AM AJUNS O ȚARĂ DE EPIDEMIOLOGI !
Mărturisesc că nu aș fi crezut să apuc eu ziua în care epidemiologia să devină nu numai o disciplină de bază în medicina veterinară, pentru care confruntarea cu diversele epidemii și pandemii a fost și este permanent la ordinea zilei, dar și un subiect de nesfârșite discuții antagonice dintre politicieni de toate culorile, jurnaliști, moderatori TV și medici umani arondați, șoferi de taxi și frizeri. Toți se pricep de minune, toți au păreri proprii, ferme și ”asezonate„ cu diverse exemple. Covid 19 a ajuns un fel de măciucă cu care adversarii politici sau economici, în lipsă de argumente credibile și acceptabile, toate inepțiile sunt susținute cu îndârjire, dacă pot fi corelate cumva cu opțiunile electoratului, pe durata campaniei (nu mai mult). Peste noapte au apărut niște așa-ziși specialiști, într-o boală despre care de fapt nu știau nimic până în luna ianuarie, și pe aserțiunile cărora se sprijineau toate perorațiile decidenților. Între timp au mai învășat câte ceva cu toții, de la pacienți, dar partea cu interpretarea observațiilor este mai dificilă.
Dacă în locul nesfârșitelor certuri si acuze reciproce pe marginea pretextului Coronavirus19, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) -afiliat, după cum se pare politico-strategic-, însărcinat cu comunicarea ”strategică„ ( de ce nu reală ?) și cu prelucrarea datelor statistice (probabil tot strategică..), ne-ar publica un singur grafic sugestiv și corect întocmit, totul s-ar lămuri ca prin farmec, definitiv și indubitabil: când s-a greșit, ce s-a greșit, care sunt consecințele și la ce ne putem aștepta. Toate suspiciunile și acuzațiile de măsluire a datelor ar fi risipite pe viitor. Credeți că vor face GCS un asemenea grafic? Eu nu cred, pentru că nu o să le convină rezultatul, nici lor și nici patronilor. De aceea, propun ca vreunul dintre prietenii de pe Facebook , care are posibilitatea, iscusința și energia necesare, să-l facă în locul GCS și să îl posteze.
Menționez că toate țările occidentale au asemenea grafice corect concepute, intuitive, care se pot găsi pe Internet, dar nu și GCS (a cărui sarcină principală ar trebui să fie), din a cărui grafice lipsesc (nu întâmplător) datele esențiale. Eu am reușit să-l fac doar pentru două săptămâni și știu că se poate face dacă există iscusința, energia si logistica necesare, dar este destul de mult de lucru.. Iată ce condiții trebuie, după părerea mea, să îndeplinească graficul:
1 – Într-un sistem de axe rectangulare, Graficul trebuie să cuprindă pe abscisă căte un punct pentru fiecare zi, din data de 20 martie și până la zi. Pe ordonată se trec cca 70 de puncte, la nivelul cărora se va înscrie media valorile zilnice ale nou-infectaților. Pe același grafic sau pe un alt grafic se vor înscrie câturile rezultate din împărțirea nr de cazuri zilnice la nr de testări din ziua respectivă, așa cum se descrie la pct 2. Aceasta este în cazul Romîniei varianta dezirabilă.
2 – Pentru data de 7 martie se trece media aritmetică a cazurilor raportate în ultimele 7 zile, pe care o notăm cu M1. Respectiv (a+b+c+d+e+f+g)/7=M1 unde a,b,c,d,e,f și g sunt valorile raportate în zilele de 1-7 martie. Pentru data de 8 martie se adună la M1 cifra înregistrată în ziua de 8 martie (h) și se scade cifra înregistată în prima zi (a), obținându-se valoarea M2; respectiv M2= M1+h-a
unde h este valoarea raportată în ziua a 8-a, iar a este valoarea raportată în prima zi. Pentru data de 9 martie, la M2 se adaugă valoarea din ziua a 9-a (i) și se scade valoarea din ziua de 2 martie (b). Mai departe: M3= M2+j-c M4=M3+k-d ș.a.m.d. până la zi. Cu calculatorul totul decurge foarte repede; mai dificilă este culegerea datelor, din cauza modului cam ermetic în care GCS le comunică. Dacă se consieră că graficul ar fi prea stufos, este posibil și ca să fie trecute pe abscisă doar mediile datelor de pe câte 4- 5 sau chiar 7 zile. Rezultatul ar suferi puțin ca acribie, dar ar fi la fel de veridic.
3 – Graficele evoluțiilor pandemiilor din principalele țări europene (Italia, Spania, Franța, Germania, UK) se găsesc foarte frumos ilustrate pe Internet, de unde pot fi extrase datele și introduse pe graficul propriu, alături de curba noastră. Se va vedea cum conduita de la noi a mers tot timpul în contratimp cu cea din celelalte țări.
Chiar sunt curios dacă se încumetă cineva să se apuce de treabă sau nu. GCS sigur nu. La nevoie, dacă se învrednicește cineva, mai putem discuta protocolul de lucru. Ceea ce știu eu sigur este că, cu un asemenea grafic în mână, 90% din pălăvrăgelile actuale purtate din ignoranță sau cu gânduri ascunse și rea-intenție, ar deveni caduce.
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged Coronavirus 19, GCS by Radu Moga Manzat
Un fel de Don Quijote de la Mancha
Până în prezent niciun om de știință autentic nu a pus sub semnul îndoielii truismul, bine stabilit în medicina veterinară , rodată de permanenta bătălie pe care o duce – nu cu o singură pandemie, cum este Covid 19- ci cu diversele epidemii și pandemii ce evoluează permanent la animale, truism conform căruia o pandemie nu dispare dintr-un anumit teritoriu până când cel puțin 50% dintre subiecții receptivi nu devin nereceptivi( mai sigur 60-80%) , fie ca urmare a trecerii prin infecție, fie ca urmare a vaccinării. Acesta este primul deziderat- absolut incontestabil- de la care cred eu că trebuia pornit orice raționament. La aimale, dar presupun că nu există motive valide pentru care oamenii ar face o mare excepție din acest punct de vedere. Rezultă clar că creșterea zilnică a numărului de subiecți reacționați pozitiv nu trebuia să fie o aproape permanentă și singură obsesie a decidenților, pentru înspăimântarea și demobilizarea populației, ci din contră, chiar un deziderat, singurul în măsură să conducă la stingerea mai rapidă a pandemiei. Aceasta cu condiția ca organele sanitare să fie capabile să păstreze un atent și ferm control al raportului optim dintre noile cazuri reacționate pozitiv și posibilitățile de îngrijire a cazurilor clinice în spitale sau la domiciliu (cu ajutorul mijloacelor cunoscute și deja intens mediatizate).Fapt absolut realizabil, după chiar datele furnizate de MS. Evident că fără internarea obligatorie a cazurilor pozitive asimptomatice. În schimb, la noi s-a început cu sfârșitul, respectiv cu eforturile pentru stoparea sau întârzierea la infinit a momentului cheie, acela de atingere a dezideratului de ” minim 50%-60% subiecți imuni, ca urmare a trecerii prin infecție sau a vaccinării”. Asta mi-a amintit de Don Quijote de la Mancha și lupta lui cu morile de vânt. În ritmul actual de testare am calculat eu că s-ar realiza obiectivul nu mai devreme de vreo 12-15 ani. Este clar că pe mine, ca virtual și posibil viitor pacient, o asemenea perspectivă m-ar dezavantaja în mod brutal, dată fiind vârsta mea. Și, mărturisesc că nu m-ar deranja prea mult dacă ar fi vorba de ceva inevitabil, de o fatalitate, dar dacă este vorba doar de diletantism și de incompetență crasă, de-a dreptul inexplicabile, a unei echipe medico-guvernamentală, căruia trebuie să-i suport eu consecințele, recunosc că simt nevoia să mă exprim. Desigur că nu se ajungea unde suntem dacă decidenții noștri, în naivitatea lor (ca să mă exprim eufemistic) nu ar fi crezut – și acționat ca atare- că se străduie să stopeze complet răspândirea unei pandemi în realitate implacabile, cum este Covid 19, prin câteva măsuri coercitive. Un nonsens. Să dau un exemplu simplu, pe înțelesul tuturor (din cele multe pe care le-aș putea da): Să zicem că 50% din populația receptivă din România este de 8000000. Aceasta însemnează că 8000000/ 43500 (total cazuri confirmate la zi)= 0,54 % din total cazuri posibile. Pe de altă parte, dintre cele 8000000 de persoane susceptibile au fost până în prezent testate ceva mai mult de 1000000 de persoane, față de care cele 43500 persoane testate pozitiv reprezintă doar cca 4.35% persoane care ar putea fi considerate pe viitor nereceptive. Dar la ce ne folosește această cifră, dacă habar nu avem care o fi situația printre restul de cca 7000000 de cetățeni susceptibili netestați, pentru că virusul s-a plimbat între timp și printre aceștia, nu ? Toată situația adacadabrantă actuală era logic previzibilă , dacă exista ceva mai multă competență, dacă se citea mai mult și nu ne încăpățânam să ne tot lăudăm ce bine am gestionat noi românii situația în primele luni, comparativ cu țările pe care acuma le invidiem. Acuma din nou vrem să fim noi mai originali decât toată lumea, pe de -o parte internând obligatoriu reactanții pozitivi asimptomatici, iar pe de altă parte plângându-ne că nu mai sunt paturi în spitale ! Repet: tot ce se întâmplă era previziibil , afară de cazul că existau ceva motive ascunse, pentru care ni se furnizau nouă zilnic exclusiv cifre aberante, fără nicio semnificție epidemiologică, din nu știu care motive. Chiar și în prezent, ni se repetă zilnic și obsesiv, pe toate posturile TV, ”o nouă creștere zilnică a numărului de cazuri” (o simplă cifră abstractă , fară nicio semnificație epidemiologică) în loc să ni se comunice raportul dintre numărul de noi testări și numărul de reacționați pozitiv, ceea ce este cu totul altceva și ne-ar permite să ne conformăm dictonului că ”nu este important atât punctul în care ne aflăm, cât direcția în care ne mișcăm”. Or, răspândirea virozei nu poate fi apreciată decât prin raportarea zilnica a nr. de testări la nr. de reacții pozitive. (Un grafic cu mediile pe căte 4-5 zile (preferbil pe 7 zile) ar fi preferabil pentr noi, dar neconvenabil pentru decidenți). Vreau chiar să afirm că, dacă s-ar proceda corect și în locul cifrelor abstracte – zilnic și în mod firesc crescătoare- ni s-ar prezenta un grafic cu raporturile dintre cifrele reprezentând nr de testați, supra nr de teste pozitive ar rezulta niște indici care ar reflecta faptul că actualmente incidența infecțiilor Covid nu este în creștere, cum greșit suntem informați zilnic. Și aceasta este de fapt realitatea ! Totul este ușor de calculat. Nu vreau să comentez oportunitatea obligativității de internare a cazurile pozitive asimptomatice pentru 48 de ore, dar nici nu pot să nu mă întreb cum se face că specialiștii din toate celelalte țări încă nu și-au dat seama că așa trebuie făcut, ca la noi… Cunoașterea celor câtorva cazuri reacționate pozitiv (0,54% din susceptibili) nu este inutilă, dar ce ne facem cu mult mai numeroasele cazuri de subiecți pozitivi foarte probabil existenți printre celelalte 7.000.000 de persoane( în exemplul nostru), care între timp zburdă prin societate și pe care nu îi cunoaștem, pur și simplu pentru că deocamdată nu au fost testați, și printre care probabil că sunt mult mai mulți pozitivi decât cei descoperiți printre milionul deja testat? Nu era oare mai bine ca, în loc să împingem până la ridicol obsesia aproape exclusivă de a stopa răspândirea virusului (împingând dacă se poate până la calendele grecești atingerea dezideratului de 50%), să ne concentrăm mai mult pe mai buna gestionare medico-administrativă a cazurilor survenite în mod natural, identificate și testate fie în cadrul cabinetelor de familie, fie a unor obiective sau situații particulare? Ar mai fi foarte multe de comentat, dar mă opresc aici pentru că sunt conștient că oricum nimic nu se va schimba, în ceea ce privește perspectiva mea și a celor ca mine, deși în ultima lună s-a cam început, în sfârșit, să se mai pomenească câte ceva și despre relația dintre nr de testați și nr de reacții pozitive , dar foarte incoerent și fără semnificații epidemiologice. Nimic mai mult.
P.S. Nu sunt de acord nici cu aserțiunea unor ”specialiști” care s-au hazardat să afirme că această pandemie este neeradicabilă, și că de acest virus nu vom mai putea scăpa probabil niciodată, din care cauză am face mai bine să ne obișnuim să conviețuim cu el. Cel puțin teoretic, conform regulei condiției celor cel puțin 50-60 procente de infecție realizate, virusul ar dispărea de la sine din populația respectivă în momentul atingerii dezideratului respectiv.
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged Covid 19 by Radu Moga Manzat
UN PARADOX NEAOȘ ROMÂNESC
O să încerc să fiu cât se poate de direct și de clar, pentru ca să nu-mi fie răstălmăcite spusele. Să pornim de la două certitudini.
1- Prima certitudinee absolută este aceea că, dacă eu, prin nu știu ce împrejurare voi fi găsit reacționat pozitiv la testul Covid, fiind sănătos, deci fără să prezint simptome imputabile acestei maladi, se chiamă că voi putea fi înregistrat numai ca individ Covid pozitiv – asimptomatic. Precizez pentru cine nu poate să priceapă asta, că în toate limbile asimptomatic = fără simptome clinice = sănătos clinic (chiar dacă în organismul meu se ascund mai multe viroze și bacterioze)
2- Conform ciudatei legislații (unică în Europa și poate că și-n lume), care intră în viguare la noi de marți, cu acest statut (de reactant pozitiv asimptomatic), mai ales dacă din cauza căldurii ambiante aș avea și ghinionul să am și puțin peste 37,3 grade Celsius, eu aș fi pasibil de a fi internat (vedeți, că nu am spus arestat !) pentru cel puțin două zile, pentru a fi supus tratamentului, ca și , probabil, unor investigații (care?), chiar dacă eu voi susține morțiș că sunt ”sănătos tun”.
3-O altă certitudine indubitabilă este și faptul că încă nimenea în lume nu a avut pretenția că a descoperit vreun tratament specific contra Covid 19! Atunci ”specialiștii”ar putea pretinde că mă vor supune unui tratament simptomatic (ceea ce se cheamă că este un ”tratament contra simptomelor sesizate”). Bun, dar dacă simptomele lipsesc, tocmai pentru că sunt asimptomatic, ce tratament mi se va institui, contra căror simptome? Am fost oare destul de clar ?
Poate cineva să mă scoată din ceață și să îmi explice și mie cum poate fi un cetățean -ca mine-, onest și, plătitor de taxe și impozite, să fie claustrat și tratat intempestiv contra unei anumite boli, de care de fapt el nu suferă (încă odată: testat pozitiv nu însemnează bolnav de Covid !), mai ales că nici nu există un tratament specific contra Covid 19, sau că voi fi tratat pentru ameliorarea unor anume simptome, care de asemenea nu există ?
Dar aș dori, dacă se poate, o explicație serioasă, competentă și la obiect, fără aroganțe și răutăți. Pentru că , în fond, este vorba de bunăstarea, sănătatea și libertatea unui posibil pacient.
Posted in Cugetari/Reflectii by Radu Moga Manzat
Oare până când ?
Nu aș fi crezut că este posibil să se arunce atâta praf în ochii oamenilor, fără pic de jenă, de către așa-zișii specialiști într-o maladie despre care în fond nu știu mai nimic. Acuma au început să își dea seama că nu ar fi trebuit să inducă în eroare toată populația cu date vădit eronate, pentru că nu sunt destul de deștepți pentru asta. S-au fudulit că avem cele mai puține ”cazuri”, comparativ cu alte țări din Vest, deși era lesne previzibil că în câteva luni situația se va inversa. Și s-a inversat. Era ”la mintea cocoșului” că așa se va întâmpla. Fapt prognosticat în repetate rânduri și de subsemnatul, în calitate de simplu cetățean dotat cu rațiune și logică sănătoase, dar amenințat de lipsa de logică și rațiune a decidenților. Interesantă este totuși încăpățânarea cu care aceștia o țin ”langa” că persoanele reacționate pozitiv la teste (care teste?), dar care sunt asimptomatce, ar trebui totuși considerate cel puțin eliminatoare de virus, dacă nu chiar bolnave, și că în consecință trebuie internate și tratate. În calitate de posibil reactant (total)asimptomatic mă simt direct amenințat de către acești ”specialiști”, care ar putea să mă înhațe oricând și să mă încarcereze într-un spital, în vederea tratamentului (deși se știe că deocamdată nu există niciun tratamen specific). Atunci de ce o fac ? Nu cumva spitalele, și implicit medicii au anumite beneficii de pe urma numărului de internați? Răspunsul ar putea să fie edificator. Pur și simplu am frisoane la gândul că ar fi posibil ca să fie vorba de interesul pecuniar al cuiva ! Nu știu, dar cred că ar trebui cercetat. Oricum, presupun că trebuie să fie mult mai convenabil pentru specialiști să trateze cetățeni sănătoși (asimptomatici) decât bolnavi cronici, cu tot felul de maladii greu vindecabile. La ora actuală, după câte știu, în nicio țară nu se mai interneză reactanții pozitivi asimptomatici. Nici măca în SUA. Începând de ieri se pare că au cam renunțat (parțial) și ai noștri. Și-au dat seama cu toții (sper) că este absurd. Locurile în spitale și atenția ar trebui focusate excusiv și intensiv pe persoanele efectiv bolnave, care astfel ar putea beneficia de tratamente mai serioase, din toate punctele de vedere. Inclusiv persoanele care au simptome doar pentru Covid 19, la care nimenea nu poate garanta că nu există și unele comorbidități ascunse.
Consider că ar fi timpul să se renunțe la prezentarea în media de date contrafăcute și să se treacă la raportarea de date reale. Nu sunt întâmplătoare confuziile constante care se fac între nr. de teste și nr. de testați, între nr. de ”cazuri”, nr. de infectați și nr. de bolnavi. După luni de zile au acceptat să ne dea nu numai nr. de ”cazuri” (dar fără să ne spună câte cu- și câte fără alte siptome), ci și nr de teste, dar nu și la cine se refereau testele respective (câte erau repetiții, când au fost făcute). În altă ordine de idei, dacă doar în jur de 5% dintre teste au relevat reactanți pozitivi, deși testele au fost făcute doar la persoane care, din diverse motive, s-a suspicionat că ar fi fost posibil să fie infectate, atunci nu este greu să ne îchipuim cum ar fi dacă am lua în calcul și și celelelte vreo 18000000 de persoane care nu au fost examinate, pentru că nu s-au plâns de nimic. Desigur că atunci procentul ar fi insignifiant. Așa că revin cu întrebarea, din ce cauză se refuză să ni se furnizeze niște date care să reflecte situația reală. Nu cumva interesele noastre, ale pacienților, contravin intereselor decidenților ? Ce v-ar costa să ne prezentați zilnic câte un grafic cu media raporturilor dintre noii infectați și nr. de testați, descoperiți în ultimele 7 sau 10 zile. Inclusiv cei din ultima zi. În ziua următoare se adaugă cei din ziua respectivă și se elimină cei din prima zi etc. În felul acesta s-ar obține o curbă reală privind tendința evoluției, sub formă de grafic, în dinamică. Simplu, nu? Nu vă convine? Vă întreb, domnilor ”specialiști” în calitatea mea de posibilă victimă viitoare a deciziilor Dumneavoastră.
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged Covid 19 by Radu Moga Manzat
LABIRINTUL ROMÂNESC
În ultimii 154 de ani, în România au fost votate 8 constituții : 3 până la al doilea război mondial și 5 după al dilea război mondial. Toate cele 5 constituții care au fost elaborate în ultimii 72 de ani, respectiv după cea din anul 1948, au fost concepute și votate de fiecare dată sub egida unui comunist, în calitate de șef al statului (secretar al PMR, președinte RSR), inclusiv ultima, cea din 2003, care este încă în viguare !
Mai concret, după ce puterea a căzut practic în mâna comuniștilor, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej, în 1948 a fost votată prima constituție zisă
democratică, constituție care, deși anula principalele trăsături liberale ale celor trei constituții anterioare, nu i-a mulțumit pe comuniști, care doreau puterea deplină, astfel că după numai 4 ani, în anul 1952 au organizat elaborarea unei noi constituții, de inspirație sovietică, care suprima principalele drepturi și libertăți democratice în favoarea dictaturii proletariatului, și consfințea rolul conducător al Partidului, tot sub conducerea tov. Gh. Gh.Dej.
Următoarea constituție a fost votată în anul 1965, care se vroia să marcheze o cotitură, prin venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, Constituție care a fost elaborată după numai un an și cinci luni de la preluarea puterii. Noua constituție recunoștea rolul conducător al comuniștilor, prin schimbarea numelui PMR în PCR și consfințea Marea Adunare Națională ca forul suprem legiuitor, ce își desfășura activitatea cu recunoașterea rolului conducător al Partidului Comunist Român !
Tot această constituție legifera, pentru prima dată, înființarea Curții Constituționale a României, ca principal instrument politic de zădărnicire a oricăror tentative de îndepărtare a principalilor conducători comuniști de la butoanele puterii, chiar și atunci când aceștia s-ar afla în opoziție.
Următoarea constituție, care a fost inspirată de Ion Iliescu și redactată de un grup de apropiați ai acestuia, încă de dinaintea Revoluției din 1989, oficializați în Adunarea Constituantă, a fost votată cu largă majoritate în anul 1991, după numai un an de la preluarea frâielor puterii de către Ion Iliescu . Totuși, Ion Iliescu nu a fost pe deplin mulțumit cu toate articolele votate, care se pare că nu betonau îndeajuns la putere tovarășii de drum ai Presedintelui.
Cu ocazia celei de a doua președinții (de fapt a treia!), Ion Iliescu a impus revizuirea constituției din 1991 ”pe ici pe colo, prin punctele esențiale”, astfel că de fapt a rezultat o nouă constituție, după numai doi ani de la reinstalarea la Controceni și întru totul pe gustul Președintelui Iliescu: Constituția României din anul 2003
Să recapitulăm:
Constituția din 1948 Gheorghe Gheorghiu Dej După 1 an de la preluarea integrală a puterii
Constiția din 1952 Gheorghe Gheorghu Dej După 4 ani
Constituția din 1965 Nicolae Ceaușescu După 1 an șDi 5 luni de la instalare
Constituția din 1991 Ion Iliescu După 1 an și 6 luni de la instalare
Constituția din 2003 Ion Iliescu După 3 ani de la reinstalare
Și acuma să facem câteva foarte succinte observații:
De câte ori un lider comunist a fost instalat în cea mai înaltă poziție de conducere a Statului, prima, cea mai urgentă și mai imperioasă acțiune a sa a fost să își întărească poziția lui și a acoliților săi, printr-o nouă consituție, astfel încât să devină imposiilă înlăturarea lor și a descendenților lor de la putere, în următoarea sută de ani (nu este o glumă!). Și, se pare că până în prezent stratagema a funcționat.
Un fapt care nu a avut cum să nu îmi dea de gândit, este că totuși , în intervalul 1948-2020 au existat și 18 ani în care cea mai înaltă funcție în stat –aceea de Președinte- nu a fost ocupată de un reprezentant al vechiului clan (cel puțin nu declarat fățiș), dar niciunul dintre cei trei președinți în cauză nu a făcut tot posibilul în acest scop, nici măcar spre sfârșitul mandatului. Exemplific cu ultimul președinte, căruia chiar textul actual al Constituției i-ar fi permis cel puțin să inițieze o revizuire a Constituției (art.150, alineatul 1) gest absolut necesar și important, chiar dacă în final mașina de vot pesedistă ar fi zădărnicit tentativa. Or, este cum nu se poate mai clar că, atâta timp cât PSD deține președinția ambelor camere parlamentare și a Curții Constituționale, absolut nimic important nu se poate întreprinde, dacă nu este pe gustul și în interesul celor din opoziție !
Nota bene: Eu nu sunt un adversar al comunismului. Comunismul imaginat de Marx și Engels consider că este o doctrină teoretic foarte frumoasă și interesantă, care mustește de bune intenții și nevoia de dreptate socială, dar care, din păcate, în practică s-a dovedit utopică și periculoasă, făcând posibilă răzbaterea la suprafață a celor mai josnice porniri existente în genomul filogenetic al oamenilor. Viclenia, perfidia, tupeul, nesimțirea, prefăcătoria, lipsa de scrupule și de caracter păreau ingredientele de bază indispensabile unei rețete de succes pentru cei dornici să se cațere în vârful piramidei puterii, ingridiente care se pare că nu și-au pierdut prea mult din valoare până în zilele noastre. Senzația că din această cauză ne mișcăm cu toții zadarnic într-un labirint fără nicio ieșire este -cred- cea care i-a determinat pe vreo 5 milioane de români să plece în bejenie. (more…)
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged CCR, Constituția României by Radu Moga Manzat
Și iarăși, și iarăși, despre Covid 19
Sunt foarte dezamăgit când văd cum, zi de zi se confirmă toate observațiile mele și cum se adeveresc toate prognosticele făcute încă de la începutul pandemiei, fără ca decidenții noștri să dea semne că au început să priceapă câte ceva din ceea ce aș denumi ”propagarea unei pandemii”.
Există un grup de așa-ziși specialiști (?) în ceva despre care habar nu aveau până ieri, ceva ce nu au mai întâlnit niciodată, și care nici nu a mai existat până acum în lume. Dar ei fac regulile și dau ora exactă ”în calitate de specialiști” .Tot ce se pare că înțeleg și știu dumnealor este că trebuie să purtăm măști și să păstrăm distanța, iar argumentul suprem este că ”așa se procedează în toată lumea” uitând că și ”specialiștii” străini sunt la fel de ”specialiști” în ceva ce nu mai văzuseră înainte. Dar să și gândească cât de cât , să conceapă ei un program logic, aplicat la realitățile concrete –nici vorbă. Pe mine mă încearcă un sentiment de jenă când îmi amintec cum , cu câteve luni în urmă se fuduleau decidenții noștri că noi românii nu avem decât 50-100 de nou-infectați zilnic (din doar 500-1000 de testați,ceea ce nu ne mai spuneau), în timp ce grecii și iitalienii aveau de 4-5ori mai multi (dar din 10000-12000 testați) Luni de zile nu s-a făcut nicio deosebire între nr . de teste și nr. de testați!
Eu am rămas cu gura căscată când l-am auzit ieri chiar pe Donald Tramp la conferința de la Tusla stigând iritat –desigur influențat de specialiștii lui – că ”să se facă mai puține teste, pentru că cu cât se testează mai mult, cu atât mai mulți infectați vor fi descoperiți”, ceea ce lui, ca președinte, nu îi dă bine și nici spitalelor. Dl Tramp ”descoperise America”. În sfârșit, aflase și dl. Tramp, adevărul pe care ar fi trebuit să-l știe de 4 luni. Așa că a recomandat politica struțului (adică nu vrem să știm care este realitatea), pe care specialiștii noști o descoperiseră cu mult mai devreme.
Eu, ca simplu cetățean, plătitor de taxe și impozite, afectat direct și indirect de numeroasele și babanele greșeli făcute în gestionarea crizei pandemiei (nu le numesc prostii, pentru că nu doresc să jignesc pe nimeni, dar incompetențe le putem numi) am repetat tot timpu în van că se procedează ilogic, cotrar legităților după care se derulează o pandemie.
Prima este aceea că o pandemie nu se lasă dusă (eliminată) până nu își ia tributul său de 60-80% din subiecții susceptibili dintr-o zonă. Altfel nu ar fi pandemie ci endemie. Prin măsurile instituite astăzi în populație de fapt nu se combate pandemia, ci se evită pe cât posibil noile infecții zilnice, ceea ce nu face decât să prelungească durata pandemiei. Argumentul că astfel se previne copleșirea capacității de internare a spitalelor este fals. De fapt este vorba de o lipsă de competență în gestionarea echilibrului zilnic necesar dintre nr. de noi infectați descoperiți și capacitatea de internare a spitalelor. În acest sens este absurd să se ocupe locurile în spitale cu depistații asimptomatici sub pretextul că și aceștia ar putea fi eliminatori de virus. Aceasta se poate întâmpla în perioada de incubație, dar numai la extrem de puțini, în mică măsură,și numai cu câteve ore-o zi-două înainte de sesizarea clinică. Pe lângă faptul că astfel de cazuri ar putea fi ușor gestionate și în alt mod decât internîndu-le, puneți în balanță ponderea lor infimă în comparatie cu numărul de cazuri similare ce apar simultan și anonim în restul milioanelor de cetățeni, de care nu se știe nimic, pentru că nu au fost descoperite prin testare, și de care nu aveți cum să vă ocupați, stimați decienți, până când nu vă sunt prezentate la consultație din alte cauze morbide. Abea cu asemenea ocazii bolnavii sunt testați și pentru Covid și, dacă se întâmplă să fie pozitivi sau chiar să moară, atunci cauza morții este etichetetă Covid (unele spitale au renunțat la această practică incorectă) Activitatea morbidă a virusului SARSCOV 2 nu este, și nu poate fi contestată de nimeni. Dar nici nu trebuie exagerată. Trebuie numai bine înțeleasă și corect gestionată, Virusul SARS Cov 2 produce modificări predominant exsudative, care pot fi fatale la pacienții cu alterări preexistente la nivelul pulmonilor și al sistemului cardio-vascular, dar la indivizii sănătoși virusul fie că este distrus și eliminat încă de la poarte de intrare, fie că, dacă aceasta a fost depășită, vor apărea niște manifestări clinice ușoare (fruște), rezolvate de propriile forțe de apărare ale organismului, umorale și celulare, urmate de instalarea imunității specifice, a cărei amploare depinde de tipul de infecție suferit. La indivizii cu modificări patologice la nivelul aparatului respirator sau cardio-circulator suprapunerea acțiunii virusului Covid poate fi fatală, întocmai ca ”picătura care mai lipsea pentru umplerea paharului”
Consider că din tot ce am scri până în prezent despre Covid 19 se desprind și concluziile în legătură cu procedura recomandabilă pentru viitor. Repet că eu scriu numai pentru uzul prietenilor și urmăritorilor mei, și că noi nu dăm lecții nimănui, dar avem totuși dreptul să ne formăm și să ne exprimăm părerile noastre, atâta vreme cât tot ceea ce se decide, se răsfrânge asupra noastră. Noi suferim consecințele incompetenței decidenților. Cu atât mai mult cu cât se știe că pentru proasta și incompetenta gestionare a crizei de până acum nu răspunde nimeni !
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged Covid 19, SARS-CoV-2 by Radu Moga Manzat
Alte observații privind evoluția Covid 19
O maximă pe care ar fi rostit-o un filozof grec –nu-mi amintesc numele lui- a fost: ”Când mă analizez mă admir, dar când mă compar mă desfid”. Extrapolând această maximă, aș face trimitere expresă la actuala echipă medico-politico-guvernamentală de gestionare a crizei pandemiei Covid 19, care ne-a anesteziat cu lăudăroșenile lor , bazate pe date incerte, dar evită cu ostentație să compare datele reale de la noi cu datele reale din alte țări. Prin date reale înțeleg datele primare raportate din teren, sintetizate și raportate la factori obiectivi, imuabili.
O mare nedumerire a mea, pe lângă toate celelalte acumulate în ultimele 4-5 luni, se referă la permanenta justificare practicată de politicieni, a măsurilor aberante pe care nu rareori ni le impun, cum că ”așa ne-au sfătuit specialiștii”. Care specialiști, mă întreb eu? Specialiști într-o maladie care a apărut acum pentru întâia oară în lume? O maladie despre care nimenea nu știa nimic. Dar absolut nimic ! Ceea ce nu i-a oprit pe toți, medici, guvernnți, politicieni și gazetari să aibă și să propage păreri proprii, care mai de care mai aberante. Ca de exemplu să ne dezinfectăm gardurile, casele și soselele, să purtăm măști (de fapt niște botnițe) inclusiv când mergem pe ulița satului etc. Este adevărat că se inspirau și din măsurile luate în alte țări, în care inspiratorii erau alți medici, la fel de ”experimentați” în Covid 19, ca ai noștri. Ne afișau pe burtierele televiziunilor niște cifre a căror valori creșteau de la o zi la alta, menite să ne îngrozească, dar care în realitate nu aveau nicio semnificație. Personal am tot scris pe blogul meu, încă de la bun început, că acele cifre ar trebui să se sprijine pe ceva real și comparabil, și să se raporteze la ceva concret și imuabil (suprafață, mia de locuitori, număr de testări etc), pentru că simplul fapt că ele vor fi afișate pe burtiere TV nu justifică scoaterea lor ca atare, ca ”din burtă”, fără nicio prelucrare statistică. Singura raportare a noilor cifre era față de cifrele din ziua precedentă, care erau tot niște cifre sterile, scoase ”ad burtibus”, fără nicio semnificație reală.
Desigur că eu nu am scris și nu scru nicidecum pentru uzul decidenților, ci doar pentru prietenii mei de pe Facebook și Web site, cu care cred că sunt în consonanță, mai mult pentru a ne încredința pe noi înșine că noi nu am înghițit ”pe nemestecate ” tot ce ni s-a servit până acum. Astăzi, mai concret în ultimele 7-8 zile, se pare că decidenții au început să înțeleagă că au fost pe un drum greșit, și încearcă să mai dreagă busuiocul, dar nu în totalitate Decidenții, acolo sus, credeau că rolul lor este doar să ne demonstreze nouă, celor de jos, că acolo sus sunt oameni responsabili, care se preocupă și muncesc pentru noi, că totul este sub control. Așa că au avut nevoie de vreo trei luni până să realizeze că ceva nu merge, nu se leagă, că fără raportări corecte și concrete la niște factori obiectivi, sunt imposibile comparațiile, singurele în măsură să ne ilumineze dacă mergem bine sau rău. Ne fuduleam că avem rezultate mai bune decât alte țări, din Occident, cu o populație de 3-4 ori mai numeroasă, cu cifre absolute neprelucrate statistic în vederea unor comparații valide, ne luând în considerare că cifrele comunicate de acele țări aveau o altă bază reală a datelor primare, cu altă semnificație, dar se evitau -și evită- comparațiile cu țările mult mai mici, vecine nouă, care aveau, și au, rezultate mai bune.
Am tot spus că pentru mine nu este clar deloc dacă acești decidenți chiar nu înțeleg fondul problemei, sau se prefac că nu înțeleg, pentru că există niște realități care, deși sunt evidente, sunt totuși ignorate, cu toate că nu sunt mai presus decât nivelul logicii lui Gâgă. O să mai fac o încercare lămuritoare în cele ce urmează.
Să plecăm de la adevărul axiomatic, niciodată contestat de către epidemiologii cunoscători, care ne spune că o pandemie –la om sau animale- nu se stinge într-un anumit teritoriu/zonă până când 60-80% dintre subiecții receptivi nu au contractat infecția, cu indiferent ce consecințe. Pentru că dacă s-ar stinge de la sine nu s-ar mai numi pandemie, și nici măcar epidemie, ci endemie.
Să acceptăm în mod aprioric că, în țara noastră există cel puțin 14000000 de persoane susceptibile, din totalul populației de cca 20000000. Restul, de vreo 6000000 pot fi considerate refractare în mod natural (nu imunologic, specific). Aceasta însemnează că media de 70% din 14000000 este de 98ooooo de persoane susceptibile (cifrele beneficiază de o aproximare nesemnificativă). Pe de altă parte , să luăm în calcul datele oficiale comunicate prin buletinul de astăzi 11.06.20 al Grupului de Comunicare Strategică al sursei de presă Covid 19 Știri Oficiale pentru țara noastră, la zi: 21 182 persoane identificate ca infectate , din totalul celor 531619 teste efectuate până astăzi. Dar atenție, nu știm câte persoane au fost de fapt testate, pentru că o persoană pozitivă este testată de mai multe ori ! Dacă am considera că nr. de teste efectuate până în prezent este egal cu nr. de persoane testate, ar rezulta că numai 3,98 % din indivizii testați au fost găsiți infectați cu Covid 19, dar, dacă ținem cont că o persoană pozitivă este testată de cel puțin 2-3 ori, înseamnă că în realitate numărul persoanelor găsite pozitive dintre cele testate este chiar de 2-3 ori mai mic. Cifra reală a persoanelor testate la zi ni se ascunde permanent ! Aceasta ar mai însemna că mai puțin de 2 % din indivizii testați contractaseră infecția până în prezent, dintre care 1369 au decedat, respectiv 0.0098 % din populația receptivă a României. Oare câți dintre acestia ar fi decedat oricum, în intervalul acela de 3-4 luni, și fără suprapuneea infecției virale ? Căci nota bene, tot conform comunicatului GSP menționat anterior, toate cele 1369 persoane decedate înregistrate până în prezent sufereau și de alte maladii debilitante, niciuna nu a fost găsită cu infecție exclusiv virală !.. Adică, dacă s-ar păstra ritmul actual de propagare a infecției, însemnează că ar trebui să mai treacă încă mulți ani până să se atingă numărul infecțiilor posibile și chiar probabile. Cam neplăcut, nu? Dsigur că lucrurile nu trebuie luate ca atare strictus dictium cifric, pentru că în practică mai intervin și multe variabile, care pot deturna rezultatul unui raționament matematic, dar nu cu foarte mult.
Putem reține deci că, generalizând fără teama de a greși, ștrangularea intempestivă și costisitoare a tendinței naturale de răspândire a infecției în populație va putea să aibă consecințe exact contrare celor scontae. Personal, consider că cheia controlului pandemiei nu constă în permanenta luptă de blocare a apariției de noi cazuri de infecție, care este un fenomen natural greu și costisitor de realizat, ci în prevenirea contractării infecției de către persoane cunoscute ca fiind suferinde de anumite boli debilitante ale sistemului imunologic, concomitent cu menținerea unui permanent echilibru între numărul de noi cazuri clinice apărute și asigurarea posibilității de internare și tratare a acestora în condiții moderne, civilizate. Internarea și tratarea cazurilor pozitive asimptomatice nu se justifică. Ar fi deci vorba despre mutarea accentului de pe efortul de prevenire a apariției de noi cazuri de infecție, în general, dintre care marea majoritate sunt oricum asimptomatice și deci consider că binevenite, fiind imunogene, pe asigurarea condițiilor civilizate de tratament prompt și competent al pacienților Covid pozitivi cu comorbidități, concomitent și în egală măsură pentru infecția virală și comorbidități. Evedent că toate acestea sunt posibile numai printr-o mai mare implicare a competenței și inteligenței celor investiți să traducă în fapte un asemenea program, la nivel național.
În concluzie, consider că cea mai importantă și dificilă problemă în controlul acestei pandemi ar consta în identificarea și internarea foarte promptă a reactanților Covid pozitivi cu comorbidități, și tratarea lor concomitent contra infecției Covid și a celorlalte maladii însoțitoare, posibil supresoare ale imunității antivirale. Obiectiv greu de realizat, dar aceasta se pare că ar fi cheia, însă fără derogări.
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged control, Covid 19, pandemie by Radu Moga Manzat
Despre știința și arta comunicării
Radu Moga Mânzat
Există cel puțin patru domenii lingvistice care sunt adiacente aceleeași paradigme tematice: dialogul, conversația, convorbirea și comunicarea. Le-am numit domenii și nu termeni sau mijloace, pentru că descrierii semantice a fiecăruia dintre acestea i se rezervă un spațiu larg în literatura de specialitate, fiecare dintre acestea operând cu instrumentație care ține atât de domeniul științei, cât si cel al artei.
Mărturisesc că, în 1990, când am aflat că la unele facultăți au apărut discipline noi de predare, ca cea a comunicării, ca știință de nivel universitar, mi s-a părut o chestiune ușor neserioasă. Eram prizonierul mentalității mele proletcultiste, urmare a unei îndelungate existențe închistată în dogma șablonardă a materialismului dialectic. Abea mult mai târziu am înțeles ce importanță uriașă poate să aibă o comunicare corectă între oameni sau între oameni și instituții, după toate regulile și în toate situațiile posibile. Am înțeles că, pentru a comunica cu maximum de elocință, este obligatorie respectarea unor reguli/norme ștințifice cărora unii vorbitori, mai talentați, reușesc chiar să le imprime o tentă ce ține de domeniul artelor. Le numesc reguli și nu principii, pentru a sublinia caracterul imperativ al regulilor, comparativ cu cel liber- consimțit al pricipiilor etice, pe care de fapt se bazează. Astăzi cred chiar că am căzut în extrema opusă, mergând până la a crede că dacă noi, românii, am fi fost capabili să comunicăm corect în ultimii 30 de ani, după toate regulile și în toate împrejurările, cu siguranță că am fi fost astăzi mult mai sus în scara valorică a națiunilor europene, decât locul jenant pe care îl ocupăm acum. Am ajuns să mă îngrozesc când mă gândesc la adâncimea subsolului de la care am pornit noi în 1990 la escaladarea viitorului, nu numai în ceea ce privește știința și tehnologia, dar și, poate chiar mai mult, în ceea ce privește educația în general, în contextul căreia, nivelul educației civice de la care am pornit, aș spune că avea chiar o tușă maladivă.
M-am hotărât să aștern astăzi aceste rânduri tocmai pentru că, cu nespusă amărăciune, constat că educația noastră, în special în ceea ce privește normele de conviețuire socială, pare iremediabil împotmolită în trecut. Și totuși, cred că trebuie făcut ceva. Cel puțin cred că trebuie încercat. Și, mai cred că începutul trebuie făcut pritr-o educație insistentă, la toate nivelurile, privind necesitatea însușirii și respectării tuturor regulilor -legilor, aș putea spune- unei comunicări civilizate, de către toți concetățenii, indiferent de craca pe care s-au cocoțat în ierarhia socială, și indiferent de împrejurări. Vreau să spun că, aceste reguli sunt importante începând de la simplele discuții private duale, între prieteni sau în familie, și până la nesfârșitele și inutilele ciorovăieli din timpul talk șhow-urilor televizate sau al perorațiilor vorbitorilor, de la cea mai înaltă tribună oficială.
Trebuie să recunosc faptul că factorul declanșator care m-a determinat să antamez acest subiect tocmai acum a fost observația că nici măcar în cercul puținilor mei prieteni care mi-au mai rămas, și pe care îi prețuiesc foarte mult, cerc aflat în inevitabilă, permanentă și rapidă restrângere, nu mai reușesc să comunic cu toată răbdarea și solicitudinea necesare și reciproc utile. Nu înțeleg din ce cauză aproape toți au căzut în patima limbariței. Aproape toți îmi par teribil de nevorbiți, dorind parcă acum, la spartul târgului, să compenseze un cumplit deficit logoreic acumulat de-a lungul vieții. Au tendința evident neostoită de a-și etala cât mai pe larg punctul lor de vedere, referitor la orice, la care iarăși evident că și țin foarte mult, pentru că –nu-i așa, nici nu s-ar putea altfel- vor cu tot dinadinsul să ți-l inoculeze intempestiv și ție, în detrimentul unor eventuale timide alte păreri, la care trebuie neapărat să renunți definitiv. Cel mai puternic și percutant argument în favoarea propriei lor păreri este faptul că ”așa cred ei”. Nu au habar că o ideie trebuie etalată o singură dată, ca atare, așa că cel mai adesea o repetă o dată –de două sau mai multe ori , până consideră că ți-au înghesuit-o bine în conștiință, în locul propriilor tale păreri care, oricum nu erau valide.
După părerea mea, orice conversație, orice dialog, trebuie să se circumscrie unui cadru, guvernat de respectarea strictă a următoarelor reguli:
-1) Vorbitorul trebuie să își dozeze singur dimensiunea exprimării unei idei, pe care să o concentreze astfel ca la o repriză/șarjă/frază (să o numim astfel) să se încadreze în limitele a 2-4 minute, până la plafonul maxim de 5 minute, dacă ideea este socotită ca deosebit de importantă. Depășirea acestei durate poate conduce la falimentarea ab initio a succesului conversației. După care trebuie neapărat să se oprească, pentru 2-3 secunde, pentru a oferi interlocutorului posibilitatea de a interveni, în cazul că acesta are completări sau obiecții, cu referire strictă la afirmațiile vorbitorului, dar să intervină tot cu o intervenție care să nu depășească 2-4 minute. Extrem de detestabil este obiceiul larg adoptat de unii vorbitori de a preveni intervenția interlocutorului ascultător, în pauza menționată (cu teama că astfel le-ar fi fragmentată alocuțiunea), fie printr-un ăăăă prelungit (vezi trucul permanent al unui fost președinte), fie printr-o mimică sugestivă cum că vrea să continue. În schimb ascultătorul adesea intervine prin diverse exclamații mai mult sau mai puțin onomatopeice, fie printr-o anumită gestică a corpului, care să sugereze că aici ar dori să intervină. După aceasta vorbitorul poate să reinsereze subiectul antamat anterior prin adăugiri sau prin emanarea unor noi idei, dar tot numai în limita de timp mai sus menționată a frazării, urmată de inevitabila pauză în favoarea interlocutorului, ș.a.m.d. Până la urmă este vorba despre o chestiune de bun- simț înnăscut, prezent la multe persoane, dar nu la toate.
-2) Interlocutorul trebuie să se dovedească a fi ”un bun ascultător”. Să aibă răbdare, să asculte expozeul vorbitorului pe întreaga durată a celor 2-5 minute, fără să își manifeste dezaprobarea în vreun fel, sonor sau vizual (prin mimică sau gestică), dar în niciun caz să nu intervină peste vorbitor, nici aprobator și nici -mai ales- dezaprobator, uneori ridicând chiar tonu, pentru a-l acoperi pe vorbitor cu propriile contra argumente. Aceasta este cea mai mare greșeală pe care ar putea-o face interlocutorul, greșeală care, repetată de mai multe ori, compromite în mod cert succesul conversației. Se ajunge la atare situații atunci când interlocutorul este conștient de incapacitatea sa de a purta un dialog decent, știind că nu este capabil să-și noteze liniștit în memorie ce și unde ar avea ceva de comentat, incapabil să rețină toate observațiile dorite și să le prezinte atunci când vorbitorul va face bine-cuvenita scurtă pauză. De teamă că o să uite, interlocutorul neinspirat face însă tentativa de intervenție, peste vorbitor, prin aceasta dându-și de fapt dovada limitelor capacității sale intelectuale. Dacă nu are de făcut referiri la expunerea primului vorbitor, interlocutorul va putea să etaleze propria ideie, dar tot cu respectarea duratei maxime admise pentru o repriză de până la 3-4-5 minute, după care urmează pauza obligatorie de 2-3 secunde pentru facilitarea intervenției primului vorbitor, dacă acesta dorește să intervină. Și așa mai departe, pe rând, fiecare participant devenind când vorbi tor, când ascultător. Alternanța la vorbire nu este obligatorie, dacă unul dintre participanți este de felul lui mai taciturn, și nu dorește des să intervină, pauza aceea de 2-3 secunde, după fiecare repriză a vorbitorului trebuie totuși și neapărat respectată! Numai dacă unul dinre partcipanți nu pare să aibă habar, nici despre regulile unei conversații civilizate și nici nu pare să mustească de bun-simț, vorbind în neștire sau întrerupându-și acoperindu-și frecvent partenul, atunci se impune fie să i se atragă atenția, fie să fie abandonat ca partener de dialog.
În fine, trebuie știut că un dialog reușit, în care să aibă loc un schimb fructuos de idei, poate să aibă loc numai dacă participanții sunt compatibili, nu neapărat din punct de vedere al nivelului pregătirii intelectuale, cât mai ales al inteligenței native și al înțelepciunii. Pentru aceasta , posibilii participanți vor trebui să se evalueze reciproc, cu anticipație, dacă se poate. O excepție o face situația când un vorbitor dorește să comunice ceva unui grup de ascultători sau unei mulțimi heterogene. Evident că într-o asemenea situație vorbitorul trebuie să adopte un limbaj accesibil tuturor ascultătorilor, și o conduită care ține de tehnica și știința retoricii.
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged comunicare, conversație, dialog, reguli by Radu Moga Manzat
Scrisoare deschisă adresată domnului Viorel Cataramă, dar și tuturor decidenților.
Astăzi 23 mai 2020 am ascultat timp de aproximativ două ore un interviu luat d-lui Viorel Cataramă, după care am mai urmărit încă o emisiune a lui Răzvan Dumitrescu de vreo alte două ore la care a fost invitat și dl Viorel Cataramă, care și-a putul astfel etala ”in plein” propria concepție privind situația pandemiei de Covid 19 în România.
De la bun început trebuie să afirm că apreciez poziția și punctul de vedere al dl Cataramă. Dar nu în totalitate. Ca întotdeauna, în orice problemă, necunoscătorii sunt cei mai limbuți când apare vreun subiect nou în ”piața media”, care inevitabil se divid în două tabere, care se confruntă cu cerbicie, întemeindu-și pozițiile pe argumente extrem de incerte, cel mai adesea false, fie din ignoranță, fie din atașament față de poziția deja adoptată de șefii taberei căreia-i aparține, fie pur și simplu dintr-un sentiment de frondă. Pozițiile sunt întotdeauna diametral opuse, iar regula de fier este ca un competitor ( așa se consideră ei, nu parteneri de discuție dornici să contribuie la developarea unui adevăr) să nu admită sub nicio formă niciunul dintre argumentele celorlalți. În aceste condiții desigur că nicio temă nu poate fi bifată ca elucidată , rămânând pe mai departe subiect pentru nesfârșite discuții, aducătoare de consistente beneficii pentru competitori și patronii lor, în timp ce pe noi reușesc să ne lase tot mai nedumeriți.
În situația pandemiei Covid, i-aș da dreptate în proporție de 90% d-lui cataramă, la care apreciez mult găndirea originală, hotărârea, personalitatea, discernământul și logica (până la un punct). Raționamentele sale sunt de bun simț, bazate pe faptele ”la vedere” care ne înconjoară . Numai că asta nu este suficient. Vreau să spun că nu este suficient să intuiești cum stau lucrurile în proporție de 90%, pentru că în acel caz adversarii se vor cala exclusiv pe cele 10 % în care nu ai dreptate-, din lipsă de informare-, cu care te vor anihila. În cazul de față, este clar că dl Cataramă nu este consiliat cu suficientă competență. Are dreptate când observă că decidenții își întemeiază măsurile pe date fictive. Personal am afirmat încă de la începutul epidemiei că cifrele afișate pe burtierele televiziunilor sunt și false, fabricate, si absurde. Lucru ușor de dovedit. Logica d-lui Cataramă clachează însă atunci când spune: ”Dacă și la testul următor rezultatul va fi negativ, înseamnă că am reușit să dovedesc că toate măsurile luate au fost o greșeală enormă, care a condus României pe marginea falimentului”. Nu, domnule Cataramă, pentru că dumneavoastră încă nu ați dovedit că ați devenit imun (puteți să o faceți printr-un test serologic) sau că sunteți natural nereceptiv, pentru că s-ar putea să vă infectați chiar săptămâna viitoare, atât cu Coronavirus, cât și cu vreun alt virus pneumotopl, iar sfârșitul vă las să-l ghiciți. Din contră, ați câștiga disputa dacă veți dovedi (prin test imunologic) că v-ați infectat și v-ați imunizat, dar sunteți complet sănătos, sau cel puțin că, după o ușoară stare de boală v-ați vindecat complet, rapid și ați continuat munca, îngroșând rândurile celor imuni la Covid 19! Sincer vorbind, eu cred că așa se și întâmplă în realitate, în marea majoritate a cazurlor.
Problema noastră este că ambele părți exagerează: Dl Cataamă adunci cînd acuză oficialitățile pentru abuz în instituirea reglementărilor mult exagerate de prevenire și control, care vor avea urmări economice nefaste. Dar oficialitățile, par să aibă dreptate atunci când invocă faptul că în lipsa acelor măsuri exista riscul să survină brusc o avalanșă de cazuri internabile care să copleșească posibilitățile logistice de internare și tratare a bolnavilor, ceea ce s-ar fi putut solda cu situații dramatice, greu de suportat și, în final, de decontat politic. Or, dl Cataramă evită cu delicatețe să se refere la această principală justificare a autorităților, care altfel ar fi fost destul de simplu de demontat. Astfel că, lipsa de competență de ambele părți, a făcut ca fiecare dintre combatanți să aibă doar parțial dreptate.
De acord cu revolta d-lui Cataramă contra sentinței de condamnare a persoanelor de peste 65 de ani la arest la domiciliu, pentru că nu s-a dovedit de nimenea că acestea sunt mai receptive la infecție. Acestea sunt mai vulnerabile, ceea ce este cu totul altceva. Respectiv lor le este mai amenințată integritatea corporală și chiar viața, dacă , suferind de anumite disfuncții fiziologice sau boli cronice, vizibile sau invizbile clinic, acestora li se adaugă și infecția Covid 19 (ca picătura care mai lipsea pentru umplerea paharului). Evident că există mai mari șanse ca în timp, asemenea stări să se fi acumulat la mai mult la cei mai în vârstă, ceea ce, după cum s-a dovedit , nu este deloc o regulă absolută.
Concluzia logică este că trebuia ca susceptibilitatea să fi fost legată direct de starea d e sănătate, și nu de o cifră fatidică, cum este cea de 65 de ani, absolut aleatoriu fixată. Acest lucru putea fi implementat fie în baza unei declarații personale pe proprie răspundere privind starea de sănătate autoresimțită, după o campanie de încunoștințare a populației, fie a unui examen medical. Simplu și logic, nu? Parez obiecția cum că o persoană autoconsiderată sănătoasă ar putea de fapt să fie infectată , periclitând statusul medical al celorlalți cu întrebarea: dar accesul în hypermagazine, biserici și școli, pe baza unei termometrări la intrare, nu implică acelaș risc ?
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged Covid 19 by Radu Moga Manzat
O DILEMĂ CÂT ROMÂNIA
Ori mie a început să îmi patineze mintea, ori întreaga pleiadă de decidenți care stau aproape tot timpul pe sticlă și ne ceartă pe noi că nu purtăm măștile pe nas, sau nu am șurluit destul de temeinic cu apă sau cu dezinfectant șoselele, zidurile și gardurile (!) cu apă și dezinfectant, au probleme cu logica și aritmetica. Simnt nevoia să mă lămuresc. Am făcut niște calcule, în fel și chip, și mereu ajung la aceeași concluzie. ( ca în gluma cu bicicleta, Cugirul și mitraliera). Si anume că ni se aruncă pe sticlă niște cifre din burtă, fără nici o bază, care vor dumnealor să pară că le fundamentează zicerile cu care noi trebuie să ne conformăm. Și noi chiar ne conformăm. Să luăm un singur exemplu de pe faimoasa burtieră de la TV , cu evoluția Covid19, cu care afirmă dumnealor că ne țin pe noi la curent (!?). Mai fac odată precizarea că ceea ce urmează nu sunt teoria unui specialist, ci niște simple observații ale unui cetățean onest, care crede despre sine că este dotat cu o logică corectă, dar cu existența căruia se joacă la ora actuală niște personaje lipsite de logică. Să fie posibil oare?
O să exemplific și o să operez chiar cu cifrele afișate astăzi pe burtierele diverselor TV, dar rotunjite, alături de unele date incontestabile, culese de mine de pe Internet, referitoare la alte țări.
– S-a scris că în ultimele 24 de ore au apărut 237 ”cazuri noi”
– Foarte aproximativ, să admitem că noi suntem cam 20000000 de români
– Toată literatura de specialitate spune că o epidemie foarte contagioasă se poate stinge de la sine atunci când au fost infectați circa 60-80% din indivizii, unui tritoriu, țară etc (admițând că teoretic aproximativ toți subiecții populație (oameni sau animale) sunt receptivi -la infecția respectivă, nu la boală). Să mergem pe o medie de 70%. Contăm deci pe cca 14.000000 indivizi susceptibili, în România, din care scădem cca 15400 total deja infectați (conform burtierei) până astăzi. Rezultă 13985000 de indivizi receptivi, (susceptibili, infectabili), dacă epidemia ar progresa în continuare linear. Numărul zilnic de nou-născuți și de decedați nu intră în discuție, acesta trebuind să fie aproape egal, pentru ca total populație să rămână constant.
Și acuma să calculăm, luând în considerare ipoteza ideală că de acum încolo, zilnic s-ar înregistra câte 237 de cazuri noi: 13985000 : 237 = 59008 zile
59008: 365= 162 ani !! Va să zică, dacă în continuare evoluția ar decurge constant în continuare, pandemia noastră s-ar stinge, cu eliminarea virusului de pe teritoriul României peste aproximativ 162 de ani. Cam mult, nu ? Dar, dacă s-ar obiecta că în partea a doua a evoluției pandemiei, când se merge spre stingere (cu aruncarea măștilor), și cănd noii subiecți infectați zilnic ar trebui să fie tot mai puțini, atunci în fază actuală pentru compensație ar trebui să fie mult mai mulți, nu ? Și atunci care este justificarea să ne tot lamentăm că nu scade zilnic mai mult și mai repede numărul noilor infectați, pentru că dacă ar scădea acuma, ar trebui ori să crească ulterior, ori să se prelungească durata de la 162 de ani la 200 de ani sau mai multi. Totul pare absurd. Absurd și stupid. Nu îmi vine să cred. Recunosc că mă bănuiesc că undeva patinează logica mea, pentru că nu pot să cred că le patinează dumnealorlor logica, adcă tuturor. Și dacă tot ce am calculat mai sus este corect, atunci nu pot să nu mă întreb ce-i cu teza aceea a unui iminent vârf al valului, așteptat zilele acestea, urmat și de un al doilea val la toamnă? Când de fapt este vorba de o evoluție sinusoidală. Și acuma, foarte sincer vorbind, dacă vreunul din cititorii mei își dă seama unde greșesc, eu îl rog foarte serios șirespectuos să mă ajute să ies din dilemă, să înțeleg mai corect cum stau lucrurile, pentru că mie pur și simplu nu îmi vine să cred că dumnealor persistă într-o asemenea eroare. Sigur eu greșesc. Dumnealor cred că nu au cum să greșească, pentru că sunt prea importanți.
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged coronavirus, Covid 19 by Radu Moga Manzat