In memoriam | Prof. Dr. Radu Moga Manzat

Jul 6th Sculptorul Radu Moga Mânzat

RADU MOGA MÂNZAT – SCULPTORUL- UN NUME AL PATRIMONIULUI CULTURAL ROMÂNESC

de Liana Păun

Născut în străvechiul burg al Sibiului la 8 octombrie 1906, sculptorul Radu Moga Mânzat a avut parte de o copilărie cu amintiri triste, căci tatăl său, Coman Mânzat, s-a sinucis, lăsând în urma sa trei fii. Radu a fost crescut de bunica sa dar a primit un sprijin considerabil şi din partea tatălui vitreg, inspector la Căile Ferate din zona Zarandului, care l-a iubit ca pe propriul său fiu. De la acesta şi-a luat ulterior numele de Moga.
Despre Radu Moga Mânzat s-au păstrat, din păcate, prea puţine date biografice. Talentul său artistic s-a făcut remarcat încă din liceu, când a devenit cunoscut atât printre colegii săi cât şi în rândul profesorilor pentru inspiratele sale portrete şi caricaturi, remarcabile prin spontaneitatea lor şi prin particularităţile de expresie surprinse la cei pe care i-a imortalizat în desenele sale. Tânărul şi-a urmat vocaţia de artist şi s-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase Bucureşti – secţia sculptură, fiind unul din cei mai valoroşi elevi ai lui Ion Jalea şi Oscar Han. După absolvirea cursurilor, în 1929, a urmat o carieră didactică, fiind profesor la liceul „Avram Iancu” din Brad, unde a predat desen şi caligrafie până în 1950, remarcându-se ca unul din cei mai devotaţi dascăli ai liceului. Aici s-a căsătorit cu Letiția Maniu, cu care a avut doi copii: pe Radu și Antonia.
Iubitorii de arte frumoase care l-au cunoscut pe Radu Moga în acei ani şi care-i vizitau atelierul povesteau că profesorul, un tânăr sărac dar atrăgător, un bărbat înalt cu chip auster, cu ochi negri fulgerători, deşi şchiopăta uşor, avea un aer bonom, cânta la vioară şi avea o voce cultivată cu totul remarcabilă de bas-bariton. „Cu firea lui prietenoasă, cu spiritul vioi şi cu largi resurse artistice, cu un fizic plăcut, chiar frumos, a câştigat simpatia colegilor, a tuturor brădenilor” îşi amintea prof. Nestor Lupei, care l-a cunoscut în primul an de învăţământ. Era apropiat de elevi şi îşi făcea meseria cu plăcere, cu acea forţă a talentului înăscut pentru arta desenului şi a sculpturii. Sever şi riguros în acelaşi timp, a reuşit să stârnească o nemărginită admiraţie în rândul elevilor săi, care aveau să-şi aducă aminte peste ani vorbele sale: „Ş-apoi, dragă, învaţă să observi!… să priveşti un tablou de zece, de douăzeci de ori, până ţi-ai format gustul expresiei artistice, ş-apoi mâna ta, încet, încet, să prindă a da viaţă desenului sau portretului din faţa ta”. Elevii tresăreau de multe ori atunci când introducea în lecţie pasaje sublime din istoria artei, îi învăţa că cea mai mare şi cea mai frumoasă operă de artă e natura plină de frumuseţi veşnice, tulburător de frumoase şi că a iubi cu devotament frumuseţile eterne ale naturii înseamnă să fii artist. Cu mâna sa care avea o siguranţă aproape desăvârşită, cu ochi care cercetau veşnic, cu darul de a surprinde ceea ce era caracteristic anumitor gânduri, Radu Moga dădea impresia că trăieşte doar desenând şi sculptând.
Cum liceul avea doar câteva piese de ghips moştenite de la şcoala normală de fete, Radu Moga a avut ocazia să se afirme de la început ca un priceput modelator şi sculptor, dorind să completeze colecţia atelierului de desen şi sculptură. Sala s-a umplut de busturi, statuete, mulaje, zeci de proiecte, schiţe şi tablouri – toate acestea reprezentând o parte din opera de artă a lui Radu Moga. Directorul liceului din acea vreme, dr. Ioan Radu, care a văzut în tânărul profesor un real talent, i-a fost un neostenit îndrumător şi sprijinitor, recomandându-l cu toată căldura atunci când s-a ivit ocazia pentru realizarea unor lucrări de mai mare anvergură. Un alt susţinător al său a fost profesorul de muzică Gheorghe Pârvu, la rândul său un mare iubitor de artă.
Concomitent cu cariera sa didactică, Radu Moga a avut o activitate bogată ca sculptor, multe lucrări ale sale fiind integrate în forul public din mai multe oraşe ardelene şi bănăţene. A lucrat mult, mai ales între anii 1931-1943, un interval de timp scurt, frământat de crize şi numeroase evenimente, perioada de maximă creativitate a Sa coincizând cu anii în care ecourile războiului de întregire a neamului şi de făurire a României Mari erau încă vii, când sentimentele patriotice îi îndemnau mai ales pe românii care, până nu demult, se aflaseră sub stăpânire străină, să îşi glorifice eroii naţionali sau locali şi să le ridice monumente spre recunoştinţă şi aducere aminte, iar pe de altă parte, propaganda şi acţiunile revizioniste maghiare din acei ani, pentru revizuirea Tratatului de la Trianon cu privire la Transilvania a provocat o puternică reacţie în societatea românească şi a incitat şi mai mult elanul patriotic al românilor. Lipsit de mijloace materiale, tânărul artist nu a putut ajunge în contact cu mari centre artistice şi cu colecţii de artă renumite, dar mulţi au considerat că stabilirea Sa în provincie, într-o localitate din Ardeal, a fost un noroc pentru realizarea Sa profesională, într-o epocă în care comenzile unor lucrări de artă cu încărcătură naţională erau mari dar în capitală erau de cele mai multe ori atribuite unor artişti străini, în timp ce în provinciile proaspăt reunite cu ţara-mamă iniţiativele locale, numeroase, erau atribuite unor artişti recunoscuţi în zonă. După mărturiile celor care l-au cunoscut, talentul, seriozitatea şi respectarea cuvântului dat i-au asigurat sculptorului Radu Moga o poziţie privilegiată şi o faimă care s-a extins în întreaga zonă a Munţilor Apuseni şi în oraşele Arad, Lugoj, Caransebeş, Deva, Cluj sau Sibiu, unde a câştigat încrederea şi preţuirea autorităţilor locale sau a persoanelor particulare care îi comandau lucrări. A devenit, în scurt timp, unul dintre cei mai apreciaţi sculptori portretişti ai vremii, lucrările sale contribuind la faima localităţilor care le găzduiesc.
Radu Moga este autorul a numeroase lucrări de artă – portrete, busturi monumentale – cele mai multe redând în bronz chipurile unor personalităţi politice sau culturale. Cele peste 20 de busturi şi statui pe care le-a realizat – monumente reprezentative care împodobesc şi astăzi grădinile şi parcurile centrale ale unor oraşe din Ardeal şi Banat, imortalizează mari figuri de eroi ai neamului românesc, chipuri ale unor bărbaţi cu totul remarcabili din ţinuturile de la nord de Carpaţi, a căror personalitate a influenţat adânc istoria şi cultura românească. Un domeniu pe care nu l-a cultivat decât în fugă a fost caricatura, un gen al graficii în care putea găsi forme originale de exprimare, după cum o dovedeşte carnetul său de schiţe cu portrete ale colegilor de şcoală iar în casa sa din Brad s-a mai păstrat, într-un muzeu sui-generis, o colecţie valoroasă din creaţia sa. Despre alte 18 lucrări din sala profesorală a liceului din Brad ziarele vremii scriau că sunt un adevărat Pantheon, un „Louvre” în miniatură; dintre toate a mai rămas doar unul, din bronz – un bust al lui Avram Iancu de aproximativ doi metri – şi nu se ştie unde au dispărut celelalte în decursul anilor.
A fost considerat de critici drept un mare portretist, de certă orientare clasicistă, capabil să surprindă principalele trăsături fizice dar şi morale ale personajelor pe care le-a modelat, potrivit imaginii consacrate de opinia publică dar şi într-o viziune care poartă întotdeauna amprenta originalităţii, din calitatea execuţiei artistice nelipsind nicicând stăruitoarea migală şi îndrăzneaţa viziune. Despre lucrările sale s-a spus că se caracterizează prin sobrietate, energie, putere de pătrundere în inimile oamenilor, într-o reprezentare realistă şi totodată monumentală, pe măsura jertfei eroilor săi, creaţiile sale ţinând a exprima nu numai finalitatea morală a personalităţii modelului ci şi echivalenţa în relief a fizionomiei sale, într-o tratare aparte, care nu contravine autenticului. Sculpturile sale redau figuri uşor de recunoscut, cărora le-a dat întotdeauna expresia vigoarei, a trecerii în universalitate. Însuşi Constantin Brâncuşi l-a considerat pe Radu Moga „un artist mare şi autentic”, un nume înscris definitiv în patrimoniul cultural românesc. Pentru opera sa, în anul 1937 Regele Carol al II-lea l-a recompensat cu Ordinul „Meritul Cultural pentru Artă” iar din 10 noiembrie 1943 a făcut parte din Corpul Artiştilor Plastici.
După anul 1945, încercat de o boală care i-a şubrezit treptat sănătatea, nu a mai putut crea iar în final nu şi-a mai putut onora nici obligaţiile de dascăl. S-a stins prematur din viaţă în anul 1950, la doar 44 de ani, la fel de discret precum a trăit, şi se odihneşte în cimitirul din Brad. Deşi soarta a curmat mult prea devreme firul unei vieţi care promitea să fie atât de rodnică, a lăsat în urmă o operă de artist adevărat, cu un talent de netăgăduit, care s-a ridicat aproape numai datorită impulsului său creator.
În anul 1972, la centenarul comemorativ al lui Avram Iancu pe plaiurile zărăndene, a fost organizată o expoziţie în cadrul căreia a fost prezentat şi un grup de statuete aparţinând sculptorului Radu Moga. Numele său a fost readus în atenţia contemporanilor cu prilejul unei expoziţii omagiale dedicate plasticienilor hunedoreni din perioada interbelică, organizată în 1981 de Muzeul Judeţean Deva, Oficiul Judeţean pentru Patrimoniul Cultural Naţional şi Galeriile de Artă ale Fondului Plastic Deva, unde au fost expuse lucrările „Cuplu”, „Cuplu II”, „Machetă monument” şi „Izvorul”, semnate de Radu Moga Mânzat. La cea de-a VI-a ediţie „Zilele scriitorilor zărăndeni” din 1994, în cadrul numeroaselor acţiuni organizate cu acel prilej, unul din evenimentele care s-au desfăşurat la Brad a fost intitulat „in memoriam Radu Moga” iar la 19 mai 2003 sculptorul a devenit cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Brad, „pentru activitatea Sa remarcabilă în domeniul sculpturii”, iar strada pe care a locuit a primit de asemenea numele sculptorului..
Printre cele mai valoroase şi cunoscute lucrări pe care Radu Moga le-a realizat în atelierul său din Brad se numără bustul lui Avram Iancu din Ţebea, bustul lui Crişan în oraşul Brad, statuia lui Decebal din Deva, busturile lui Traian Grozăvescu, Ioan Vidu, Coriolan Brediceanu şi Monumentul Unirii din Lugoj, busturile lui Ioan Rusu-Şirianu, Gheorghe Popa de Teiuş şi Mircea V. Stănescu din Arad, bustul lui Eminescu din Sibiu. Din păcate, multe lucrări ale sculptorului s-au pierdut ori au fost date la topit, căci personalităţile pe care le reprezentau căzuseră în dizgraţia regimului comunist.

Câteva statuete, de mai mici dimensiuni, lucrate în ultima parte a vieții, pe când era bolnav,se mai păstrează în posesia familiei:

(more…)

Posted in In memoriam by Radu Moga Manzat

Jul 6th Pe urmele sculptorului Radu Moga

Posted in In memoriam and tagged Sculptorul Radu Moga Mânzat by Radu Moga Manzat

May 23rd Clădiri și statui care povestesc istoria orașului Lugoj

De Liana Păun

Oraşul Lugoj, al doilea ca mărime din judeţul Timiş, a fost centrul unui vechi district românesc din evul mediu, iar în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX s-a remarcat printr-o puternică mişcare naţională, fiind cea mai importantă aşezare culturală a românilor din Banat, în primul rând datorită unei pleiade de publicişti, scriitori, muzicieni, jurişti sau oameni politici care au reprezentat elita oraşului şi i-au imprimat un anume mod de viaţă. Acesta s-a reflectat, în bună parte, şi în monumentele de artă plastică ridicate în amintirea unor personalităţi ale oraşului, care au fost aşezate în forul public şi pot fi admirate şi astăzi.

Pe vremuri, Lugojul a fost o aşezare fortificată cu un rol militar destul de important, fiind întărită de Ioan Huniade cu şanţuri, metereze şi palisade pe vremea când acesta era comite de Timiş. S-a supus turcilor abia în 1658, la mai bine de un secol după ce aceştia cuceriseră Banatul de câmpie. În urma păcii de la Karlowitz din 1699, Banatul a continuat să rămână în stăpânirea turcilor, dar aceştia au fost obligaţi să dărâme mai multe fortificaţii, printre care şi pe cele ale Lugojului. Banatul a devenit posesiune a Casei de Habsburg după pacea de la Passarowitz din 1718, iar şvabii colonizaţi la Lugoj s-au stabilit pe malul stâng al Timişului, unde s-a constituit „Lugojul german”.

Obiective turistice

Cel mai vechi monument lugojean este turnul fostei biserici „Sfântul Nicolae”, a cărui construcţie a început la cumpăna veacurilor XIV – XV, acum 600 de ani. Biserica a fost reparată de mai multe ori, la renovarea din 1726 fiindu-i adăugat şi turnul cu temelia de cărămidă şi cu volute laterale în stil baroc. Pe faţada turnului se află încastrat un basorelief cu chipul Sfântului Nicolae şi o pisanie cu numele lui Ioan Raţ de Mehadia, cel care a reconstruit edificiul, şi anul în care s-au săvârşit lucrările. Din acelaşi an se păstrează hanul Poştei, care adăposteşte acum protopopiatul ortodox.

Din secolul al XVIII-lea s-au păstrat mai multe edificii publice remarcabile, printre care biserica minoriţilor, construită în 1733 în stil baroc, sau biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, un alt impunător edificiu de cult baroc ctitorit de cneazul Gavril Gurean între anii 1759 şi 1766 şi decorat în anii ’90 total neinspirat, cu mozaicuri donate de Iosif Constantin Drăgan, el însuşi erijându-se în postura de ctitor imortalizat în mozaic în naosul bisericii. Catedrala greco-catolică „Coborârea Sfântului Spirit” a fost înălţată între anii 1843 şi 1854, în stil neoclasicist. Ansamblul arhitectural care alcătuieşte vechiul oraş cuprinde, la rândul lui, o serie de clădiri remarcabile, care atrag atenţia vizitatorilor oraşului. Celebrul pod de fier a fost construit de austro-ungari în anul 1902 şi din acelaşi an datează vechiul teatru comunal, aflat pe malul Timişului, lângă liceul „Coriolan Brediceanu”.

Lugojul are, de asemenea, numeroase case memoriale în care au trăit personalităţi de vază ale oraşului, precum cele ale lui Ion Popovici Bănăţeanul, Victor Vlad Delamarina, Traian Grozăvescu, Ion Vidu sau casa Bredicenilor.

Sculpturi dedicate personalităţilor oraşului

Oraşul se remarcă şi prin câteva statui de valoare realizate în anii interbelici, căci lugojenii şi-au preţuit personalităţile, contribuind la ridicarea unor monumente de artă plasică în amintirea acestora, într-o perioadă în care amintirea gloriosului război de întregire a neamului era încă vie, iar revizionismul maghiar din anii interbelici a impulsionat patriotismul românesc. Cei care îşi aduseseră contribuţia la lupta naţională şi susţinuseră cauza românilor în diferite moduri se bucurau de multă preţuire şi respect iar concitadinii lor au dorit să arate acest lucru imortalizându-i în lucrări de artă. La Lugoj se află busturile lui Ion Dragalina, Coriolan Brediceanu, Traian Grozăvescu şi Ion Vidu, precum şi un un impunător monument dedicat eroilor români din primul război mondial şi unirii tuturor românilor sub sceptrul regelui Ferdinand, dezvelit în 1935, acestea fiind înscrise pe lista monumentelor istorice.

Încă din anul 1934, municipalitatea a demarat un program de înfrumuseţare a oraşului prin ridicarea unor monumente în amintirea celor care au făcut oraşul faimos. Lucrările, cu excepţia celei care îl reprezintă pe generalul Ion Dragalina, poartă semnătura sculptorului Radu Moga, astăzi prea puţin cunoscut şi ajuns într-o nemeritată uitare, dar care devenise foarte apreciat în anii interbelici pentru remarcabilele sale sculpturi din Ţara Zarandului, Deva, Lugoj, Arad, Caransebeş sau Sibiu. Bustul lui Ion Vidu a fost ridicat prin contribuţia financiară a profesorilor de la liceul „Coriolan Brediceanu” şi a Asociaţiei profesorilor din Lugoj, Traian Grozăvescu a fost imortalizat în rolul lui Cavaradossi din „Tosca” cu fonduri adunate de primarul Lugojului, Alexandru Bireescu, şi aşezat în faţa teatrului municipal care-i poartă numele, iar bustul dedicat lui Coriolan Brediceanu, care este aşezat în faţa liceului cu acelaşi nume, a fost finanţat tot printr-o colectă de fonduri.

Monumentul Eroilor de la 1916-1918, finanţat de asemenea din fonduri publice şi private, este o lucrare monumentală aşezată pe un piedestal masiv, înălţat din blocuri de granit sub forma unui trunchi de piramidă pe care au fost montate mai multe basoreliefuri, în parte distruse de regimul comunist, iar deasupra acestuia se află o statuie de bronz de aproximativ trei metri, care înfăţişează un ostaş în poziţie de atac. Recent, basoreliefurile distruse, care prezentau momentul în care fruntaşii ardeleni şi bănăţeni îi înmânau Regelui Ferdinand actul unirii, o bisericuţă de lemn având-o în prim plan pe regina Maria îmbrăcată în costum naţional, discutând cu un grup de bănăţeni şi un text cu cuvintele politicianului liberal Gheorghe Tătărescu, „Români, toţi într’o ţară, ori toţi într’un mormânt”, au fost reconstituite şi reamplasate pe soclu. Statuile au fost dezvelite într-un cadru festiv, la care au fost prezente personalităţi din întreaga ţară şi oficialităţi ale vremii, iar autorul lucrărilor, Radu Moga, era considerat drept un tânăr artist cu „daltă măiastră”, un mare portretist de orientare clasicistă, foarte talentat şi apreciat în Banat şi Ardeal, care a creat adevărate opere de artă desăvârşită. O altă statuie realizată de Radu Moga la Lugoj, care îl înfăţişa pe omul politic liberal I.G. Duca, a fost dusă la topit de comunişti iar în locul ei a fost ridicat monumentul ostaşilor sovietici.

Multe din lucrările realizate de Radu Moga – portrete, caricaturi, busturi sau lucrări modelate în atelierul de desen al liceului „Avram Iancu” din Brad, unde a fost dascăl, s-au pierdut ori au fost date la topit. Câteva lucrări, printre care două nuduri de o rară frumuseţe, două compoziţii de inspiraţie pastorală şi un cap de copil care îl înfăţişează pe Regele Mihai se află încă în posesia familiei, care ar prefera ca aceste sculpturi, creație a unui sculptor consacrat, să-şi găsească locul într-un muzeu, unde vor putea fi admirate şi de alţi iubitori de artă. La Lugoj se află multe alte statui, printre care cea a paşoptistului Eftimie Murgu, realizată în 1971 de sculptorul Victor Gaga, sau cele ale lui Filaret Barbu, Mihai Eminescu, Pogany Karoly sau Cornel Petrasievici, precum şi un monument închinat celor 76 de eroi lugojeni din cel de-al doilea război mondial.

Posted in In memoriam and tagged opera, Sculptorul Radu Moga Mânzat by Radu Moga Manzat

May 20th Cum știu românii să-și respecte personalitățile: povestea bustului FURAT din parc

De LIANA PĂUN în http://www.pressalert.ro Ianuarie 1, 2015 458

O primă lucrare, dezvelită în 1937, îi aparţine sculptorului Marcel Olinescu şi îl reprezintă pe Petru Pipoş, profesor de pedagogie la Preparandia din Arad, autor de manuale şcolare şi cărţi pedagogice. Sculptorul Radu Moga-Mânzat a fost autorul celorlalte trei lucrări, care îi înfăţişează pe Gheorghe Popa de Teiuş, cunoscut şi apreciat avocat arădean care a jucat un rol important în emanciparea culturală a românilor şi în calitate de deputat în dieta de la Budapesta a militat pentru emanciparea lor naţională, pe avocatul şi ziaristul Mircea V. Stănescu, lider al mişcării naţionale româneşti din Arad şi pe Ioan Rusu-Şirianu, publicist, istoric, sociolog, politician, ziarist, unul din fruntaşii mişcării de emancipare naţională a românilor, vicepreşedinte al Partidului Naţional Român şi adept al activismului politic pentru câştigarea drepturilor românilor. Cele trei busturi ridicate în memoria ilustrelor personalităţi ale secolului al XIX-lea au fost dezvelite, în prezenţa artistului, la începutul lunii decembrie 1938, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la Marea Unire, la înfăptuirea căreia Aradul a jucat un rol deosebit de important.

Artist recunoscut şi apreciat inclusiv de Constantin Brâncuși

Radu Moga-Mânzat urmase Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti – secţia sculptură şi fusese unul dintre cei mai valoroşi elevi ai lui Ion Jalea şi Oscar Han. După absolvirea facultăţii a urmat o carieră didactică şi a fost numit, în 1929, profesor de desen la Arad, iar după doi ani s-a transferat la liceul „Avram Iancu” din Brad. Concomitent cu cariera sa de profesor, Radu Moga a avut o bogată activitate ca sculptor, multe din lucrările sale fiind integrate în forul public al unor importante oraşe ardelene şi bănăţene.

Cele mai multe lucrări au fost realizate între anii 1931-1945, ani frământaţi de numeroase crize şi evenimente, în care ecourile războiului de întregire a neamului nu se stinseseră încă, iar pe de altă parte propaganda şi acţiunile maghiare pentru revizuirea Tratatului de la Trianon au provocat o puternică reacţie în societatea românească şi au incitat şi mai mult elanul patriotic al românilor. Comenzile unor lucrări de artă cu încărcătură naţională erau atribuite unor artişti recunoscuţi şi apreciaţi în zonă iar Radu Moga-Mânzat era unul dintre aceştia. Sculpturile sale împodobesc şi astăzi grădinile, parcurile centrale şi locuri publice ale unor oraşe precum Brad, Lugoj, Deva, Sibiu, Caransebeş, imortalizează chipuri ale unor bărbaţi cu totul remarcabili din ţinuturile de la nord de Carpaţi, a căror personalitate a influenţat adânc istoria şi cultura românească.

Criticii l-au considerat un mare portretist, de orientare clasicistă, capabil să surprindă principalele trăsături fizice dar şi morale ale personajelor pe care le-a modelat, potrivit imaginii consacrate de opinia publică dar şi într-o viziune proprie care poartă întotdeauna amprenta originalităţii. Sculpturile sale redau figuri uşor de recunoscut, cărora le-a dat întotdeauna expresia vigoarei, a trecerii în universalitate. Însuşi Constantin Brâncuşi l-a considerat pe Radu Moga „un artist mare şi autentic”, un nume înscris definitiv în patrimoniul cultural românesc. Pentru opera sa, în anul 1937 Regele Carol al II-lea l-a recompensat cu Ordinul „Meritul Cultural clasa a II-a pentru Artă” iar din 10 noiembrie 1943 a făcut parte din Corpul Artiştilor Plastici.

Bustul furat

La începutul acestui an, bustul lui Ioan Rusu-Şirianu a dispărut de pe soclu si nimeni nu i-a mai dat de urmă. E de presupus că au fost mai mulţi hoţi, căci soclul de piatră pe care era aşezat bustul de bronz e destul de înalt iar acesta cântărea câteva zeci de kilograme. Probabil hoţii erau şi destul de bine informaţi, căci au furat tocmai bustul aflat într-un loc care nu poate fi văzut de camera de supraveghere montată în zonă. Directorul muzeului, Peter Hügel, ştie doar că la vremea respectivă poliţia a fost anunţată de un trecător care a observat lipsa statuii dar nu e la curent cu cercetările făcute de poliţişti. Sarcina muzeului a fost doar aceea de a fişa statuile, care sunt piese de patrimoniu, dar ele se află pe domeniul public al primăriei şi municipalitatea este cea care răspunde de ele.

Administraţia actuală a oraşului e însă mult diferită de cea din anii interbelici şi nu pare a fi foarte impresionată de dispariţia statuii. Purtătorul de cuvânt al acesteia, Corina Drăghici, confirmă că soclul pe care se afla statuia furată nu intră în unghiul camerei de panoramare, dar nici după ce s-a furat bustul lui Rusu-Şirianu nu s-au luat măsuri suplimentare pentru protejarea celorlalte statui. „Se pleacă de la premisa că o statuie nu se fură”, afirmă purtătorul de cuvânt, deşi, în urmă cu câţiva ani, a mai dispărut o bucată din statuia celor 13 generali amplasată în Parcul Reconcilierii şi alta din cea aflată în faţa stadionului. Corina Drăghici a adăugat că sistemul de amplasare a unor noi camere de supraveghere e în dezvoltare, dar acesta nu vizează în mod expres lucrări de artă ci are în vedere mai multe componente. „Există o cameră pe zonă, nu putem amplasa câte un gardian pentru fiecare statuie de pe domeniul public” a concluzionat ea.

Poliţia Arad a declarat imediat după dispariţia bustului că a demarat cercetări amănunţite, dar nici după aproape un an nu e în măsură să ofere alte detalii. Potrivit purtătorului de cuvânt al acesteia, Ovidiu Liber, „colegii mei şi-au făcut datoria. Dosarul nu e soluţionat, poliţia face în continuare cercetări pentru identificarea făptaşilor, cazul nu se clasează. Alte amănunte din dosar nu pot să dau”.

Deocamdată nu există indicii că bustul ar fi ajuns la comercianţii de fier vechi. Cu siguranţă însă, furtul a fost premeditat şi hoţii s-au dovedit a fi mai inteligenţi decât organele de anchetă şi mai interesaţi de un obiect de patrimoniu decât primăria. Rămâne de văzut dacă bustul va mai fi recuperat vreodată sau, încet-încet, vor dispărea şi celelalte, într-un oraş în care simbolurile unei epoci reprezentative pentru viaţa oraşului par să-şi fi pierdut sensul.

Posted in In memoriam and tagged Radu Moga Mânzat -sculptorul, Rusu Șirianu by Radu Moga Manzat