Câte ceva despre nesimțirea la români
Câte ceva despre NESIMȚIREA la români
Una dintre cele mai evidente și definitorii trăsături de caracter la români este, fără doar și poate, NESIMȚIREA. Am fost tentat de mai multe ori să-mi descarc indignarea postând câte ceva în acest sens pe internet. Am renunțat însă când am realizat că de fapt este vorba despre o trăsătură întâlnită la toate popoarelor, bine încrustată în genomul uman ( nu și al animalelor). Ceea ce diferă însă este pregnanța încrustări. Aceasta diferă mult de la un individ la altul dar, dacă luăm în considerare media statistică a acesteia la români, în comparațiec alte popoare, constatăm că aici ne situam în vârful piramide, ca lideri absoluți, la mare distanță de urmăritorii noștri, de pe locul doi. Observați cu câtă grijă evit substantivul națiune, în favoarea celui de popor, având în vedere că, de regulă, un popor este un amalgam de mai multe națiuni, în proporții diferite. Exemple justificative pentru recunoașterea locului fruntaș necontestat pe care îl deținem în ierarhia popoarelor nesimțite sunt atât de numeroase, încât ar fi o greșeală și să încercăm să argumentăm prin detaliere, respectiv să exemplificăm, când la o sumară analiză a faptelor am ajunge imediat la convingerea că, tot ce facem noi românii, în speță guvernanții noștri împreună cu toti cei aflați pe undeva pe sus, pe la butoane, este impregnat/îmbâcsit/cu nesimțire, respectiv cu minciuni, ipocrizie, perfidie, fariseism, josnicie, prefăcătorie, lăcomie și, în ultimă instanță, cu nemernicie. Nu-i vorbă, că nici majoritatea celorlalți românași, care nu s-au putut cățăra până la butoane, nu s-au lăsat cu mult mai prejos.
Mă uitam ieri la un reportaj în care o reporteriță, scandalizată de tonele de gunoaie aruncate pe câmp și pe lângă șosea, l-a incriminat pe primarul local ca principal vinovat, pentru că nu face nimic să stopeze nesimțirea celor care, adesea, chiar în situația existenței tomberoanelor, aruncă gunoaiele în jurul acestora. Îi incrimina și pe polițiști, care nu îi amendează pe vinovați, și pe dascăli, pentru că nu îi educă îndeajuns pe copii. Dar oare ce ar putea să facă toți aceștia când nesimțirea este atât de adânc încrustată în genomul românilor? Se știe că nesimțirea este o boală veche la rommâni. Nu din întâmplare tov. Ceaușescu , văzând cu cine are de-a face, a înțeles că cu oameni ca noi nu ajunge nicăieri, și că, pentru înfăptuirea înaltelor sale idealuri are nevoie de alți oameni, mai cinstiți, dedicați înfăptuirii socialismului științific. Și așa, crezându-se un fel de Dumnezeu, Ceaușescu s-a dedicat creierii unei alte specii umane, respectiv așa-numitului Om Nou. Ceaușescu nu și-a putut desăvârși însă opera, deoarece uni dintre cei mai faimoși dișcipoli ai săi, absolvenți ai școlii sale de formare a oamenilor noi, l-au împușcat. Așa, pur și simplu. Sub semnătura celui mai pervers dintre oamenii noi – tov ION ILIESCU, care la ora aceea evident că nu ave nici un drept juridic să o facă. Capetele de acuzare: –cei 64000 mii de morți de la Revoluție (!!), conturile din străinătate ale lui Ceaușescu, subminarea economiei naționale și alte câteva minciuni sfruntate, născocite de uzurpatori, uni dintre aceștia fiind profitori notorii ai regimului lui Ion Iliescu, pentru care nu au răspuns niciodată în fața justiției, făcând astfel dovada, de la bun început că sub conducerea ”neîntinată” a noilor conducători va fi posibilă orice ticăloșie, orice nimicnicie, fără limite, cu condiția să fie suficient de grosolană. Au dovedit și că în democrația originală concepută de Ion Iliescu, un adversar politic poate fii asasinat rapid, cu sânge rece, fără dovezi, în baza unor acuzații de-a dreptul ridicole, fără dreptul la o apărare – în sens juridic-, la care ar fi avut parte și un tâlhar. Cum de a fost posibil așa ceva? A fost, pentru că s-a contat la greu pe bine-cunoscuta nesimțire a românilor, care în loc să se înfurie și să îi tragă la răspundere pe asasini, sau veselit nespus și s-au pus pe furat, aproape fiecare de pe unde și ce a putut, de la ascuțitoare de creioane sau rulmenți, până la strunguri, cisterne cu benzină, rafinării, conturi bancare sau bănci cu totul. Tot ce nu era bătut în cuie. Cred că niciunul dintre nesimțiții mei compatrioți, atunci când s-a dus acasă cu un utilaj, un purcel sau cu nu știu eu ce obiect furat de la locul de mncă, nu s-a gândit că de fapt el și-a furat compatrioții și că astfel a dat și o lecție trainică de educație noii generații, despre ce și cum va trbui să se formeze și să acționeze omul nou. Nu va mai fi nevoie de competență, ci numai de atașament și fidelitate față de noii parveniți, impostura și incapacitatea intelectuală fiind un fel de bilet de intrare în rândurile noii clase conducătoare, căreia îi venise rândul la guvernare. Vechia gardă s-a retras apoi pe ne observate prin țări mai ofertante, cu o uriașă pradă ”agonisită” în timpul supremației lor, lăsând restul populației în pielea goală. Ați crezut vreodată că după o perioadă de timp așa de scurtă, ne vom putea mândrii și noi cu concetățeni de ai noștri capabili să cumpere sau să își construiască zgârie nori tocmai prin Dubai, Insulele Azore și alte tărâmuri de vis ? Dar nu toți jefuitorii României din faza de consolidare a democrației originale, de tip mafiotic au emigrat. Unii au mai rămas pe aici, să mai ciugulească ce se mai poate, să le acopere retragerea celor plecați departe de iubiții lor compatrioți și să ne arate nouă drumul de urmat în continuare, în beneficiul urmașilor lor, al urmașilor urmașilor lor, și al nostru, bineînțeles. Modelul conceput de tov Ion Iliescu s-a dovedit deci a fi de mare succes, motiv pentru care pare a fi împrumutat și în cazul Ucrainei, în legătură cu care am receptat astăzi 25 ianuarie de la TV niște știri care se aseamănă mult cu ce s-a întâmplat la București în 89.Ar mai urma numai ca niște nostalgici ucrainieni să solicite lui Putin să vină în Ucraina, să ”salveze” situația, să alunge golanii care creiaseră anarhie și să reinstaureze un climat de liniște, de pace și colaborare. Presupun că Putin nu ar face mofturi, ca Gorbaciov, refuzând să ajute la nevoie poporul frate ucrainean.
Posted in Cugetari/Reflectii by Radu Moga Manzat