O SIMPLĂ PĂRERE

În limba română, în literatura de specialitate, inclusiv în legislația sanitară veterinară, cel mai frecvent se folosește termenul de „ucidere„ sau de „omorâre„ pentru a desemna actul de suprimare a vieții unor animale infectate sau suspecte de infecție, periculoase din punct de vedere epidemilologic, din cauza riscului pe care îl prezintă de a disemina o boală. Ambii termeni sunt corecți din punct de vedere lingvistic, pentru că descriu exact ceea ce se petrece faptic. Ambii termeni reprezintă traducerea exactă în limba română a termenului killing, folosit în limba engleză, pentru același scop, și care se traduce prin ”ucidere”. Și totuși, nu este același lucru. Personal dezavuez termenii din l.română, pe motive –recunosc, subiective-, de ordin etimologic, semantic și chiar etic, atâta timp cât, din unghiul meu de vedere, exisă alternative preferabile.
Mai întâi de toate, am în vedere faptul că, cel puțin în ochii opiniei publice și a mentalului colectiv, oricât am da-o la întors, în limba română autorul unei ucideri se numește ucigaș ! (Dacă nu m-aș teme că supăr prea multă lume, aș zice că, cel puțin în ochii mei, vânătoarea sportivă nu face excepție). Or, profesia noastră este, și trebuie să rămână o profesie nobilă, o profesie medicală care, mai întâi de toate a fost creată ca să ajute animalele, să prevină bolile la animale și, în unele cazuri, – la oameni. Prin aceasta nu exclud existența situațiilor extreme, în care suntem nevoiți să scurtăm viața unor animale, fie pentru a le scurta suferințele inutile, în cazuri incurabile, fie pentru a preveni posibilele suferințe ale altor animale, amenințate și ele cu contaminarea, având de regulă și consecințe economice..
Argumentul pentru care dezavuez termenii ucidere și omorâre din l. română în acest context, este că, în ciuda spiritului mimetic ce a condus la traducerea termenului killing prin ucidere sau omorâre, observ că acești termeni sunt similari, dar nu perfect identici din punct de vedere semantic, pentru că: pe câtă vreme în l.română autorul uciderii sau al omorului se numește ucigaș sau criminal, în l.engleză nici killinger și nici cullinger, nu însemnează ucigaș sau criminal.
Și totuși, deși termenii Killing (engl) și ucidere (rom), sunt cel mai frecvent folosiți, mulți autori încearcă –fără prea mult succes- să îi substituie sau să îi ocolească, din motive ca cele arătate mai sus sau, pur și simplu dintr-un sentiment nemărturisit de jenă. Astfel, de notat că în locul termenului killing, chiar și mulți autori de limbă engleză preferă termenul culling, care s-ar traduce nu prin ucidere ci prin sacrificare . Pentru că, conform ”dicționar-englez-roman.ro” ș.a., executantul unui culling pur și simplu nu are un nume (nu există cuvântul cullinger în domeniul zoo-veterinar), iar pentru killing executantul nu este un killinger ci un killer, și astfel se evită sugerarea termenului de ucigaș pentru executanții ambelor acțiuni (killing și culling). Neajunsul în cazul acceptării acestei substituiri derivă din faptul că, în l.română, cuvântului sacrificare, în domeniul zoo-veterinar i s-a rezervat o altă semnificație. Deci, în l.română termenii ucidere și sacrificare nu sunt interșanjabili.
În concluzie, propun ca în l. română, în literatura zoo-veterinară, ca și în vorbirea curentă, să fie acceptați termenii de mai jos, cu semnificațiile respective, care să înlocuiască termenii de ucidere și omorâre:
– Sacrificări normale – pentru animalele sănătoase, tăiate pentru consum uman după asomare, fără condiționări.
– Sacrificări de necesitate – în cazul animalelor cu anumite afecțiuni, urmate de darea în consum uman în anumite condiții, cu anumite restricții sau confiscări, dar și pentru sacrificarea animalelor sănătoase din anumite focare de boală, suspectate sau amenințate iminent de contaminare, sub supraveghere sanitară veterinară.
– Sacrificări neeconomice – în cazul anumitor boli infecto-contagioase foarte periculoase epidemiologic, în care viața animalelot trebuie curmată cât mai curând, cu minimum de durere, fără valorificarea cadavrelor, urmată de ecarisarea corespunzătoare prevederilor legale pentru fiecare situație .
Termenul eutanasie, după părerea mea, nu ar intra în discuție în acest context, pentru că acesta ar implica în mod obligatoriu, după toate dicționarele, eliminarea durerii, prin divese procedee, în momentul suprimării vieții. Problema rămâne însă dechisă și altor sugestii.
În cele din urmă doresc chiar să precizez că nu socotesc deloc sugestiile mele ca singurele pretabile. Din contră, aș fi foarte mulțumit dacă ar fi numit un colectiv de membri ASAS avizați ca pregătire, care să dezbată propunerile mele, să le completeze sau să le îmbunătățească, urmând să le dea o formulare finală mai bună, propuneri care să fie apoi transmise Colegiului Medicilor veterinat și altor structuri profesionale, ca fiind propunerile Academiei de Științe Agricole și Silvice –Secția Medicină Veterinară, printr-un document care să poarte semnătura ambilor președinți: ASAS și SMV. Socotesc că este o propunere care se potrivește ca o mănușă celui mai înalt for științific al profesiilor noastre. De asemenea, aș vrea să precizez că, dacă unii colegi socotesc că este vorba doar de o chestiune minoră, care nu merită să fie discutată și clarificată, sau că punctul de vedere exprimat în propunere nu este sustenabil, nu voi avea nicio obiecție și că nu intenționez să-mi susțin în continuare părerea, prin noi argumentări. Minoră, poate, dar totuși impotantă pentru percepția și prestigiul profesiei noastre în fața opiniei publice. Pentru mine ar fi suficient însă și numai dacă se se acceptă că așa cum este acuma nu este bine, că nu este în avatajul nostru, de exemplu, când peste tot în media se transmite că ”echipe de medici veterinari umblă din curte în curte să ridice și să ucidă (sau să omoare) porcii oamenilor.
Precizez încă odată că părerea mea exprimată mai sus nu trebuie luată ca o convingere, ci numai ca o invitație la dezbatere, pentru că problema totuși există


Posted in Inm by