Radu Moga Manzat | Prof. Dr. Radu Moga Manzat

Jan 27th Câte ceva despre nesimțirea la români

Câte ceva despre NESIMȚIREA la români

Una dintre cele mai evidente și definitorii trăsături de caracter la români este, fără doar și poate, NESIMȚIREA. Am fost tentat de mai multe ori să-mi descarc indignarea postând câte ceva în acest sens pe internet. Am renunțat însă când am realizat că de fapt este vorba despre o trăsătură întâlnită la toate popoarelor, bine încrustată în genomul uman ( nu și al animalelor). Ceea ce diferă însă este pregnanța încrustări. Aceasta diferă mult de la un individ la altul dar, dacă luăm în considerare media statistică a acesteia la români, în comparațiec alte popoare, constatăm că aici ne situam în vârful piramide, ca lideri absoluți, la mare distanță de urmăritorii noștri, de pe locul doi. Observați cu câtă grijă evit substantivul națiune, în favoarea celui de popor, având în vedere că, de regulă, un popor este un amalgam de mai multe națiuni, în proporții diferite. Exemple justificative pentru recunoașterea locului fruntaș necontestat pe care îl deținem în ierarhia popoarelor nesimțite sunt atât de numeroase, încât ar fi o greșeală și să încercăm să argumentăm prin detaliere, respectiv să exemplificăm, când la o sumară analiză a faptelor am ajunge imediat la convingerea că, tot ce facem noi românii, în speță guvernanții noștri împreună cu toti cei aflați pe undeva pe sus, pe la butoane, este impregnat/îmbâcsit/cu nesimțire, respectiv cu minciuni, ipocrizie, perfidie, fariseism, josnicie, prefăcătorie, lăcomie și, în ultimă instanță, cu nemernicie. Nu-i vorbă, că nici majoritatea celorlalți românași, care nu s-au putut cățăra până la butoane, nu s-au lăsat cu mult mai prejos.
Mă uitam ieri la un reportaj în care o reporteriță, scandalizată de tonele de gunoaie aruncate pe câmp și pe lângă șosea, l-a incriminat pe primarul local ca principal vinovat, pentru că nu face nimic să stopeze nesimțirea celor care, adesea, chiar în situația existenței tomberoanelor, aruncă gunoaiele în jurul acestora. Îi incrimina și pe polițiști, care nu îi amendează pe vinovați, și pe dascăli, pentru că nu îi educă îndeajuns pe copii. Dar oare ce ar putea să facă toți aceștia când nesimțirea este atât de adânc încrustată în genomul românilor? Se știe că nesimțirea este o boală veche la rommâni. Nu din întâmplare tov. Ceaușescu , văzând cu cine are de-a face, a înțeles că cu oameni ca noi nu ajunge nicăieri, și că, pentru înfăptuirea înaltelor sale idealuri are nevoie de alți oameni, mai cinstiți, dedicați înfăptuirii socialismului științific. Și așa, crezându-se un fel de Dumnezeu, Ceaușescu s-a dedicat creierii unei alte specii umane, respectiv așa-numitului Om Nou. Ceaușescu nu și-a putut desăvârși însă opera, deoarece uni dintre cei mai faimoși dișcipoli ai săi, absolvenți ai școlii sale de formare a oamenilor noi, l-au împușcat. Așa, pur și simplu. Sub semnătura celui mai pervers dintre oamenii noi – tov ION ILIESCU, care la ora aceea evident că nu ave nici un drept juridic să o facă. Capetele de acuzare: –cei 64000 mii de morți de la Revoluție (!!), conturile din străinătate ale lui Ceaușescu, subminarea economiei naționale și alte câteva minciuni sfruntate, născocite de uzurpatori, uni dintre aceștia fiind profitori notorii ai regimului lui Ion Iliescu, pentru care nu au răspuns niciodată în fața justiției, făcând astfel dovada, de la bun început că sub conducerea ”neîntinată” a noilor conducători va fi posibilă orice ticăloșie, orice nimicnicie, fără limite, cu condiția să fie suficient de grosolană. Au dovedit și că în democrația originală concepută de Ion Iliescu, un adversar politic poate fii asasinat rapid, cu sânge rece, fără dovezi, în baza unor acuzații de-a dreptul ridicole, fără dreptul la o apărare – în sens juridic-, la care ar fi avut parte și un tâlhar. Cum de a fost posibil așa ceva? A fost, pentru că s-a contat la greu pe bine-cunoscuta nesimțire a românilor, care în loc să se înfurie și să îi tragă la răspundere pe asasini, sau veselit nespus și s-au pus pe furat, aproape fiecare de pe unde și ce a putut, de la ascuțitoare de creioane sau rulmenți, până la strunguri, cisterne cu benzină, rafinării, conturi bancare sau bănci cu totul. Tot ce nu era bătut în cuie. Cred că niciunul dintre nesimțiții mei compatrioți, atunci când s-a dus acasă cu un utilaj, un purcel sau cu nu știu eu ce obiect furat de la locul de mncă, nu s-a gândit că de fapt el și-a furat compatrioții și că astfel a dat și o lecție trainică de educație noii generații, despre ce și cum va trbui să se formeze și să acționeze omul nou. Nu va mai fi nevoie de competență, ci numai de atașament și fidelitate față de noii parveniți, impostura și incapacitatea intelectuală fiind un fel de bilet de intrare în rândurile noii clase conducătoare, căreia îi venise rândul la guvernare. Vechia gardă s-a retras apoi pe ne observate prin țări mai ofertante, cu o uriașă pradă ”agonisită” în timpul supremației lor, lăsând restul populației în pielea goală. Ați crezut vreodată că după o perioadă de timp așa de scurtă, ne vom putea mândrii și noi cu concetățeni de ai noștri capabili să cumpere sau să își construiască zgârie nori tocmai prin Dubai, Insulele Azore și alte tărâmuri de vis ? Dar nu toți jefuitorii României din faza de consolidare a democrației originale, de tip mafiotic au emigrat. Unii au mai rămas pe aici, să mai ciugulească ce se mai poate, să le acopere retragerea celor plecați departe de iubiții lor compatrioți și să ne arate nouă drumul de urmat în continuare, în beneficiul urmașilor lor, al urmașilor urmașilor lor, și al nostru, bineînțeles. Modelul conceput de tov Ion Iliescu s-a dovedit deci a fi de mare succes, motiv pentru care pare a fi împrumutat și în cazul Ucrainei, în legătură cu care am receptat astăzi 25 ianuarie de la TV niște știri care se aseamănă mult cu ce s-a întâmplat la București în 89.Ar mai urma numai ca niște nostalgici ucrainieni să solicite lui Putin să vină în Ucraina, să ”salveze” situația, să alunge golanii care creiaseră anarhie și să reinstaureze un climat de liniște, de pace și colaborare. Presupun că Putin nu ar face mofturi, ca Gorbaciov, refuzând să ajute la nevoie poporul frate ucrainean.

Posted in Cugetari/Reflectii by Radu Moga Manzat

Dec 20th Oare ce fel de crize ni s-au mai pregătit ?

Eu nu am înțeles pentru care motiv pensionarii din România se complac în situația de milogi, care cerșesc în van de la guvernanți pensii mai corecte, corespunzător cu contribuția prestată de-a lungul vieții, sau cu un anumit procent din salariul mediu, corelat cu creșterea acestuia, câtă vreme este clar că guvernele nu au cum să le satisfacă cererile lor justificate, pentru că aceasta ar însemna să mai taie din veniturile nejustificate ale profitorilor de conjunctură, de toate culorile. Este drept că toate partidele au promis rezolvarea problemei, dar când au ajuns la putere, subit le-a lovit amnezia, și tot ce au facut a fost, să mai sporească veniturile, și așa scandalos de mari ale susținătorilor și acoliților celor instalați deja în fruntea bucatelor, fără a fi avut vreo contribuție la fondul de pensii, dar recurgând la tot felul de adăugiri șmecheroase, numite ”speciale”,- în realitate furturi ordinare din avutul obștesc-, ca de exemplu promovările până la gradul de general, urmate de pensionări timpurii ale unor minijupiste drăguțe, favorite, cu drept la reangajare, pentru cele sau cei care încă nu și-au făcut plinul până la vârsta de 45 de ani. Sau juriști cu conștiința supraîncărcată, gemând sub povara abuzurilor săvârșite, în disprețul literei și spiritului unor legi, sau prin interpretarea incorectă a unor texte de lege –după părerea mea voit redactate confuz- etc etc etc. Nesimțirea impostorilor, care s-au procopsit cu pensii și de 20 de ori mai mari decât ale celor îndreptățiți, nu are limite. Dobândite legal, desigur, în baza unor legi sau regulamente croite chiar pe măsura intereselor dumnealor.
Nu înțeleg nici cum de pot fi trișați pensionarii mereu, în ultimi 30 de ani, fie cu tot felul de minciuni, fie prin cumpărarea aleșilor, care le-ar putea face dreptate, dar care nu fac decât să simuleze că luptă prin ședințe sau la TV pentru drepturile pensionarilor, dând la infinit vina uni pe alții, de regulă pe precedenții. O rezolvare ar exista totuși, dar aceasta nu ar consta nicidecum în susținerea unor reprezentanți onești ai pensionarilor, încă neînregimentați politic în poziții cheie din parlament sau guvern, care să le apere drepturile-, pentru că aceștia sunt repede cumpărați de potentații vremii-, ci prin punerea pe picioare a unui nou, unic și autentic partid al pensionarilor, la conducerea căruia să nu-și mai poată face loc intrușii, instalați acolo de către conducerile partidelor pe care le deservesc. Un asemenea partid autentic ar putea deveni cea mai importantă forță politică în România, dat fiind numărul uriaș al pensionarilor, ca și fidelitatea lor prezumtivă față de un partid care să le apere cu adevărat drepturile. Si evident că nu mă refer doar la cele pecuniare, ci și la cele sociale, economice, la stoparea furtișagurilor din avutul național pe diverse căi etc. Fără îndoială că dacă numai 20 % din voturi ar realiza la alegerile viitoare un asemenea partid, nicio briză nu ar mai sufla cu succes în pânzele șmecherilor de toate facturile ! Noutatea ar consta în simplul fapt că pensionarii nu ar mai fi nevoiți să se umilească în stradă prin proteste sterile ca să li se apere drepturile de către persoane preocupate doar de promovarea propriilor interese, ci și- ar putea apăra singuri drepturile, din interiorul organismelor abilitate Acest lucru îl cunosc foarte bine politicienii, motiv pentru care au avut grijă dintotdeauna să înființeze chiar ei tot felul de sindicate și partidulețe care să se dea drept reprezentanți ai celor mulți. Printre care și un actual așa- zis partid ”al pensionarilor”, al cărui principal scop mie îmi pare a fi doar acela de a ține locul ocupat în lista partidelor. Sau nu? Dumneavoastră ce știți despre acest partid, stimați prieteni ? Presupun că tot mai nimic, ca și mine. Dar dacă totuși cineva ar avea curajul și onestitatea să construiască un asemenea partid absolut autentic, ar stârni o panică extraordinară printre politicieni și patronii acestora care, dându-și seama de pericol, s-ar lupta din răsputeri între ei ca să și-l adjudece și să-și instaleze în fruntea lui oameni de ai lor, cu misiunea expresă de a-l trimite urgent pe linia moartă sau de a și-l aservi. Și cred că ar reuși, dacă nu va apare de undeva urgent măcar un nucleu de 2-3 oameni onești, inteligenți, curajoși și credibili, încă nemânjiți prin noroiul politicii românești și fără intenția de căpătuială, rezistenți la toate ofertele cumpărătorilor, care oferte am convingerea că ar curge cu duiumul, și nu la cote derizorii. Ei bine, stimați compatrioți facebook-iști, credeți că există asemenea 2-3 oameni printer noi, -excluzând categoric vechii politicieni, reeșapați în independenți-, care să nu mizeze exclusiv pe proteste sterile de stradă, pe milogeli pe la autorități și pe promisiuni deșarte, ci pe încrederea pensionarilor de azi și de mâine, câștigată în timp, pas cu pas, până la alegerile viitoare ? Cu alte cuvinte, gajul pentru alegerea în fruntea unui asemenea partid al unui candidat ar trebui să nu mai fie deloc legat de mulțimea promisiunilor, ci de întreaga sa activitate anterioară, civică, profesională, socială etc, verificată la sânge, pentru că cel mai mare pericol a devenit acela al acaparării funcțiilor superioare în partide și în structurile guvernamentale de către neaveniți. Eu sunt convins că există, și nu doar 2-3 ci mai mulți români ale căror principale calități sunt onestitatea, inteligența și onoarea, dar care totuși ezită deocamdată să facă un pas în față, pentru că știu că instantaneu ar deveni țintele preferate ale actualilor decidenți de toate facturile, care nu ar pregeta să îi compromită în toate felurile. deoarece se știe că în viața fiecărui om a putut să survină cândva ceva, un fapt insignifiant care, privit cu rea credință dintr-un anumit unghi de vedere să poată fi gonflat până la ridicol și prezentat ca atare alegătorilor fără discernământ, compromițându-l, poate, pentru totdeauna. Și atunci, nu mă mir dacă, înainte de a porni la drum, asemenea oameni se întreabă de două ori dacă oare merităm noi, alegătorii, să se sacrifice pentru noi, precum fiul lui Dumnezeu ? Voi ce credeți, stimați prieteni feibuchiști ? Desigur că de-a lungul istoriei am avut și noi asemenea personalități, dar după câte știu eu, cam toți au sfârșit cum nu se poate mai rău, cu excepția primilor doi regi ai României, care au scăpat nevătămați, deși încercările de discreditare nu au lipsit nici în cazul lor. Și nu mă refer numai la conducătorii politici, ci și la diverși alți cetățeni, scriitori, poeți , ziariști, juriști, militari etc, animați strict de sentimente patriotice. Dar voi, stimați prieteni feibuchiști, ce credeți ?

Posted in Cugetari/Reflectii by Radu Moga Manzat

Mar 20th Stimate Domnule Președinte
Profesor Dr. Dumitru Militaru,

Înainte de a da curs solicitării Dumneavoastră privind eventualele observații și propuneri referitor la întocmirea noului Program Pentru controlul Febrei Porcine Africane (ASF)vreau să spun că am fost neplăcut impresionat să constat că ANSVSA prezintă totul ca și cum abia acuma se demarează o amplă acțiune concertată pentru stoparea extinderii și controlul ASF. Nici un cuvânt în cele 35 de pagini ale noului proiect despre vechiul proiect, din 2018, ce anume s-a aplicat cu succes și ce a rămas literă moartă pe hârtie, pentru că uni dintre noi au muncit mult în 2018 pentru a veni cu sugestii fezabile. Ce nu s-a reușit și din ce cauze ?. Ar fi fost foarte important să știm ce nu s-a putut face, pentru a nu repeta din nou aceleași măsuri lipsite de eficacitate, deoarece, după cum îmi relatează colegii din teren – singurii care mă contactează- actualmente situația este mult mai gravă decât atunci. De pe Internet am aflat că suntem singura țară din UE la care ASF a cuprins practic toate județele. Uni medici m-au contactat direct alții pe Facebook, alții prin intermediul presei, în căutare de sugestii. Pentru exemplificare vă transmit în copie ultimul schimb interogație-răspuns cu un coleg practician, pentru a vă edifica asupra faptului că aicea ”jos” se pare că există mai mare frământare decât la ”vârf” . După acest scurt dar edificator „intermezzo”, purtat la o dată anterioară solicitării Dvs, voi continua cu răspunsul propriu-zis la solicitarea Dumneavoastră. Până atunci, vă rog numai să constatați că nici unul dintre organele noastre superioare oficiale nu a catadicsit nici până astăzi să-și însușească denumirea oficială de mult actualizată a bolii, ceea ce reprezintă un handicap pentru colegii din subordine, care încearcă să găsească noutăți pe Internet, accesând după denumirea veche de PPA.

X X XÎntrebare: (12 martie)
In ultimii ani si mai ales in ultima perioada , ne confruntam cu o boala teribila : pesta porcina africana. Pana nu de mult o boala exotica , iată , acum bântuie și face ravagii aproape în toată lumea iar la noi sute și poate chiar mii de focare cu probleme și pierderi extraordinare. Prin masurile care s-au luat pana acum (stamping out , restricții de tot felul , dezinfecții , mistreți , antimistreți etc, … ) nu s-a ameliorat situația , probleme mari în continuare. M-am întrebat (desigur , împreuna cu majoritatea colegilor din teren ) : Pentru aceasta viroza chiar NU exista profilaxie specifica ? Ori nu se dorește ? Am primit răspuns de genul : virusul PPA nu este stabil și suferă modificări frecvente și ca nu este posibila producerea unui vaccin eficient ???!!!!? Oare asa o fi ? Nu știu daca sunt bine informat dar am înțeles ca în Vietnam și în alte tari din Asia se practica vaccinarea anti PPA. In analogie cu pandemia în care trăim și cu știința secolului 21 , chiar nu găsim rezolvare ? Sunt foarte curios , care este părerea dumneavoastră, mai ales ca este domeniul în care ati lucrat toată viata. Cu deosebit respect , fostul dumneavoastră student xxx xxx

Răspuns
Distribuit în 16 martie pe Facebook , dar și tehnoredactat pe sit-ul personal radumogamanzt.ro
Stimate domnule coleg dr.XXX XXX În primul rând doresc să îmi cer scuze pentru întârzierea cu care răspund solicitării/postării Dumneatale din data de 12 martie curent, dar asta din cauza unei operații pe care am suferit-o foarte recent, de substituire a unei artere carotide.
Referitor la situația pestei porcine africane – abreviat PPA sau ASF- (denumirea corectă este de FEBRA PORCINĂ AFRICANĂ), sincer nu cred că mai este cazul să mă implic din nou, câtă vreme factorii noștri de decizie din ANSVSA nu au luat în considerare absolut deloc poziția mea exprimată pe mai multe canale în anul 2018, pentru a cărui documentare eu muncisem chiar foarte mult, și care cred că ar fi putut fi de folos la timpul respectiv, în prevenirea situației actuale. Astfel, la data de 23 sept. 2018, urmare a altor opinii exprimate de mine cu diverse ocazii, D-na Camelia Badea mi-a solicitat un interviu pentru ZIARE.com destul de amplu privind PPA – prezent și perspective. Cu acea ocazie am arătat că ”dacă autoritățile nu vor gestiona situația acelei pandemii –aflată atunci încă la început- cu suficientă competență, implicare și responsabilitate, există riscul ca ea să devină unul dintre cele mai mari dezastre economice din istoria Țării” (Ceea ce se pare că tocmai este pe cale să se întâmple). Articolul a fost citit în primele 24 de ore de 6402 persoane. O zi mai târziu, respectiv în 24 sept 2018, am postat pe site-ul meu personal (posibil de accesat în toată lumea) un articol întitulat: DIFUZAREA PESTEI PORCINE AFRICANE ÎN TERITORIU NU ESTE IMPLACABILĂ. De asemenea, un articol amplu similar am publicat și pe site-ul Secției de Medicină Veterinară al Academiei de Științe Agricole și Silvice, al cărei membru de onoare sunt (cuvinte cheie: Pesta Porcină Africană, Febra Porcină Africană, African Swine Fever) ca punct de vedere oficial al ASAS dar, la fel ca scrierile mele anterioare, absolut fără niciun ecou. În fond, nici nu știu dacă scrierile mele de fapt nici nu fuseseră citite de niciunul dintre factorii de decizie din M A și ANSVSA, sau au fost citite dar ignorate, pentru că, după cum îmi amintesc, materialul respectiv, conținând și propuneri concrete privind controlul PPA a fost înaintat de Secția MV din ASAS către ANSVSA, probabil prin luna martie 2018. În ceea ce privește perspectiva imunoprofilaxiei PPA/ASF, situația este deocamdată destul de confuză. După aproape o jumătate de secol de cercetări asidue pentru producerea unui vaccin eficace contra PPA/ASF prin unele din cele 6 procedee clasice, cu rezultate prea puțin satisfăcătoare, cercetătorii par destul de descurajați. Totuși, cercetările continuă în mai multe țări. Vaccinul așa-zis vietnamez, la care vă referiți, se pare că este tot american, și doar experimentat în Vietnam, în colaborare cu colegi vietnamezi, care sunt disperați să găsească un remediu, deoarece fuseseră nevoiți să lichideze peste 6000000 de porci din cauza PPA/ASF. Adevărul gol- goluț este că metoda stamping-out și-a cam dovedit limitele, în sensul că dacă ea merge bine în alte maladii, mai puțin contagioase și insidioase, în PPA/ASF situația este mai complicată. Astfel că cercetătorii în ultima vreme s-au întors din nou mai mult cu fața spre imunoprofilaxia vaccinală. Dar lucrurile sunt încă în faza de ”gestație”, pentru că vaccinurile inactivate se dovedesc prea puțin promițătoare, iar cele atenuate/deletate au neajunsurile lor, în general cunoscute, dar deocamdată nedovedite în cazul acestui vaccin. Echipa americano-vietnameză a anunțat recent lansarea a 10000 doze de vaccin cu titlu experimental, chiar în trimestrul al doilea al acestui an. Este vorba despre un vaccin viu, deletat , preparat dintr-o tulpină modificată în laborator, prin ”ștergerea ” a două gene implicate în patogenitate, scontându-se (ca, mai târziu, în cazul unui vaccine covid) că prin aceasta tulpina vaccinală va deveni nepatogenă. Posibilitate deocamdată nedemonstrată ca fiind stabilă. Americanii nu și-au permis montarea testului pe teritoriul lor a testării , deoarece în SUA nu există PPA. Nu se știe ce se va întâmpla cu tulpina vaccinală după ce va fi difuzată în teritoriu prin vaccinare. Dealtfel chinezii, angajați și ei în cercetări similare, care pierduseră și ei vreo 40% din efectivele de porci din cauza ASF sunt destul de sceptici. Ei spun că un asemenea vaccin se practică deja ilegal de mai mult timp în unele regiuni din China, iar autoritățile chineze actualmente monitorizează rezultatele (!?), care deocamdată par să nu fie pe măsura așteptărilor. Anterior încercări imunoprofilactice fuseseră făcute în Spania și Portugalia, dar tot fără rezultate încurajatoare, deși până la urmă aceștia au reușit să indemnizeze efectivele, însă nu prin vaccinare. Cauza insucceselor a fost pusă pe seama diversității genice și antigenice a virusului ASF, la care s-a mai imputat și o destul de slabă imunogenitate, chiar și a tulpinilor sălbatice, nedeletate. ceea ce a fost considerat un obstacol redutabil în calea realizării unui vaccin eficient. S-ar pune însă totuși întrebarea dacă de fapt un vaccin care conferă doar o imunitate parțială ar fi convenabil pe termen lung, sau ar complica și mai mult situația privind eradicarea bolii și asanarea teritoriului? Toate acestea nu însemnează deloc că nu este posibil ca în viitorul apropiat să apară un vaccin bun , prin nu știu ce metodologie nouă. Până atunci însă, controlul bolii se va face tot prin programele deja foarte bine cunoscute, deși personal întrevăd și alte măsuri mult mai curajoase, cu mai mari șanse de reușită, dar pentru aplicarea cărora nu văd cine ar avea curajul și credibilitatea să le implementeze.

X X XCU PRIVIRE LA PROIECTUL NOULUI PLAN DE MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU APROBAREA OUG ÎN VEDEREA SUPRAVEGHERII, PREVENIRII ȘI CONTROLULUI PPA ÎN ROMÂNIA, CARE SĂ ÎNLOCUIASCĂ HG 830/2013 REFERITOR LA PPA.
Din nou avem un proiect de program deosebit de stufos (35 de pagini), care cuprinde câteva sute de acțiuni pe care trebuie să le aibă în vedere o mulțime de specialiști și de conducători locali spre executare, din 8 ministere. Vechea metodă de a disipa răspunderea pentru insuccese în cât mai multe direcții, cu ajutorul căreia până la urmă de fapt nimenea nu va răspunde de nimic, se dovedește în continuare practicabilă. Pentru că iată, dacă în urmă cu numai vreo 3 ani (semnalată în 31.07.2017), aveam doar în 3-4 județe declarată boala , acuma o avem în 40 de județe, respectiv în toată țara, cu 4266 de focare confirmate, dintre care 91 de ferme comerciale (ultimul, de 20000 de porci, în urmă cu câteva zile, aproape de granița de vest). La mistreți lucrurile se prezintă asemănător (5268 cazuri din 40 de județe). Ce s-a încercat și nu s-a putut realiza din propunerile avansate atunci ?. ASF a mai fost semnalată în CE ( Portugalia, Spania, Italia, Olanda, Belgia s.a. dar niciodată și niciunde în Europa această maladie nu a cunoscut o asemenea extindere, ca în prezent în România, respectiv să cuprindă toată țara, și încă într-un timp așa de scurt. Explicația mea ar fi că la noi aproape tot timpul s-a operat cu jumătăți de măsură, din lipsă de spirit de răspundere, de implicare și de profesionalism. Personal am început să cred că și în domeniul nostru –ca și în majoritatea celorlalte domenii de activitate-, ultimul lucru de care mai pare a fi nevoie este înțelepciunea și competența. Acestea au fost înlocuite cu succes de diplome și titluri științifice contrafăcute, precum și de denumiri bombastice de funcții politico-administrative, dedicate.
Am citit cu atenție textul noului proiect legislativ și am remarcat o mulțime de formulări discutabile sau de mici erori rezultate dintr-o traducere automată a unor texte din l.engleză, dar mi-am dat seama că noi, corectându-le punctual nu facem decât să venim în întâmpinarea celor care, în ziua scadențelor care va veni, să poată să exclame: ”Bine dar noi nu am conceput draftul proiectului de capul nostru, ci cu sprijinul și participarea specialiștilor din ASAS, universități, institute de cercetări și centre de combatere a bolilor, a comitetelor de intervenție în situații de urgență, a consiliilor județene, precum și prin implicarea cadrelor din ministerele cărora le revin obligații în realizarea măsurilor de supraveghere, profilaxie și combatere a acestei pandemii. Inclusiv în operațiunile de asanare a teritoriului”.
În acest context, pentru a nu ne mai învârti în cerc, m-am decis să avansez un proiect propriu, scurt și concis, care cred că ar avea serioase șanse de reușită, dacă ar fi aplicat ca atare, respectiv fără modificări notabile. Un proiect bazat pe măsuri logice și epidemiologice, ca și pe măsuri aplicate deja parțial în unele țări care au avut rezultate salutare, e drept că în situații de mai mică anvergură decât cea actuală de la noi. Știu că propunerea mea va fi întâmpinată (dacă va fi făcută cunoscută) cu mult scepticism și o mulțime de obiecții din partea celor prea puțin dispuși să o analizeze, sau cel puțin să o citească. M-am gândit la obiecțiile posibile, venite din toate direcțiile, și cred că exisă răspunsuri satisfăcătoare pentru toate, cu condiția să fim dispuși să ieșim pentru o vreme din starea de anestezie în care ne găsim.
În primul rând trebuie să acceptăm că România are niște particularități socio-economice care nu trebuie ignorate. Populația României (de sus și până jos, pe verticală și pe orizontală) dintotdeauna a fost antrenată în tot felul de stratageme de eludare a legilor, regulamentelor și ordinelor, cu rezultatele cunoscute care cel mai adesea au anulat eficacitatea măsurilor utile, deși alteori au și ajutat-o să supraviețuiască, evitând unele măsuri distructive. De aceea, trebuie conceput un program care să nu lase loc eludărilor, prin aplicări aparente și cosmetizate.
O astfel de primă măsură ar fi interzicerea cu desăvârșire a creșterii porcului în gospodăriile populației, pentru o perioadă discutabilă, de 3-4 ani. Dar aceasta nu pur și simplu interzicând și amenințând populația cu măsuri coercitive, ci prin cointeresarea tuturor părților implicate. Crescătorii să primească la preț redus (prin vouchere/tichete anuale) un număr de Kg de carne de porc în carcasă, corespunzător numărului de membri de familie și a nr de porci crescuți în anul anterior în gospodărie. Statul va despăgubi abatorul sau producătorul cu diferența de bani /kg până la prețul pieței. Acțiunea trebuie să se desfășoare simultan prin: lichidarea efectivelor existente în gospodăriile crescătorilor privați, asanarea teritoriului, distribuirea de carcase tranșate corespunzător drepturilor cuvenite către crescători, despăgubirea proprietarilor de animale și a abatoarelor sau proprietarilor de exploatații comerciale de porcine . Orice export de carne sau produse din carne de porc trebuie sistat pe perioada respectivă. Statul va putea valorifica carnea porcilor sănătoși preluați de la populație, din curțile neinfectate, evident în baza unor examene veterinare competente, sacrificați în mici abatoare dedicate temporar scopului, prin prelucrare industrială. Produsele obținute trebuie să fie valorificate comercial doar în județele de proveniență. Totul trebuie să se desfășoare relativ rapid. De asemenea, carnea și produsele de la sacrificările normale provenite din exploatații comerciale indemne, trebuie să fie valorificate pe cât posibil doar în zona respectivă. Porcii din curțile în care a fost diagnosticată sau suspicionată boala trebuie uciși și ecarisați conform dispozițiilor legale. Operațiunile de curățare, distrugerea cadavrelor, dezinfecție, ecarisare, de neutralizare a furajelor etc rămân în grija organelor competente locale. Organele sanitare veterinare și cele de ordine trebuie să verifice zilnic corectitudinea acțiunilor efectuate. Exploatațiile de porcine comerciale trebuie atent biosecurizate pe toată perioada, iar dacă în perioada respectivă se diagnostică ASF, se va proceda la fel ca în cazul gospodăriilor populației.
Detalierea tuturor măsurilor care s-ar impune dacă s-ar merge pe concepția schițată mai sus, s-ar extinde pe multe pagini, măsurile concrete fiind cunoscute. Importantă ar fi acceptarea concepției în ansamblu, ca urmare a unei analize atente și competente. Printre numeroasele obiecții ridicate într-un asemenea caz, cred că printre cele mai importante obiecții ar fi că un asemenea concept ar necesita cheltuieli foarte mari, neprevăzute în bugetul guvernamental. Personal am însă credința că pe termen mediu proiectul analizat de niște economiști competenți, luând în calcul toate cheltuielile și toate beneficiile, s-ar dovedi nu numai necostisitor, ci chiar profitabil. În același timp ar trebui luată în calcul și alternativa cazului că dacă nu se aplică acest program, mergându-se pe calea cunoscută, în care caz se vor înregistra exclusiv pierderi. Resping ab initio și obiecția că în felul acesta populația ar avea de suferit din lipsă de carne și produse din carne de porc de pe piață. În primul rând și acum circa 80% din consumul de carne și produse provin din import (această afirmație provine din presă și nu o pot proba), crescătorii ar putea să fie mulțumiți că lucrează mai puțin, respectând în continuare tradițiile de sărbători, cu carnea și produsele de porc. Recolta de furaje obișnuit rezervată porcilor se va putea valorifica cu niște viței sau berbecuți , din rase de carne, eventual procurați cu sprijinul statului. Practic, cred că producătorii privați nu ar mai avea de ce să se plângă, pentru că ar beneficia și de carnea de porc, și de ceva câștiguri în bani suplimentare.Abatoarele și procesatorii ar fi mulțumiți să aibă producția valorificată constant, iar Statul și Asigurările ar trebui să fie cei mai mulțumiți, scăpând de această povară costisitoare, cu imense pierderi aduse prin despăgubiri, subvenții, cheltuieli de personal etc. Nici populația nu ar avea de ce să fie nemulțumiți. Nu se pune deloc problema scăderii efectivelor de porcine, ci doar mutarea pentru o vreme a ponderii cuantumului producției din sectorul gospodăriilor populației în cel al unităților comerciale specializate. Să nu uităm că și în prezent, în multe țări occidentale foarte bogate, porcii crescuți în sistem gospodăresc au devenit o raritate, în timp ce sectorul fermelor spcializate produce suficient de multă carne de porc încât să ne îndestuleze și pe noi.
Dacă printr-o întâmplare neobișnuită cineva dintre decidenții noștri de la vârf se învrednicește să studieze cu bună voință sau cel puțin să citească cu răbdare programul expus succint mai sus, mă aștept ca reacția să vină prompt: Nu se poate ! Eu afirm însă că nu numai că se poate, dar și că va fi singura cale de urmat realistă, în faza evolutivă avansată în care ne aflăm acum, date fiind caracteristice cu totul particulare ale virusului ASF și ale pandemiei pe care o produc. Desigur că în prima etapă principalele impedimente întâlnite ar fi de natură birocratico-financiaro- organizatorică, dar acestea nu ar fi insurmontabile, dacă ar exista angajamentul și dorința fermă de rezolvare a tuturor impedimentelor.
În fine, mai vreau să spun că, dacă s-ar ajunge totuși la concluzia că programul propus pare să fie logic și fezabil, personal mă ofer benevol să consiliez persoanele sau instituțiile implicate, fără niciun beneficiu material.

Timișoara, 20.03.2021 Prof. Dr. Radu Moga Mânzat

Posted in Profesional-stiintific and tagged ASF. PPA by Radu Moga Manzat

Mar 16th Stimate domnule coleg dr.Cirici Dușan

În primul rând doresc să îmi cer scuze pentru întârzierea cu care răspund solicitării/postării Dumneatale din data de 12 mrtie curent, dar asta din cauza unei operații pe care am suferit-o foarte recent, de substituire a unei artere carotide.
Referitor la situația pestei porcine africane – abreviat PPA sau ASF- (denumirea corectă este de FEBRA PORCINĂ AFRICANĂ), sincer nu cred că mai este cazul să mă implic din nou, câtă vreme factorii noștri de decizie din ANSVSA nu au luat în considerare absolut deloc poziția mea exprimată pe mai multe canale în anul 2018, pentru a cărui documentare eu muncisem chiar foarte mult, și care cred că ar fi putut fi de folos la timpul respectiv.
Astfel, la data de 23 sept. 2018, urmare a altor opinii exprimate de mine cu diverse ocazii, D-na Camelia Badea mi-a solicitat un interviu pentru ZIARE. com destul de amplu privind PPA – prezent și perspective.Cu acea ocazie am arătat că ”dacă autoritățile nu vor gestiona situația acelei pandemii –aflată atunci încă la început- cu suficientă competență, implicare și responsabilitate, există riscul ca ea să devină unul dintre cele mai mari dezastre economice din istoria Țării” Articolul a fost citit în primele 24 de ore de 6402 persoane.
O zi mai târziu, respectiv în 24 sept 2018, am postat pe site-ul meu personal (posibil de accesat în toată lumea) un articol întitulat: DIFUZAREA PESTEI PORCINE AFRICANE ÎN TERITORIU NU ESTE IMPLACABILĂ. De asemenea, un articol amplu similar am publicat și pe site-ul Secției de Medicină Veterinară al Academiei de Științe Agricole și Silvice, al cărei membru de onoare sunt (cuvinte cheie: Pesta Porcină Africană, Febra Porcină Africană, African Swine Fever) ca punct de vedere oficial al ASAS dar, la fel ca scrierile mele anterioare, absolut fără niciun ecou. De fapt, nici nu știu dacă scrierile mele nici nu fuseseră citite de niciunul dintre factorii de decizie din M A și ANSVSA, sau au fost citite și ignorate, pentru că, după cum îmi amintesc, materialul respectiv, conținând și propuneri concrete privind controlul PPA fost înaintat de Secția MV din ASAS către ANSVSA, cred că prin luna martie 2018.
În ceea ce privește perspectiva imunoprofilaxiei PPA, situația este deocamdată destul de confuză. După aproape o jumătate de secol de cercetări asidue pentru producerea unui vaccin eficace contra PPA/ASF prin unele din cele 6 procedee clasice, cu rezultate prea puțin satisfăcătoare, cercetătorii par destul de descurajați.Totuși cercetările continuă în mai multe țări. Vaccinul așa-zis vietnamez, la care vă referiți, se pare că este tot american, dar experimentat în Vietnam în colaborare cu colegi vietnamezi, care sunt disperați să găsească un remediu, deoarece fuseseră nevoiți să lichideze peste 6000000 de porci din cauza PPA/ASF. Adevărul gol- goluț este că metoda stamping-out și-a dovedit limitele, în sensul că dacă ea merge bine în alte maladii, mai puțin contagioase și insidioase, în PPA/ASF situația este mai complicată. Astfel că cercetătorii în ultima vreme s-au întors din nou mai mult cu fața spre imunoprofilaxia vaccinală. Dar lucrurile sunt încă în faza de ”gestație”, pentru că vaccinurile inactivate se dovedesc prea puțin promițătoare, iar cele atenuate/deletate au neajunsurile lor, în general cunoscute, dar deocamdată nedoveditete în cazul acestui vacci. Echipa americano-vietnameză a anunțat lansarea a 10000 doze de vaccin cu titlu experimental chiar în trimestrul al doilea al acestui an. Este vorba despre un vaccin viu, deletat , preparat dintr-o tulpină modificată în laborator, prin ”ștergerea ” a două gene implicate în patogenitate, scontându-se că prin aceasta tulpina vaccinală a devenit nepatogenă. Posibiliitate deocamdată nedemonstrată ca fiind stabilă. Americanii nu și-au permis montarea testului pe teritoriul lor , deoarece în SUA nu există PPA. Nu se știe ce se va întâmpla cu tulpina vaccinală după ce va fi difuzată în teritoriu prin vaccinare. Dealtfe chinezii, angajați în cercetări similare, care pierduseră și ei vreo 40% din efecivele de porci din cauza ASF sunt destul de sceptici. Ei spun că un asemenea vaccin se practică ilegal în unele regiuni din China, iar autoritățile chineze actualmente monitorizează rezultatele (!?), care par să ridice unele semne de întrbare. Anterior încercări similare fuseseră făcute în Spania și Portugalia, dar tot fără rzultate încurajatoare, cauza fiind pusă pe seama diverstății genice și antigenice a viusului ASF, la care s-a mai imputat și o destul de slabă imunogenitate, chiar și a tulpinilor sălbatice, nedeletate. ceea ce a fost considerat un obstacol redutabil încalea realizării unui vaccin eficient. S-ar pune însă întrebarea dacă un vaccin care conferă o imunitate parțială ar fi convenabil pe termen lung. Toate aceste nu însemnează însă deloc că nu este posibil ca în viitorul apropiat să apară un vaccin nou, prin nu știu ce metodologie nouă.Până atunci însă,controlul bolii se va face tot prin metodele deja foarte bine cunoscute deși personal întrevăd și alte măsuri mult mai curajoase, cu mai mari șanse, dar pentru aplicarea cărora nu văd cine ar avea curajul și credibilitatea să le implementeze.

Posted in Profesional-stiintific and tagged Febra Porcină Africană, Pesta Porcină Africana, vaccinare by Radu Moga Manzat

Mar 15th PESTA PORCINĂ AFRICANĂ (Febra Porcină Africană)

Academia de Stiinte Agricole si Silvice
Sectia de Medicina Veterinara

Articol redactat de Prof .dr. Radu Moga Mânzat

-unele consideratii privind istoricul, importanta, etiologia,
caracterele epidemiologice, diagnosticul, profilaxia si controlul

Pesta porcină africană (PPA), a fost semnalată initial în Kenia si cunoscută la
început sub denumirea de Boala Montgomery, după numele celui care a identificat-o pentru
prima dată, în anul 1909. Denumirea latină de Pestis Africana Suum a fost tradusă în
diverse limbi,ca : Peste Porcine Africaine (fr.), Africanische Schweinepest (germ.), Pesta
Porcină Africană- (rom) etc., cu exceptia limbii engleze, în care a fost publicată de la bun
început – dar, din motive obiective, numai în 1921, deci după 12 ani- sub denumirea de
African Swine Fever (ASF), de către Eustace Montgomery. Astăzi, aceasta este denumirea
folosită în mai toate lucrările stiintifice de specialitte, ca si în toate documentele oficiale ale
organizatiilor profesionale internationale
ASF este o boală infectioasă virotică specifică porcinelor domestice si sălbatice de
toate vârstele, foarte contagioasă si foarte gravă – probabil cea mai periculoasă si
păgubitoare boală a porcinelor-, capabilă să producă în focarele noi de boală la porcii
domestici o mortalitate de până la 100%.
Prezenta lucrare nu se doreste a fi încă o monografie a bolii, pe lângă cele câteva
sute care există deja în literatura internatională, recente si extrem de elaborate, cu atât mai
mult cu cât, studiindu-le, se poate concluziona că, în ultimele două decenii, din păcate, cu
exceptia etiologiei, cercetările nu au aportat descoperiri de natură să conducă esentialmente
la modificarea opticii asupra acestei boli. De mai mare oportunitate pare sublinierea câtorva
achizitii mai noi ale cercetării în domeniul diagnosticului de laborator si comentarea noilor
observatii epidemiologice privind modalitătile de transmitere a bolii, cu trimitere la situatia
nou-creată în jud.Satu Mare, dar si avansarea, la modul sugestiv, a unor ipoteze proprii,
bazate pe datele din literatură.
Scurt istoric. După prima semnalare a bolii, făcută în Kenia de Montgomery la poci
domestici, prezenta ASF a mai fost obsevată în Africa de Sud si în alte câteva tări africane
dar, după câte se pare, fără a părăsi Continentului African, până în anul 1957, când a fost
semnalată în Portugalia, în jurul Lisabonei. După unele surse ar fi fost introdusă aici prin
intermediul deseurilor provenite de la un avion de linie venit din Africa. După altele,
difuzarea bolii s-ar fi făcut prin resturile menajere de la un vagon restaurant, care au ajuns în
hrana porcilor unui cantonier. Cu toate că primele focare au fost declarate ca eradicate, în
1960 au apărut altele, când boala s-a răspândit si în Spania si după care nu a mai putut fi
eradicată până în 1990, după mari eforturi si pierderi uriase. ASF a fost semnalată apoi si în
alte tări europene ca: în Franta (1964), Italia (1967), Malta (1978), Belgia (1985), Olanda
(1986). Din toate acestea ASF a putut fi eradicată prin măsuri extrem de drastice si
costisitoare, cu exceptia Sardiniei, unde s-ar părea că mai persistă si astăzi, sub formă
endemică.
În Brazilia si în Caraibe a apărut pe la mijlocul deceniului al 8-lea, dar a fost
declarată eradicată în 1984. În 1971 a fost diagnosticată în Cuba, unde a putut fi lichidată prin măsuri foarte drastice, printre care uciderea a peste 400000 capete. Cu toate acestea
boala a reapărut după un timp si din nou a fost lichidată în 1980. A urmat o perioadă lugă de
timp în care ASF nu a mai fost semnalată nicăieri, în afară a Continentului African, până la
mijlocul anului 2007 când, cu totul pe neasteptate, si-a făcut aparitia în Georgia, unde s-a
răspândit foarte rapid, cuprinzând 56 din cele 61 districte ale Georgiei. În continuare a
apărut si în alte localităti, din câteva tări vecine, foste componente ale URSS, dar si în
regiunea Orenburg din Federatia Rusă, la peste 1000 km distantă, ca si în alte zone din
Rusia, care au constituit la rândul lor, în continuare -probabil- sursa aparitiei bolii în
Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, Belarus, Republica Moldova, Ucraina si, mai recent, în
Republica Cehă. Ultima aparitie a bolii -în cea de a 7-a tară din Uniunea Europeană în care
a fost semnalată-, este tara noastră, primul focar fiind localizat într-o mică gospodărie de la
marginea orasului Satu Mare (15). A fost diagnosticat si un focar secundar, dar ambele au
fost supuse măsurilor radicale de lichidare, conform prevederilor Manualului Operational, a
Programului de Contingentă si a celorlalte dispozitii ale ANSVSA pentru lichidarea rapidă
si prevenirea difuzării bolii (1, 5). În continuare, zonele de protectie si de supraveghere sunt
atent monitorizate de organele sanitare veterinare competente.
Importantă economică. Se poate afirma că ASF este cea mai mare amenintare
pentru domeniul cresterii porcinelor, din cauza pierderilor uriase pe care le poate produce,
dacă la prima aparitie într-o populatie de porci domestici fiind diagnosticată tardiv este
scăpată de sub control si difuzează în teritoriu. Pierderile sunt datorate uciderii în totalitate a
efectivului în care este diagnosticată boala (uneori a fost necesară uciderea a mai multor
sute de mii de capete), despăgubirilor plătite proprietarilor, fără putinta de a valorifica în
vreun fel nici măcar cadavrele, a cheltuielilor mari care se fac pentru asanarea bolii, a
restrictionărilor privind miscările animalor si circuatia persoanelor, a interdictiilor privind
comertul, inclusiv exportul etc. Amploarea prejudiciilor pe care le produce ASF se datorează
si faptului că nu beneficiază de niciun fel de mijloace de profilaxie specifică sau tratament.
Dealtfel, se poate prezuma că, chiar dacă asemenea mijloace ar exista deja – eforturi în acest
sens se fac încă-, utilizarea lor în procesul de eradicare a bolii si asanare a teritoriului ar fi
problematică. Un lucru este însă cert: anume că oricât de mari ar fi cheltuielile antrenate
de intentia lichidării prompte si hotărâte a primului/primelor focare de ASF, acestea ar fi
cu mult mai mici decât pierderile care s-ar produce în cazul scăpării de sub control si a
difuzării bolii în teritoriu.
Etiologie. ASF este produsă de un dezoxiribovirus, clasificat în principal pe baza
caracterelor sale fizico-chimice, biologice si morfologice, ca unicul membru al genului
Asfavirus, fam. Asfaviridae, dar în cadrul căruia, în legătură cu virulenta si locul izolării au
putut fi identificate mai multe tipuri diferite antigenic si cel putin 22 de tipuri diferite
genomic, ultimele putând să servească uneori în tentativele de stabilire a trasabilitătii
epidemiologice a virusului. Genotipul I a fost cel mai frecvent identificat în Africa si în
vestul Europei, iar tipul II este singurul identificat până acum în tările din estul Europei, cu
exceptia Ucrainei, în care au fost identificate ambele genotipuri.
Are simetrie cubică si formă icosaedrică, cu dimensiuni relativ mari ( 170-220 nm),
datorită cărui fapt particulele virale din culturi si incluziile lor intracitoplasmatice au putut fi
văzute chiar la microscopul optic obisnuit, după colorarea Giemsa sau cu acridin orange.
Este cultivabil pe mai multe tipuri de culturi celulare, pe care produce incluzii acidofile.
Este singurul virus patogen pentru porc care se adsoarbe la suprafata celulelor de porc din
culturi, proprietate folosită în laboratoare pentru identificarea virusului prin tehnica numită
de ”hemadsorbtie” , ca si pentru diagnostic prin ”inhibarea hemadsorbtiei”. Desi tulpinile
izolate din teren diferă în ceea ce priveste virulenta, multiplele încercări de obtinere în laborator a unor teulpini modificate stabil utilizabile imunoprofilactic, nu au avut succes.
Virusul ASF este unul dintre cele mai rezistente virusuri la actiunea agentilor fizici si
chimici fapt care are mare importantă în conceperea programelor de control si de asanare. În
conditii naturale obisnuite de temperatură, umiditate si pH are o rezistentă remarcabilă. Este
distrus de pH sub valoarea de 3.9 sau peste 11.5. (8) Temperatura de 60° C îl distruge în 10′,
dar la 37º C rezistă 15 zile. În sânge zistă câteva luni la temperatura laboratorului, dar la
frigider rezistă chiar 1,5 ani. În diverse materiale patologice, în conditiile climatice ale tării
noastre, rezistă în mediul ambiant, în diverse materiale patologice, câteva luni. De asemenea,
are o rezistentă remarcabilă la temperatura frigiderului în carnea si măduva osoasă (5 luni).
La temperatura ordinară a fost găsit după 15 săptămâni în carnea saramurată, după 5 luni în
carnea afumată si după 6 luni în măduva osoasă a suncilor afumate. În cadavrele intrate în
putrefactie rezistă cel putin 2,5 luni. Foarte semnificativ din punct de vedere epidemiologic
este si faptul că în fecale a fost descoperit viabil după 5 luni, iar în urină, după două luni.
Uscăciunea nu îl distruge. (8,10, 16 )
Caractere epidemiologice. Rezervorul natural primar de virus este reprezentat de
unele specii de porci sălbatici din Africa, cum sunt, mai frecvent facocerii (Phacochoerus
aethiopicus), dar si potamocerii (Potamochoerus africanus. ), porcul urias de pădure
(Hylochoerus meinertzhageni) si porcul spinos (Histrix) . Acestia nu fac boala clinic, dar se
infectează si rămân purtători si eliminatori de virus toată viata. În Africa sunt incriminate
trei circuite ale virusului ASF, care îi asigură caracterul endemic stationar: între facoceri si
căpuse (cel mai important), între porcii domestici si căpuse si, al treilea, în cadrul populatiei
de porci domestici, ceea ce complică mult, tinzând să zădărnicească eforturile care se fac si
în prezent pentru eradicarea virusului de pe cuprinsul Africii Subsahariene (8). În Brazilia
boala a putut fi eradicată relativ rapid, cu uciderea a ”numai” ceva mai mult de 60000 de
porci, datorită faptului că acolo virusul nu a întâlnit o faună capabilă să se constituie ca
rezervor natural de virus, ceea ce nu a fost cazul în Peninsula Iberică unde, în pricipal din
cauza interventiei în lantul epidemiologic al căpuselor Ornithodorus erraticus, eradicarea a
fost posibilă numai după mai bine de 30 de ani si sacrificarea a circa o jumătate de milion de
porci (8).
Sursa de infectie primară si principală în conditiile tării noastre este reprezentată de
porcii domestici si de mistretii bolbavi sau trecuti prin boală, care rămân purtători si
eliminatori de virus virulent pest 400 de zile. Porcii infectati cu tulpini cu virulentă
temperată elimină virusul numai în jur de o lună, desi în sângele lor persistă ceva mai mult
(9). Eliminarea virusului începe chiar înainte de aparitia febrei, cu 1-2 zile, prin secretiile
mucoaselor capului si uro-genitale.
Un rol deosebit în mentinerea si difuzarea virusului revine si unor artropode, în
principal căpuselor argaside cu cuticula moale din genul Ornithodorus, mai frecvent
O.moubata si O.erraticus, care nu numai că pot să conserve virusul în corpul lor ce putin 12
luni,dar au si capacitatea de a-l multiplica si transmite orizontal în cadrul populatiei de
căpuse din zonă, precum si vertical, la generatiile următoare, ouăle si nimfele acestora fiind
infectate si infectante(8,12,14).
Se pare că nu numai căpusele, ci si alte artropode, din genurile Rhipicephalus sau
Haematopinus pot interveni în transmiterea bolii.
O mare problemă o reprezintă, în conditiile tării noastre, porcii mistreti. Acestia s-au
înmultit mult în ultima vreme, nu numai în tara noastră ci si în tările din apropiere, pot trece
frontierele neobservati si apoi pot fi împuscati de braconieri, si consumati, evident fără a fi
examinati sanitar veterinar. Este notabil faptul că, studiile de până acum din tările din apropiere au relevat în mult mai multe cazuri infectia cu virusul ASF la porcii mistreti
decât la cei domestici.
Porcii domestici (Sus scrofa), spre deosebire de cei sălbatici, dependent de virulenta
tultinii infectante, fac boala clinic, exprimată sub forme supraacute, acute, subacute sau
cronice (asupra cărora, ca si asupra modificărilor morfopatologice nu insistăm, pentru că
sunt foarte bine cunoscute si descrise în toată literatura). Acestia sunt o importantă sursă de
infectie pentru alti porci domestici, prin contact direct sau la distantă, prin intermediul unor
vectori pasivi animati sau neanimati ( furaje, vehicole, persoane, artropode hematofage, dar
si nehematofage etc). În ceea ce priveste posibilitatea persoanelor de a vehicula virusul pe
haine, încăltăminte, instrumente etc. nu există dubii.
Carnea, produsele si subprodusele provenite de la porci infectati cu virusul ASF
sacricati de necesitate, fără cunoasterea cauzei reale a bolii, sunt surse potentiale foarte
periculoase si cauze frecvente de difuzare a bolii. Dar si locul sacrificării, adăposturile,
ustensilele, apele reziduale si persoanele implicate pot genera noi focare.
Pastram un semn de întrebare asupra posibilitătii ca si unele persoane care au consumat
alimente contaminate cu virusul ASF – ca de exemplu carne de la porci sacrificati de necesitate,
conservată la congelator-, să elimine apoi virusul prin fecale, ceea ce ar putea să prezinte
importantă în transmiterea ocultă a bolii la distantă., Consideram că această ipoteză, desi ne
mentionată în literatura de specialitate, nu trebuie respinsă aprioric, dacă avem în vedere că:
-atât omul cât si porcul sunt omnivori, având multe în comun din punct de vedere
fiziologic si biochimic;
-virusul are o mare rezistentă în alimente, inclusiv în carnea congelată , afumată sau
saramurată, precum si în fecale si la variatiile mari ale pH-ului din sucul gastric;
-din cauza variatiilor mari ale pH-ului din sucul gastric, stomacul nu pare a fi o barieră
permanent eficientă în calea virusului ASF la oamenii adulti, având valori fluctuante si în
general superioare valorii de 3.9 , sub care este inctivat in mod cert virusul ASF, iar la tineri
sucul gastric este chiar mai putin acid decât la adulti;
– infectia porcilor este posibilă si prin alte mucoase, decât cea gastrică.
Căutările insistente în literatură după un răspuns la această dilemă nu au avut succes.
Se pare că încă nu au existat deloc investgatii în acest sens. Tot în legătură cu aceasta, credem că
în anchetele epidemiologice se insistă insuficient asupra întrebărilor dacă cu mai multe luni în
urmă a fost sau nu sacrificat de necesitate vreun porc, din cauze nelămurite, a cărui carne si alte
produse au fost conservate prin frig, saramurare sau afumare. Nu trebuie scăpat din vedere
obiceiul detinătorilor de animale de prin unele locuri ca atunci când constată primele semne de
boală la porcul din gospodăria proprie să-l taie de urgentă si să conserve carnea. Ajuns apoi în
dejectiile persoanelor care ulterior consumă carnea rezultată, nu poate fi exclus ca acestea să
disemineze virusul la distantă -în spatiu si timp- având în vedere rezistenta deosebită a
virusului, atât în alimentele conservate, cât si în fecale. Asemenea modalităti de aparitie a bolii
ar fi de luat în considerare -cel putin până când această ipoteză ar fi infirmată prin cercetări
experimentale- având în vedere că până în prezent sursa de infectie în majoritatea noilor focare
de boală nu a fost dovedită, ci numai prezumată. Să ne reamintim, de exemplu, că nu s-a putut
stabili nici până astăzi cum a difuzat boala la început, din Africa de Est spre teritoriile din
Africa de Vest, unde nici nu existau căpusele Ornithodorus moubata, principalii agenti
incriminati în transmiterea bolii.
Modul în care apar focarele noi de boală prezintă interes în special pentru asigurarea
biosecurităti, dar numai rareori a putut fi dovedit, tocmai pentru că modalitătile de propagare a
virusului sunt multiple, si nu în totalitate cunoscute.
Dinamica epidemiologică a ASF cu o tulpină virulentă posedă elementele comune
cu alte boli virotice foarte contagioase. Acestea, atunci când apar pentru prima dată într-o
populatie, difuzează de regulă rapid, îmbrăcând formele clinice cele mai grave care o
caracterizează. Cu timpul, descendentii animalelor receptive câstigă un grad oarecare de
rezistentă, ceea ce determină tulpina infectantă, obligată să evolueze pe asemena organisme, să devină tot mai putin agresivă, până când se ajunge la situatia în care nu mai produce
decât infectii clinic atipice sau inaparente, fenomen constatat si la unele tulpini de virus ASF
din Africa (8). Tulpinile a căror patogenitate este astfel temperată, nu vor produce epidemii
tipice. Asa se face că nu toate tulpinile infectante care generează noi focare de boală produc
o evolutie epidemiologic alarmantă, ceea ce îi poate deruta pe diagnosticieni, cel putin în
prima fază a epidemiei, timp în care există riscul difuzării bolii, din cauza întârzierii
instituirii măsurilor corespunzătoare. Din acest punct de vedere tulpinile atenuate pot fi
uneori mai periculoase decât cele foarte virulente.
Tabloul clinic si morfopatologic este foarte bine si detailat prezentat în toate sursele
de informare, nu a suferit modificări semnificative de-a lungul timpului si este foarte bine
cunoscut de către toti specialistii, astfel că nu cred că se mai simte nevoia de a fi detaliat
descrise si cu această ocazie (1,6,9,10,12,14, 16)
Diagnosicul de laborator diferă în ceea ce priveste metoda aleasă, cazul infectiilor
cu tulpini virulente de cel în cazul tulpinilot atenuate, ca si în functie de momentul
diagnosticului, raportat la momentul presupus de aparitie a bolii. Metodele care pun în
evidentă prezenta virusului sunt eficiente în cazurile recente, iar metodele care evidentiază
anticorpii pot da rezultate în aparitiile ceva mai vechi (1,12). De notat că tehnicile moderne
de diagnostic de laborator al ASF sunt numai de competenta câtorva laboratoare din lume.
Pentru evidentierea virusului se poate recurge la (2):
– izolarea virusului pe culturi celulare de măduvă osoasă sau de monocite,
– testul de hemadsorbtie pe culturi primare de leucocite sau pe leucocite din sângele
periferic al animalelor suspecte,
– testul de imunofluorescentă,
– tehnica PCR
Pentru detectarea anticorpilor, se poate apela la:
-ELISA,
-imunofluorescenta indirectă,
-testul imunoblot,
-testul de inhibare a hemadsorbtiei
Detalii privind executia acestor teste se găsesc în Manual of Diagnostc Tests and
Vaccines for Terrestrial Animals al OIE, la capitolul Tehnici de diagnostic (2)
Profilaxie si control (3,4). Nu există niciun fel de măsuri de profilaxie specifică sau
de tratament. Există numai măsuri generale care vizează evitarea infectării efectivelor
indemne, iar dacă aceasta totosi s-a produs, se vizează evitarea difuzării virusului spre alte
efective.
Rezumativ, cheia problemei o reprezintă eliminarea oricărei posibilităti de
transmitere a virusului la porcii domestici indemni de la alti porci domestici sau de la
mistreti infectati, prin contact direct sau prin intermediul surselor secundare, a vectorilor
animati sau neanimati, cu accent deosebit pe căpuse si alte artropode.
La concret, lista măsurilor necesare în acest sens este extrem de lungă, dar
nicidecum exhaustivă, oricâtă bunăvointă ar avea redactorii recomandărilor de la
nivelul forurilor competente nationale si internationale si oricât de minutioase ar fi
prevederile inserate.
Totate aprecierile, de exemplu, pentru strădaniile redactorilor Manualului
Operational pentru Interventia în Focarele de Pestă Porcină Africană, (a căror muncă
era bine să fie fost recunoscută, eventual publicându-li-se undeva numele) care a putut
fi prompt pus la îndemâna specialistilor din teren, si care au mers cu detalierea
instructiunilor până la a specifica -de exemplu- ce trebuie să contină o trusă de autopsie, ordinea dezechipării echipamentului de protectie, descrierea amănuntită a
metodelor de ucidere posibile, sau ce trebuie să cuprindă jurnalul de
corespondentă ”Necropsia animalelor moarte (sic!) si suspecte de PPA etc. Adică
măsuri generale cunoscute, care nu sunt proprii numai ASF. Ceea ce lasă impresia că
se adresează unor medici veterinari care nu au absolvit o facultate de medicină
veterinară si nu cunosc ce măsuri se iau într-o epidemie majoră ca aceasta. Este
adevărat că există si instructiuni discutabile, cum ar fi obligativitatea detinătorilor de
animale, în situatii de alertă, de a anunta cazurile de îmbolnăvire în 48 de ore (nu
imediat?) sau că în caz de boală sau suspiciune de boală ”să fie izolate animalele
suspecte sau bolnave”, ceea ce în unele cazuri considerăm că ar putea să aibă urmări
mai degrabă nefaste decât faste.
Din modul extrem de amplu de redactare al Manualului (dealtfel bine
intentionat) transpare o cvasitotală -nu stiu cât de justificată- lipsă de încredere în
discernământul specialistilor nostri sau în pregătirea lor generală.
Este foarte adevărat că acest mod de întocmire a unor manuale extrem de
stufoase de stabilire a conduitei, până în cele mai mici amănunte în bolile majore, nu a
fost născocit de specialistii nostri, ci de cei din UE, a căror modele au fost urmate
mergând până la identicitate, dar aceasta nu mă face să le apreciz mai mult. Modul
cum se face necropsia, echipamentul necesar, distrugerea cadavrelor, săparea gropilor,
dezinfectia etc, etc., fac obiectul de studiu al altor discipline, cărora le-ar reveni sarcina
redactării scrise a unor asemenea ”directoare ” cu aplicabilitate generală, dar si cu
particularizări specifice fiecărei boli- dacă este cazul-, cunostinte care trebuie să fie
prezente în patrimomniul de cultură profesională al fiecărui medic veterinar, si nu să
facă obiectul unor apendice repetabile la toate manualele de intervenție în epizootiile
majore.
În combaterea ASF s-a implicat si Guvernul României care recent a dispus (7):
1, Reducerea numărului porcilor mistreți până la densitatea de 0.5/km.p.
2, Achizitionarea de 8 incineratoare mobile.
3. Implicarea Ministerului Mediului penru găsirea unor metode alternative de
incinerare
Iată, în cele ce urmează, maniera concisă dar totusi atotcuprinzătoare în care OIE în
Technical Disease Cards recomandă tărilor membre măsurile de profilaxie si combatere
necesare cu privire la ASF.
În tările indemne
– Precautii deosebite pentru evitarea importurilor de animale sau produse din tări
infectate.
– Distrugerea corectă a resturilor alimentare si sterilizarea gunoiului provenite de la
vapoare si avioane venite din tări infectate.
În tările infectate
– Evitarea infestării porcilor (din celelaltr efective) cu căpuse si alte artropode;
deparazitarea, dacă este cazul.
În focarele de boală
– Sacrificarea de urgentă a întregului efectiv în care a apărut boala, cu distrugerea
corectă a cadavrelor, curătarea si dezinfectia riguroasă a locului, vehiculelor, ustensilelor,
echipamentelor etc.
– Delimitarea zonei considerată infectată.
– Stabilirea zonei de protectie si supraveghere, cu controlul strict al miscărilor de
animale si produse. -Efectuarea unei anchete epidemiologice amănuntite, pentru identificare surselor
probabile de infectie, ca si a posibilelor căi de diseminare a virusului în teritoriu.
Două recomandări de nomenclatură:
 să se renunte si la noi -în sfârsit- la denumirea de Pestă Porcină Africană, în favoarea celei de
Febra Porcină Africană, pentru a evita defazarea fată de literatura de specialitate
internatională, inclusiv cea a tuturor organismelor internationale din domeniu;
 să se renunţe la termenul ucidere din literatura noastră de specialitate, în favoarea altui termen,
sinonim, asupra căruia s-ar pute conveni eventual într-un congres sau în alte circumstanțe. În
literatura străină, inclusiv în documentele oficiale, se foloseste atât termenul killing (= ucidere),
cât si termenul slaughter (= sacrificare), cu precizarea, în unele dictionare, că termenul
slaughter ar fi un fel de particularizare a termenului killing, recomandabil doar pentru
uciderea rituală prin sângerare. Personal nu pot să ader la o asemenea alegatie. Nu suntem
obligati să ne aliniem din acest punct de vedere. În limba română termenul ”ucidere” are de
regulă o conotatie negativă, făcând indirect trimitere la denumirea autorului uciderii –
”ucigasul”-, ceea ce poate fi corect în cazul unui vânător care ucide din plăcere un cerb lopătar,
o ciută speriată sau un iepuras, dar nu si în cazul cuiva, recte a unui medic veterinar, care
curmă viata unui animal bolnav incurabil, sau pentru a proteja viata alor animale ori a
oamenilor, sau pur si simplu în cazul cuiva care o face din nevoia de a se hrăni. Recomand
putin discernământ în folosirea adecvată a termenilor respectivi, pentru a nu aduce prejudicii
nemeritate profesiei de medic veterinar. Cred că o discutie doctă la nivel national pe acetă temă
ar fi necesară si oportună.
Există destule modalităti de a evita evetualele posibile confuzii pe această temă, dacă ar fi invocate.
Si aceasta este tot doar o propunere, care poate să fie corectă sau nu, dar cel putin o temă de reflectie cu
sigurantă că este.
Cuvinte cheie: Pesta Porcină Africană, Febra Porcină Africană, African Swine Fever, ASF
Bibligrafie
1. A.N.S.V.S.A- 2016- Manual Operational pentru Interventia în Focarele de Pestă Porcină
Africană.
2. Commisison Decision 2003/422/EC- Diagnostic Manual for ASF
3. Council Directive 92/119/EEC- of 17 December 1992 introducing general Community measures
for the control of certainanimal diseases.
4. Council Directive 2002/60/EC of 2007 june 2002- laying down specific provisions for the control
of African swine fever
5. DGSVSA- Nota de serviciu 26821/ 9.08.2017
6. Daneş Doina – 2005- Boli infecţioase transfrontaliere
7. Guvernul României – 9.08.2017- Decizie privind apariția Pestei porcine africane în România.
8. Mary Louise Penrith et al- 2012- African Swine Fever Virus Eradication in Africa, în Virus
Reserch XXX.
9. Merk Veterinary Manual – 2016- Overview of African Swine Fever.
10. Moga Mânzat, R.,-1989- Curs de boli infectioase ale animalelor -viroze. Vol. IV
11. Nica Mariana- 1.08.2017- AGERPRES. Focar de pestă porcină africană în Romania; Două
gospodării de la periferia municipiului Satu Mare, afectate.
12. OIE, Technical Disease Card -2013- African Swin Fever. Aetiology Epidemiology,
Diagnosis, Prevention and Control.
13. Philos Trans R Soc Lond B Biol Sci. 2009 Sep 27; 364(1530): 2683–2696- African swine
fever: how can global spread be prevented?
14. Răpuntean, GH., -2005- Fam. Asfaviridae. În ”Boli virotice si prionice ale animalelor” sub
coord. R.Moga Mânzat.
15. Rousseau, Oscar- 1.08. 2017- Global Meat.- Pigs culled as African Swine fever strikes
Romania.
16. Vasiu, C. – 2006-Virusuri, Viroze si Boli Prionice

Posted in Profesional-stiintific and tagged Febra Porcină Africană, Pesta Porcină Africana, Swine African Fever by Radu Moga Manzat

Mar 12th CE-I DESTUL E DESTUL

Prof dr Radu Moga Mânzat

Partidele politice, în înțelesul actual al conceptului , au apărut și s-au consolidat în Europa după Revoluția Franceză, ca o necesitate obiectivă alternativă la regimurile autoritare, reprezentând, fără îndoială un real factor de progres. La înceut partidele erau doar de sorginte națională și nu erau doctrinare, având ca scop apărarea intereselor diverselor naționalități configurate pe harta noilor statel constituite în urma războaielor de cucerire din secolele XVII-XVIII. Ele aveau ca principale idealuri dobândirea unui anumit grad de independență administrativ-teritorială, de libertăți și dedemocrație socială specifice membrilor unei naționalități conlocuitoare . Cu timpul însă și-au adăugat ca idealuri și revendicări privind libertateaa, democrația socială și conducerea administrativă a întregii populații a statelor respective. O lungă perioadă de timp acestea au avut rolul lor bine determinat în dezvoltarea socială din toate țările europene, și nu numai.
Astăzi se constată însă zi de zi că, urmare a multiplelor și profundelor transformări survenite în societate, partidele politice au devenit o frână puternică în calea dezvoltării în continuare economico-socială în mai toate țările, indiferent de faptul că între timp sorgintea națională a fost substituită de doctrinele politice, ca bază de constituire și funționare. Funcționarea acestora, având la rândul lor ca fundament principiul separării puterilor în societățile democratice, conceput încă de Montesquieu, devenise însă între timp atât de larg acceptată, dezvoltată și încrustată în mentalul colectiv, încât se pare că însăși ideea renunțării la partidele politice ne apare acum ca o idee năzdrăvană, aiuristică și superfluu.
Și totuși, conceptul de partid politic doctrinar este astăzi, după părerea mea nu numai depășit și anacronic, dar și păgubos. Aș spune chiar că a devenit cauza și instrumentul tuturor relelor din societate. Bine , se va spune (și mulți au spus-o deja, începănd probabil cu Winston Churchil ), dar cu ce ar putea fi înlocuit, sau cu ce ar putea fi înlocuită democrația partidelor, fundamentată pe separarea puterilor în stat, câtă vreme nu avem ceva mai bun ? – Ba avem! S-ar putea răspunde- numai că suntem prea leneși să gândim, și pentru că ne convine mai mult să nu facem nimic și să așteptăm să se prăbușească istoria peste noi, sub greutatea evenimentelor inevitabile. Aici ar trebui puși la lucru politologii, sociologii, istoricii și filosofii, care se complac să se rezume a debita mereu aceleași comentarii răsuflate, în baza cărora să-și împodobească CV-urile cu răsunătoare diplome și titluri științifice, care mai de care mai sterile și lipsite de conținut, dar aducătoare de mari beneficii ne meritate, lipsite de orice riscuri.
Care este logica justificativă pentru faptul că într-o țară cu numai 3-4 partide mai importante, pentru unul și același deziderat există membri care îl susțin, și alții care îl contestă? Sau, ce justificare există pentru ca uni membri ce până ieri, ca membri ai unui partid au susținut o măsură legislativă, pentru ca de mâine, trecând la alt partid, să o conteste ? Există o singură explicație incontestabilă, și anume că astăzi nu mai vorbim despre partide ca asocieri între persoane cu un anumit crez politic, corespunzător unei anumite doctrine politice, ci de tabere de persoane cu interese personale similare, asociate în scopul promovării unor legi care le-ar fi favorabile lor și familiilor lor. Uni comentatori mai răutăcioși le-ar numi chiar găști. Cum de este posibilă înșelarea electoratului la infinit, promițându-i –se în campanie tot ce se știe că ar vrea să audă, și uitându-se totul după alegeri? De ce niciun politician ajuns la putere nu este pedepsit pentru înșelarea bunei credințe a electoratului ? Ceea ce, la urma urmelor nu este altceva decât înșelăciune în toată puterea cuvântului , care ar trebui aspru pedepsită penal.
Ei bine , soluții pentru amendarea demagogiei și corupției din politică ar fi mai multe, dar din nefericire ele ar trebui să fie promovate și aprobate chiar de către cei care ar trebui eliminați primii din spectrul politic. Adică să-și taie singuri craca, ceea ce desigur că nu se întâmplă. Să luăm un exemplu simplu, necizelat în toate detaliile, păstrând doar esența ideii Mă gândesc la un sistem în care partidele politice, care nu sunt altceva dcât un amalgam de interese personale, să fie desființate sau vidate de putere , iar legile și regulamentele să fie aprobate exclusiv prin referendumuri, la diverse niveluri , dar cu rezultate obligatoriu de implementat în cel mai scurt timp! Să se evite referendumul ”în vrac” , amestecând de-a valma legi populare necesare cu legi nepopulare sau antipopulare, așa cum, de exemplu, a înșelat Iliescu populația când, supunând la vot prin referendum nevoia legitimă a populației de a avea o constituție, împreună cu eliminarea formei monarhice de guvernământ, prin textul Constituției României, a reușit să se plaseze pe sine în fruntea Țării, pe care a ruinat-o până în zilele noastre. Legile de interes național trebuie să fie votate una câte una la nivel nțional, iar cele de interes local prin referendum la nivel județean sau chiar mai jos, local. Ar mai aproba astfel poulația o curte constituțională formată din foști politruci lipsiți de scrupule, declarați apolitici, dar de fapt înregimentați politic prin vechi obligații politice?
Știu, un asemenea sistem politico-guvernamental ar da naștere la un noian de întrebări și de probleme, dar știu și că pentru toate ar exista și răspunsurile potrivite, dacă ar exista voința politică necesară. Și mai știu că aceasta într-o bună zi va trebui să existe. O formă de conducere a societății destul de apropiată de exemplul ipotetic de mai sus- până la un punct- există deja și funcționează cu foarte bune rezultate în Elveția, o țară în care aproape pentru orice problemă de interes cetățenesc se face un referendum, o țară cu trei naționalități conlocuitoare egale în drepturi, care altfel ar fi putut să genereze multe și mari probleme.
Știu că toți politrucii vor strâmba din nas și vor spune că așa ceva nu se poate, că este o aberație, dar eu susțin că nici așa ca acuma nu se mai poate merge, să instituționalizăm la infinit prin vot minciuna, furtul, înșelătoria, impostura și corupția !! S-a ajuns mai jos de fundul sacului. Cunosc persoane prospere foarte odihnite (de fapt niște trântori), care realizează de la stat venituri (evident conform unor legi ticluite chiar de ei…) lunare de sute de mii de lei, și persoane care au lucrat toată viața până la epistaxis, pentru ca acuma să trăiască cu o mie de lei lunar.Consider că s-a mers mult prea departe. Consider că a fost destul ! Consider că milioane de români au ajuns la capătul puterilor, iar lipitorile nu dau deloc semne că și-au făcut plinul . Consider că nu se mai poate merge mai departe fără a se reglementa problema în mod radical. Democratic evident, dar nu prin votarea unor noi partide și a altor impostori, ci prin vot popular direct, în cadrul unor referendumuri cu putere de decizie obligatorie imediată, cu referire directă și explicită asupra unor legi !
Mărturisesc că am fost toată viața un cuntestatar al PCR, și că am intrat totuși în partid doar la vârsta de 36 de ani, constrâns de interdicția de a mai putea concura altfel la funcția de conferențiar, dar astăzi recunosc că am greșit, și că atunci, cu toate neajunsurile care existau și mă deranjau, trăiam totuși într-o societate de o mie de ori mai dreaptă decât aceasta și că, dacă acum ar exista în România un partid socialist credibil, de sorginte occidentală, m-aș înscrie în el imediat, numai din spirit de frondă, deși, după 1989 am stat departe de toate formațiunile politice.

Posted in Cugetari/Reflectii by Radu Moga Manzat

Jan 25th DIFERENȚE ȘI ASEMANĂRI DINTRE OM ȘI ANIMALE

Prof. Dr Radu Moga Mânzat
Membru de Onoare al Academiei
de Științe Agricole și Silvice

Acest eseu reprezintă o încercare de aducere în discuție, completare și detaliere a unui subiect sensibil, acela al diferențelor dintre om și animale, sesizate și descrise de milenii, cât și a asemănărilor dintre acestea, în general evitate cu grijă, din motive mai mult sau mai puțin justificate, la care doresc totuși să mă refer în cele ce urmează. Unele dintre diferențele și asemănările dintre om și animale sunt în avantajul omului, dar altele sunt în favoarea animalelor. Îngeneral, între om și animalele cele mai evoluate există o gamă foarte largă de asemănări și diferențe dar, fără putința de cuantificare și fără ambiția de a le epuiza, risc totuși să postulez că diferențele sunt mai puține și mai benigne decât asemănările. Ceea ce doresc să sugerez în continuare, este că, dacă suma lor este în favoarea omului sau al animalelor, trebuie să judece fiecare dintre noi, pornind de la baza de date de mai jos.

1) Câteva dintre principalele diferențe dintre om și animale
       Încă din antichitate oamenii și-au pus întrebarea și au dorit să identifice și să marcheze diferențele dintre oameni și animale, multe dintre acestea consemnate încă în Vechiul Testament, și care fac și obiectul referirilor de mai jos. În acest sens, de-a lungul istoriei s-au confruntatat două concepțiii: cea creaționistă și cea evoluționistă.
  Conform concepției creaționiste, numai asupra omului a suflat Duumnezeu Duhul Sfânt, nu și asupra animalelor, deși, și acestea din urmă au fost create tot de Dumnezeu. Ample referiri, cu numeroase interpretări se fac în acest sens în Biblie, pornind de la paragraful în care se stipulează că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa. Să se înțeleagă că în prezentele observații mă refer cu prioritate la confesiunea creștină ortodoxă, cea care îmi este mai familiară. Numai omul, consemnau apostolii în Biblie, a fost investit cu gândire și cu capacitatea de a-și transmite gândurile direct către Dumnezeu. Numai omul are capacitatea de exprimare articulată vocală a gândurilor și de reprezentare grafică a sunetelor. Singurul capabil de abstractizări, de trăire și exprimare a unor anumite emoții. Numai omul este o ființă rațională, dotată cu conștiință (?), doritor de acumulare și stocare a cât mai multor informații, inclusiv dintre cele care nu sunt absolut necesare existenței lui sociale. Omul, se stipulează în Biblie, este singura ființă capabilă de regrete sau de remușcări. Omul este considerat de concepția creaționistă ca fiind o ființă veșnică, capabilă să îi supraviețuiască, într-un anumit sens, chiar și morții. Din punct de vedere filozofic, după Blaga, ”Existența umană este dedicată misterului și revelării acestuia”Spre deosebire de animale, omul trăiește sub spectrul morții, de a cărui iminență este conștient. Cu totul în alți termeni se pune problema în cazul animalelor, care se tem și ele de moarte, dar în mod instinctiv, nu rațional.Apostolii categoriseau oamenii într-o categorie complet distinctă față de animale, cu sublinierea expresă a superiorității omului față de animale.
Biblia marchează diferențele dintre om și animale în primul rând pornind de la criteriul materiei costitutive: carnea omului este diferită de cea a animalelor mamifere, a păsărilor și peștilor (ceea ce este desigur evident). Conform tezei evoluționiste, diferențele dintre om și animale sunt determinate de modul de viață și de nutriție, de care depinde structura anatomică a aparatelor, care la rândul   lor sunt rezultatul adaptării la o anumită funcționare, conform dictonului care spune că ”funcția crează organul”, cu mențiunea că toate aceste diferențe nu sunt majore, și au doar caracter adaptativ specific modului de viață, în timp ce, conform tezei creaționiste toate acestea sunt un dat, care nu necesită explicații motivaționale, fiind mai presus de acestea. Dealtfel, de-a lungul ultimelor două secole de confruntări dintre cele două concepțiii – creaționistă și evoluționistă -, nu au existat puncte de convergență. Omul, spune Biblia, este singura ființă capabilă de abstractizări, de trăiri și exprimare a unor emoții..
Diferențele dintre om și animale sunt determinate de modul de viață diferit, de condițiile de viață și de nutriție, de care depinde structura anatomică și fiziologică a aparatelor, spun evoluționiștii. Probabil că cele mai importante, mai evidente și mai bine cunoscute diferențe dintre om și animale sunt cele comportamentale.
Cele mai multe specii de animale sunt gregare dintotdeauna, preferând viața ”în familie”, cu părinții alături de progenituri, cel puțin până la o anumită vârstă a puilor. Uneori trăiesc împreună trei sau chiar patru generații. Alte specii de animale duc o viață solitară, după înțărcarea progeniturilor. În schimb, în cazul oamenilor se constată o tendință tot mai accentuată de separare a generațiilor, a copiilor de părinți, cel puțin domiciliar, imediat ce reușesc să își câștige singuri existența.
         Spre deosebire de animale, omul este o ființă rațională, care gândește analitic, este capabil să cumpănească și să filosofeze, care posedă limbaj complex și gândire conceptuală, este capabil să aprecieze și să creeze actul artistic, este capabil să tranzacționeze și să își înregistreze faptele trăite de el sau de alții. Omul este singurul care, având conștiință, este o ființă etică, dotată cu moralitate, credință și capacitatea de a distinge între bine și rău, ca și singurul care posedă cultul morților. Toate aceste calități pot fi prezente la ființele din specia umană -, dar nu în mod obligatoriu -, însă lipsesc animlelor, chiar dacă și animalele sunt creații ale lui Dumnezeu. Omul este o ființă extrem de complexă, capabilă de o enormă gamă de trăiri și sentimente, dintre cele mai diverse , de la cele mai lăudabile până la cele mai execrabile. Și omul și unele animalele pot să exprime anumite emoții, ca bucuria sau tristețea, frica sau curajul, dar numai oamenii pot să exprime, prin mimică sau pantomimă, sentimente ca: fericirea, satisfacția, timiditatea, râsul, plânsul, disperarea, dorința de cunoaștere, sau speranța. Pe de altă parte , tot numai la oameni, nu și la animale , se pot întâlni caractere reprobabile ca: disprețul, ura, sarcasmul, cruzimea, sadismul, vanitatea. Probabil că au existat dintotdeauna, dar cu siguranță că în ultima vreme s-au exacerbat mult, s-au extins și s-au ”perfecționat”   unele caractere funeste, proprii tot numai oamenilor, devenind chiar instrumente aproape indispensabile în politică, ca: minciuna, perfidia, prefăcătoria, fățărnicia, ipocrizia, lichelismul, abjecția, ignominia, josnicia, nemernicia, șarlatania, escrocheria, rapacitatea, voracitatea și ticăloșia.
      Se cuvine însă ca, în cele de mai jos să punctăm în contrapondere si câteva însușiri pe care le au animalele, cu referire specială la animalele domestice, ce le situează într-o poziție categoric superioară, comparativ cu oamenii.
       Animalele domestice îi slujesc pe oameni necondiționat, în diverse moduri, fără a conta pe vreo recompensă. Este adevărat că omul le hrănește, dar nu din generozitate ci din obligație, având nevoie de ele. Animalele îi sunt fidele totuși, dând dovadă de atașament chiar și atunci când sunt tratate neomens sau chiar dacă sunt brutalizate. Animalele sunt capabile de aceeași impresionantă devoțiune atât față de omul bogat cât și față de cerșetor, față de cel arătos ca și față de cel desfigurat, față de cel tânăr ca și față de bătrân, față de cel sănătos, ca și față de cel suferind. Animalele nu sunt capabile de ură, nu poartă ranchiună și nu sunt niciodată stăpânite de dorința de răzbunare. Animalele iartă și sunt capabile de aceeași devoțiune imediat ce pedepsirea lor încetează. Animalele nu sunt capabile de răutate nu sunt crude si nu sunt niciodată sadice. Chiar și atunci când sunt înfometate, bătute și umilite, animarele rămân fidele stăpânului. În fine, spre deosebire de oameni, animalele nu își ucid semenii !
Da, animalele carnivore ucid, dar niciodată din plăcere, de fapt ele pur și simplu nu ucid, ci vânează! Vânează din necesitatea fiziologică de a-și potoli foamea, dar niciodată mai mult decât este necesar, și niciodată nu își chinuie vânatul. Am rămas chiar impresionat văzând într-un film documentar expresia clară de regret pe faciesul unei leoaice, în timp ce îi lua viața unei căprioară, prin sufocare, dar fără să o maltrateze în vreun fel.
       Și animalele au hormoni sexuali și se împerechează, dar pentru animale împerecherea nu este o resursă permanentă de plăceri, ci o necesitate pentru perpetuarea speciei, care are loc doar la momentul ovulației femelei, spre deosebide de oameni, la care din contră, sexualitate a devenit un fel de sport obsedant, și la care procrearea de regulă trebuie evitată, desfășurăndu-se de preferință înafară a perioadei de ovulație.
Dintotdeauna oamenii au remarcat cu acridie diferențele dintre om și animale, dar s-au arătat prea puțin interesați de asemănările dintre om și animale, pe care le-au ignorat sau chiar le-au negat, motiv pentru care m-am încumetat eu să le dedic rândurile de mai jos.
    2) Câteva dintre principalele asemănări dintre om și animale
În paralel cu scrierile biblice, filozofii antichității și ai evului mediu, iar mai târziu savanții epocii moderne și contemporane nu s-au mulțumit să privească de pe poziții de superioritate doar diferențele dintre om și animale , ci și-au pus și problema asemănărilor dintre om și animale, care, deși evidente, au fost de regulă ignorate, inclusiv în Biblie, fie dintr-un sentiment de pudibonderie de specie infatuată, fie pentru a se evita orice fel de discuții asociative, dezavantajoase speciei umane, pe care le considerau ”ab inițio” inacceptabile. Din punct de vedere științific, omul nu are cum să fie clasificat în altă categorie taxonomică decât în Regnul animalia, respectiv al animalelor. Cel puțin de dragul dialogului, pentru a nu contraveni perceptelor biblice, aș putea să nu vorbesc despre om ca despre cel mai evoluat dintre animale, – pentru a nu fi taxat imediat ca având o pledoarie peiorativă, indirect în favoarea teoriei linneene, cum că omul s-ar trage din maimuțe,- ci ca despre o entitate distinctă de restul animalelor, respectiv ca despre o creație unică, de sorginte Divină. Deși, cred că aici s-ar cuveni să precizez că evoluționiștii nu pretind pur și simplu că ”omul s-ar trage din maimuță” ci numai că omul actual, inteligent (Homo sapiens) și actualele maimuțe-primate superioare au doar strămoși comuni, ceea ce este altceva. Disputele de acest gen, în timpul din urmă au avansat mult, intrând pe făgașul dezbaterilor științifice, cu fundament obiectiv, experimental. Astăzi aceste discuții și-au găsit sediul în domenii de preocupare ale anatomiei și fiziologiei comparate, ale etologiei, psihologiei și, în general, al științelor biologice umane și animale. Se cercetează și se scrie mult pe această temă, aducându-se la lumină o sumedenie de observații notabile, de larg interes, adesea surprinzătoare, atât în ceea ce privește diferențele, cât și în ceea ce privește asemănările dintre om și animale. În acest sens trebuie să mai punctăm și că astăzi a devenit nepotrivit să mai vorbim despre asemănări și deosebiri dintre om și animale ”in genere”, ci că mai degrabă ar trebui să vorbim despre asemănări și deosebiri dintre om și anumiți taxoni zoologici ai regnului animal (animalia), subdivizat în clase, ordine, familii, genuri, sau dintre anumiți taxoni și alți taxoni, tocmai din cauza marilor asemănări și deosebiri existente chiar între diverșii taxoni. Ființele descrise ca făcând parte din Regnul animalia, menționate în vorbirea curentă simplu ca ”animale”, în eseul de față se referă cu prioritate doar la speciile cu organizare superioară, chiar dacă există destule asemănări și cu cele aflate pe treptele inferioare ale scării zoologice. În termeni științifici, ne limităm deci la comparațiile dintre om (Homo sapiens), care este singura specie umană existentă în prezent pe Terra, și alte animale din diverse categorii taxonomice ale regnului animal, inclusiv cele humanoide din subspeciile Homo, actualmente dispărute de pe Terra, față de care omul prezenta anumite asemănări sau diferențe. Omul, ne spun evoluționiștii, este o specie care a provenit din unele specii de primate, prin același proces prin care au provenit și unele specii de animale, din alte specii de animale. În acest context putem considera omul ca fiind o specie unică, superioară față de absolut toate speciile de animale, dar asta numai dacă luăm în considerare ansamblul extraordinarelor sale dotări și abilități, cu bune și cu rele, făcând un fel de medie algebrică între acestea, pentru că din anumite puncte de vedere -și nu puține- se dovedește a fi inferior unor specii de animale. Să luăm doar ca singur exemplu agilitatea: pe câtă vreme omul are o detentă care abia dacă-i depăște cu puțin înălțimeasa, o pisică are o detentă de 4-5 ori mai mare decât înălțimea sa. Ca să nu mai vorbim de viteza la alergare, de reacțiile spontane, de acuitatea vizuală și auditivă etc. Fără a avea pretenția unei prezentări exhaustive, principalele asemănări dintre om și animale, care nu pot fi trecute cu vederea, le putem categorisi în asemănări fenotipice: morfologice, fiziologice, biochimice, psihologice și comportamentale.
      Ca asemănări consemnăm și faptul că oamenii posedă cele mai multe dintre atributele proprii și celorlalte animale homeoterme vertebrate din clasa Mamiferelor, cu care se aseamănă izbitor de mult din foarte multe puncte de vedere. Din această perspectivă, evitănd pe cât posibil tentația unei viziuni romanțate, notez că, în timpul din urmă discuțiile au avansat mult, mutându-se pe terenul dezbaterilor științifice cu fundament obiectiv, experimental, având sediul în domeniile de preocupare ale anatomiei și fiziologiei comparate, ale etologiei, psihologiei și, în general, al științelor biologice umane și animale. Asemănările morfologice macroscopice exterioare nu se referă la conformație și aspectul anatomic exterior, ci la similitudinea organelor de simț, a văzului, auzului, mirosului, și al funcționalității membrelor, toate dispuse în pereche, după o simetrie bilaterală, de-o parte și de cealaltă a liniei sagitale. La toate pielea și fanerele cheratinoase (părul, unghile, penele) protejează organismul la exterior: pleoapele protejează globii oculari, pavilioanele urechilor protejează urechea medie și internă. Asemănările morfologice interne sunt foarte numeroase, și pot fi categorisite în: macroscopice și microscopice. Aparatele cardio-vascular, respirator, excretor,reproducător, nervos și digestiv se aseamănă izbitor de mult la om și animalele superioare, structural și funcțional,respectiv fiziologic, principalele diferențe fiind în legătură doar cu tipul nutrițional: ierbivor, carnivor sau omnivor și cu transformările survenite în lungul proces parcurs pentru adaptabilitate la condițiile de mediu. Funcționarea diverselor aparate de regulă diferă din punct de vedere al mecanismelor fizioogice, metabolice etc doar în limitele dictate de modul diferit de viață”. Asemănările morfologice microscopice se referă la arhitectonica tisulară (histologică), de asemenea prea puțin diferită la om și animale. În special la omnivore aceste asemănări pot să meargă până aproape de identitate, și nu numai din punct de vedere histologic, ci și histochimic și fiziologic, până la nivel leptonic. Materia din care este constituit omul și animalele este aceeași, doar modul de organizare a materiei este diferit. În mod deosebit se remarcă din acest punct de vedere asemănările dintre om și unele omnivore, de largă notorietate fiind, pentru exemplificare, preferințele chirurgiei cardiace umane pentru valvele de porc, respectiv pentru substituirea valvelor cardiace umane, a căror structură histochimică și antigenică este cea mai apropiată de cea a valvelor de porc .
Asemănările comportamentale dintre om și animale au suscitat, probabil, de-a lungul vremii cel mai mare interes. La animalele sălbătice manifestările comportamentale sunt numai instinctive, dar la animalele domestice mai există și numeroase manifestări comportamentale, care apar ca rezultat al învățării, în contact cu oamenii. Aici se cuvine că precizăm că există instincte foarte puternice, comune întregului regn animal, care își pun pecetea asupra comportamentului acestora, așa cum este frica în fața unui factor agresiv. Frica este un instinct util, de conservare a vieții și în cele din urmă chiar al speciei, prezent și la om și la animalele domestice, și la cele sălbatice, și chiar la animalele cu organizare inferioară. Unele animale devin agresive de frică ! Altele de frică dau dovadă de un curaj extrem. La oameni, reacțiile din cauza fricii sunt foarte complexe: de frică, unii oameni dau dovadă de lașitate, alți din contră sunt capabili de acte de bravură. Dar frica este și utilă, fiind primul instrument psihologic care avertizează ivirea unei amenințări majore, salvând astfel vieți. Nu pot să trec ușor peste o revelație pe care am avut-o zilele trecute, urmărind o discuție dintre două distinse personalități, foarte cunoscute, despre frică. Aceștia m-au ajutat (indirect) să îmi ofer singur răspunsul la o întrebare pe care mi-am pus-o în mod obsesiv zeci de ani: Anume, cum reușesc dictatorii să transforme propriul popor într-o mulțime de ființe aparent acefale, total aservite unui neom scelerat și ridicol ? Mă gândeam de exemplu la Hitler, care a transformat o foarte mare parte a unui popor atât de civilizat ca poporul german, într-o grămadă de infractori sau de criminali. Sau cum a reușit Stalin să transforme un popor atât de bisericos, de credincioși ortodocși, ca poporul rus, într-o mulțime de aparenți antihristi ? Și exemplele ar putea continua până în zilele noastre. Da, frica este un simțământ universal, care a existat dintotdeauna la oameni, dar pe cătă vreme în trecut ea era cauzată de posibilitatea unei agresiuni fizice brutale, în vremurile din urmă este cauzată de amenințări mult mai subtile. Da, cu ajutorul fricii, dar nu cu ajutorul fricii de dictator și nici de cei apropiați lui, care ne apăreau nouă doar ca niște figuri virtuale îndepărtate, ci – și aici este revelația mea– prin intermediul fricii de cei de la nivelul nostru, am devenit manipulabili cu toții, la o scară mult mai mare, chiar fără violență fățișă: Frica de probabila frică (sic) a celor de lângă noi, frica de slăbiciunea de caracter al unora, de prostia altora, de posibila lașitate a unor apropiați în fața amenințării, frica de oportunismul unor persoane, inclusiv dintre cele mai apropiate. Este o frică manifestată pe orizontală, nu pe verticală, față de care nu s-a găsit încă un leac eficient. Acesta se pare că este mecanismul care face posibilă instalarea și existența dictaturilor. Ei bine, această frică generalizată și nemotivată, față de semenii de lângă tine, pare a fi apărut și devenit proprie doar speciei umane, pe care nu am putut-o identifica și la celelalte specii de animale, cu care omul este de reguă comparat !
       Un fapt remarcabil –ca să revenim în lumea animală- este că unele specii, sau unii reprezentanți ai speciei, mai ales dintre speciile domestice, preferă compania omului în locul altor animale congenere, chiar și atunci când stăpânii sunt niște oameni foarte răi sau chiar criminali. Impresionante sunt exemplele de pe Internet care relatează cazuri autentice de câini care au rămas credincioși și apropiați de stăpânii lor chiar și după moartea acestora. O întrebare care a suscitat de-a lungul vremii multe controverse, a fost aceea dacă animalele au sau nu au inteligență similară cu a oamenilor, și dacă au conștiință de sine. Multă vreme s-a crezut că nu poate fi vorba de inteligență autentică în cazul animalelor, ci numai de spirit mimetic sau de anumite reflexe condiționate, dobândite prin procesul de învățare, respectiv de dresaj. Astăzi această teză este abandonată, Internetul fiind plin de articole în care foarte numeroși oameni de știință au făcut studii și aduc dovezi indubitabile privind existența inteligenței la unele specii de animale. Cercetătorii biologi de la universitatea din Adelaide au ajuns chiar la concluzia că există animale a căror inteligență nu este mai prejos decât cea a unor persoane de inteligență medie. Este adevărat însă că nu toate animalele sunt la fel de inteligente. Unele specii sunt mai inteligente decât alte specii, iar în cadrul speciei, ca și în cazul oamenilor, unele exemplare sunt mai inteligente decât altele. În ce privește existența conștiinței de sine, dovada a fost adusă prin faptul că unele animale s-au autorecunoscut în oglindă dinntr-o mulțime de alți indivizi similari.
Dintre mamifere, fără a putea să facem o ierarhizare, în top se recunoaște că se află actualele primate, elefanții, câinii, delfinii și alte mamifere marine, șobolanii, porcii și solipedele. Interesant de notat este că și la păsări au fost descrise specii cu remarcabilă inteligență, printre care în primul rând ciorile, papagalii și corbii
Împerechierea în vederea perpetuării speciei este precedată la multe specii de animale de un ritual surprinzător de sofisticat al masculului în jurul femelei, căreia pare că ”i-ar face curte”, uneori cu adevărate demonstrații, fie de gingășie, fie de forță, cu lupte între masculi pentru impresionarea și cucerirea grațiilor femelei. Parcă am mai întâlnit noi ceva foarte asemănător și la o altă specie de mamifere, bine cunoscută nouă, nu…?.

Posted in Inm by Radu Moga Manzat

Dec 30th PE CÂND TREZIREA DIN ADORMIRE?

În rândurile care urmează încerc să-mi explic, în primul rând mie, cum se face că de atâta amar de vreme ne învârtim în cerc, ne învățând nimic din propria istorie și răspunzând mereu greșit la aceleași provocări amăgitoare. Oare cum de este posibil ca acest popor nefericit să fie din nou păcălit cu aceleași trucuri politice răsuflate ?Vă solicit puțintică răbdare, că poate apoi careva să mă luminați și pe mine. Îmi cer scuze pentru lungimea eseului, dar altfel nu se putea.
Oare de ce, încercând să răspund, îmi stăruie mie în minte imaginea unui nesfârșit ocean, în mijlocul căruia plutește în derivă o barcă, în care ne aflăm noi toți, și cei buni și cei răi, fără nicio destinație și inconștienți că încet, încet ne scufundăm. Dar de fapt, chiar dacă am fi avut vreo destinație, nu am fi avut cum să o urmăm , pentru că noi nu avem nicio busolă, iar la cârma ambarcațiunii nu se află niciun căpitan. Și chiar dacă s-ar iți de undeva vreun căpitan, nu văd ce ar putea să facă, pentru că noi, cei din barcă vâslim simultan în direcții diferite. Dar, dacă nu avem o direcție comună, avem în schimb aspirații identice pe termen scurt: să ne procopsim cât mai rapid, prin orice mijloace, de parcă am vrea să recuperăm tot ce nu am dobândit până la Revoluție. Nu ne mai interesează nimic altceva: nici desăvârșirea profesonală, nici cultura, nici artele, nici imaginea noastră publică, nici omenia, nici bunul simț, nu mai avem rușine de nimic, onoarea, cinstea și caracterul sunt niște vorbe goale, lipsite de conținut, niște cuvinte desuete care de fapt nici nu se mai poartă, fiind total ieșite din uzul comentatorilor.
Evident că până aici nu am spus nimic nou. De mai bine de 30 de ani, comentatorii de toate facturile –politicieni, scriitori, filozofi, dramaturgi, scenariști sau istorici- se străduiesc să înțeleagă ei, ca să ne explice apoi și nouă, de fapt ce s-a întâmplat cu noi, cum de a fost posibil ceea ce cu ani în urmă ar fi părut de neconceput, cărui fapt se datorează schimbarea aceasta fundamentală a mentalității colective, a trăsăturilor fundamentale definitorii poporului român, a ușurinței deprimante cu care concetățenii noștri renunță la valorile tradiționale, ancestrale cu care s-au mândrit secole la rând,- și cu care noi, cei rămași pe aicea continuăm să ne mândrim,- în favoarea unor deprinderi noi, uneori interesante, dar străine spiritului și cugetului românesc. Explicațiile care au fost lansate au fost multiple, aproape tot atâtea câți analiști am ascultat. În general corecte, dar foarte diferite, pentru că fiecare analist a privit lucrurile din punctul său de vedere, prin prisma propriilor sale trăiri, a propriei sale eperiențe de viață, socială și profesională. Am încercat să discern totuși dintre toate aceste explicații câteva linii de forță, câteva concluzii general valabile. Dar nu am reușit. Comună a fost numai strădania tuturor analiștilor de identificare a cauzalității responsabilă pentru diversele transformări în discuție. Atunci am încercat să găsesc răspunsul în propriile mele cugetări la care am ajuns de-a lungul timpului. Concluzia mea cea mai importantă a fost că nu ajungem nicăieri idenificând și imputând pe rând când o cauză când o alta, dar toate, deși corecte, dovedindu-se incomplete și insuficiente pentru a explica întreaga noastră dramă –îndrăznesc să o numesc astfel- prin care a trecut și mai trece încă poporul român. Am conchis astfel că ne găsim în fața unor cauze cu mult mai profunde decât cele punctual identificateși luate ca atare, care vin din istorie și care au fost doar revelate de Revoluția Română din 1989. Încă din Evul Mediu și mai apoi din Isoria Modernă și Contemporană, românilor, situați la răscruce de drumuri, pe niște plaiuri alduite de Dumnezeu, le-a fost scris să se confrunte cu o mulțime de naționalități, unele izgonite de nevoi de prin locurile lor de baștină, altele venite să ne cucerească și să beneficieze de roadele pământului nostru, iar altele trimise pur și simplu să ne conducă. Toți au venit cu mâna goală și cu toții a trebuit sărmanul popor român să își împartă viața, tuturor să le intre în voie, să le facă pe plac. S-a aplecat adesea ca sălcile în bătaia vântului, aunci când nu s-a putut altfel și s-a dovedit când curajos și când maleabil, dar totdeauna dornic de supraviețuire. Trebuie să fim totuși cinstiți și să recunoaștem că am avut și de câștigat de pe urma acestor permanente conviețuiri, de pe urma cărora adesea am avut și mult de învățat, de la care am împrumutat multe din obiceiurile, deprinderile și din cultura lor, că într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, constructiv sau distructiv, toți aceștia până la urmă au contribuit la formarea poporului român, așa cum îl vedem astăzi. De asemenea să recunoaștem că, dintre cei așezați pe meleagurile românești, uni chiar în fruntea bucatelor, s-au dovedit a fi chiar mai români decât românii. Alții din contră, nu au făcut decăt să ne spolieze prin felurite mijloace, unele perfide, altele brutale, dar urmărind aceleși scop: îmbogățirea fără muncă. Tuturor acestora românii au trebuit să le facă față, cu mari sacrificii. Dar summa summarum prin mixarea trăsăturilor tuturor acestora, a rezultat un popor aproape nou, greu de recunoscut în descrierile vechilor cronicari, motiv pentru care eu și evit să mă exprim prin sintagma națiunea română, preferând de regulă să vorbesc despre poporul român, care pe lângă faptul că reflectă o paradicmă mai realistă și mai cuprinzătoare, evită și trimiterea stânjenitoare la etnia diferită a unor populații conviețuitoare cu noi, la bine și la rău, de sute de ani, care să îi facă pe aceștia, nu fără o urmă de sadism al naționaliștilor de paradă, să se simtă mereu străini în țara în care volens nolens s-au născut. Eu cred că nimenea nu trebuie să fie detestat sau umilit pentru că/ sau dacă s-a născut, fără voia lui în România, având o altă etnie, o altă naționalitate. Prin aceasta nu am face decât să-i îndepărtăm de la înhămarea la efortul comun, să îi transformăm din asociați fideli în adversari tăcuți.
Dar, să revenim la tema noastră. Zaruile fiind aruncate, lumea fiind așa cum este (vorba poetului), acuma trebuie să ne punem și noi întrebarea, ca și Lenin: Ce-i de făcut? Eu am mai răspuns: Trebuie să o luăm de la început, căci nu avem de ales! Să trecem de la eseurie constatative la sugestii. Avem nevoie de sugesti sau soluții radicale. Cu soluțiile punctuale vânturate prin parlament nu facem nimic, soluțiile de genul: să mai crească pensiile cu 20%, să impozităm banii furați cu 80%, să mai recuperăm câte ceva din furtișagurile imense făcute de escroci, în virtutea unor legi strâmbe chiar de ei făcute, sau să se mai taie câte ceva din salariile și pensiile nesimțite, eventual înlocuite ulterior de alte venituri necuvenite, cu alte denuiri, doar se prelungește la infinit mizeria dezmoșteniților și creaște avuția șmecherilor. Dar, dacă ne-am concentra cu toții pe măsuri radicale, rezolvarea celor punctuale ar decurge de la sine. Mă refer la măsuri radicale de genul:
– Referendumuri ori de câte ori este nevoie, cu rezultate obligatoriu de implementat în legislație și în practică în termen de o lună de zile.
– Înlocuirea constituției lui Iliescu cu o constituție modernă, sinonimă cu cea a celor mai democratice țări, votată de toate partidele democratice în parlament, după un referendum cinstit.
– Înlocuirea actualei porcării de CCR, care a făcut atâta rău României, cu o curte constituțională compusă din 15 membri (fără niciun fel de privilegii), total apolitici, aleși dintre cei mai distinși și mai competenți juriști, pentru o durată de 5 ani, dintre cei mai respectați și imaculați juriști (nu cei mai titrați), asupra cărora să nu plutească niciun fel de suspiciune de imoralitate.
– Parlament de 300 de parlamentari.
– Avocatul poporului, personaj total apolitic, să fie ales prin referendum popular.
– Sancționarea traseismului politic parlamentar prin excludere din parlament..
– Raportul dintre totalul veniturilor dobândite direct sau indirect din bugetul statului să nu fie mai mare de 1/9.
– Impozitarea progresivă a venitului cumulat
– Desfințarea tuturor pensiilor speciale. Pensiile militarilor se numeasc ”de seviciu”având un regim diferit.Restul pensiilor să se bazeze exclusiv pe contributivitate. Dacă un loc de muncă presupune eforturi speciale sau riscuri deosebite, atunci aceasta trebuie să se reflecte direct în salariul tarifar, și nu în venituri mascate.
– Desființarea tuturor privilegiilor votate în decursul timpului și; dacă există temei pentru venituri suplimentare, acestea să fie reflectate distinct în salariile tarifare.
– Obținerea dovedită de foloase necuvenite să fie pedepsită prin confiscarea extinsă a întregii averi.
– Reforma justiției și limitarea duratei de desfășurare a proceselor.
Nu cred că nu sunteți de acord cu mine că, dacă un astfel de set de cerințe ar fi transformat în legi, toate celelalte probleme s-ar rezolva ca niște consecințe ale acestora. Atenție, nu am deloc pretenția că chiar acesta ar trebui să fie pachetul de măsuri radicale de care avem nevoie. Am dat numai un exemplu. Știu că fiecare dintre voi ar avea de adăugat multe alte sugestii, dar tocmai aceasta este problema: cu cât este mai lungă lista dezideratelor, cu atât ar fi mai diluată și neinteresantă. Ca și apa adăugată într-un vin bun: cu cât mai multă apă, cu atât mai slab rezultatul. Eu cred că un set de nu mai mult de vreo 10 deziderate fundamentale ar avea cel mai percutant efect, redactate clar, succint și ușor de reținut. Un fel de decalog. Intocmit de un colectiv de oameni foarte inteligenți, care să fie însușit de populație și supus candidaților și parlamentarilor în vederea adeziunii.
CELE DE MAI SUS REPREZINTĂ ÎNCERCAREA MEA DE A TRECE DE LA ANALIZE STERILE, FĂRĂ EFECT, LA SUGESTII SAU SOLUȚII. Problema îsă de abia de aici începe, pentru că politicienii sunt convins că s-ar strădui să-i anuleze rezultatele declarându-se întru totul de acord cu fiecare silabă din decalog, ba chiar ar veni cu noi și noi completări originale, dar numai până la momentul votului când, ca prin farmec, toate afirmațiile lor s-ar transforma în măsuri dictate de interesele personale ale lor, sau ale haitei –pardon ale partidului- în care s-au înrolat. Acest lucru poate să fie prevenit, pentru ca să nu fim păcăliți la infinit. Iată câteva sugestii, în cele ce urmează.
Desigur că un nou partid, constituit din persoane apolitice oneste ar fi o soluție ideală. Dar știm cu toții că asemenea oameni de calitate se feresc de partide ca de ciumă. În schimb șmecherii, profitorii și mercenarii s-ar împinge imediat în față, chiar la conducere, dacă se poate.
Cred că la început ar fi nevoie de un singur român inteligent, cinstit și imaculat. Avem oare așa ceva? Acesta ar trebui ajutat să aleagă alte câteva persoane ”pe sprânceană”, care să adere total la principiile decalogului, Decalog care să fie proclamat drept program al noului partid (sau uniune) Orice tentativă de abatere de la dezideratele Decalogului, odată ce a fost acceptat, trebuie sancționată imediat cu excluderea intruderilor. Nu numărul membrilor este cel mai important, ci cel al simpatizanților și susținătorilor! Sunt sigur că participanți sau simpatizanți ar apărea ca ciupercile. Oamenii sunt avizi de o schimbare reală, și nu mai sunt la fel de ușor de prostit ca până acuma. Doar începutul ar fi foarte greu. Important este să nu se permită impostorilor accesul sub nicio formă. Se poate, dacă nu se acceptă excepțiile de niciun fel. Ar trebui chiar înfințat de la bun început un compartiment de ”resurse umane”, resonsabil pentru calitatea membrilor. O asemenea formațiune, după ce a dobândit încrederea publicului, ar avea mare eficiență chiar și acționând în afară a parlamentului. Important ar fi să fie puternic susținută de persoane ”de bine” , a căror încredere ar trebui de asemenea câștigată de la început. Această nouă formațiune nu trebuie să sprijine niciun partid, dar să sprijine, fără negocieri, toate inițiativele partidelor care coincid cu vreo prevedere din Decalog.
Tot succesul noii formațiuni depinde de forța reglementărilor cu care s-ar putea opune infiltrării persoanelor abile croite să deturneze direcția organizației sau viitorului partid.
ÎN FINAL DORESC SĂ SUBLINIEZ ÎNCĂ ODATĂ CĂ IMPORTANT ESTE SĂ ÎNCETĂM SĂ NE LAMENTĂM ȘI SĂ DEMONSTRĂM DOAR CE DEȘTEPȚI SUNTEM NOI ȘI CUM NE PRINDEM NOI LA TRICURILE PRIN CARE SUNTEM ÎNȘELAȚI, ȘI SĂ TRECEM ÎN SCHIMB LA SUGESTII ȘI SOLUȚII CU CARACTER RADICAL !!
Știu că urmează să fiu etichetat ca naiv și utopic, dar eu mă simt ușurat prin faptul că am spus ce trebuia spus și că am făcut inevitabila invitație la discuții.

Posted in Inm by Radu Moga Manzat

Dec 10th Răspuns la solicitarea ASAS de propuneri pentru întocmirea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Referitor la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)) cred că în primul rând trebuie remarcată amplitudinea atotcuprinzătoare a acestuia, care este clar că a absorbit un volum colosal de muncă, energie și cheltuieli pentru identificarea și redactarea finală a celor peste 230 de pagini cu măsuri de reforme și investiții pentru folosirea judicioasă a celor peste 30.44 miliarde alocate țării noastre, destinați îndeplinirii tuturor prevederilor PNRR, din totalul celor 79.9 miliarde, diferența fiind rezervată celorlalți doi piloni, respectiv Planului de politică de Coeziune și a celui de Agricultură. Meritul contributorilor la întocmirea respectivului PNRR este cu atât mai mare cu cât fiecare dintre prevederile incluse trebuie să fie în perfectă concordantă cu fiecare din măsurile concepute în Programul de Dezvoltare a Comisiei Europen, cu Programull Guvernamental de Perspectivă în ansamblu, ca și cu programul fiecărui minister în parte, pentru următorii 4 ani, ce urmează a fi întocmit e de noul guvern, fără a mai pune și problema programelor fiecărui partid politic în parte. Presupunând că programul pe termen lung ceva mai vechi elaborat de ultimul guvern PSD nu mai este de actualitate, tot va fi nevoie de un mare efort, pentru că aproape fiecare măsură concepută interferează cu măsurile din celelalte programe și planuri menționate mai sus, dar nu mă îndoiesc că nu se va reuși, deoarece chiar dacă în alte domenii nu putem pretinde că ne-am situat în ultimii 30 de ani în topul european, în ceea ce privește abilitatea de a întocmi planuri magnifice nu cred că ne putem reproșa ceva.
În ceea ce privește propunerile și observațiile specifice fiecărui domeniu de activitate, m-aș referi numai la un set de măsuri, care cred eu că ar putea să fie cuprinse și să transceadă fiecare dintre respectivele planuri actuale și de perspectivă, cu mari și evidente beneficii pe termen lung. Desigur că aș fi dorit să mă refer și la domeniul cercetării, dar după atâtea încercări zadarnice de stârnire a interesului persoanelor abilitate pentru o excepțională realizare proprie, în care nu am cerut decât ca cineva să verifice dacă pretențiile mele că aș fi realizat ceva cu totul deosebit, prioritar pe plan internațional și util practicii zooveterinare și alimentare, este sau nu este reală, în lipsa oricărui ecou, am înțeles că vremea interesului pentru cerceterea științifică pur românească de valoare, cel puțin pentru domeniul zoo-veterinar, încă nu a venit.
Astfel că observațiile și propunerile mele în legătură cu PNRR se vor referi numai la redresarea învățământului de toate gradele, cu referire specială la reformarea învățământului universitar și post universitar. Vreau să punctez faptul că până în prezent fiecare guvern și fiecare ministru al învățământului (din cei peste 20 din ultimi 30 de ani) s-a angajat ca în timpul ministeriatului său să reformeze învățământul, dintr-o dată la toate nivelurile, ceea ce bineînțeles că nu a fost posibil, așa că totul se termina cu mici modificări, care adesea au făcut mai mult rău decât bine. O reforma de fond a învățământului consider că nu este posibil să se producă decât progresiv, de jos însus, de la educația preșcolară și până la Învățământul post universitar, care să vizeze în egală măsură pe cei supuși măsurilor de instruire cât și pe instructori. Finalizarea unui asemenea proces ar putea să dureze 5-6 ani sau mai mult, dar trebuie totuși început odatăși odată. Desigur că nu trebuie așteptat până spre sfârșitul procesului de reformare pentru a demara reforma și la eșaloanele superioare ale procesului instructiv-educativ și că între timp trebuie trecut operativ la corecterea acelor prevederi care au fost incluse în actualele programe doar în sprijinul anumitor interese de grup, extrem de păguboase pentru Țară.
În ceea ce privește învățământul universitar consider că măsurile imediate ar trebui să se refere la cel puțin trei probleme cardinale : 1) reglementarea cifrelor de școlarizare la nivel național, conform necesarului, 2) condiționarea acordării subvenționării școlarizării de semnarea unui angajament al candidaților la admiterea în învățământul superior privind restituirea investiției statului, dacă la absolvire acestea dorește să practice în străinătate 3) reglementarea domeniilor de competență a universităților, în acord cu colectivele de cadre didactice cu înaltă specializare de care dispun facultățile, atât în ceea ce privește studiile de masterat, cât și în ceea ce privește doctorantura.
1) La ora actuală activitatea multor universități din Romania se aseamănă foarte mult cu activitatea unor SRL-uri al căror unic obiectiv este realizarea de venituri cât mai mari, doar în beneficiul corpului didactic, ca și al întregii structuri a învățământului, pe verticală. Aceasta este o gândire extrem de păguboasă pe termen lung, pentru restul membrilor societății, ceea ce presupun că este bine cunoscut de către toți românii, dar nimic nu se poate schimba, deoarece primează interesele unor persoane abilitate să răspundă de destinele învățământului românesc, la toate nivelurile, și care preferă să se mențină de aproape 30 de ani, aceeași stare de fapt. Dacă ar fi nevoie am putea oricând să detaliem și să justificăm cele de mai sus. Dacă cineva ar face niște calcule concrete ar rezulta niste prejudicii nebănuite, care cred că l-ar horipila pe orice cetățean de bun simț. În toate țările foarte dezvoltate se fac studii privind necesarul de specialiști în perspectivă, studii care stau la baza prognozelor privind nr maxim de studenți admiși în anul întâi, studii care includ pecialiști în diverse domeni, aflate în vogă la un moment dat, numai pentru că unor persoane le convine, ca și cum supraproducția de specialiști ar fi la fel de profitabilă financiar, ca și cea de cartofi.
2) Statul Român dă dovadă de o generozitate uimitoare în subvenționarea învățământului universitar pentru asigurarea necesarului de specialiști din țările foarte dezvoltate. Pregătirea unui student în țările dezvoltate este foarte costisitoare, motiv pentru care acestea nu își permit să preia integral respectivele cheltuieli. În aproape toate acele țări costurile sunt distribuite atât în sarcina statului, cât și în sarcina studentului. Nu se pune problema că unii studenți nu ar putea să-și suporte taxele propriei pregătiri, pentru că în astfel de cazuri societatea este dispusă să îi crediteze, urmând ca după absolvire să restituie creditul, după o perioadă de grație. Statul Român fiind probabil foarte bogat nu pretinde așa ceva, astfel că suportă integral cheltuieli imense pentru pregătirea specialiștilor necesari altor țări, fără nicio pretenție, deși adesea aceștia ar fi mai necesari în România. Consider că în aceste cazuri, normal este ca studenții care vor practica în străinătate să restituie costul pregătirii, creditat de Statul Român, după absolvire. Dar, pentru că PNRR trebuie implementat de îndată, socotesc că chiar începând din toamna anului 2021, candidații la admitere în universități să semneze un angajament conform căruia după absolvire, fie că 1) vor profesa în România un umăr de ani calculat corespunzător cheltuielilor făcute, fie că, 2) dacă vor să lucreze în străinătate vor restitui ulterior costurile școlarizării cu care au fost creditați, la fel ca în Vest.Totul ar fi extrem de echitabil și de corect față de societatea care i-a creditat. Desigur că această reformă va fi mai greude implementat, invocându-se diverse argumente de către anumiți factori personal interesați, decidenți din structurile de conducere, de la nivel ministerial și până la universități și facultăți, pretexte cu totul ne valide. În discuțiile purtate cu un contabil șef la una din universități am aflat că și în cazul studenților străini instruiți în România, care plătesc taxe de școlarizare, tot despre o afacere păguboasă, dar aparent rentabilă este vorba, și nici decum de o afacere profitabiă, deoarece cheltuielile cu pregătirea acestora sunt mai mari decât cvantumul taxelor încasate, acesta fiind și motivul fluxului de studenți străini la noi. Acelaș flux s-ar constata și dacă taxele ar fi mai mari, dar și calitatea serviciilor profesionale ar fi corespunzătoare, respectiv mai bună. Noi am ales să concurăm universitățile vestice prin taxe mai mici, dar de o mai slabă calitate. Să pui să predea în limba franceză sau engleză niște dascăli care cunosc limbile respective foarte vag, mult mai slab decât studenții respectivi, mi se pare o întreprindere ușor ridicolă și regretabilă, care s-ar cuveni să fie remediată rapid, stopând astfel ironiile studenților la adresa dacălilor lor.
3) Studiile postuniversitare la ora actuală au un caracter formal, pierzându-se, în cele mai multe cazuri din vedere tocmai obiectivul acestora. Între interesele profesionale imediate și de perspectivă ale cursanților, și nivelul de competență și expertiză al cadrelor didactice ar trebui să existe o perfectă concordanță. Studiile de masterat au fost concepute pentru a oferi unor absolvenți oportunitatea de instruire la un nivel superior în direcția exercitarii unei anumite activități. Pentru aceasta ar fi necesar ca temele de studiu la masterat să fie propuse exclusiv de către candidat, corespunzător sferei lui de interes în practică, iar MEI să fie acela care să decidă care universitate, din care universitate dispune de cadrul didactic cel mai îndrituit, cel mai bine pregătit în domeniul respectiv, profesorul cel mai reputat, cu cea mai înaltă expertiză în domeniul respectiv din Țară, profesorul de la care să aibă cel mai mult de învățat. În caz contrar, după ce masterandul a parcurs primul stadiu, de documentare bibliografică, ajunge să știe mai mult în domeniul de studiu antamat decât profesorul, care adesea nu are cum să acumuleze în portofoliul său de cunoștințe toate noțiunile parcurse de cursant, a cărui unică preocupare zilnică este domeniul temei sale de studiu. În astfel de cazuri este greu de identificat beneficiul societatății pentru investiția făcută, dar nu la fel de greu de identificat pentru bugetul universității.
În cazul studiilor prin doctorantură, problema se pune în alți termeni, în sensul că fiecare universitate acreditată are un număr de profesori recunoscuți ca find adevărate somități în materie, cadre de o mae probitate morală, cu o bogată și valoroasă activitate ștințifică. Pentru un anumit domeniu pot să existe două sau mai multe cadre de valoare recunoscută. În cazul doctoranturii scopul principal este atestarea cursantului ca fiind un specialist foarte valoros, foarte bine pregătit profesional, foarte capabil , inteligent și dotat intelectual, înarmat cu cunoștințele și capacitatea necesare pentru elaborarea de cercetări cu rezultate originale și inovative, care să reprezinte neapărat o notă de progres absolut pe plan internațional, în domeniul tezei de doctorat. Toată responsabilitatea pentru originalitatea, calitatea și valabilitatea enunțurilor din teză îi revin doctorandului, iar responsabilitatea pentru forma de prezentare și scrupulozitatea încadrării în normele oficiale de redactare satabilite pentru domeniul respectiv (referate examene, lucrări publicate) îi revin conducătorului de doctorat, care are obligația de a nu aviza finalizarea unei teze dacă există suspiciuni de plagiat sau dacă nu poate fi identivicată contribuția autorului la progresul științei în domeniul respectiv. Nicio teză nu trebuie să primească diploma înainte ca teza să fi fost publicată pe un site original sau al conducătorului de doctorat și înainte ca să primeacă avizul de lipsă a plagiaturii din partea colectivului abilitat în acest sens de către MEÎ.

Posted in Profesional-stiintific and tagged PNRR by Radu Moga Manzat

Nov 27th SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA ELEFANȚI !

Speciile antropoide, care trăiau cu mai multe sute de mii sau milioane de ani în urmă în grupuri compuse din mai multe famili, și în care conviețuiau câteva generații la un loc, în bună pace și întrajutorare, într-un teritoriu comun erau specii vegetariene arboricole, neagresive. Din când în când apăreau și unele probleme, atunci când apărea câte un tânăr intruder, atras de feromonii unei famili statornicite într-un anumit teritoriu. Uneori se produceau și mici ”bătălii”, între famili învecinate, care probabil că își râvneau și își disputau un anumit teritoriul. Specia Homo neardenthalensis, apărută mai târziu, care pare specia cea mai apropiată de specia umană, din care nu afirm neapărat că ne tragem, dar cu care orice s-ar spune ne asemănăm foarte mult, a devenit carnivoră, și a dobândit nu numai unele abilități și deprinderi de viață comune nouă, de confecționare și utilizare a unor unelte/arme, dar cu care avem și unele trăsături comportamentale similare. Acestea duceau o existență stabilă teritorial dar, după cum se crede, ne lipsită de diferenduri și adversități intraspecifice, între diversele grupări de familii.
Cred că trebuie să începem raționamentul cu observația că și omul face parte dintre speciile gregare, cărora le spunem acuma, cu termenul mai pretențios de ființe sociale.
De multă vreme mă obsedează ideea că omenirea se îndreaptă în mare viteză, ca un bizon, cu capul înainte, spre un zid gros de beton armat. Nici la stânga și nici la dreapta, cu sfîrșit previzibil, catastrofal. Mă obsedează și întrebarea: Pentru care motiv omenirea nu pare deloc preocupată de cauzele profunde și consecințele unei asemenea curse sinucigase? Nu am încă răspunsul, dar îl caut și simt că sunt pe undeva prin apropierea lui. Un lucru îmi este însă clar: nu este la îndemâna tuturor grăitorilor din toate limbile și de toate culorile, care de vreo sută de ani se mulțumesc să tot încerce să înțeleagă ce se întâmplă cu noi, care sunt cauzele diverselor transformări indezirabile din societate, pe care le tot analizeză, una câte una, aparent fără legătură între ele, dar fără să își pună problema existenței unei -sau unor- cauze comune. Eu am ajuns însă la concluzia că există așa ceva, respectiv niște cauze profunde, radiculare,care își au originea tocmai în codul genetic uman, respectiv în natura umană, de unde nu pot fi șterse, dar care ar putea fi conștientizate, controlate și în mare măsură reprimate dacă ar fi mai atent analizate. Până aici nimic nou. Îmi pare rău că trebuie să ne întoarcem atât de mult în trecut, dar cred că altfel nu putem să înțelegem unde ne aflăm și cum am ajuns aici. Vă rog deci să aveți răbdare. Deocamdată cred că trebuie să începem cu observația că omul face parte dintre speciile gregare/sociale.
După cum se știe, în cadrul primelor comunități umane despre a căror vechime avem cunoștință, trăitoare probabil cu mai mult de 12000 de ani în urmă, se știe în mod cert că adversitățile interumane au apărut încă de la bun început. Dar nu între membrii aceleeași familii ci între diversele comunități (grupări de familii). Mamele își îngrijeau cu devotament progenii și trăiau în bună pace cu celelalte familii din cadrul comunității conduse de unul dintre cei mai ”impunători” masculi. Cu timpul însă la diversele famili s-a dezvoltat simțul proprietății față de teritoriul în care trăiau și care nu era la fel de convenabil peste tot. Primele confruntări violente între diversele comunităti au apărut deci și s-au dezvolltat, conform surselor de informare existente, odată cu apariția și dezvoltarea simțului proprietății. Adversitățile dintre diverse comunități au intrat în modul lor de viață, astfel că membrii fiecărei comunități – cu timpul ajunse un fel de așezări-stătulețe-, considerau ca un fapt de la sine înțeles, aproape ca pe o datorie, că trebuie să se pregătească de luptă și să atace o comunitate apropiată, de regulă una care avea o situație materială mai bună, dar și când această motivație lipsea, ceea ce este mai greu de explicat. Astăzi se știe că în genomul fiecărei ființe umane este sădită nevoia de apartenență/ aderență: apartenența la o familie restrânsă (părinți, copii, soți) sau extinsă (cumnați, nepoți, veri etc), apartennența la o naționalitate, la o comunitate locală, la o patrie, la o religie, la o profesie, la o doctrină, etc. Îmi închipui aceste apartenențe ca niște cercuri concentrice în interiorul cărora se dispun celelalte persoane din societate, într-o anumită ordine și după anumite priorități. Ordinea crescătoare sau descrescătoare a suprafeței acestora cercuri concentrice va trebui să fie stabilită în viitor, deși unele circumscrieri sunt clare de pe acum. De exemplu, un individ va fi întotdeauna tentat să adere la poziția unui alt individ, aflat în interiorul aceluiași cerc comunitar/familial, indiferent de partea cui este adevărul, în confruntatea cu un alt membru al societății, circumscris unui cerc comunitar mai larg, ca cel al familiei estinse. Un alt individ va fi tentat să adere de preferință la interesele interlocutorului aflat în cercul celor de aceeași naționalitate cu el, în confruntarea cu un altul, situat în afară a acestui cerc, deși în interiorul cercului mai larg reprezentat de aceeași patrie, și așa mai departe. Totuși, extinderea acestor cercuri nu este nelimitată. Cuprinderea unui număr foarte mare de persoane, care excede limitările influențate de ordinea de priorități amintită, și independent de acestea, devine posibilă numai atunci când criteriile comunitare, de regulă liber-consimțite, devin surclasate de criterii colectiviste aflate sub egida unor dogme sau a unei discipline autoritare, de tipul dictaturii. Menționez că excepțiile de la această regulă nu lipsesc, dar sunt întotdeauna motivate de anumite interese particulare, egoiste.
Ceea ce surprinde cititorul care se informează în acest domeniu este sălbăticia cu care se desfășurau, încă din antichitate, luptele dintre comunități și cruzimea cu care erau tratati învinșii, a căror singură vină era doar aceea că făceau parte din altă comunitate. În Epoca modernă ș Contemporană maniera în care au fost tratate aceste confruntări s-a mai schimbat, dar adversitățile au rămas.Un fapt cu adevărat ilustrativ mi s-a părut situația survenită când Moise, după ce și-a condus poporul aflat în robie în Egipt, spre Pământul Făgăduinței, s-a urcat pe Muntele Sinai, unde a primit de la Dumnezeu pentru poporul său o serie de învățături înțelepte, sintetizate sub forma Decalogului, ca ghid în conviețuirea membrilor ” poporului ales ”. Ajungând pe teritoriul actualului Ierusalim, acest popor greu încerat desoartă, în loc să își păstreze unitatea și voința de propășire în spiritul Decalogului, nu a găsit nimic mai bun de făcut decât să se dividă în două regate (Iudeea și Israel), care la rândul lor s-au divizat într-un total de 12 stătulețe care, la rândul lor, s-au angajat într-un șir nesfârșit de lupte atât între ele, cât și contra altor state din apropiere, rezultatul fiind fie căderea în sclavie, fie capturarea de sclavi, dar întotdeauna cu multe, pierderi de vieți omenești, provocate atât în cursul luptelor cât și după șfârșitul acestora, înfăptuite de către învingători, cu multă cruzime, pentru pedepsirea celor învinși. Același lucru s-a petrecut pretutindeni în lume, în Asia și Europa, din cele mai vechi timpuri, intervalurile fără războaie între țări mai mult sau mai puțin învecinate fiind scurte, dar și atunci marcate de diverse forme de asuprire, rezultate din războaiele anterioare. Aș ilustra printre altele numeroasele războaie de cucerire și dominație care au avut loc în secolul 19, cu participarea Rusiei, Turciei, Angliei, Franței și a altori puteri, fiecare dintre acestea având ca principal scop extinderea teritorială, în detrimentul altor țări, mai puțin pregatite militar, urmate după numai câțiva ani de marea conflagrație a Primului Război Mondial. Desigur că aproape toate țările participante la această conflagrație nu aveau nimic în comun cu pretextul invocat de primii beligeranți, respectiv uciderea arhiducelui Franz Ferdinant, moștenitorul tronului Austriei. Era vorba de fapt de dorința de extindere teritorială a unor țări socotite mai puternica, în detrimentul altor țări, mai puțin pregătite, cu prețul vieții a multe milioane de oameni nevinovați și a dramei nenumăratelor familii, care nu aveau nimic de-a face cu scopurile conducătorilor țărilor beligerante. După nici 20 de ani , mai înainte ca rănile Primului Război Mondial să se fi vindecat, aceleași țări au declanșat un al doilea război mondial, revanșard, cu mult mai multe victime nevinovate, asupra cărora nici nu vreau să mai insist, fiidu-ne încă prea proaspete în memorie ! Ceea ce vreau să reținem înșă, este că oamenii, decând există și sunt organizați social, sunt mânați de unul și același instinct răzbuinic, împotriva contemporanilor lor, cu sau fără o motivație validă. Asocierile și alianțele stabilite cu ocazia războaielor locale sau al conflagrațiilor nu au la bază legături tradiționale de prietenie dintre națiuni, popoare sau conducătorii lor, ci pur și simplu coincidențe de interese, sau dorința de a-și valorifica superioritatea la un moment dat, într-un domeniu sau altul, atunci când se consideră că superioritatea militară le permite reanimarea unor pretexte istorice mai vechi sau mai recente, atunci când nu este vorba chiar de jaf în cea mai nudă și abjectă formă de exprimare. Dar întotdeauna la originea tuturor acestor cofruntări socotesc că se află impulsul implacabil înăscut al oamenilor spre dominație, stăpânire și violență, care are nevoie numai de condițiile potrivite pentru a se developa și dezlănțui.
Un fapt oarecum asemănător se petrece în lumea animală. O mare parte a speciilor animale trăiesc în bune relații cu mediul ambiant, cu avantaje reciproce, uneori chiar în simbioză. Mă refer acum în primul rînd la ierbivore, dar nu numai. Acestea conviețuiesc în bună pace cu alte viețuitoare ierbivore, uneori în colectivități enorme, al căror număr nu este plafonat decât de epuizarea suportului nutrițional. În schimb, concomitent cu acestea au apăru și s-au înmulțit și alte specii, care trăiesc pe seama ierbivorelor, mă refer la carnivore, al căror număr este limitat tocmai de numărul ierbivorelor pe care le vânează. Trebuie însă totuși remarcat că acestea nu își chinuiesc niciodată prada pe care o vânează, doar din nevoia de a se hrăni, din nevoia de supraviețire. Este chiar impresionant modul în care câte un jaguar sau o panteră ștrangulează în liniște gâtul unei gazele sau a unei căprioare, având o expresie facială care exprimă, după impresia mea, mai degrabă regretul că este nevoit să facă așa ceva decât violență sau sadism.Pe acest fond a apărut și o a treia categorie de viețuitoare, aceea a omnivorelor, periculoase atât pentru ierbivore cât și pentru carnivore. Mă refer desigur la specia umană. La această specie apar pentru prima dată caractere niciodată prezente la vreo specie de animale, carnivore sau ierbibore, ca: agresivitatea nemotivată de inaniție, răutatea, invidia, ura și chiar sadismul, dar și lașitatea, perfidia, parșivenia sau perversitatea. De remarcat însă că la specia umană aceste tare caracterologice, spre deosebire de carnivore, care de regulă nu se atacă în cadrul speciei, la oameni adversitățile se manifestă de predilecție asupra congenerilor, indiferent de nivelul cercului comunitar sau colectiv pe care se află, de la cel comunitar restrâns și până la cel național, profesional, doctrinar etc. pentru că tarele generatoare respective nu pot fi explicate altfel decât prin existența unor gene recesive sau dominante indestructibile.
Și acum aș dori să răspund la întrebarea pe care uni dintre Dumneavoastră presupun că și-au pus-o deja: Care este legătura dintre textul și titlul articolului ? Ei bine, haideți să ne închipuim cum ar fi dacă am trăi într-o lume din care să lipsească toate tarele caracterologice umane care elefanților le lipsesc. O lume cu familii compuse din 3-4 generații, părinții cu copii, cu bunicii și străbunicii laolaltă, care trăiesc și se deplasează strâns uniți, între care nu numai că nu există niciun fel de disensiuni, dar chiar este vădită afecțiuunea cu care sunt protejați membrii mai bătrâni, cei mai neputincioși și cei foarte tineri și mai jucăuși. Când un leu sau alt animal de pradă flămând, le dă târcoale, puiul de elefant este împins ușor în centrul turmei și în fața leului se înfățișează elefantul cel mai puternic. Restul turmei își urmează drumul liniștiți, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, parcurgând zeci de kilometri zilnic în căutarea hranei, dar fără a căuta și pricină alteor viețuitoare. Nu atacă alte animale și nu se tem de niciun fel de alte animale. Nu se agită, nu se infurie și nu se sperie de nimic, urmându-și alene traseul, conștienți că zilele nu au intrat în sac și că au suficient timp ca să ajungă uneva unde să existe suficientă apă și vegetație. Nu mai multă decât au nevoie. Nu își fac provizii. Dacă pe drum câte un membru al turmei clachează, toată turma se oprește și îl apără de prădători așteaptând să își revină, iar dacă din nu știu care motive acesta nu își mai poate reveni, turma nu îl abandonează multă vreme, pentru a nu îl lăsa pradă fiarelor urmăritoare. Așa că nu trebuie să ne mire longevitatea acestei specii, care nu rareori ajunge la 100 de ani, chiar și în condițiile vitrege ale unui ambient parcimonios, și care sunt demne de tot respectul nostru. Al meu în orice caz. Singurele ființe de care, deși nu se tem, dar care le sunt cu adevărat niște dușmani periculoși sunt………ați ghicit, braconierii! Nu mă refer la țăranii care luptă pentru apărarea recoltelor lor, ci la braconierii aceia mizerabili, care omoară o frumusețe de elefant pentru colții lui, cu care să mângâie orgoliul unor îmbuibați vanituoși. Nu greșesc dacă îi voi numi, atât pe acei braconieri cât și pe beneficiarii lor, adevăratele fiare, de existența cărora pe lume eu mă rușinez. Nici vânătorii de toate felurile, care cu nonșalanță se consideră ”sportivi” nu merită mai multă considerație din partea mea.

Posted in Cugetari/Reflectii and tagged cruzime, elefanți, sadism by Radu Moga Manzat

‹ Older Posts

Search for:

Recent Posts

Câte ceva despre nesimțirea la români January 27, 2022

Oare ce fel de crize ni s-au mai pregătit ? December 20, 2021

Stimate Domnule Președinte
Profesor Dr. Dumitru Militaru, March 20, 2021

Stimate domnule coleg dr.Cirici Dușan March 16, 2021

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ (Febra Porcină Africană) March 15, 2021

CE-I DESTUL E DESTUL March 12, 2021

DIFERENȚE ȘI ASEMANĂRI DINTRE OM ȘI ANIMALE January 25, 2021

Archives

January 2022

December 2021

March 2021

January 2021

December 2020

November 2020

October 2020

September 2020

August 2020

July 2020

June 2020

May 2020

April 2020

March 2020

January 2020

April 2019

November 2018

October 2018

September 2018

August 2018

July 2018

April 2018

January 2018

November 2017

September 2017

June 2017

March 2017

December 2016

November 2016

October 2016

September 2016

July 2016

May 2016

April 2016

March 2016

February 2016

January 2016

December 2015

November 2015

October 2015

May 2015

April 2015

February 2015

January 2015

December 2014

November 2014

October 2014

September 2014

August 2014

July 2014

June 2014

May 2014

Categories

Cugetari/Reflectii

In memoriam

Inm

My complete profile

Profesional-stiintific

Meta

Log in

Entries feed

Comments feed

WordPress.org

Prof. Dr. Radu Moga Manzat – WebsiteProf. univ. specialitatea boli infeţioase. Medic veterinar primar. Membru de Onoare al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice din Romania

Jan 27th Câte ceva despre nesimțirea la români

Dec 20th Oare ce fel de crize ni s-au mai pregătit ?

Mar 20th Stimate Domnule Președinte Profesor Dr. Dumitru Militaru,

Mar 16th Stimate domnule coleg dr.Cirici Dușan

Mar 15th PESTA PORCINĂ AFRICANĂ (Febra Porcină Africană)

Academia de Stiinte Agricole si Silvice Sectia de Medicina Veterinara

Articol redactat de Prof .dr. Radu Moga Mânzat

Mar 12th CE-I DESTUL E DESTUL

Prof dr Radu Moga Mânzat

Jan 25th DIFERENȚE ȘI ASEMANĂRI DINTRE OM ȘI ANIMALE

Dec 30th PE CÂND TREZIREA DIN ADORMIRE?

Dec 10th Răspuns la solicitarea ASAS de propuneri pentru întocmirea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Nov 27th SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA ELEFANȚI !

‹ Older Posts

Mar 20th Stimate Domnule Președinte
Profesor Dr. Dumitru Militaru,

Academia de Stiinte Agricole si Silvice
Sectia de Medicina Veterinara