Prof. Dr. Radu Moga Manzat – WebsiteProf. univ. specialitatea boli infeţioase. Medic veterinar primar. Membru de Onoare al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice din Romania

Mar 15th PESTA PORCINĂ AFRICANĂ (Febra Porcină Africană)

Academia de Stiinte Agricole si Silvice
Sectia de Medicina Veterinara

                                                             Articol redactat de Prof .dr. Radu Moga Mânzat

-unele consideratii privind istoricul, importanta, etiologia,
caracterele epidemiologice, diagnosticul, profilaxia si controlul

Pesta porcină africană (PPA), a fost semnalată initial în Kenia si cunoscută la
început sub denumirea de Boala Montgomery, după numele celui care a identificat-o pentru
prima dată, în anul 1909. Denumirea latină de Pestis Africana Suum a fost tradusă în
diverse limbi,ca : Peste Porcine Africaine (fr.), Africanische Schweinepest (germ.), Pesta
Porcină Africană- (rom) etc., cu exceptia limbii engleze, în care a fost publicată de la bun
început – dar, din motive obiective, numai în 1921, deci după 12 ani- sub denumirea de
African Swine Fever (ASF), de către Eustace Montgomery. Astăzi, aceasta este denumirea
folosită în mai toate lucrările stiintifice de specialitte, ca si în toate documentele oficiale ale
organizatiilor profesionale internationale
ASF este o boală infectioasă virotică specifică porcinelor domestice si sălbatice de
toate vârstele, foarte contagioasă si foarte gravă – probabil cea mai periculoasă si
păgubitoare boală a porcinelor-, capabilă să producă în focarele noi de boală la porcii
domestici o mortalitate de până la 100%.
Prezenta lucrare nu se doreste a fi încă o monografie a bolii, pe lângă cele câteva
sute care există deja în literatura internatională, recente si extrem de elaborate, cu atât mai
mult cu cât, studiindu-le, se poate concluziona că, în ultimele două decenii, din păcate, cu
exceptia etiologiei, cercetările nu au aportat descoperiri de natură să conducă esentialmente
la modificarea opticii asupra acestei boli. De mai mare oportunitate pare sublinierea câtorva
achizitii mai noi ale cercetării în domeniul diagnosticului de laborator si comentarea noilor
observatii epidemiologice privind modalitătile de transmitere a bolii, cu trimitere la situatia
nou-creată în jud.Satu Mare, dar si avansarea, la modul sugestiv, a unor ipoteze proprii,
bazate pe datele din literatură.
Scurt istoric. După prima semnalare a bolii, făcută în Kenia de Montgomery la poci
domestici, prezenta ASF a mai fost obsevată în Africa de Sud si în alte câteva tări africane
dar, după câte se pare, fără a părăsi Continentului African, până în anul 1957, când a fost
semnalată în Portugalia, în jurul Lisabonei. După unele surse ar fi fost introdusă aici prin
intermediul deseurilor provenite de la un avion de linie venit din Africa. După altele,
difuzarea bolii s-ar fi făcut prin resturile menajere de la un vagon restaurant, care au ajuns în
hrana porcilor unui cantonier. Cu toate că primele focare au fost declarate ca eradicate, în
1960 au apărut altele, când boala s-a răspândit si în Spania si după care nu a mai putut fi
eradicată până în 1990, după mari eforturi si pierderi uriase. ASF a fost semnalată apoi si în
alte tări europene ca: în Franta (1964), Italia (1967), Malta (1978), Belgia (1985), Olanda
(1986). Din toate acestea ASF a putut fi eradicată prin măsuri extrem de drastice si
costisitoare, cu exceptia Sardiniei, unde s-ar părea că mai persistă si astăzi, sub formă
endemică.
În Brazilia si în Caraibe a apărut pe la mijlocul deceniului al 8-lea, dar a fost
declarată eradicată în 1984. În 1971 a fost diagnosticată în Cuba, unde a putut fi lichidată prin măsuri foarte drastice, printre care uciderea a peste 400000 capete. Cu toate acestea
boala a reapărut după un timp si din nou a fost lichidată în 1980. A urmat o perioadă lugă de
timp în care ASF nu a mai fost semnalată nicăieri, în afară a Continentului African, până la
mijlocul anului 2007 când, cu totul pe neasteptate, si-a făcut aparitia în Georgia, unde s-a
răspândit foarte rapid, cuprinzând 56 din cele 61 districte ale Georgiei. În continuare a
apărut si în alte localităti, din câteva tări vecine, foste componente ale URSS, dar si în
regiunea Orenburg din Federatia Rusă, la peste 1000 km distantă, ca si în alte zone din
Rusia, care au constituit la rândul lor, în continuare -probabil- sursa aparitiei bolii în
Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, Belarus, Republica Moldova, Ucraina si, mai recent, în
Republica Cehă. Ultima aparitie a bolii -în cea de a 7-a tară din Uniunea Europeană în care
a fost semnalată-, este tara noastră, primul focar fiind localizat într-o mică gospodărie de la
marginea orasului Satu Mare (15). A fost diagnosticat si un focar secundar, dar ambele au
fost supuse măsurilor radicale de lichidare, conform prevederilor Manualului Operational, a
Programului de Contingentă si a celorlalte dispozitii ale ANSVSA pentru lichidarea rapidă
si prevenirea difuzării bolii (1, 5). În continuare, zonele de protectie si de supraveghere sunt
atent monitorizate de organele sanitare veterinare competente.
Importantă economică. Se poate afirma că ASF este cea mai mare amenintare
pentru domeniul cresterii porcinelor, din cauza pierderilor uriase pe care le poate produce,
dacă la prima aparitie într-o populatie de porci domestici fiind diagnosticată tardiv este
scăpată de sub control si difuzează în teritoriu. Pierderile sunt datorate uciderii în totalitate a
efectivului în care este diagnosticată boala (uneori a fost necesară uciderea a mai multor
sute de mii de capete), despăgubirilor plătite proprietarilor, fără putinta de a valorifica în
vreun fel nici măcar cadavrele, a cheltuielilor mari care se fac pentru asanarea bolii, a
restrictionărilor privind miscările animalor si circuatia persoanelor, a interdictiilor privind
comertul, inclusiv exportul etc. Amploarea prejudiciilor pe care le produce ASF se datorează
si faptului că nu beneficiază de niciun fel de mijloace de profilaxie specifică sau tratament.
Dealtfel, se poate prezuma că, chiar dacă asemenea mijloace ar exista deja – eforturi în acest
sens se fac încă-, utilizarea lor în procesul de eradicare a bolii si asanare a teritoriului ar fi
problematică. Un lucru este însă cert: anume că oricât de mari ar fi cheltuielile antrenate
de intentia lichidării prompte si hotărâte a primului/primelor focare de ASF, acestea ar fi
cu mult mai mici decât pierderile care s-ar produce în cazul scăpării de sub control si a
difuzării bolii în teritoriu.
Etiologie. ASF este produsă de un dezoxiribovirus, clasificat în principal pe baza
caracterelor sale fizico-chimice, biologice si morfologice, ca unicul membru al genului
Asfavirus, fam. Asfaviridae, dar în cadrul căruia, în legătură cu virulenta si locul izolării au
putut fi identificate mai multe tipuri diferite antigenic si cel putin 22 de tipuri diferite
genomic, ultimele putând să servească uneori în tentativele de stabilire a trasabilitătii
epidemiologice a virusului. Genotipul I a fost cel mai frecvent identificat în Africa si în
vestul Europei, iar tipul II este singurul identificat până acum în tările din estul Europei, cu
exceptia Ucrainei, în care au fost identificate ambele genotipuri.
Are simetrie cubică si formă icosaedrică, cu dimensiuni relativ mari ( 170-220 nm),
datorită cărui fapt particulele virale din culturi si incluziile lor intracitoplasmatice au putut fi
văzute chiar la microscopul optic obisnuit, după colorarea Giemsa sau cu acridin orange.
Este cultivabil pe mai multe tipuri de culturi celulare, pe care produce incluzii acidofile.
Este singurul virus patogen pentru porc care se adsoarbe la suprafata celulelor de porc din
culturi, proprietate folosită în laboratoare pentru identificarea virusului prin tehnica numită
de ”hemadsorbtie” , ca si pentru diagnostic prin ”inhibarea hemadsorbtiei”. Desi tulpinile
izolate din teren diferă în ceea ce priveste virulenta, multiplele încercări de obtinere în laborator a unor teulpini modificate stabil utilizabile imunoprofilactic, nu au avut succes.
Virusul ASF este unul dintre cele mai rezistente virusuri la actiunea agentilor fizici si
chimici fapt care are mare importantă în conceperea programelor de control si de asanare. În
conditii naturale obisnuite de temperatură, umiditate si pH are o rezistentă remarcabilă. Este
distrus de pH sub valoarea de 3.9 sau peste 11.5. (8) Temperatura de 60° C îl distruge în 10′,
dar la 37º C rezistă 15 zile. În sânge zistă câteva luni la temperatura laboratorului, dar la
frigider rezistă chiar 1,5 ani. În diverse materiale patologice, în conditiile climatice ale tării
noastre, rezistă în mediul ambiant, în diverse materiale patologice, câteva luni. De asemenea,
are o rezistentă remarcabilă la temperatura frigiderului în carnea si măduva osoasă (5 luni).
La temperatura ordinară a fost găsit după 15 săptămâni în carnea saramurată, după 5 luni în
carnea afumată si după 6 luni în măduva osoasă a suncilor afumate. În cadavrele intrate în
putrefactie rezistă cel putin 2,5 luni. Foarte semnificativ din punct de vedere epidemiologic
este si faptul că în fecale a fost descoperit viabil după 5 luni, iar în urină, după două luni.
Uscăciunea nu îl distruge. (8,10, 16 )
Caractere epidemiologice. Rezervorul natural primar de virus este reprezentat de
unele specii de porci sălbatici din Africa, cum sunt, mai frecvent facocerii (Phacochoerus
aethiopicus), dar si potamocerii (Potamochoerus africanus. ), porcul urias de pădure
(Hylochoerus meinertzhageni) si porcul spinos (Histrix) . Acestia nu fac boala clinic, dar se
infectează si rămân purtători si eliminatori de virus toată viata. În Africa sunt incriminate
trei circuite ale virusului ASF, care îi asigură caracterul endemic stationar: între facoceri si
căpuse (cel mai important), între porcii domestici si căpuse si, al treilea, în cadrul populatiei
de porci domestici, ceea ce complică mult, tinzând să zădărnicească eforturile care se fac si
în prezent pentru eradicarea virusului de pe cuprinsul Africii Subsahariene (8). În Brazilia
boala a putut fi eradicată relativ rapid, cu uciderea a ”numai” ceva mai mult de 60000 de
porci, datorită faptului că acolo virusul nu a întâlnit o faună capabilă să se constituie ca
rezervor natural de virus, ceea ce nu a fost cazul în Peninsula Iberică unde, în pricipal din
cauza interventiei în lantul epidemiologic al căpuselor Ornithodorus erraticus, eradicarea a
fost posibilă numai după mai bine de 30 de ani si sacrificarea a circa o jumătate de milion de
porci (8).
Sursa de infectie primară si principală în conditiile tării noastre este reprezentată de
porcii domestici si de mistretii bolbavi sau trecuti prin boală, care rămân purtători si
eliminatori de virus virulent pest 400 de zile. Porcii infectati cu tulpini cu virulentă
temperată elimină virusul numai în jur de o lună, desi în sângele lor persistă ceva mai mult
(9). Eliminarea virusului începe chiar înainte de aparitia febrei, cu 1-2 zile, prin secretiile
mucoaselor capului si uro-genitale.
Un rol deosebit în mentinerea si difuzarea virusului revine si unor artropode, în
principal căpuselor argaside cu cuticula moale din genul Ornithodorus, mai frecvent
O.moubata si O.erraticus, care nu numai că pot să conserve virusul în corpul lor ce putin 12
luni,dar au si capacitatea de a-l multiplica si transmite orizontal în cadrul populatiei de
căpuse din zonă, precum si vertical, la generatiile următoare, ouăle si nimfele acestora fiind
infectate si infectante(8,12,14).
Se pare că nu numai căpusele, ci si alte artropode, din genurile Rhipicephalus sau
Haematopinus pot interveni în transmiterea bolii.
O mare problemă o reprezintă, în conditiile tării noastre, porcii mistreti. Acestia s-au
înmultit mult în ultima vreme, nu numai în tara noastră ci si în tările din apropiere, pot trece
frontierele neobservati si apoi pot fi împuscati de braconieri, si consumati, evident fără a fi
examinati sanitar veterinar. Este notabil faptul că, studiile de până acum din tările din apropiere au relevat în mult mai multe cazuri infectia cu virusul ASF la porcii mistreti
decât la cei domestici.
Porcii domestici (Sus scrofa), spre deosebire de cei sălbatici, dependent de virulenta
tultinii infectante, fac boala clinic, exprimată sub forme supraacute, acute, subacute sau
cronice (asupra cărora, ca si asupra modificărilor morfopatologice nu insistăm, pentru că
sunt foarte bine cunoscute si descrise în toată literatura). Acestia sunt o importantă sursă de
infectie pentru alti porci domestici, prin contact direct sau la distantă, prin intermediul unor
vectori pasivi animati sau neanimati ( furaje, vehicole, persoane, artropode hematofage, dar
si nehematofage etc). În ceea ce priveste posibilitatea persoanelor de a vehicula virusul pe
haine, încăltăminte, instrumente etc. nu există dubii.
Carnea, produsele si subprodusele provenite de la porci infectati cu virusul ASF
sacricati de necesitate, fără cunoasterea cauzei reale a bolii, sunt surse potentiale foarte
periculoase si cauze frecvente de difuzare a bolii. Dar si locul sacrificării, adăposturile,
ustensilele, apele reziduale si persoanele implicate pot genera noi focare.
Pastram un semn de întrebare asupra posibilitătii ca si unele persoane care au consumat
alimente contaminate cu virusul ASF – ca de exemplu carne de la porci sacrificati de necesitate,
conservată la congelator-, să elimine apoi virusul prin fecale, ceea ce ar putea să prezinte
importantă în transmiterea ocultă a bolii la distantă., Consideram că această ipoteză, desi ne
mentionată în literatura de specialitate, nu trebuie respinsă aprioric, dacă avem în vedere că:
-atât omul cât si porcul sunt omnivori, având multe în comun din punct de vedere
fiziologic si biochimic;
-virusul are o mare rezistentă în alimente, inclusiv în carnea congelată , afumată sau
saramurată, precum si în fecale si la variatiile mari ale pH-ului din sucul gastric;
-din cauza variatiilor mari ale pH-ului din sucul gastric, stomacul nu pare a fi o barieră
permanent eficientă în calea virusului ASF la oamenii adulti, având valori fluctuante si în
general superioare valorii de 3.9 , sub care este inctivat in mod cert virusul ASF, iar la tineri
sucul gastric este chiar mai putin acid decât la adulti;
– infectia porcilor este posibilă si prin alte mucoase, decât cea gastrică.
Căutările insistente în literatură după un răspuns la această dilemă nu au avut succes.
Se pare că încă nu au existat deloc investgatii în acest sens. Tot în legătură cu aceasta, credem că
în anchetele epidemiologice se insistă insuficient asupra întrebărilor dacă cu mai multe luni în
urmă a fost sau nu sacrificat de necesitate vreun porc, din cauze nelămurite, a cărui carne si alte
produse au fost conservate prin frig, saramurare sau afumare. Nu trebuie scăpat din vedere
obiceiul detinătorilor de animale de prin unele locuri ca atunci când constată primele semne de
boală la porcul din gospodăria proprie să-l taie de urgentă si să conserve carnea. Ajuns apoi în
dejectiile persoanelor care ulterior consumă carnea rezultată, nu poate fi exclus ca acestea să
disemineze virusul la distantă -în spatiu si timp- având în vedere rezistenta deosebită a
virusului, atât în alimentele conservate, cât si în fecale. Asemenea modalităti de aparitie a bolii
ar fi de luat în considerare -cel putin până când această ipoteză ar fi infirmată prin cercetări
experimentale- având în vedere că până în prezent sursa de infectie în majoritatea noilor focare
de boală nu a fost dovedită, ci numai prezumată. Să ne reamintim, de exemplu, că nu s-a putut
stabili nici până astăzi cum a difuzat boala la început, din Africa de Est spre teritoriile din
Africa de Vest, unde nici nu existau căpusele Ornithodorus moubata, principalii agenti
incriminati în transmiterea bolii.
Modul în care apar focarele noi de boală prezintă interes în special pentru asigurarea
biosecurităti, dar numai rareori a putut fi dovedit, tocmai pentru că modalitătile de propagare a
virusului sunt multiple, si nu în totalitate cunoscute.
Dinamica epidemiologică a ASF cu o tulpină virulentă posedă elementele comune
cu alte boli virotice foarte contagioase. Acestea, atunci când apar pentru prima dată într-o
populatie, difuzează de regulă rapid, îmbrăcând formele clinice cele mai grave care o
caracterizează. Cu timpul, descendentii animalelor receptive câstigă un grad oarecare de
rezistentă, ceea ce determină tulpina infectantă, obligată să evolueze pe asemena organisme, să devină tot mai putin agresivă, până când se ajunge la situatia în care nu mai produce
decât infectii clinic atipice sau inaparente, fenomen constatat si la unele tulpini de virus ASF
din Africa (8). Tulpinile a căror patogenitate este astfel temperată, nu vor produce epidemii
tipice. Asa se face că nu toate tulpinile infectante care generează noi focare de boală produc
o evolutie epidemiologic alarmantă, ceea ce îi poate deruta pe diagnosticieni, cel putin în
prima fază a epidemiei, timp în care există riscul difuzării bolii, din cauza întârzierii
instituirii măsurilor corespunzătoare. Din acest punct de vedere tulpinile atenuate pot fi
uneori mai periculoase decât cele foarte virulente.
Tabloul clinic si morfopatologic este foarte bine si detailat prezentat în toate sursele
de informare, nu a suferit modificări semnificative de-a lungul timpului si este foarte bine
cunoscut de către toti specialistii, astfel că nu cred că se mai simte nevoia de a fi detaliat
descrise si cu această ocazie (1,6,9,10,12,14, 16)
Diagnosicul de laborator diferă în ceea ce priveste metoda aleasă, cazul infectiilor
cu tulpini virulente de cel în cazul tulpinilot atenuate, ca si în functie de momentul
diagnosticului, raportat la momentul presupus de aparitie a bolii. Metodele care pun în
evidentă prezenta virusului sunt eficiente în cazurile recente, iar metodele care evidentiază
anticorpii pot da rezultate în aparitiile ceva mai vechi (1,12). De notat că tehnicile moderne
de diagnostic de laborator al ASF sunt numai de competenta câtorva laboratoare din lume.
Pentru evidentierea virusului se poate recurge la (2):
– izolarea virusului pe culturi celulare de măduvă osoasă sau de monocite,
– testul de hemadsorbtie pe culturi primare de leucocite sau pe leucocite din sângele
periferic al animalelor suspecte,
– testul de imunofluorescentă,
– tehnica PCR
Pentru detectarea anticorpilor, se poate apela la:
-ELISA,
-imunofluorescenta indirectă,
-testul imunoblot,
-testul de inhibare a hemadsorbtiei
Detalii privind executia acestor teste se găsesc în Manual of Diagnostc Tests and
Vaccines for Terrestrial Animals al OIE, la capitolul Tehnici de diagnostic (2)
Profilaxie si control (3,4). Nu există niciun fel de măsuri de profilaxie specifică sau
de tratament. Există numai măsuri generale care vizează evitarea infectării efectivelor
indemne, iar dacă aceasta totosi s-a produs, se vizează evitarea difuzării virusului spre alte
efective.
Rezumativ, cheia problemei o reprezintă eliminarea oricărei posibilităti de
transmitere a virusului la porcii domestici indemni de la alti porci domestici sau de la
mistreti infectati, prin contact direct sau prin intermediul surselor secundare, a vectorilor
animati sau neanimati, cu accent deosebit pe căpuse si alte artropode.
La concret, lista măsurilor necesare în acest sens este extrem de lungă, dar
nicidecum exhaustivă, oricâtă bunăvointă ar avea redactorii recomandărilor de la
nivelul forurilor competente nationale si internationale si oricât de minutioase ar fi
prevederile inserate.
Totate aprecierile, de exemplu, pentru strădaniile redactorilor Manualului
Operational pentru Interventia în Focarele de Pestă Porcină Africană, (a căror muncă
era bine să fie fost recunoscută, eventual publicându-li-se undeva numele) care a putut
fi prompt pus la îndemâna specialistilor din teren, si care au mers cu detalierea
instructiunilor până la a specifica -de exemplu- ce trebuie să contină o trusă de autopsie, ordinea dezechipării echipamentului de protectie, descrierea amănuntită a
metodelor de ucidere posibile, sau ce trebuie să cuprindă jurnalul de
corespondentă ”Necropsia animalelor moarte (sic!) si suspecte de PPA etc. Adică
măsuri generale cunoscute, care nu sunt proprii numai ASF. Ceea ce lasă impresia că
se adresează unor medici veterinari care nu au absolvit o facultate de medicină
veterinară si nu cunosc ce măsuri se iau într-o epidemie majoră ca aceasta. Este
adevărat că există si instructiuni discutabile, cum ar fi obligativitatea detinătorilor de
animale, în situatii de alertă, de a anunta cazurile de îmbolnăvire în 48 de ore (nu
imediat?) sau că în caz de boală sau suspiciune de boală ”să fie izolate animalele
suspecte sau bolnave”, ceea ce în unele cazuri considerăm că ar putea să aibă urmări
mai degrabă nefaste decât faste.
Din modul extrem de amplu de redactare al Manualului (dealtfel bine
intentionat) transpare o cvasitotală -nu stiu cât de justificată- lipsă de încredere în
discernământul specialistilor nostri sau în pregătirea lor generală.
Este foarte adevărat că acest mod de întocmire a unor manuale extrem de
stufoase de stabilire a conduitei, până în cele mai mici amănunte în bolile majore, nu a
fost născocit de specialistii nostri, ci de cei din UE, a căror modele au fost urmate
mergând până la identicitate, dar aceasta nu mă face să le apreciz mai mult. Modul
cum se face necropsia, echipamentul necesar, distrugerea cadavrelor, săparea gropilor,
dezinfectia etc, etc., fac obiectul de studiu al altor discipline, cărora le-ar reveni sarcina
redactării scrise a unor asemenea ”directoare ” cu aplicabilitate generală, dar si cu
particularizări specifice fiecărei boli- dacă este cazul-, cunostinte care trebuie să fie
prezente în patrimomniul de cultură profesională al fiecărui medic veterinar, si nu să
facă obiectul unor apendice repetabile la toate manualele de intervenție în epizootiile
majore.
În combaterea ASF s-a implicat si Guvernul României care recent a dispus (7):
1, Reducerea numărului porcilor mistreți până la densitatea de 0.5/km.p.
2, Achizitionarea de 8 incineratoare mobile.
3. Implicarea Ministerului Mediului penru găsirea unor metode alternative de
incinerare
Iată, în cele ce urmează, maniera concisă dar totusi atotcuprinzătoare în care OIE în
Technical Disease Cards recomandă tărilor membre măsurile de profilaxie si combatere
necesare cu privire la ASF.
În tările indemne
– Precautii deosebite pentru evitarea importurilor de animale sau produse din tări
infectate.
– Distrugerea corectă a resturilor alimentare si sterilizarea gunoiului provenite de la
vapoare si avioane venite din tări infectate.
În tările infectate
– Evitarea infestării porcilor (din celelaltr efective) cu căpuse si alte artropode;
deparazitarea, dacă este cazul.
În focarele de boală
– Sacrificarea de urgentă a întregului efectiv în care a apărut boala, cu distrugerea
corectă a cadavrelor, curătarea si dezinfectia riguroasă a locului, vehiculelor, ustensilelor,
echipamentelor etc.
– Delimitarea zonei considerată infectată.
– Stabilirea zonei de protectie si supraveghere, cu controlul strict al miscărilor de
animale si produse. -Efectuarea unei anchete epidemiologice amănuntite, pentru identificare surselor
probabile de infectie, ca si a posibilelor căi de diseminare a virusului în teritoriu.
Două recomandări de nomenclatură:
 să se renunte si la noi -în sfârsit- la denumirea de Pestă Porcină Africană, în favoarea celei de
Febra Porcină Africană, pentru a evita defazarea fată de literatura de specialitate
internatională, inclusiv cea a tuturor organismelor internationale din domeniu;
 să se renunţe la termenul ucidere din literatura noastră de specialitate, în favoarea altui termen,
sinonim, asupra căruia s-ar pute conveni eventual într-un congres sau în alte circumstanțe. În
literatura străină, inclusiv în documentele oficiale, se foloseste atât termenul killing (= ucidere),
cât si termenul slaughter (= sacrificare), cu precizarea, în unele dictionare, că termenul
slaughter ar fi un fel de particularizare a termenului killing, recomandabil doar pentru
uciderea rituală prin sângerare. Personal nu pot să ader la o asemenea alegatie. Nu suntem
obligati să ne aliniem din acest punct de vedere. În limba română termenul ”ucidere” are de
regulă o conotatie negativă, făcând indirect trimitere la denumirea autorului uciderii –
”ucigasul”-, ceea ce poate fi corect în cazul unui vânător care ucide din plăcere un cerb lopătar,
o ciută speriată sau un iepuras, dar nu si în cazul cuiva, recte a unui medic veterinar, care
curmă viata unui animal bolnav incurabil, sau pentru a proteja viata alor animale ori a
oamenilor, sau pur si simplu în cazul cuiva care o face din nevoia de a se hrăni. Recomand
putin discernământ în folosirea adecvată a termenilor respectivi, pentru a nu aduce prejudicii
nemeritate profesiei de medic veterinar. Cred că o discutie doctă la nivel national pe acetă temă
ar fi necesară si oportună.
Există destule modalităti de a evita evetualele posibile confuzii pe această temă, dacă ar fi invocate.
Si aceasta este tot doar o propunere, care poate să fie corectă sau nu, dar cel putin o temă de reflectie cu
sigurantă că este.
Cuvinte cheie: Pesta Porcină Africană, Febra Porcină Africană, African Swine Fever, ASF
Bibligrafie
1. A.N.S.V.S.A- 2016- Manual Operational pentru Interventia în Focarele de Pestă Porcină
Africană.
2. Commisison Decision 2003/422/EC- Diagnostic Manual for ASF
3. Council Directive 92/119/EEC- of 17 December 1992 introducing general Community measures
for the control of certainanimal diseases.
4. Council Directive 2002/60/EC of 2007 june 2002- laying down specific provisions for the control
of African swine fever
5. DGSVSA- Nota de serviciu 26821/ 9.08.2017
6. Daneş Doina – 2005- Boli infecţioase transfrontaliere
7. Guvernul României – 9.08.2017- Decizie privind apariția Pestei porcine africane în România.
8. Mary Louise Penrith et al- 2012- African Swine Fever Virus Eradication in Africa, în Virus
Reserch XXX.
9. Merk Veterinary Manual – 2016- Overview of African Swine Fever.
10. Moga Mânzat, R.,-1989- Curs de boli infectioase ale animalelor -viroze. Vol. IV
11. Nica Mariana- 1.08.2017- AGERPRES. Focar de pestă porcină africană în Romania; Două
gospodării de la periferia municipiului Satu Mare, afectate.
12. OIE, Technical Disease Card -2013- African Swin Fever. Aetiology Epidemiology,
Diagnosis, Prevention and Control.
13. Philos Trans R Soc Lond B Biol Sci. 2009 Sep 27; 364(1530): 2683–2696- African swine
fever: how can global spread be prevented?
14. Răpuntean, GH., -2005- Fam. Asfaviridae. În ”Boli virotice si prionice ale animalelor” sub
coord. R.Moga Mânzat.
15. Rousseau, Oscar- 1.08. 2017- Global Meat.- Pigs culled as African Swine fever strikes
Romania.
16. Vasiu, C. – 2006-Virusuri, Viroze si Boli Prionice