dispus să pună mâna.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , , by

CE-I DE FĂCUT ?

Când eram copii, ne plăcea să ne jucăm de-a hoții și vardiștii. Ne împărțeam în două tabere, pe care nu reușeam niciodată să le facem egale, pentru că toți preferau să intre în tabăra vardiștilor. Părea mai convenabil. Astăzi copii sunt adulți și joaca nu a încetat, doar că preferințele s-au inversat. Este mai convenabil. În plus, a apărut și o nouă tabără, de fapt un clan, mai modern, mai sofisticat și mai avantajos decât oricare dintre cele două tabere: tabăra/clanul celor cu apartenență la ambele tabere ancestrale. Să o numim tabăra ambidextrilor. Ambidextri sunt pluripotenți. Îi putem găsi aproape pretutindeni, făcând simultan politică, afaceri, legi, anchete, justiție, știință, educație, sport și jurnalism. Doar medicina și artele le-au cam scăpat (parțial). Mai simplu spus, hoții și cu vardiștii au încins o horă mare, tot mai mare, restrângând la mijloc neparticipanții, care au devenit tot mai tăcuți și mai neputincioși.

Totuși, rămâne întrebarea, la care nimenea nu a răspuns convigător : Esențialmente, cum s-a ajuns aici, cum s-a putut să ajungem în această situație care pare fără ieșire? Evident că nu pot nici eu să răspund, dar o observație tot pot să fac.

După mine, o mare deosebire dintre comunismul ceaușist și capitalismul vorace promovat de Iliescu-Năstase-Băsescu-Ponta este că pe câtă vreme primul era guvernat de legi sociale drepte și de legi economice greșite, cel de al doilea este guvernat de legi sociale strâmbe și de legi economice absurde. Cine ar fi crezut în ianuarie 1990 că se vor putea fabrica legi defavorabile societății dar în beneficiul unui grup restrâns de persoane sau chiar a unei anumite persoane, că se vor putea face legi care să fie valabile numai câteva zile – atât câtd avea nevoie cineva, că toate legile care îi vor stânjenii pe unii vor fi ori abrogate ori amputate, ori pur și simplu ignorate, că metodele de furt de la concetățeni vor deveni din ce în ce mai sofisticate și că cei mai abili hoți se vor deghiza în furibunzi apărători ai drepturilor buimăciților lor concetățeni.

Astăzi furtul, sub multiplele lui forme, cu excepția celui primitiv, nu se mai practică cu teamă față de ”brațul lung al legii”, ci sub oblăduirea legii. Marile furturi se fac legal! Prima dată se croiește legea după nevoi, și apoi se trece la jaf. Eu nu cred că legile sunt proaste pentru că sunt făcute de niște analfabeți. Din contră, sunt croite de oameni perfizi, care știu cum să își escamoteze interesele și intențiile printre rândurile unui anumit articol. Iată un singur exemplu: Cine poate crede că legiuitorul nu a fost conștient că ” 80% din venitul pe ultima lună (salariu+sporuri) la pensiile foștilor milițieni și securiști deveniți juriști” va duce la sume fabuloase, de 80000-100000 lei lunar? Adică pot să își cumpere din pensie câte un nou apartament din două în două luni. Asemenea exemple se pot da cu miile, dar le cunoașteți. Iată explicația paradoxului conform căruia astăzi să cumperi un loc de parlamentar cu 100000-200000 lei pentru a ajunge la un salariu de 6000 este cu adevărat o investiție deosebit de rentabilă!.

Un lucru bun este că s-au împuținat găinarii, dar s-au înmulțit artileriștii. Ați observat că nu se mai discută de șpăgi sau furturi de mii sau zeci de mii de lei, ci de tunuri de milioane de lei sau chiar de euro?. Și încă ceva: de fiecare dată păgubită este populația, fie direct, fie indirect, prin păgubirea statului. Profitorii între ei încă nu au ajuns să se fure. Și totuși, ce-i de făcut?


Posted in Cugetari/Reflectii by

Încă un rapt al aleșilor.

Am auzit la televizor, printre altele, o știre care pe mine m-a lăsat fără grai. Știam mai demult că nesimțirea la români poate atinge dimensiuni impresionante, greu de imaginat, dar acum am aflat că ea este de fapt nemărginită, la uni dintre concetățenii noștri, ajunși în posturi de conducere. Nu le-a fost suficient domnului mugur isărescu (sic!) și colaboratorilor săi de la BNR că și-au fixat singuri (!) niște venituri lunare (salarii plus tot felul de indemnizații, bonusuri ce depășesc cuantumul salariului) care nu numai că sfidează cele mai elementare norme de bun simț, dar sună ca niște insulte grosolane la adresa oamenilor obișnuiți, care muncesc cinstit cu mult mai din greu decât ei, pentru salarii de zeci de ori mai mici. Dar acum am mai aflat că si-au stabilit singuri și o indemnizație de pensionare egală cu 80% din cuantumul salariului brut pe ultimul an! Ați mai auzit așa ceva ?.

Stimați concetățeni ai mei, pensionari, care ați muncit din greu o viață întreagă, unii dintre voi riscându-vă viața sau ruinându-vă sănătatea, și voi v-ați acordat la pensionare o indemnizație egală cu 80% din salariul pe ultimul an ?! Cum puteți răbda una ca asta?

Vasăzică, dacă ar exista așa ceva, nu pilotul, minierul, chirurgul sau militarul de pe front ar merita așa ceva, ci niște nesimțiți scrobiți, ajunși în niște fotolii comode, oricum exagerat de bine plătiți, în baza unor lingușeli politice, pe care eventual i-a tras curentul de la aerul condiționat. Pentru că toți nu sunt mai mult decât niște politruci libidinoși.

De ce ar merita ei așa ceva?. Sunt oare ei cei care își ruinează sănătatea muncind, sau care își riscă viața, își periclitează libertatea sau averea familială ?. Nici pomeneală. Alții sunt cei care ar merita, dacă legea ar prevedea așa ceva. Dar nu există o asemenea lege. Și-au votat ei singuri o astfel de prevedere în consiliul de administrație !. Pentru că -spun ei- că au dreptul deoarece nu sunt bugetari. Adică se dau drept persoane private, angajate într-o companie privată, în care și-au investit ei averile personale și care manevrează niște fonduri ale lor personale, pe riscul lor.

Afirm aici că, dacă DNA-ul nu trece imediat la o analiză rapidă întregii situații de la BNR și nu trece imediat la recuperarea din urmă a tuturor sumelor însușite ilegal de salariații BNR, ci vor tărăgăna lucrurile în vederea uitării lor, eu voi înțelege că avem de aface cu o caracatiță mafiotă în care o tagmă de profitori rapace și-au însușit România ca pe un bun propriu, cu alte cuvinte că sunt toții pe o mână. Aici am în vedere marile jafuri care au loc în toate domeniile vieții sociale.

Aceste lăcuste venale au nesimțirea să-și compare veniturile lor cu cele ale similarilor lor din Vestul Europei, nu cu salariul mediu din România. Se prefac a nu ști că raportul dintre cele mai mari și cele mai mici venitutri ale bugetarilor din vest este incomparabil mai mic decât la noi (45 la noi, respectiv 10 în Vest).

Da, există încă libertate în România. Libertatea de a constata, de a comenta și de a ne indigna. Dar atât. Câinii latră, caravana trece. Și în timp ce uni adună averi incomensurabile, care să îi sature pe ei și pe strănepoții lor, alții mor de foame, sunt dați afară din locuințe, mamele merg să-i îngrijească pe bătrânii altora în loc să-și îngrijească propri bătrâni și copiii abandonați, din care uni au ajuns să se prostitueze sau să doarmă sub cerul liber.

Când mă gândesc spre ce ne îndreptăm pe acest drum, mărturisesc că mă cuprinde frica. Dar nu pentru mine, ci pentru strănepoții mei, care sunt amenințați să devină slugile strănepoților lor!. Oare chiar nu s-a născut încă un român cinstit, energic și capabil să ne conducă corect barca în care ne aflăm cu toții? Oare suntem condamnați să-i votăm la infinit pe cei mai nerușinați și mai limbuți dintre noi, care promit cel mai mult, în locul celor care au dovedit deja, prin toată viața lor de până acum, că sunt onești, capabili, eficienți și înțelepți?.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged by

Sculptorul Radu Moga Mânzat

RADU MOGA MÂNZAT – SCULPTORUL- UN NUME AL PATRIMONIULUI CULTURAL ROMÂNESC

                                                                                                         de Liana Păun

12833500_547025138800952_1766940484_nSCULPTORUL R. M.M. Născut în străvechiul burg al Sibiului la 8 octombrie 1906, sculptorul Radu Moga Mânzat a avut parte de o copilărie cu amintiri triste, căci tatăl său, Coman Mânzat, s-a sinucis, lăsând în urma sa trei fii. Radu a fost crescut de bunica sa dar a primit un sprijin considerabil şi din partea tatălui vitreg, inspector la Căile Ferate din zona Zarandului, care l-a iubit ca pe propriul său fiu. De la acesta şi-a luat ulterior numele de Moga.
Despre Radu Moga Mânzat s-au păstrat, din păcate, prea puţine date biografice. Talentul său artistic s-a făcut remarcat încă din liceu, când a devenit cunoscut atât printre colegii săi cât şi în rândul profesorilor pentru inspiratele sale portrete şi caricaturi, remarcabile prin spontaneitatea lor şi prin particularităţile de expresie surprinse la cei pe care i-a imortalizat în desenele sale. Tânărul şi-a urmat vocaţia de artist şi s-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase Bucureşti – secţia sculptură, fiind unul din cei mai valoroşi elevi ai lui Ion Jalea şi Oscar Han. După absolvirea cursurilor, în 1929, a urmat o carieră didactică, fiind profesor la liceul „Avram Iancu” din Brad, unde a predat desen şi caligrafie până în 1950, remarcându-se ca unul din cei mai devotaţi dascăli ai liceului. Aici s-a căsătorit cu Letiția Maniu, cu care a avut doi copii: pe Radu și Antonia.
Iubitorii de arte frumoase care l-au cunoscut pe Radu Moga în acei ani şi care-i vizitau atelierul povesteau că profesorul, un tânăr sărac dar atrăgător, un bărbat înalt cu chip auster, cu ochi negri fulgerători, deşi şchiopăta uşor, avea un aer bonom, cânta la vioară şi avea o voce cultivată cu totul remarcabilă de bas-bariton. „Cu firea lui prietenoasă, cu spiritul vioi şi cu largi resurse artistice, cu un fizic plăcut, chiar frumos, a câştigat simpatia colegilor, a tuturor brădenilor” îşi amintea prof. Nestor Lupei, care l-a cunoscut în primul an de învăţământ. Era apropiat de elevi şi îşi făcea meseria cu plăcere, cu acea forţă a talentului înăscut pentru arta desenului şi a sculpturii. Sever şi riguros în acelaşi timp, a reuşit să stârnească o nemărginită admiraţie în rândul elevilor săi, care aveau să-şi aducă aminte peste ani vorbele sale: „Ş-apoi, dragă, învaţă să observi!… să priveşti un tablou de zece, de douăzeci de ori, până ţi-ai format gustul expresiei artistice, ş-apoi mâna ta, încet, încet, să prindă a da viaţă desenului sau portretului din faţa ta”. Elevii tresăreau de multe ori atunci când introducea în lecţie pasaje sublime din istoria artei, îi învăţa că cea mai mare şi cea mai frumoasă operă de artă e natura plină de frumuseţi veşnice, tulburător de frumoase şi că a iubi cu devotament frumuseţile eterne ale naturii înseamnă să fii artist. Cu mâna sa care avea o siguranţă aproape desăvârşită, cu ochi care cercetau veşnic, cu darul de a surprinde ceea ce era caracteristic anumitor gânduri, Radu Moga dădea impresia că trăieşte doar desenând şi sculptând.
Cum liceul avea doar câteva piese de ghips moştenite de la şcoala normală de fete, Radu Moga a avut ocazia să se afirme de la început ca un priceput modelator şi sculptor, dorind să completeze colecţia atelierului de desen şi sculptură. Sala s-a umplut de busturi, statuete, mulaje, zeci de proiecte, schiţe şi tablouri – toate acestea reprezentând o parte din opera de artă a lui Radu Moga. Directorul liceului din acea vreme, dr. Ioan Radu, care a văzut în tânărul profesor un real talent, i-a fost un neostenit îndrumător şi sprijinitor, recomandându-l cu toată căldura atunci când s-a ivit ocazia pentru realizarea unor lucrări de mai mare anvergură. Un alt susţinător al său a fost profesorul de muzică Gheorghe Pârvu, la rândul său un mare iubitor de artă.
Concomitent cu cariera sa didactică, Radu Moga a avut o activitate bogată ca sculptor, multe lucrări ale sale fiind integrate în forul public din mai multe oraşe ardelene şi bănăţene. A lucrat mult, mai ales între anii 1931-1943, un interval de timp scurt, frământat de crize şi numeroase evenimente, perioada de maximă creativitate a Sa coincizând cu anii în care ecourile războiului de întregire a neamului şi de făurire a României Mari erau încă vii, când sentimentele patriotice îi îndemnau mai ales pe românii care, până nu demult, se aflaseră sub stăpânire străină, să îşi glorifice eroii naţionali sau locali şi să le ridice monumente spre recunoştinţă şi aducere aminte, iar pe de altă parte, propaganda şi acţiunile revizioniste maghiare din acei ani, pentru revizuirea Tratatului de la Trianon cu privire la Transilvania a provocat o puternică reacţie în societatea românească şi a incitat şi mai mult elanul patriotic al românilor. Lipsit de mijloace materiale, tânărul artist nu a putut ajunge în contact cu mari centre artistice şi cu colecţii de artă renumite, dar mulţi au considerat că stabilirea Sa în provincie, într-o localitate din Ardeal, a fost un noroc pentru realizarea Sa profesională, într-o epocă în care comenzile unor lucrări de artă cu încărcătură naţională erau mari dar în capitală erau de cele mai multe ori atribuite unor artişti străini, în timp ce în provinciile proaspăt reunite cu ţara-mamă iniţiativele locale, numeroase, erau atribuite unor artişti recunoscuţi în zonă. După mărturiile celor care l-au cunoscut, talentul, seriozitatea şi respectarea cuvântului dat i-au asigurat sculptorului Radu Moga o poziţie privilegiată şi o faimă care s-a extins în întreaga zonă a Munţilor Apuseni şi în oraşele Arad, Lugoj, Caransebeş, Deva, Cluj sau Sibiu, unde a câştigat încrederea şi preţuirea autorităţilor locale sau a persoanelor particulare care îi comandau lucrări. A devenit, în scurt timp, unul dintre cei mai apreciaţi sculptori portretişti ai vremii, lucrările sale contribuind la faima localităţilor care le găzduiesc.
Radu Moga este autorul a numeroase lucrări de artă – portrete, busturi monumentale – cele mai multe redând în bronz chipurile unor personalităţi politice sau culturale. Cele peste 20 de busturi şi statui pe care le-a realizat – monumente reprezentative care împodobesc şi astăzi grădinile şi parcurile centrale ale unor oraşe din Ardeal şi Banat, imortalizează mari figuri de eroi ai neamului românesc, chipuri ale unor bărbaţi cu totul remarcabili din ţinuturile de la nord de Carpaţi, a căror personalitate a influenţat adânc istoria şi cultura românească. Un domeniu pe care nu l-a cultivat decât în fugă a fost caricatura, un gen al graficii în care putea găsi forme originale de exprimare, după cum o dovedeşte carnetul său de schiţe cu portrete ale colegilor de şcoală iar în casa sa din Brad s-a mai păstrat, într-un muzeu sui-generis, o colecţie valoroasă din creaţia sa. Despre alte 18 lucrări din sala profesorală a liceului din Brad ziarele vremii scriau că sunt un adevărat Pantheon, un „Louvre” în miniatură; dintre toate a mai rămas doar unul, din bronz – un bust al lui Avram Iancu de aproximativ doi metri – şi nu se ştie unde au dispărut celelalte în decursul anilor.
A fost considerat de critici drept un mare portretist, de certă orientare clasicistă, capabil să surprindă principalele trăsături fizice dar şi morale ale personajelor pe care le-a modelat, potrivit imaginii consacrate de opinia publică dar şi într-o viziune care poartă întotdeauna amprenta originalităţii, din calitatea execuţiei artistice nelipsind nicicând stăruitoarea migală şi îndrăzneaţa viziune. Despre lucrările sale s-a spus că se caracterizează prin sobrietate, energie, putere de pătrundere în inimile oamenilor, într-o reprezentare realistă şi totodată monumentală, pe măsura jertfei eroilor săi, creaţiile sale ţinând a exprima nu numai finalitatea morală a personalităţii modelului ci şi echivalenţa în relief a fizionomiei sale, într-o tratare aparte, care nu contravine autenticului. Sculpturile sale redau figuri uşor de recunoscut, cărora le-a dat întotdeauna expresia vigoarei, a trecerii în universalitate. Însuşi Constantin Brâncuşi l-a considerat pe Radu Moga „un artist mare şi autentic”, un nume înscris definitiv în patrimoniul cultural românesc. Pentru opera sa, în anul 1937 Regele Carol al II-lea l-a recompensat cu Ordinul „Meritul Cultural pentru Artă” iar din 10 noiembrie 1943 a făcut parte din Corpul Artiştilor Plastici.
După anul 1945, încercat de o boală care i-a şubrezit treptat sănătatea, nu a mai putut crea iar în final nu şi-a mai putut onora nici obligaţiile de dascăl. S-a stins prematur din viaţă în anul 1950, la doar 44 de ani, la fel de discret precum a trăit, şi se odihneşte în cimitirul din Brad. Deşi soarta a curmat mult prea devreme firul unei vieţi care promitea să fie atât de rodnică, a lăsat în urmă o operă de artist adevărat, cu un talent de netăgăduit, care s-a ridicat aproape numai datorită impulsului său creator.
În anul 1972, la centenarul comemorativ al lui Avram Iancu pe plaiurile zărăndene, a fost organizată o expoziţie în cadrul căreia a fost prezentat şi un grup de statuete aparţinând sculptorului Radu Moga. Numele său a fost readus în atenţia contemporanilor cu prilejul unei expoziţii omagiale dedicate plasticienilor hunedoreni din perioada interbelică, organizată în 1981 de Muzeul Judeţean Deva, Oficiul Judeţean pentru Patrimoniul Cultural Naţional şi Galeriile de Artă ale Fondului Plastic Deva, unde au fost expuse lucrările „Cuplu”, „Cuplu II”, „Machetă monument” şi „Izvorul”, semnate de Radu Moga Mânzat. La cea de-a VI-a ediţie „Zilele scriitorilor zărăndeni” din 1994, în cadrul numeroaselor acţiuni organizate cu acel prilej, unul din evenimentele care s-au desfăşurat la Brad a fost intitulat „in memoriam Radu Moga” iar la 19 mai 2003 sculptorul a devenit cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Brad, „pentru activitatea Sa remarcabilă în domeniul sculpturii”, iar strada pe care a locuit a primit de asemenea numele sculptorului..
Printre cele mai valoroase şi cunoscute lucrări pe care Radu Moga le-a realizat în atelierul său din Brad se numără bustul lui Avram Iancu din Ţebea, bustul lui Crişan în oraşul Brad, statuia lui Decebal din Deva, busturile lui Traian Grozăvescu, Ioan Vidu, Coriolan Brediceanu şi Monumentul Unirii din Lugoj, busturile lui Ioan Rusu-Şirianu, Gheorghe Popa de Teiuş şi Mircea V. Stănescu din Arad, bustul lui Eminescu din Sibiu. Din păcate, multe lucrări ale sculptorului s-au pierdut ori au fost date la topit, căci personalităţile pe care le reprezentau căzuseră în dizgraţia regimului comunist.

Câteva statuete, de mai mici dimensiuni, lucrate în ultima parte a vieții, pe când era bolnav,se mai păstrează în posesia familiei:

Nud 1

MB9A5864 MB9A5867

 MB9A5888 (1) MB9A5900 MB9A5907

  (more…)


Posted in In memoriam by

CLOSTRIDIUM DIFFICILE, ANTIBIOTICELE ȘI ENTERITELE ANIMALELOR

Prof.dr. Radu Moga Mânzat                     

Clostridium difficile a fost descrisă pentru prima dată de Hall și O’Toole, în 1935, ca făcând parte din flora microbiană normală, aparent nepatogenă, a tubului digestiv la unii copii nou-născuți, deși, încă de la început s-a remarcat și capacitatea sa de a elabora o toxină puternică. Rolul său în etiopatogeneza unor enterite la oameni, exprimate în special prin colite pseudomembranoase, a fost afirmat și apoi din ce în ce mai bine studiat, abea după 1974. Mai recent, Rousseau și col. au găsit că 45% dintre copiii unei creșe erau purtători de Clostridium difficile în intestin, dintre care 13% purtau tulpini toxigene (16). S-a observat că, în anii din urmă, prevalența îmbolnăvirilor și plaja de receptivitate la această infecție s-a extins foarte mult. Astfel, după unele estimări, cele circa 500000 cazuri de infecții cu Clostridium.difficile înregistrate anual în ultima vreme în SUA, circa 15000 se soldează cu decese (20). După alte estimări, de la 3000 decese înregistrate în anul 2000, mortalitatea anuală datorată infecției cu Clostridium difficile a crescut în SUA la 14000 decese în anul 2007, dintre care mai mult de 90% erau pacienți în vârstă de peste 65 de ani (17). Vârstnicii tratați contra altor maladi, cu antibiotice cu spectru larg, par a fi cei mai susceptibili.

Implicațiile sale în patologia animală, deși mai demult descrise, în special la unele specii de rozătoare, beneficiază astăzi de o revigorare a studiilor, natura și amploarea acestor implicații fiind în curs de elucidare. Deja de multă vreme s-a invocat interzicerea, cel puțin selectivă, a antibioticeor în tratamentul animalelor, din cauza riscului de apariție și transmitere a antibiorezistenței la bacteriile patogene pentru oameni. De această dată se invocă un nou risc, printr-un alt mecanism, anume riscul de inducere a enteritelor la oameni și animale ca urmare a selectării și multiplicării luxuriante a unei specii de bacterii antibiorezistente, în detrimentul restului florei concurente din biocenoza intestinală, sensibilă la antibioticul prescris. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , , , by

INTERVIU cu Prof.univ. Dr. RADU MOGA MANZAT

                          

                                                                                                   Realizat de Prof.dr.Alin Bîrțoiu

                                                                                                    Publicat în Revista Veterinaria Nr.21

                                                                                                     Ianuarie-Martie 2016 pg 50

1. Reporter: – Domnule Profesor am dori să aflăm motivele care v-au determinat să alegeți medicina veterinară ca profesie.

– Cred că o să vă cam dezamăgesc de la bun început. Este vorba pur și simplu despre un șir de întâmplări. Mai concret, spun că eu nu am ales această profesie, ci că m-a ales pe mine forța împrejurărilor să intru în marea familie a veterinarilor. Am fost un elev silitor al Școlii Tehnice de Minerit- secția electromecanică – singura care putea fi urmată în Brad, jud.Hunedoara, în anul1952. Dar, din păcate, în 1955, pe când ajunsesem în anul III, școala pe care o urmam s-a desființat brusc, fără nici un avertisment prealabil. Și uite așa am ratat șansa de a deveni un bun ing. minier, pentru care eram setat (pentru că, după anul IV aș fi avut dreptul să intru la Facultatea de Mine din Petroșani, făra examen de admitere, în baza mediei bune pe care o aveam). A trebuit însă să o iau de la început, cu clasa 8-a de liceu, pe care l-am făcut la fără frcvemță. Având o condiție materială extrem de modestă, fiind lipsit de sprijin părintesc foarte de timpuriu, după absolvire am fost bucuros să urmez chemarea unui unchi din Timișoara, care s-a oferit să mă susțină material, și cu ceva meditații, să fiu admis în anul întâi la Instituul Agronomic din Timișoara. Pentru mine asta a însemnat o mare șansă, pe care am apucat-o cu amândouă mâinile, echivalând-o cu șansa oferită unui naufragiat de către o colectivitate de pescari, de pe țărmul unui ocean învolburat al acelor vremuri tulburi. Aici, de la început a trebuit să optez între agricultură și zootehnie. Am ales zootehnia. Nu știu dece. Dar mi-a plăcut foarte mult facultatea, am învățat foarte bine, am obținut bursă de merit plus bursă republicană, și priveam cu multă încredere viitorul. Numai că, după anul trei de facultate, din nou mi s-a desființat școala pe care o urmam!. Tot pe neașteptate. Acum aveam de ales între Facultatea de Agricultură și cea de Medicină Veterinară din București. Despre ultima nu știam practic absolut nimic, dar ni s-a spus că ea înglobează și creșterea animalelor, respectiv zootehnia care tocmai se desființase, și pentru care simțisem o oarecare atracție și apoi mult atașament, așa că am optat pentru veterinară. Adevărul este că dintotdeauna am îndrăgit natura, în special expresia ei pe partea animală și vegetală. Până astăzi nu am încetat să mă tot mir de toată complexitatea și de toate minunățiile pe care mereu ni le dezvăluie natura vie. Și din nou m-am pus pe învățat cu încredere, astfel că, pe tot parcursul școlarizării am beneficiat în continuare de bursă (care pentru mine era absolut vitală), iar la finele ultimului an, pe baza mediei generale, am beneficiat de o repartiție guvernamentală la Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara, care fusese recent înființată. Din acel moment am început să mă atașez puternic afectiv de profesia pe care urma să o slujesc, pentru tot restul vieții. Cu timpul am înțeles ce norocos am fost ajungînd aici, sentiment la care a contribuit și minunatul colectiv de la Disciplina de boli infecțioase, în mijlocul căruia am nimerit, colectiv condus de Profesorul Valentin Volintir, un model pentru mine, căruia nu voi conteni să îi port respectul și recunoștința cuvenite, pentru formarea mea profesională și morală. Ne fiind de felul meu un carierist, nu am schimbat în decursul vieții niciodată această disciplină, pentru nicio altă disciplină care mi-ar fi oferit o ascensiune mai rapidă, și pentru nici un alt loc de muncă în afară a Facultății, deși ocazii au fost destule. Am considerat, și continui să cred că, traseismul ocupațional (ca și îndeplinirea pe timp mai îndelungat a unor funcții administrative) poate să te ajute material, dar este un handicap insurmontabil în desăvârșirea profesionlă autentică (dacă cumva se dorește așa ceva) sau mai pe șleau spus, conduce în mod inevitabil la descalificarea profesională (proporțională cu timpul alocat), niciodată recunoscută de cei în cauză. (more…)


Posted in My complete profile, Profesional-stiintific and tagged , by

Punct de vedere privind prezenta C.perfringens in apa de robinet

Punct de vedere solicitat de orașul P.N. în legătură cu faptul că, în apa potabilă a orașului s-a constatat prezența

lui Clostridium perfringens, cu referire specială la:

  • 1) Pericolul pe care îl presupune prezența bacteriei in apa de băut.

  • 2) Care ar putea fi modalitățile de control.

    Pericolul pe care îl prsupune prezența lui Clostridium perfringens în apa de băut.

    Clostridium perfringens este, așa după cum bine se știe, un germen ubicvitar. El se găsește în anumite limite și se înmulțește în tubul digestiv al tuturor viețuietoarelor sănătoase cu sânge cald. Omul nu face deci excepție. Dar prezența lui în intestin este tranzitorie și – în mod normal- aflată într-un echilibru dinamic cu celelalte bacterii epifite ale intestinului. Atunci când acest echilibru dispare, în favoarea unuia dintre participanți, apare starea patologică.

    Food and Drug Administration consideră toxiinfecțiile și infecțiile digestive cu Clostridium perfringens ca fiind printre cele mai frecvente în SUA, care pot apărea dacă alimentul sau apa contaminată conține mai mult de 8-10 bacterii/g. Ceea ce se poate întâmpla relativ frecvent. Totuși, valoarea indicatorului prezenței lui C.P. în apa de băut nu constă doar în riscul pe care îl incumbă acesta, prin el însuși, de apariție a unor tulburări digestive, ci și -poate că mai ales- informația pe care o furnizează ca pe un avertisment că, dacă a fost posibilă ajungerea în apa potabilă a lui  C.P. , atunci este posibilă și ajungerea unei serii întregi de alți agenți patogeni, dintre care unii  foarte periculoși. 

     

    Există un permanent aport de CP în organism, care este ingerat odată cu alimentele sau cu apa, aport care poate fi diminuat dar nu poate fi exclus cu desăvârșire, oricâte măsuri restricive s-ar lua. Ajuns în intestin, de cele mai multe ori în forma sporulată, CP trece în forma vegetativă, unde se multiplică, produce o multitudine de exotoxine și endotoxine, putînd atinge o concentrație de 1000- 1000000 bacterii/g de conținut intestinal de unde, încet-încet, este dragat spre ieșire, odată cu chimul intestinal, datorită peristaltismului. Evident că astfel mediul exterior este permanent poluat cu dejecții ale animalelor sau oamenilor. Aici – în funcție de condițiile din substrat, de temperatură, umiditate, chimism etc – formele vegetative fie sunt repede distruse în contact cu oxigenul, fie sporulează, în ultimul caz rămânând viabile până la 1-2 ani. Antrenați de apele pluviale, de vânt sau în alte feluri, sporii inevitabil ajung să polueze apele de suprafață: râurile, lacurile, iazurile, fântânile deschise, ca și pășunile, culturile, fructele, legumele etc. Cu alte cuvinte, nu este ceva neobișnuit ca toate apele de suprafață folosite dintotdeauna ca atare ( deci nedecontaminate) pentru adăparea animalelor sau pentru consum uman să conțină, într-o măsură mai mare su mai mică CP. Și totuși, obișnuit nu apar îmbolnăviri, deoarece în cazul lui CP, spre deosebire de dizenterie, febra tifoidă ș.a.,simpla prezență a bacteriei nu este suficientă pentru ca să apară boala. În cazul lui CP, pentru ca să se declanșeze boala, foarte  important este numărul bacteriilor ingerate, respectiv concentrația în germeni a apei sau alimentului, pe lângă alți factori îndeobște cunoscuți că sunt capabili să perturbe echilibrul biocenotic intestinal, într-un sens favorabil lui CP.

    Încă în 1979, într-un studiu făcut pe 1088 probe de ape de suprafață din țara noastră (râuri, lacuri), Secașiu a demonstrat că, din 53,5 % dintre acestea s-a putut izola Clostridium perfringens, dintre care 41,2% erau tulpini toxigene, majoritatea de tip A. Și, nota bene că protecția mediului era tratată pe atunci cu mult mai multă seriozitate decât în prezent.

    În aceste zile se discută intens în Media despre apele potabile -de izvor și de masă- contaminate, puse în vânzare de câteva firme, care se fac vinovate că au depășit flagrant numărul de bacterii admise la 100 ml apă. Din păcate nu ni se dă (sau nu s-au determinat) decât NTG nu și indicatorii biologici colifofmi, enterococi sau CP, care ar avea mai mare valoare privind natura poluanților.

    De asemenea, specialiștii din P. N. ar putea lua legătura cu cei de la Compania de Apa Târgoviște, care au fost recent confruntați cu o situație oarecum similară, fiind nevoiți ca în data de 14.01.2016 să oprească alimentarea cu apă a orașului Târgoviște și a altor localități limitrofe, episodul fiind soldat cu 250 cazuri de îmbolnăvire și un deces. Oamenii înțelepți învață din experiența altora,

    În situația de la P.N pusă în discuție, înțeleg că este vorba tot despre apa de la robinet, în care s-a pus în evidență de asemenea CP.  Se poate presupune că aici este vorba de una din două cauze: sau la nivelul uzinei de apă a intervenit o cauză indezirabilă, la nivelul uneia din treptele de epurare, ceea ce nu este greu de depistat, sau aportul de CP în afluent este așa de mare, încât stația de epurare nu poate face față decontaminării eficiente cu tehnologia actuală, ceea ce de asamenea poate fi dovedit destul de simplu.

    Ceea ce cred eu că este de imporanță primordială, este să se treacă imediat la identificarea și monitorizarea numărului de CP în fiecare stadiu al epurării, de la intrarea în stație și până la ieșire, respectiv la robinet, la intervale scurte de timp. Gradul de poluare cu CP a apelor nu poate fi apreciată inditect, prin determinarea coliformilor, ci numai prin detectarea, diferențierea și numărarea directă a lui CP. De asemenea menționez că NTG adesea nu se corelează cu nr. de CP. din care cauză trebuie ca monitorizarea nr de CP să fie permanentă, cel puțin până la redresarea situației. Subliniez că la ora actuală, nr de CP este socotit un indicator de salubritate și potabilitate mai valoros decât NTG, colifofmi și enterococi și avându-se în vedere că CP rezistă la clorinarea în doze obișnuite, ca și la temperaturi ridicate, nocive pentre alte bacteri, folosite ca indicatori. La ora actuală există medii selective și tehnici moderne, dedicate acestui scop, care permit depistara, diferențierea și numărarea CP cu maximum de operativitate și specificitate. În acest scop, o Directivă Europeană, ca și numeroși cercetători care le-au testat, recomandă  pentru detectarea, diferențierea și numărarea CP din apă două medii selective extrem de eficiente, numite CP Chromo Select Agar și TSC-agar (Tryptose Sulphite Cycloserine-agar), care presupun că sunt -sau ar trebui să fie- de mult timp cunoscute  laboratorului Uzinei și utilizate în practica curentă, având în vedere eficiența si specificitatea  determinărilor, ceea ce le recomandă și pentru practica curentă.

    2. Care ar putea fi modalitățile de control ?

    În această privință cred că măsurile se pot desprinde  logic din cele expuse mai sus. Pentru identificarea sursei de poluare instrumentul de bază utilizat consider că trebuie să fie tocmai determinarea numărului de CP pe TSC-agar sau CP ChromoSelect Agar  considerate mult mai eficiente și expeditive decât  procedeele clasice, mai vechi, menționate în legislația din domeniu (ISO 7704/1985 și Legea 458/2002). Odată identificată sursa de poluare sau faza decontaminării ineficiente, aceasta poate fi neutralizată, respectiv remediată, prin procedeele bine cunoscute de către toți specialiștii în domeniu Dacă se constată un umăr mare de CP la intrarea în stație, recomand să se facă în continuare determinări numerice a CP pe afluent (sau afluenți) în sens ascendent, din 10 în 10 Km sau, după caz, mai des, pentru a se identifica locul exact în care se deversează afluentul poluator (până la acesta nr. de CP va crește, iar imediat amonte de acesta va scădea brusc), astfel identificându-se agentul (sau agenții) poluator. Aproape sigur va fi vorba despre o fermă de animale, un abator sau un alt loc unde se deversează ape reziduale, cu dejecții animale sau umane. Atenție la faptul că există și posibilitatea să nu se găsească locul unei scurgeri continue (râuri, canale, pâraie) de dejecții umane sau animale, ci să fie vorba de locul de deversare intermitentă a vomelor care deservesc localități lipsite de canalizare și stație de epurare, dar în care locuitorii posedă fose septice. Personal consider că practica foselor septice este mai periculoasă decât vechiul obicei al WC-ului din fundul curții!.

    Dacă afluentul uzinei nu se dovedește a fi intens poluat, dar nu este suficient de eficientă epurarea în stație, evident că se intervine la nivelul fazei ineficiente, care fie că se remediază, fie că se schimbă toată tehnologia. În niciun caz nu cred că accentul trebuie pus pe dezinfecție, ci pe metodele (fazele) biologice-biochimice de decontaminare. În acest scop sunt sigur că factorii locali cunosc foarte bine ce au de făcut.

(more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , by

E.coli enterohemoragic– lung prilej de vorbe și de ipoteze…

 Mare îmi este mirarea când văd cu câtă nonșalanță se împroașcă internetul cu afirmații și concluzii, care de care mai neavizate, privind cauza îmbolnăvirii copiilor cu sindrom hemolitic uremic (SHU). Nu contează că prin aceasta pot fi distruse destinele unor oameni, că acestea pot duce la deturnarea eforturilor pentru elucidarea cauzei reale a îmbolnăvirilor și, în cele din urmă, la escamotarea acesteia, cu perpetuarea îmbolnăvirilor. Pentru unii important este să șocheze, pentru alții să acuze, pentru alții să se apere, iar pentru alții ca să își ascundă incompetența. După numai 6 zile de la semnalarea primului caz, pe câteva din principalele posturi TV au și apărut acuzatorii indignați că încă nu se cunoaște cauza. Nu se cunoștea cauza dar se căuta asiduu prin fabrici și magazine o cauză, nu se știa care anume. SHU de care se vorbește acuma poate avea multiple cauze, E.coli producător de verotoxină fiind doar una dintre acestea. Și nu a ieșit nimenea să explice că situația nu este deloc simplă, că diagnosticul cert, cu indicarea surselor de infecție este o treabă de durată, că numai ancheta epidemiologică, ce precede și direcționează celellalte examene de laborator, poate să dureze uneori săptămâni de zile, fără măcar să se reușească întotdeauna să se și elucideze sursa. O culme a declarațiilor inoportune a atins-o astăzi Ministrul Achim Irimescu, care a afirmat că ”s-a identificat cauza îmbolnăvirilor copiilor din Arges: o tulpină de E.coli izolată dintr-un lot de brânză de vaci” produsă de o făbricuță de lactate, pe a cărui proprietar îl privesc chiar acum la televizor, plângând !. Fals! Cauza exactă a îmbolnăvirii copiilor nu putea fi stabilită decât prin examene făcute pe copiii bolnavi ! Sursa de infecție este altceva. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , , , by

Este virusul Zika agentul unei noi zoonoze ?

                                                              Prof. dr. Radu Moga Mânzat

                                                                          Academia de Științe Agricole și Silvice

                                                                          Secța Medicină Veterinară

                                                                          Publicat în Rev. Veterinaria, cmvro.ro

                                                                           nr.21, ianuarie-martie 2016 pg 48

În anul 1947, cercetătorii de la Yelow Fever Research Institut din Uganda au izolat un virus de la o maimuță febrilă Rhesus macaque, ținută în captivitate ca sentinelă, în pădurea Zika (o rezervație de 24 ha aflată în proprietatea Institutului), în cadrul unui program de studiu al febrei galbene. Serul maimuței a fost inoculat i.c. la șoareci, care s-au îmbolnăvit, iar din creierul lor a fost izolat un virus filtrabil, care a fost apoi studiat și, pe baza caracterelor morfologice,structurale, antigenice și patogenice a fost clasificat, în 1952, în fam. Flaviviridae, genul Flavivirus, sp. Zikavirus (virus RNA, anvelopat, cu simetrie icosaedrică, de 40 nm diametru).

În anul următor (1948) a fost izolat și de la țânțari din specia Aedes africanus iar mai apoi și de la numeroase alte specii de țânțari ( A.aedes, A.aegypti, A.apicoargenteus, A.vitatus, A. hensilli, A. fructifer) prezenți în zona respectivă, sau în alte regiuni de pe glob (1)

În intervalul 1949-1950 a fost observată o infecție febrilă la oameni din unele regiuni din Africa Ecuatorială, la care au fost puși în evidență în sânge anticorpi anti Zicavirus. Izolarea virusului de la persoane febrile a fost posibilă însă numai în 1968, în Nigeria (4,5). Din Africa, Virusul Zika a difuzat după 2007 în câteva insule din Pacific și apoi spre mai multe țări din America Centrală și Amerca de Sud, îmbrăcând până în 2014 o alúră pandemică. Totuși, aceasta nu a stârnit o îngrijorare prea mare, deoarece în circa 80% din cazuri era vorba de infecții subclinice, iar cazurile clinice, în majoritatea lor erau relativ benigne și pasagere, vindecabile spontan, cu o simptomalagie oarecum asemănătoare infecțiilor gripale.

Percepția asupra acesteia s-a schimbat însă radical în decembrie 2015 și ianuarie 2016, când s-a emis suspiciunea că virusului Zika i s-ar datora nașterea a mii de copii cu microcefalie, ca urmare a infecției femeilor gravide ( în special din Brazilia) aflate în cursul primei treimi a sarcinii. Probabilitatea confirmării suspiciunii, care a avut la bază pentru început doar coincidențe de ordin statistic, fără o relație certă de cauzalitate directă, este demnă totuși de luat în considerare, cu atât mai mult cu cât infecției cu virusului Zika i se atribuise și cauzalitatea altor stări patologice, chiar dacă sunt deja cuoscute și alte câteva cauze care sunt incriminate în etiologia microcefaliei. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , , , , by

RUJETUL

RUJETUL ( updated  Ian. 2016)

( Engl. Erysipelas, Germ. Rotlaufseuche, Fr. Ruget du porc)

Rujetul este o boală infecţioasă, produsă de Erysipelothrix rhusiopathiae, care afectează de regulă porcinele dar este întâlnită şi la alte specii de mamifere şi păsări, inclusiv la om, are caracter endemic şi se manifestă clinic prin evoluţie septicemică, febrilă, cu tulburări generale şi leziuni cutanate congestive şi urticariforme sau prin evoluţie cronică, cu localizări cardiace, articulare şi cutanate.Istoric

Rujetul a fost multă vreme confundat cu alte boli, cuprinse în grupul aşa-numitelor “boli roşii ale porcului”. El a putut fi bine definit şi conturat ca o entitate morbidă distinctă a porcului numai după ce Pasteur şi Thuillier (1883) au izolat pentru prima dată agentul etiologic al bolii. Tot ei au preparat apoi şi primul vaccin antirujetic, din tulpini atenuate prin treceri succesive pe iepuri şi porumbei. În 1886, Löffler face prima descriere amănunţită a rujetului şi a agentului său etiologic. Ulterior, Léclainche şi Lorenz au preparat serul antirujetic, pe cal şi respectiv pe porc.

În ţara noastră, rujetul a fost semnalat în 1894, dar cu siguranţă că exista mai demult.

De-a lungul timpului, numeroşi cercetători români şi-au adus o contribuţie importantă la cunoaşterea diverselor aspecte ale bolii şi agentului său patogen, între care menționăm cercetările făcute de Riegler, Motaş, Ciucă, Cernăianu, Stamatin, Popovici, Cernea şi Isopescu. În mod deosebit se remarcă aportul profesorului Nicolae Stamatin la prepararea vaccinului antirujetic, dintr-o tulpină atenuată numită VR2, tulpină folosită cu succes la prepararea vaccinului antirujetic, în ţara noastră şi nu numai (5, 24).

Răspândire şi importanţă

Rujetul a fost semnalat pretutindeni unde se practică creşterea porcinelor însă cu o frecvenţă mai mare în ţările cu climă caldă şi temperată decât în ţările cu climă rece.

În Asia, de multă vreme rujetul produce pierderi la porcine, în special în ţările în care se administrează făina de peşte în hrana animalelor. Cu frecvenţă ridicată este semnalat rujetul şi în ţările europene încă de la sfârşitul secolului trecut, dar în America de Nord a devenit o problemă numai după 1930, în Australia după 1940 iar în Africa după 1944. În Europa boala este mai frecventă la porc, dar în Australia şi Noua Zeelandă este la fel de frecventă la ovine, iar în America de Nord, la ovine şi păsări.

Datorită frecvenţei şi pierderilor mari pe care le producea, rujetul a fost considerat în trecut ca boala numărul 2 a porcinelor (după pestă) însă în prezent, datorită vaccinărilor sistematice cu vaccinuri de mare eficacitate, incidenţa bolii şi pierderile economice pe care le cauzează au scăzut considerabil.

În ţara noastră, vaccinarea antirujetică a porcilor fiind făcută sistematic, pierderile sunt legate mai puţin de mortalitate şi costul tratamentului decât de cheltuieli cu imunoprofilaxia. În afară de porcine, la noi rujetul a mai fost înregistrat rareori, la ovine, fazani, păsări sălbatice aflate în captivitate şi chiar la câine (8, 11, 17, 18, 19).

Rujetul prezintă şi o anumită importanţă sanitară, întâlnindu-se mai frecvent ca boală ocupațională, la persoanele care, prin specificul profesiei, vin în contact cu animalele bolnave, produsele sau cadavrele acestora. La om se manifestă sub forma unei dermatite acute, numite “erisipeloidul lui Rosenbach”, sau su formă de artrite, endocardite şi, mai rar, ca septicemie. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , by

Reflecție întâmplătoare

De mai bine de 2000 de ani și până astăzi ”se știe” că Themis, zeița justiției – adică a judecății drepte- trebuie să fie ”oarbă”. Înțeleg sensul metaforei, dar nu pot să fiu de acord cu el. Sensul ar fi că zeița stă la mijloc, la egală distanță între procuror și avocat, cântărește imparțial probele prezentate de ambele părți și încearcă să decupeze adevărul din noianul vorbelor în care îl îmbracă fiecare dintre cele două părți, pe care le creditează în mod egal. Pare ”just” nu?
În realitate, consider că nu este nici just și nici echitabil, pentru că pe cele două părți le diferențiază buna credință, iar judecătorul nu ar trebuii să se exprime doar în baza probelor prezentate de către părți , dacă acestea nu sunt cert relevante, ci să ceară noi investigații și noi probe, până când adevărul se developează în mod absolut indubitabil, și nicidecum să judece cu ochii închiși, înclinând balanța adevărului înspre partea care ”i se pare” că atârnă mai greu.
Principala deosebire care marchează inegalitatea părților este aceea că, pe câtă vreme avocatului i se recunoaște dreptul de a pleda în favoarea clientului său cu orice argumente, reale sau contrafăcute, coafând adevărul până la denaturare, procurorului nu i se acceptă nici un fel de mistificare a adevărului.
Pentru un avocat, conștient de vinovăția clientului său, scopul declarat (pentru care nu îl învinovățește nimeni) este de a ”demonstra” nevinovăția clientului său, prin toate mijloacele, sau cel puțin de a o reduce la dimensiuni insignifiante. Dacă reușește nu are decât de câștigat, este felicitat și căutat de alți infractori.
Pentru procuror, încercarea de a demonstra sau de a exagera vinovăția inculpatului prin mijloace fabricate, conștient fiind de nevinovăția inculpatului, implică un mare risc, constituind o faptă penală pedepsită conform legii. Evident, dacă aceasta poate fi demonstrată în timp util..
Și atunci, de ce să fie judecătorul legat la ochi și echidistant? Este el cumva un robot fără discernământ și fără conștiință?
Nu sunt sigur dacă am dreptate sau nu, pentru că nu am avut de-a face deloc cu justiția, dar bunul simț îmi spune că Themis ar trebui dezlegată la ochi, iar cele două părți să fie cântărite cu aceeași măsură. Iar judecătorul nu poate să se plaseze la egală distanță între adevăr și minciună sau între inocență și ticăloșie,

Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by

Boli Infectioase ale Animalelor – bacterioze

Descarca aici


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , by

Boli Virotice si Prionice ale Animalelor

Descarcati cartea aici:   Boli Virotice si Prionice

 


Posted in Profesional-stiintific by

Slavă conducătorului iubit !

De 26 de ani aud o minciună, pe toate posturile de televiziune, pe care nimenea nu o dezminte, așa cum s-ar cuveni. Ci că Revoluția Română a început la Timișoara, dar a fost continuată și, în cele din urmă, desăvârșită, înfăptuită pe de-a-ntregul, numai ca urmare a faptului că, în cele din urmă, s-au ridicat și bucureștenii. Fără ca aceștia din urmă să se fi ridicat, ci că Timișoara ar fi fost făcută una cu pământul. Noroc cu tovarășul Ion Iliescu, care și-a sacrificat liniștea și bunăstarea personală și a acceptat să fie instalat în fruntea ”revoluționarilor”, pentru a-i înlătura de la putere pe cei doi dictatori care ”au întinat nobilele idealuri ale Partidului Comunist Român”.
Numai că atunci când a sosit tov. Iliescu (se spune că în papuci) la televiziune, președintele Ceaușescu fusese deja alungat de la putere, și rătăcea pe undeva prin lanurile de porumb, după care s-a abandonat în custodia armatei, la Târgoviște. Odată ajunși la televiziune, Tovarășul Iliescu și susținătorii lui au fost surprinși  să audă că revoluționarii bucureșteni vroiau de fapt mai mult decât alungarea ceaușeștilor și că, de fapt, majoritatea cetățenilor nu mai suportau regimul comunist, ceea ce făcea ca aspirațía lor de conducători ai revoluției anticomuniste să nu se mai justifice, ba chiar să devină ușor ridicolă. Intenția lor fusese de a se instala în fruntea maselor ca noi conducători ai vechiului regim, cosmetizat într-un regim comunist ”cu față umană”. În noua situație s-au repliat rapid și au lansat o minciună genială, declanșând o uriașă diversiune, de la care ni s-au tras apoi toate nenorocirile, până în ziua de azi: Au pretins că Revoluția propriu-zisă de-abia atunci începea, și ca drept dovadă ne-au speriat că au apărut din neant niște teroriști, bine organizați, special instruiți și dotați, care sunt prezenți peste tot, trag în toate direcțiile și din toate pozițiile, teroriști care ne-au invadat Țara venind pe uscat pe mare și prin aer, și că aceștia luptă pentru reinstalarea ceaușeștilor la putere. Nici până astăzi nu au reușit însă să ne prezinte nici un singur astfel de terorist, în carne și oase! (more…)


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , , , , , , by

Publicitatea TV, un atentat grosolan la bunăstarea mea privată.

Unul dintre drepturile fundamentale ale omului este și dreptul inalienabil de a opta individual între două sau mai multe alternative legale. Acest drept nu este și nu a fost întotdeauna și pretutindeni respectat, dar este obligatoriu să fie respectat într-un stat democcratic.

Personal resimnt o mare frustrare când o companie de televiziune mă privează de acest drept, în ciuda faptului că respectiva companie există (și) pe cheltuiala mea. Mă refer la faptul că aproape 50% din timpul de emisie al majorității posturilor de televiziune este ocupat în mod abuziv cu reclame. Ca în toate celelalte cazuri când frații mei români fac legi, și de această dată legea este făcută astfel ca cetățenii să poată fi înșelați ” în mod legal”.

Mă refer la Legea audiovizualului nr.504/2002 care, la art.35 al.1, cu modificările și completările ulterioare, prevede că ”Proporția de spoturi publicitare televizate și spoturi de teleshoping dintr-un interval de o oră nu poate depăși 20%, respectiv 12 minute și că, în cazul televiziunii publice nu poate depăși 8 minute din timpul oricărei ore date”, fapt recunoscut și consemnat și în ședința CNA din 19.03.2015. Acesta este deci spiritul legii. Foarte rezonabil, nu? 12 sau 8 minute ar fi ceva cam neplăcut dar suportabil pentru telespectatori. Din păcate însă, în mod sistematic, pe toate posturile de televiziune, aceste durate sunt depășite cu nerușinare, cca 30 de minute din fiecare oră fiind deturnată de la programul anunțat. (Mai concret, de regulă de la și 20, pâna la fără 20 și de la fără 10 până la fix). Sunt convins că în practică, televiziunile invocă tot felul de chichițe avocățești, care să le permită să eludeze spiritul Legii, printre care, de exemplu și art.36 a aceleiași Legi care, parțial, permite eludarea aricolului anterior. Iar CNA-ul face jocul televiziunilor (presupun că nu dezinteresat), ignorând depășirile grosolane ale prevederilor legale, cu câte 30 de minute/oră. Iată cam cum:

CNA a decis să someze public o serie de televiziuni care au avut depăşiri ale duratei legale de publicitate de peste 5 minute, în perioada februarie-decembrie 2014. Ațí înțéles? Adică pentru depășirile grosolane făcute zilnic timp de 11 luni, au dat o amendă mai mică decât încasările de pe un singur spot publicitar. Normal ar fi fost ca în fiecare zi să le fie dată câte o amendă, până înțeleg să se conformeze legii. Ca o batjocura la adresa noastră, televiziunile își cer scuze când întrerup un program pentru că ”sunt obligați să respecte programul orar publicitar”, dar numai la începerea spațiului publicitar, nu și când ar trbui să îl oprească, pentru a se conforma Legii. O altă batjocură se referă la faptul că se dă câte un spot publicitar de sute de ori, ca și cum noi am fi niște tâmpiți lipsiți de discernământ și de ținere de minte. Dar noi nu suntem. Noi înțelegem bine că este vorba în primul rând de un paravan, și că în realitate grosul banilor le vin televiziunilor pe alte căi. Întrebarea mea majoră este:  Oare este normal ca televiziunile în cauză să fie sprijinite cu bani obscuri tot anul numai pentru ca să fie gata de atac atunci când vin alegerile sau când trebuie să intervină, cu diverse ocazii, în sprijinul unor moguli, a unor politicieni sau a unor partide politice? De ce mi se interzice mie dreptul să schimb postul atunci când mi se servește o reclamă a 187-a oară ( pentru că și pe celelalte posturi găsesc tot reclame, uneori chiar aceleași) ? Ce-i cu înțelegerile acestea de cartel, ca toate televiziunile să dea publicitate în același timp? Vă sperie ideea de concurență? Chiar mă întreb: Oare cu ce se mai ocupă avocatul poporului? Dar procuratura generală? Dar parlamentarii? Dar ministrul de resort?

Cu ce drept îmi interziceți mie libertatea de opțiune, atunci când doresc să urmăresc un alt post, fără reclame? La ce-mi mai servește telecomanda?!


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , , , by

Când Legea cererii și a ofertei operează în învățământul superior….!

                                                Publicat, în modul cel mai inutil cu putință, în 17.11.2015

             Asupra faptului că învățământul superior din România a suferit după anul 1990 o permanentă degradare, nu se mai îndoiește nimenea. Din păcate nu sunt semne nici acuma că această decădere tinde să se oprească, ci dinpotrivă, că se adâncește. Acesta este motivul pentru care m-am străduit să înțeleg care să fie explicația, iar concluziile mele, care poate că nu sunt cele mai corecte, le împărtășesc în continuare celor cărora, la fel ca mie, le pasă. Corifeii trecerii de la economia planificată socialistă la economia de piață au considerat (sau s-au prefăcut a înțelege astfel), că economia de piață cuprinde toate domeniile vieții sociale, fără excepție.

Incluzând de-a valma cu economia, fără niciun discernământ, diversele domenii ale științei și culturii, artele, educația, cercetarea și credința au fost supuse acelorași reguli rigide ale obligativității profitului, dar nu a oricărui profit, ci preferabil a profitului pe termen scurt. Și, ca să înțelegem ce a urmat, propun să ne oprim, de această dată, asupra modului cum a operat, și mai operează încă, Legea cererii și a ofertei, în învățământul superior din România. Precizez că prezentele reflecții nu au altceva la bază decât discuțiile neoficiale pe care le-am purtat cu foarte numeroase alte cadre didactice universitare, din domenii diferite ale învățământului superior.

In vremurile „de tristă amintite”, la începutul fiecărui nou an universitar se comunicau de către Ministerul Învățământului cifrele de școlarizare, respectiv numărul de studenți admiși în anul întâi, pentru fiecare facultate. Acestea erau stabilite în baza unor studii privind nevoile reale, în toate domeniile vieții sociale, ale României. În ultimii ani, la nevoile României se adăugaseră și un număr de locuri pentru pregătirea studenților străini, contra unor taxe deloc neglijabile, care reflectau în fond cheltuielile făcute de Statul Român pentru pregătirea lor. În majoritatea cazurilor aceștia aveau burse oferite de țările din care proveneau, țări care beneficiau la sfârșitul studiilor de pregătirea bursierilor sau, unii dintre ei erau susținuți de părinți. Exista și un număr relativ mic de burse oferite de Statul Român, în baza unor convenții bilaterale, unor țări în curs de dezvoltare. În schimb, studenții români beneficiau de învățământ în întregime gratuit, pentru simplul motiv că Statul Român era apoi beneficiarul pregatirii lor. Nici că se putea o gândire mai pragmatică și mai corectă. Totul se desfășura sub semnul ”eticii și echității socialiste”, chiar dacă tendințe de exceptare de la perceptele acestui slogan existau permanent, uneori izbutite, dar finalmente direcția rezultantei era certamente cea dezirabilă. Nu știu dacă mai e nevoie să evoc seriozitatea care domnea în desfășurarea întregului proces de învățământ superior înainte de 1990, cel puțin din punct de vedere formal. Calitatea absolvenților și recunoașterea internațională de care se bucurau, deopotrivă profesorii și absolvenții, stau mărtuire și astăzi.

Totul s-a schimbat după Decembrie 1989. Imediat a apărut un număr imens de profitori fără scrupule, care au adulmecat multiplele posibilități de câștig fără muncă pe care le oferă învățământul superior în noile condiții, inițial pentru universitarii de toate gradele, iar apoi pentru o întreagă pleiadă de personaje extrauniversitare, mediocre dar cu pretenții de la viață, care le exced cu mult posibilitățile intelectuale. (more…)


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , , by

Așa se întâmplă când impostorii ne fac legi

 

Astăzi am aflat că ”aleșii neamului”, după nesfârșitele lor concedii, weekenduri prelungite și deplasări ”de documentare” prin cele mai exotice țări, s-au aplecat, în sfârșit, asupra nevoilor noastre și și-au pus la treabă neândoielnica lor inteligențâ creatoare pentru a ne dărui o minune de lege, care să revigoreze munca și profiturile agricultorilor, să îi fericească pe consumatori și să îi umple de bani pe comercianți. O lege simplă și eficientă ! Oare cum de nu s-a mai gândit încă nimenea la așa ceva ?.

Esențialmente, Legea impune marilor magazine, super- și hypermagazinelor alimentare din România, sub amenințarea unor sancțiuni severe, ca produsele românești să însumeze cel puțin 51% din totalul produselor alimentare comercializate. Asta va da un puternic impuls fermierilor, care se vor pune serios pe treabă, având siguranța valorificării integrale a producției lor. Ba chiar s-a pus imediat întrebarea ( de către unii jurnaliști, la fel de competenți ca și legislatorii) că oare ce se va întâmpla dacă, în noua situație, producătorii autohtoni nu vor putea ei să satisfacă permanent nevoile pieței, astfel încât să acopere necesarul de cel puțin 51% produse românești, din totalul mărfurilor expuse de magazine.

Au mai rămas doar câteva amănunte de precizat (nu se știe de către cine), cum ar fi:

– Vorbim de 51% din volumul, din greutatea sau din valoarea mărfurilor?

 -Vorbim de marfa de pe rafturi, sau din depozite?

-Vorbim de 51% din produsele constatate la un moment dat de către echipa de control, în ziua controlului, sau pe durata unei săptămîni, sau a unei luni, sau poate a unui an? Luăm în considerare totalul mărfurilor existente, cele achiziționate sau ce cele vândute?

-Va trebui să formăm noi specialiști, capabili să verifice dacă a fost realizat dezideratul stabilit, pe care să îi înarmăm cu rulete, cântare și calculatoare?

Dar, sunt sigur că toate aceste enigme, plus multe altele, vor fi dezlegate de la caz la caz, cu concursul bunăvoinței controlorilor și, la nevoie al avocaților, al procurorilor și al judecătorilor, că doar toată lumea trebuie să trăiască, nu-i așa?. Unii politicieni ar putea eventual juca rolul de mediatori, cu avantaje pentru toate părțile. Mai grav este însă că Legea a fost emanată sub formă avortată, respectiv incomletă.

Vreau să spun că nu este suficient ca Legea să stipuleze numai obligațiile comercianților pentru a se atinge scopul dorit. Este absolut necesar să se stipuleze -tot sub amenințarea unor pedepse severe- și obligația cumpărătorilor de a cumpăra produse românești în proporție de cel puțin 51%, așa cum au stabilit autoritățile ! Ori, tocmai acest lucru mi se pare mie ceva mai greu de realizat și de controlat. De exemplu, ce se face comerciantul dacă în magazin expune chiar 75% produse românești și numai 25% produse străine, dar cumpărătorii fac coadă tot la produsele străine, care sunt mai ieftine, mai atractiv prezentate și mai de calitate? Să nu reaprovizioneze rafturile cu produse străine până când nu se vând cele autohtone ?! Sau să le completeze pe măsură ce se vând, în timp ce mărfurile greu vandabile (exagerînd puțin) vor rămîne pe rafturi păstrînd proporția de 75% ?

Încerc zadarnic să îmi imaginez câtă ceață s-a așternut în mintea autorilor unei asemenea lege și ce au înțeles ei din ceea ce se numește economia de piață. Dar amintiți-vă câte alte asemenea opere au mai creat aleșii noștri, aflați  în stare de mahmureală! Și să mai spună cineva că nu își merită cu prisosință toate salariile, indemnizațiile și pensiile speciale pe care și le acordă singuri, cu atâta generozitate!


Posted in Inm by

ACTINOBACILOZA

                                                                                                           Prof.dr.Radu Moga Mânzat 

            Sub denumirea  de Actinobaciloză  se descrie de obicei boala produsă de Actinobacillus lignieresii la mai multe specii de animale domestice (bovine, ovine, solipede, câini) sau sălbatice ( căpriori, cerbi, mistreţi, iepuri), precum şi boala produsă la suine de A. suis (3,4). Iniţial actinobaciloza a fost descrisă în Argentina, de Lignieres şi Spitz la bovine, care în 1902 au diferenţiat-o de actinomicoză, sub numele de wooden  tongue.
          Astăzi, conform manualului Bergey, în genul Actinobacillus, în afară de A. lignieresii şi A. suis, care produc bolile numite actinobaciloze, sunt alăturate şi alte 16 specii de bacterii (1). Acestea însă fie că produc entităţi diferite ca patogenie şi manifestări anatomoclinice, din care cauză poartă şi denumiri diferite, fie că produc  nişte infecţii, în general rare, localizate şi manifestate altfel decât  boala limbii de lemn produsă de  A.lignieresii, fie că sunt prezente ca simpli germeni oportunişti, fără  un rol patologic bine precizat. Dintre acestea, patologia veterinară este interesată de:

– A.pleuropneumoniae, care produce pleuropneumonia infecţioasă a porcului,
– A.equuli, agentul etiologic al piosepticemiei mânjilor,
– A.seminis, care produce epididimită, orhită şi vaginalită la berbeci, ţapi şi tauri,
– A.capsulatus, izolat de la iepuri de câmp, iepuri domestici şi de la hamsteri cu infecţii septicemice,
– A.rosii, asociată cu avorturi la scroafe,
– A.minor, A.porcinus şi A.indolicus, izolaţi ca germeni oportunişti de pe mucoasele căilor respiratorii ale suinelor,
– A.arthritidis  izolat din artritele solipedelor,
– A.succinogenes, izolat din rumenul bovinelor(1).
 La noi în ţară, actinobaciloza a fost semnalată de Paştea şi col. în anul 1956 şi a fost apoi studiată de Ciurea, Răducănescu, Verdeş şi alţii. (more…)


Posted in Inm, Profesional-stiintific and tagged , , by

ACTINOMICOZA

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      Prof. dr. Radu Moga Mânzat

Se numeşte actinomicoză o afecţiune cronică de natură infecţioasă, dar necontagioasă, produsă de germeni din genul Actinomyces, întâlnită la mai multe specii de animale domestice şi sălbatice, dar mai frecvent la ierbivorele biongulate şi unele carnivore, având evoluţie sporadică, caracterizată clinic prin osteomielită, cu formarea unor focare inflamatorii piogranulomatoase, înconjurate de o puternică proliferare conjunctivă perifocală, localizate obişnuită în mandibulă şi regiunile limitrofe.

Tags Actinomyces, Actinomicoza  (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , by

LEPTOSPIROZELE

                                                                                                          Prof. dr.Radu Moga Mânzat

Leptospirozele sunt boli infecţioase cosmopolite, care afectează omul şi foarte numeroase specii de animalele domestice şi sălbatice, produse de diverse tipuri antigenice ale bacteriilor cuprinse în genul Leptospira, manifestate clinic prin febră, anemie, hemoglobinurie, icter sau prin avort, dar care foarte frecvent evoluează inaparent clinic. Cunoscută şi descrisă clinic la om încă din secolul al XIX-lea, sub denumirea de boala lui Weil-Vasiliev, leptospiroza a beneficiat de elucidarea etiologiei la începutul secolului XX (1915-1916), ca rezultat al activităţii simultane dar independente a trei colective de cercetători ( Inada, Ido et all; Uhlenhut şi Fromme; Hubener şi Reiter), care au identificat drept agent cauzal al bolii la om un microorganism spirochetomorf, denumit de Noguchi (1917) “Leptospira”. Aproape concomitent a fost identificat şi rezervorul natural de infecţie, reprezentat de şoareci şi şobolani.  La câini, boala fusese descrisă clinic încă din 1852, de Hofer şi apoi de Klet (1898) sub numele de boala de Stuttgart, dar etiologia leptospirică a fost stabilită abia în 1933, de către Klarenbeck şi Shuffner.

Tags  Leptospira, Leptospirozele (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , by

In fond, ce este democrația?

Am încercat în ultima vreme să aprofundez puțin câteva dintre cele mai importante noțiuni cu care operează politologia, ca de exemplu: democrație, constituție, comunism, socialism, capitalism etc. Sunt noțiuni care fac deci obiectul de studiu al unei științe,și dacă acceptăm că avem de-a face cu o știință, ne așteptăm ca aceasta să se bazeze pe niște teze, sau cel puțin pe niște truisme irefutabile, chiar dacă pe acestea se clădesc apoi concluzii discutabile sau certamente false. Mare mi-a fost însă mirarea când am descoperit cât de relative sunt înțelesurile atribuite acestor noțiuni de către politicieni, jurnaliști și chiar de către așa-zișii oameni de știință din domeniul politologiei. Spre marea mea nemulțumire am constatat că totul este relativ, că fiecare atribuie un sens personal fiecărui termen și, din această cauză, ajunge în final la concluzii inevitabil diferite de ale celorlalți.Cu alte cuvinte nimic nu este cert, nimic nu este indiscutabil, totul este relativ și totul poate fi demontat printr-o argumentație bine aleasă. Atunci la ce și cui servește toată vorbăria aceasta?
– Servește multora: cu ajutorul ei își justifică impostorii pozițiile, pretențiile și acțiunile. Și tare mulți sunt aceia care trăiesc -chiar foarte bine- excusiv de pe urma unor asemenea vorbării justificative pro domo. (more…)


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by

LUNGUL DRUM DE LA COMUNISMUL CREȘTIN LA CAPITALISMUL ANARHIC

De 25 de ani remarc în presa scrisă și la TV aceeași confuzie, la oameni de toate condițiile sociale, în înțelegerea noțiunilor de comunism și a apelativului de comuniști. De câte ori se dorește punerea la stâlpul infamiei a unor foști nomenclaturiști, astăzi mari politicieni, magnați sau demnitari, li se aruncă în față: Comuniștilor !! Mă supără mult o atare abordare, pentru că ea înglobează nu numai o mare cantitate de ignoranță, ci și tot așa de multă rea credință și rea intenție. Prin acest epitet, aparent acuzator, care se dorește a părea o categorisire politică peiorativă a unor indezirabili, în realitate se comite o încercare de spălare de păcate a unor personulități, a unor impostori- profitori care au fost în trecut și au rămas și în prezent la butoane, în fruntea bucatelor. O să mă explic în continuare. (more…)


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by

Cugetări despre vot și democrație

Democrația este o formă de organizare a societății care le propune membrilor săi să conviețuiască în bună pace, în ciuda diferențelor dintre ei în ceea ce privește percepția asupra diverselor “adevăruri”, determinată de diferențele de educație, de capacitate de discernământ, de situație materială, de anturaj sau de interese, de orice fel. Toate strădaniile de a schimba percepția cuiva asupra unui adevăr doar prin simple argumentații – corecte sau contrafăcute- sunt zadarnice, dacă nu survine schimbarea vreuneia dintre determinările enumerate mai sus. Or, tocmai aceasta este principala cauză a eșuării multor societăți zise democratice, care pun accentul principal pe propagandă deși, se știe, doar prin propagandă nu se poate converti percepția unei populații decât pe termen scurt, pentru că adevărul și dreptatea sunt valori unice și perene, pe câtă vreme minciuna și nedreptatea sunt efemere. Și,din acest punct de vedere, orice populație se divide în mai multe categorii: oameni care percep corect adevărul, oameni care îl percep greșit dar sunt convinși de veridicitatea percepției lor, oameni fără nici un discernământ, oameni -de regulă politicieni- pentru care adevărul este o noțiune lipsită de conținut, dar care sunt gata în orice moment să-i convingă pe ceilalți să perceapă un adevăr așa cum le convine lor. Numai proporția dintre aceste categorii diferă de la o categorie la alta, Și uite așa se nasc partidele politice, care încearcă să grupeze persoanele în funcție de percepțiile lor. Și uite așa ne trezim că unul și același adevăr adevărat este perceput în toate felurile, unele chiar contrdictorii, după locul și unghiul din care este privit. Și atunci apare confruntarea: (more…)


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged , , by

BOALA LIMBII ALBASTRE

Redactat la cererea  ASAS la și publicat pe site-ul ASAS la 2 oct 2014

Punct de vedere cu referire la

            BOALA LIMBII ALBASTRE                                  

Apariția și evoluția Bluetongue  în  Romania   

                                                                                                       Prof dr Radu Moga Mânzat     


Având în vedere spațiul foarte restrâns pus la dispoziție de ASAS, cele de mai jos reprezintă doar o parte din concluziile de fond desprinse după studierea, în paralel și comparativ, a trei categorii de documente:

1.Reglementările legislative originale ale CE privind prevenirea și controlul Bolii limbii albastre (BLA) pe teritoriul UE, respectiv CD 2000/75/EC și CR(EC)No1266/2oo7precum și documentele respective transpuse în legislația altor țări europene (Olanda, Marea Britanie, Italia, Cipru)

2.Transpunerea documentelor EC în legislația românească, respectiv Ord. Președ. ANSVSA 32/2006, Reg. CE 1266/2007, Planul de contingență, Planul de măsuri-Nota 5446, Manualul operațional și planurile de măsuri ale câtorva DSVSA județene.

3)Un mare număr de lucrări științifice descărcate de pe Internet, cu referire la BLA.

Se poate aprecia că, dacă țara noastră se află printre ultimele țări din Europa în care BLA și-a făcut apariția, aceasta s-ar putea datora atât poziției geografice avantajoase pe care o ocupă, cât și, poate că mai ales, meticulozității cu care au fost transpuse – chiar mult dezvoltate – documentele UE, precum și rigurozității cu care a fost apoi urmărită transpunerea lor în practică. Este discutabil însă dacă cele peste 200 de pagini de planuri, regulamente, ordine, măsuri, note etc., transpuse într-o formă mai concisă, nu ar fi fost preferabile.De exemplu, mă întreb dacă, în loc să se ofere medicului practician în Manualul Operativ o listă cu nu mai puțin de 81 de produse comerciale antiseptice și dezinfectante, pe 20 de pagini (probabil toate cele avizate în Romania), lăsându-l astfel să decidă el care ar fi cel mai indicat în cest caz, nu cumva era mai eficient să îi fie recomandate dintre acestea, de către specialiști, doar vreo 4-5 produse dar, în schimb, să îi fie recomandate în plus, vreo 3-4 substanțe sau produse repelente, cunoscute ca foarte eficiente pentru evitarea înțepăturii insectelor hematofage. De asemenea, ar fi foarte util să se recomande, la modul concret, și alte metode de anihilare a insectelor, cum sunt aparatele moderne electrice, cu ultraviolete, ultrasunete și altele, care pot fi montate în incinta sau în apropierea adăposturilor.

În eventualitatea elaborării unui nou plan de măsuri, așa cum Ord. 32/2006 prevedea, ar fi util să se regândească întreaga strategie, având ca obiectiv nu numai controlul, ci și eradicarea bolii, ceea ce pare posibil dacă BLA va fi asimilată mai putin bolilor contagioase din lista A a OIE, și mai mult celor sezoniere, cu dependențe stricte spațio-temporale. În planul de măsuri actual, în dreptul tuturor acțiunilor se stipulează ca termen de realizare: permanent, iar ca loc de desfășurare a acțiunilor se țíne prea puțín cont de particularitățíle geo-climatice ale fiecărei zone. Țara noastră dispune de o diversitate deosebită de caracteristici (șes, dealuri, munți,lunci, deltă, litoral) de care depind în cel mai înalt grad ecosistemele, inclusiv arealul de distribuție al musculițelor culicoide și, în ultimă instanță posibilitățile de apariție și evoluție a BLA, de care strategiile de prevenire, combatere și eradicare este necesar să țină cont. Ar fi de dorit colaborarea cu entomologi specializați în studiul artropodelor hematofage, capabili chiar să întocmească hărți de distribuție a insectelor hematofage pentru întreaga țară, valabile și pentru alte maladii.

Mutarea accentului de pe caracterul “permanent”al acțíunilor pe perioadele de risc maxim rezultat din caracterul “ciclic” al evoluției epidemiologice, ar fi utilă și realistă. Din toate studiile avute la dispoziție, inclusiv din cele ale OIE cu referire expresă la Romania, rezultă că în Țara noastră există o perioadă de circa 5 luni “liberă de vectori BLV”, de care programele de eradicare regionale și locale ar trebui sa profite. Nu este clar sub ce formă reușește virusul să traverseze anotimpul friguros (sub 13-15 grade Celsius), pentru că ipoteze există, dar sunt contraditorii. Personal consider că, luând în considerare observațiile existente, s-ar putea postula că totul devine posibil datorită fenomenului de toleranță imunologic. Făcând abstracție de eventualele posibile excepții, se acceptă că, de regulă, insectele care apar în primăvară nu posedă virusul, fiind vorba de o nouă generație, iar rumegătoarele nu sunt viremice pentru că sezonul rece este suficient de lung pentru a permite negativarea lor viremică. Cert este că aceasta este veriga slabă a lanțului epidemiologic la nivelul căreia trebuie focusate cu celeritate cele mai multe acțiuni de depistare și combatere, întrucât reanimarea virusului și a epidemiei primăvara, debutează inițial pe foarte puține cazuri, care se înmulțesc apoi rapid, prin transmiterea virusului, în ambele sensuri, între insecte și rumegătoare. În schimb, presupun că s-ar putea renunța la unele măsuri formale și nerealiste, cum ar fi “purtarea obligatorie a echipamentului de protecție”atunci când se vizitează o exploatațíe zootehnică, sau că “medicul veterinar oficial se asigură că pătrund în exploatație numai persoanele care au dreptul”, măsuri justificate în cazul epizootiilor contagioase majore.

Dacă se hotărăște includerea și a vaccinării în planul strategic de eradicare a bolii, atunci aș recomanda ca aceasta să se facă în prima decadă a lunilor aprilie și august, cu vaccinuri inactivate. În felul acesta animalele ar putea fi protejate, în mare măsură, datorită vaccinării pe intervalele V-VIII și VIII-XI, și datorită inactivității culicoidelor, în lunile XI- IV.

Din cele de mai sus rezultă că ar fi de dorit ca actualele noastre documente (Planul de măsuri și Manualul operațional) datând din anul 2006 să sufere o revizuire si o actualizate de fond, așa cum dealtfel și Ord. 32/2006 prevedea obligația ca acestea să întâmple la fiecare 5 ani.

Noile planuri actualizate ar trebui să evite cu obstinație recomandarea unor strategii standardizate și permanente, în favoarea unor planuri strategige care să valorifice la maximum particularitățile dinamicii epidemiologice a bolii, particularitățile geografice și ecolosistemice locale.

Pentru eficientizarea planurilor de acțíune ale DSVSA-urilor județene este de dorit ca în continuare acestea să fie aprobate de către ANSVSA, dar numai după ce au fost atent analizate și evaluate cu privire la modul în care au fost luate în considerare toate particularitățile eco-climatice și epidemiologice ale zonei.

Profesor dr. Radu Moga Mânzat (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged by

GÂNDURI ALEATORII

#Nu-i mai ascultaţi pe cei ce nu ştiu să asculte!

# Nu-i ascultaţi pe politicieni când vă povestesc despre ce vor face ei după ce le veţi da voturile, pentru că oricum ei vă vor spune exact ceea ce cred ei că aţi dori să auziţi. Mai bine întrebaţi-i doar ce au făcut până acum și ce realizări personale de până acum îi califică pentru nivelul funcţiei la care râvnesc.

# Una dintre cele mai mari prostii pe care le-am auzit de sute de ori a fost aceea că avem nevoie de conducători tineri, entuziaști și curați, respectiv fără antecedente penale, ca și cum noi am avea nevoie de niște campioni, care încă nu au avut posibilitatea să-și etaleze pornirile nefaste ( lăcomia, fățărnicia, nesimțirea, incapacitatea, impostura etc). În realitate am avea nevoie, tocmai din contră, de oameni mai în vârstă, care și-au demonstrat deja capacitatea, valoarea, rectitudinea morală și bunul simț. Pe scurt, avem nevoie de mai multă înțelepciue și cinste, nu numai de tineri, a căror evoluție ulterioară ne este necunoscută.

# Am asistat dăunăzi la “linşarea mediatică” a unei doamne contabilă ( sau cam aşa ceva) , de către câţiva jurnalişti şi politicieni, pentru faptul că a fost numită recent ministru al culturii, deşi nu cunoaşte îndeajuns limba română, constatare reieşită din faptul că nu ar cunoaşte sensul cuvântului biped. De fapt chiar dumnealor aveau unele deficienţe cognitive, considerând că biped este un cuvânt românesc.

# Oare de ce noi, oamenii, apreciem atât de mult caracterul la semenii noşti, dar nu ne străduim deloc să devenim noi înşine nişte oameni de caracter? Mă refer desigur la cei mai mulţi dintre noi, nu la toţi, pentru că Tu cititorule, ştim amândoi că eşti o excepţie!..Nu-i așa ?

# Oameni buni! Nu moartea ar trebui să vă îngrijoreze așa de mult, ci momentele de viață care o preced !


Posted in Cugetari/Reflectii by

HYGIENIC QUALITY OF MILK, A GREAT AND PERPETUAL DESIDERATUM

 Lucrare publicata in Anuarul FMV Timisoara pe anul 2014

HYGIENIC QUALITY OF MILK, A GREAT AND PERPETUAL DESIDERATUM

RADU MOGA MANZAT

Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice – Filiala Timisoara, Calea Aradului 119, 300645
College of Veterinary Surgeons, Timis, Str. Martir Marius Ciopec nr. 2, Timisoara, Romania.
E-mail: radummoga@gmail.com

Summar

     One of the most debated issues over the time, both in food industry and veterinary medicine, was the quality control of milk. Some european nations have managed to create hundreds of varieties of cheeses, very well appreciated for their qualities and very well sold all over the world. These is not only the result of creative ingenuity of their people, but especially the result of the fact that they always are prepared with a raw milk of the highest hygienic quality(1). From the chemical point of view, was easier to put the quality control of milk into some limits, because was possible to appeal to the specific methods of biochemistry, but from the sanitary point of view, things appear to be more complicated. It is well known that both clinical- and subclinical mastitis cause very important economic damage, but especially the hindmost are important because they are much more numerous then clinical ones and, being clinical unapparent, they are often neglected or even completely ignored. A milk of best quality, good for consumption, is a wholesome milk (WM), obtained hygienically only from perfectly healthy mammary quarters (MQ). Such milk has the following characteristics , organoleptic noticeable : white color or slightly yellowish-white, perfectly homogeneity, with appetizing taste and specific pleasant flavor (not smell!); microscopically may present a small number of somatic cells (SCC) and bacteria. To assess the hygienic quality of milk, in addition to biochemical tests, which became classics and well known, lately are emerging new tests, especially of those which detect the physical changes in milk, with electronic devices.

Key words: hygienic quality of milk, mastitis, portable milk tester, SCC.

(more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , by

VERIFICARE

Simțindu-mă îngrozit de știrea permanentă de la TV,  de 12 ori pe zi din
ultimele 8-9 zile, cum că nr. cazurilor de indivizi reacționați  pozitiv la
Covid 19 au  reacționat pozitiv tot mai mare, de la o zi la  alta, am vrut
să aflu și eu cam  cu cât a crescut zilnic . Expresiile au fost : creștere
expozivă , creștere  alarmantă  etc.      Iată rezltatele:
DATA       Nr  STĂRI    DIN CARE POZITIVI              %
24.07.20          22.532              1119                                4,96
25.07.20          22. 511             1124                                 4.99
26.07.20          15.098              1120          DUMINECĂ   7.41
27.07.20              7574              1104              LUNI       14.05
28.07.20          21.135               1151                                  5.44
29.07.20          22.040               1189                                 5.40
30.07.20          23.346               1356                                 5,86
31.07.20          22.500                1295                                 5.78
o1.07.20           23.451                1225                                5.22
Se vede că, cu excepția zilelor de duminecă și luni  (când nu știu ce
s-a întâmplat) creșterea a fost de sub 1% !! ,
respectiv   între  4.96 și 5.86   (ultima coloană)
Ce or fi văzut ”specialiștii” noștri atât de alarmant și explosiv,
nu îmi este clar.  Mie mi se par mici cifrele în comparație
cu cele din alte țări. Să nu uităm cum au fost selecționați subiecții
și că vorbim totuși despre o pandemie. Când în Primăria Generală
au fost testați aleator 4000 de persoane, procentul testelor pozitive
a fost de numai 0,10 %. Situația  adevăroată o vom cunoaște doar
atunci când selecționarea subiecților testați se va face nediscriminatoriu
și în număr mult mai mare. Chiar dacă extinderea infecției ar decurge în
continuare mai rapid decât în ritmul maxim din ultima lună, cu
chiar peste 1600 de infectați pe zi, respectiv  48.000/lună, respectiv
576.000/an, rezultă că s-ar putea atinge dezideratul de cca 7.000.000
susceptibili câți teoretic au mai rămas neinfectați (50% din populație)
abea peste cca 12 ani !. Dacă știința și aritmetica nu ne mint, abea atunci
am putea spera să scăpăm de virusul din teritoriu, evident, dacă între
timp nu se schimbă nimic în gândirea decidenților.
Norocul nostru este că între timp virusu ne vine în ajutor
și se propagă liniștit, încet dar sigur, în restul populației receptive,
grăbind lucrurile. Problema este numai că -tot știința ne-o spune- cu cât
mai multe pasaje se succed, cu atât mai mare riscul de exacerbare a
virulenței/agresivității virusului.
Concluzia pare clară, pentru cine vrea să o vadă:
mutarea accentului  și mai ales a responsabilității de pe umerii polițiștilor ,
jandarmilor și comercianților față de persoanele sănătoase,  pe mai eficientul,
mai înțeleptul și mai competentul  manageriat al sistemului de sănătate, cu
referire specială la reactanții cu simptome specifice Covid.
Evident că acolo este cheia !!
Vreau să transmit și jurnaliștilor că situația este și așa destul de neplăcută
pentru noi, ca să nu mai fie necesară  și umflarea și exagerarea realității . Cu
trimitere specială  la o mai nouă moderatoare de la Realitatea Plus, care după
ce că nu înțelege absolut nimic, mai este și foarte vehementă și enervantă.
Toate datele au fost culese din Buletinul Informativ al  MS și de la GCS.
Cum s-ar spune, am lucrat numai ”cu materialul clientului”.

 

 

 


Posted in Cugetari/Reflectii by

VERIFICARE

 

VERIFICARE
Simțindu-mă îngrozit de știrea permanentă de la TV,  de 12 ori pe zi din
ultimele 5-6 zile, cum că nr cazurilor de indivizi reacționați  pozitiv la
Covid 19 au  reacționat pozitiv tot mai mare, de la o zi la  alta, am vrut
să aflu și eu cam  cu cât a crescut zilnic . Expresiile au fost : creștere
expozivă , creștere  alarmantă  etc.      Iată rezltatele:
DATA       Nr  DE TESTĂRI    DIN CARE POZITIVI        %
24.07.20          22.532              1119                                4,96
25.07.20          22. 511             1124                                 4.99
26.07.20          15.098              1120      DUMINECĂ   7.41
27.07.20              7574              1104              LUNI       14.05
28.07.20          21.135               1151                                  5.44
29.07.20          22.040               1189                                 5.40
30.07.20          23.346               1356                                 5,86
31.07.20          22.500                1295                                 5.78
Se vedeve că, cu excepția zilelor de duminecă și luni  (când nu știu ce
s-a întâmplat) creșterea a fost de sub 1% !!! ,
respectiv   între  4.96 și 5.86   (ultima coloană)
Ce or fi văzut ”specialiștii” noștri atât de alarmant și explosiv,
nu îmi este clar.  Mie mi se par mici cifrele în comparație
cu cele din alte țări. Să nu uităm cum au fost selecționați subiecții
și că vorbim totuși despre o pandemie. Când în Primăria Generală
au fost testați aleator 4000 de persoane, procentul testelor pozitive
a fost de numai 0,10 %. Situația  adevărată o vom cunoaște doar
atunci când selecționarea subiecților testați se va face nediscriminatoriu
și în număr mult mai mare. Chiar dacă extinderea infecției ar decurge în
continuare mult mai rapid decât în ritmul maxim actual, din ultima lună, cu
chiar peste 1600 de infectați pe zi, respectiv  48.000/lună, respectiv
576.000/an, rezultă că s-ar putea atinge dezideratul de cca 7.000.000
susceptibili câți teoretic au mai rămas neinfectați (50% din populație)
abea peste cca 12 ani !. Dacă știința nu ne minte, abea atunci am putea
spera să dispară virusul din teritoriu, evident, dacă nu se schimbă nimic
în gândirea decidenților.  Concluzia pare clară, pentru cine vrea să o vadă:
mutarea accentului  și a responsabilității de pe activitatea polițiștilor,
jandarmilor și a comercianților față de persoanele sănătoase,  pe mai
eficientul manageriat al sistemului de sănătate..Acolo este cheia !
Vreau să transmit și jurnaliștilor că situația este și așa destul de neplăcută
pentru noi, ca să nu mai fie necesară   umflarea și exagerarea realității.
Toate datele au fost culese din Buletinul Informativ al  MS și de la GCS.
Cum s-ar spune, am lucrat numai ”cu materialul clientului”.

 

 

 


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged by

Un fel de Don Quijote de la Mancha

Până în prezent niciun om de știință autentic nu a pus sub semnul îndoielii truismul, bine stabilit în medicina veterinară , rodată de permanenta bătălie pe care o duce – nu cu o singură pandemie, cum este Covid 19-  ci cu diversele epidemii și pandemii ce evoluează permanent la animale, truism conform căruia o pandemie nu dispare  dintr-un anumit teritoriu până când cel puțin 50% dintre subiecții receptivi nu devin nereceptivi( mai sigur 60-80%) , fie ca urmare a trecerii prin infecție, fie ca urmare a vaccinării. Acesta este primul deziderat- absolut incontestabil-  de la care cred eu că trebuia pornit orice raționament. La aimale, dar presupun că nu există motive valide pentru care oamenii ar face o mare excepție din acest punct de vedere. Rezultă clar că creșterea zilnică a numărului de subiecți reacționați pozitiv nu trebuia să fie o aproape permanentă și singură obsesie a decidenților, pentru înspăimântarea și demobilizarea populației, ci din contră, chiar un deziderat, singurul în măsură să conducă la stingerea mai rapidă a pandemiei. Aceasta cu condiția ca organele sanitare să fie capabile să păstreze un atent și ferm control al raportului optim dintre noile cazuri reacționate pozitiv și posibilitățile de îngrijire a cazurilor clinice în spitale sau la domiciliu (cu ajutorul mijloacelor cunoscute și deja intens mediatizate).Fapt absolut realizabil, după chiar datele furnizate  de MS. Evident că fără internarea obligatorie a cazurilor pozitive asimptomatice. În schimb, la noi s-a început cu sfârșitul, respectiv cu eforturile pentru stoparea sau întârzierea  la infinit  a momentului cheie, acela de atingere a dezideratului  de ” minim 50%-60%  subiecți imuni,  ca urmare a trecerii prin infecție sau a vaccinării”. Asta mi-a amintit de Don Quijote de la Mancha și lupta lui cu morile de vânt. În ritmul actual de testare am calculat eu că s-ar realiza obiectivul nu mai devreme de  vreo 12-15 ani.  Este clar că pe mine, ca virtual și posibil viitor pacient, o asemenea perspectivă m-ar dezavantaja în mod brutal, dată fiind vârsta mea. Și, mărturisesc că nu m-ar deranja prea mult dacă ar fi vorba de ceva inevitabil, de o fatalitate, dar dacă este vorba doar de diletantism și de incompetență crasă, de-a dreptul inexplicabile, a unei echipe medico-guvernamentală, căruia trebuie să-i suport eu consecințele, recunosc că  simt nevoia să mă exprim. Desigur că nu se ajungea unde suntem dacă decidenții noștri, în naivitatea lor (ca să mă exprim eufemistic) nu ar fi crezut – și acționat ca atare- că se străduie să stopeze complet răspândirea unei pandemi în realitate implacabile, cum este Covid 19, prin câteva măsuri coercitive. Un nonsens. Să dau un exemplu simplu, pe înțelesul tuturor (din cele multe pe care le-aș putea da): Să zicem că 50% din populația receptivă din România este de 8000000. Aceasta însemnează că 8000000/ 43500 (total cazuri confirmate la zi)= 0,54 % din total cazuri posibile. Pe de altă parte, dintre cele 8000000 de persoane  susceptibile au fost până în prezent testate ceva mai mult de 1000000 de persoane, față de care cele 43500  persoane testate pozitiv reprezintă doar cca 4.35%  persoane care ar putea fi considerate  pe viitor nereceptive. Dar la ce ne folosește această cifră,  dacă habar nu avem care o fi situația printre restul de  cca 7000000 de cetățeni susceptibili netestați,  pentru că virusul s-a plimbat între timp  și printre aceștia, nu ? Toată situația adacadabrantă actuală   era logic previzibilă ,  dacă exista ceva mai multă competență, dacă se citea mai mult și nu ne încăpățânam să ne tot lăudăm ce bine am gestionat noi românii situația în primele luni, comparativ cu țările pe care acuma le invidiem. Acuma din nou vrem să fim noi mai originali decât toată lumea, pe de -o parte internând obligatoriu reactanții pozitivi asimptomatici, iar  pe de altă parte plângându-ne că nu mai sunt paturi în spitale ! Repet: tot ce se întâmplă era previziibil , afară de cazul că existau ceva motive ascunse, pentru care ni se furnizau nouă zilnic exclusiv cifre aberante, fără nicio semnificție epidemiologică, din nu știu care motive. Chiar și în prezent, ni se repetă zilnic și obsesiv, pe toate posturile TV, ”o nouă creștere zilnică a numărului  de cazuri” (o simplă cifră abstractă , fară nicio semnificație epidemiologică) în loc să ni se comunice raportul dintre numărul de noi testări  și numărul de reacționați pozitiv, ceea ce este cu totul altceva și ne-ar permite să ne conformăm dictonului  că ”nu este important atât punctul în care ne aflăm, cât direcția în care ne mișcăm”. Or, răspândirea virozei nu poate fi apreciată decât prin raportarea zilnica a nr. de testări la nr. de reacții pozitive. (Un grafic cu mediile pe căte 4-5 zile (preferbil pe 7 zile) ar fi preferabil pentr noi, dar neconvenabil pentru decidenți). Vreau chiar să afirm că, dacă s-ar proceda corect și în locul cifrelor abstracte – zilnic și în mod firesc crescătoare- ni s-ar prezenta un grafic cu raporturile dintre cifrele reprezentând nr de testați, supra nr de teste pozitive ar rezulta niște indici care ar reflecta faptul că actualmente incidența infecțiilor Covid nu  este în creștere, cum greșit suntem informați zilnic. Și aceasta este de fapt realitatea ! Totul este ușor de calculat. Nu vreau să comentez oportunitatea obligativității de internare a cazurile pozitive asimptomatice pentru 48 de ore, dar nici nu pot să nu mă întreb cum se face că specialiștii din toate celelalte țări încă nu și-au dat seama că așa trebuie făcut, ca la noi… Cunoașterea celor câtorva cazuri reacționate pozitiv (0,54% din susceptibili) nu este inutilă, dar ce ne facem cu mult mai numeroasele cazuri de subiecți pozitivi foarte probabil existenți printre celelalte 7.000.000  de persoane( în exemplul nostru), care între timp zburdă prin societate și pe care nu îi  cunoaștem, pur și simplu pentru că deocamdată nu au fost testați, și printre care probabil că sunt mult mai mulți pozitivi decât cei descoperiți printre milionul deja testat? Nu era oare mai bine ca, în loc să împingem până la ridicol obsesia aproape exclusivă de a stopa răspândirea virusului (împingând dacă se poate până la calendele grecești atingerea dezideratului de 50%), să ne concentrăm mai mult pe mai buna gestionare medico-administrativă a cazurilor survenite în mod natural, identificate și testate fie în cadrul cabinetelor de familie, fie a unor obiective sau situații particulare? Ar mai fi foarte multe de comentat, dar mă opresc aici pentru că sunt conștient că oricum nimic nu se va schimba, în ceea ce privește perspectiva mea și a celor ca mine, deși în ultima lună s-a cam început, în sfârșit, să se mai pomenească câte ceva și despre relația dintre nr de testați și nr de reacții pozitive , dar foarte incoerent și fără semnificații epidemiologice. Nimic mai mult.

P.S. Nu sunt de acord nici cu aserțiunea unor ”specialiști” care s-au hazardat să afirme că această pandemie este neeradicabilă, și că de acest virus nu vom mai putea scăpa probabil niciodată, din care cauză am face mai bine să ne obișnuim să conviețuim cu el. Cel puțin teoretic, conform regulei condiției celor cel puțin 50-60 procente de infecție  realizate, virusul ar dispărea de la sine din populația respectivă în momentul atingerii dezideratului respectiv.


Posted in Cugetari/Reflectii and tagged by

UN PARADOX NEAOȘ ROMÂNESC


O să încerc să fiu cât se poate de direct și de clar, pentru ca să nu-mi fie răstălmăcite spusele. Să pornim de la două certitudini.
1- Prima certitudinee absolută este aceea că, dacă eu, prin nu știu ce împrejurare voi fi găsit reacționat pozitiv la testul Covid, fiind sănătos, deci fără să prezint simptome imputabile acestei maladi, se chiamă că voi putea fi înregistrat numai ca individ Covid pozitiv – asimptomatic. Precizez pentru cine nu poate să priceapă asta, că în toate limbile asimptomatic = fără simptome clinice = sănătos clinic (chiar dacă în organismul meu se ascund mai multe viroze și bacterioze)
2- Conform ciudatei legislații (unică în Europa și poate că și-n lume), care intră în viguare la noi de marți, cu acest statut (de reactant pozitiv asimptomatic), mai ales dacă din cauza căldurii ambiante aș avea și ghinionul să am și puțin peste 37,3 grade Celsius, eu aș fi pasibil de a fi internat (vedeți, că nu am spus arestat !) pentru cel puțin două zile, pentru a fi supus tratamentului, ca și , probabil, unor investigații (care?), chiar dacă eu voi susține morțiș că sunt ”sănătos tun”.
3-O altă certitudine indubitabilă este și faptul că încă nimenea în lume nu a avut pretenția că a descoperit vreun tratament specific contra Covid 19!  Atunci ”specialiștii”ar putea pretinde că mă vor supune unui tratament simptomatic (ceea ce se cheamă că este un
”tratament contra simptomelor sesizate”). Bun, dar dacă simptomele lipsesc, tocmai pentru că sunt asimptomatic, ce tratament mi se va institui, contra căror simptome? Am fost oare destul de clar ?
       Poate cineva să mă scoată din ceață și să îmi explice și mie cum poate fi un cetățean -ca mine-, onest și, plătitor de taxe și  impozite, să fie claustrat și tratat intempestiv contra unei anumite boli, de care de fapt el nu suferă (încă odată: testat pozitiv nu însemnează bolnav de Covid !), mai ales că nici nu există un tratament specific contra Covid 19, sau  că voi fi tratat pentru ameliorarea unor anume simptome, care de asemenea nu există ?
Dar aș dori, dacă se poate, o explicație serioasă, competentă și la obiect, fără aroganțe și răutăți. Pentru că , în fond, este vorba de bunăstarea, sănătatea și libertatea unui posibil pacient.


Posted in Cugetari/Reflectii by