CE-I DESTUL E DESTUL  


                                                                      Prof dr Radu Moga Mânzat

Partidele politice, în înțelesul actual  al conceptului , au apărut și s-au consolidat în Europa după Revoluția Franceză, ca o necesitate obiectivă  alternativă la regimurile autoritare, reprezentând, fără îndoială un real factor de progres. La înceut partidele  erau doar de sorginte națională și  nu erau doctrinare, având ca scop apărarea intereselor diverselor naționalități  configurate pe harta noilor statel constituite în urma războaielor de cucerire din secolele XVII-XVIII.  Ele aveau ca principale idealuri  dobândirea unui anumit grad de independență  administrativ-teritorială, de libertăți și dedemocrație socială specifice membrilor  unei  naționalități conlocuitoare . Cu timpul  însă și-au adăugat ca idealuri și revendicări privind libertateaa, democrația socială și conducerea administrativă a întregii populații a statelor respective. O lungă perioadă de timp acestea au avut  rolul lor bine determinat în dezvoltarea socială din toate țările europene, și nu numai.
Astăzi  se constată însă zi de zi că, urmare a multiplelor și profundelor transformări survenite în societate, partidele politice au devenit o frână puternică în calea dezvoltării în continuare economico-socială  în mai toate țările, indiferent de faptul că între timp sorgintea națională a fost  substituită de doctrinele politice, ca bază de constituire și funționare. Funcționarea acestora, având la rândul  lor ca fundament principiul separării puterilor în societățile democratice,  conceput  încă de Montesquieu,  devenise  însă între timp atât de larg acceptată, dezvoltată și încrustată în mentalul colectiv, încât  se pare că însăși  ideea renunțării la partidele politice ne apare acum  ca o idee  năzdrăvană, aiuristică și superfluu.
Și totuși, conceptul de partid politic doctrinar este astăzi, după părerea mea nu numai depășit și anacronic, dar și păgubos. Aș spune chiar că a devenit cauza și instrumentul tuturor relelor din societate. Bine , se va spune (și mulți au  spus-o deja, începănd probabil cu Winston Churchil ), dar cu ce ar putea fi înlocuit, sau cu ce ar putea fi înlocuită democrația  partidelor, fundamentată pe separarea puterilor în stat, câtă vreme  nu avem ceva mai bun ? – Ba avem! S-ar putea răspunde- numai că suntem prea leneși să gândim, și pentru că ne convine mai mult să nu facem nimic și să așteptăm să se prăbușească istoria peste noi, sub greutatea evenimentelor inevitabile. Aici ar trebui puși la lucru politologii, sociologii, istoricii și filosofii, care se complac să se rezume a debita  mereu aceleași comentarii răsuflate, în baza cărora să-și împodobească CV-urile cu răsunătoare diplome și titluri științifice, care mai de care mai sterile și lipsite de conținut, dar aducătoare de mari beneficii  ne meritate, lipsite de orice riscuri.
Care este logica justificativă pentru faptul că într-o țară cu numai 3-4 partide mai importante, pentru unul și același deziderat există membri  care îl susțin, și alții care îl contestă? Sau, ce justificare există pentru ca uni membri ce până ieri, ca membri ai unui partid au susținut o măsură legislativă, pentru ca de mâine, trecând la alt partid, să o conteste ? Există o singură explicație incontestabilă, și anume că astăzi nu mai vorbim despre partide ca asocieri între persoane cu un anumit crez politic, corespunzător unei anumite doctrine politice, ci de tabere de persoane cu interese personale similare, asociate în scopul promovării unor legi care le-ar fi favorabile lor și familiilor lor. Uni comentatori mai răutăcioși le-ar numi chiar găști. Cum de este posibilă înșelarea electoratului la infinit, promițându-i –se  în campanie tot ce se știe că ar vrea să audă, și  uitându-se totul după alegeri? De ce niciun politician ajuns la putere nu este pedepsit pentru înșelarea bunei credințe a electoratului ? Ceea ce, la urma urmelor nu este altceva decât înșelăciune în toată puterea cuvântului , care ar trebui aspru pedepsită penal.
Ei bine , soluții pentru amendarea demagogiei și corupției din politică ar fi mai multe, dar din nefericire ele ar trebui să fie promovate și aprobate chiar de către cei care ar trebui  eliminați primii din spectrul politic. Adică să-și taie singuri craca, ceea ce desigur că nu se întâmplă.  Să luăm un exemplu simplu, necizelat  în toate detaliile,  păstrând doar esența ideii  Mă gândesc la un sistem în care partidele politice, care nu sunt altceva dcât un amalgam de interese personale, să fie desființate sau vidate de putere , iar legile și regulamentele să fie aprobate exclusiv prin referendumuri, la diverse niveluri , dar cu rezultate obligatoriu de implementat în cel mai scurt timp! Să se evite referendumul ”în vrac” , amestecând de-a   valma legi populare necesare cu legi nepopulare sau antipopulare, așa cum, de exemplu, a înșelat Iliescu  populația când,  supunând la vot prin referendum nevoia legitimă  a populației  de a avea o constituție, împreună  cu eliminarea formei monarhice de guvernământ, prin textul Constituției României, a reușit să se  plaseze pe sine în fruntea Țării, pe care a ruinat-o până în zilele noastre. Legile de  interes național trebuie să fie votate una câte una la nivel nțional, iar cele de interes local prin referendum la nivel județean sau chiar mai jos, local. Ar mai aproba astfel poulația o curte constituțională formată din foști politruci  lipsiți de scrupule, declarați apolitici, dar de fapt înregimentați politic prin vechi obligații politice?
Știu, un asemenea sistem politico-guvernamental  ar da naștere la un noian de întrebări  și de probleme, dar știu și că pentru toate ar  exista și răspunsurile potrivite, dacă ar exista voința politică necesară. Și mai știu că aceasta într-o bună zi  va trebui să existe.  O formă de conducere a societății destul de apropiată de exemplul ipotetic  de mai sus- până la un punct- există deja și funcționează cu foarte bune rezultate în Elveția, o țară în care aproape pentru orice problemă de interes cetățenesc se face un referendum, o țară cu trei naționalități conlocuitoare egale în drepturi, care altfel ar fi putut să genereze multe și mari probleme.
Știu că toți politrucii vor strâmba din nas și vor spune că așa ceva nu se poate, că este o aberație, dar eu susțin că nici așa ca acuma nu se mai poate merge,  să instituționalizăm la infinit prin vot minciuna, furtul, înșelătoria, impostura și  corupția !!  S-a ajuns mai jos de fundul sacului. Cunosc  persoane prospere foarte odihnite (de fapt niște trântori), care realizează de la stat venituri  (evident conform unor legi  ticluite chiar de ei…) lunare de sute de mii de lei, și persoane care au lucrat toată viața până la epistaxis, pentru ca acuma să trăiască cu o mie de lei lunar.Consider că s-a mers mult prea departe.  Consider că a fost destul ! Consider că milioane de români au ajuns la capătul puterilor, iar lipitorile nu dau deloc semne că și-au făcut plinul . Consider că nu se mai poate merge mai departe fără a se reglementa problema în mod radical. Democratic evident, dar nu prin votarea unor noi partide și a altor impostori, ci  prin  vot  popular direct,  în cadrul unor referendumuri cu putere de decizie obligatorie imediată, cu referire directă și explicită asupra unor legi !
Mărturisesc că am fost toată viața un cuntestatar al PCR, și  că am intrat totuși  în partid doar la vârsta de 36 de ani, constrâns de interdicția de a mai putea concura altfel la funcția de conferențiar, dar astăzi  recunosc că am  greșit, și că atunci, cu toate neajunsurile care existau și mă deranjau, trăiam totuși  într-o societate de o mie de ori mai dreaptă decât aceasta și că, dacă acum ar exista în România un partid socialist credibil, de sorginte occidentală, m-aș înscrie în el imediat, numai din spirit de frondă, deși, după 1989 am stat departe de toate formațiunile politice.

 

 

 


Posted in Cugetari/Reflectii by