Reflecție întâmplătoare
De mai bine de 2000 de ani și până astăzi ”se știe” că Themis, zeița justiției – adică a judecății drepte- trebuie să fie ”oarbă”. Înțeleg sensul metaforei, dar nu pot să fiu de acord cu el. Sensul ar fi că zeița stă la mijloc, la egală distanță între procuror și avocat, cântărește imparțial probele prezentate de ambele părți și încearcă să decupeze adevărul din noianul vorbelor în care îl îmbracă fiecare dintre cele două părți, pe care le creditează în mod egal. Pare ”just” nu?
În realitate, consider că nu este nici just și nici echitabil, pentru că pe cele două părți le diferențiază buna credință, iar judecătorul nu ar trebuii să se exprime doar în baza probelor prezentate de către părți , dacă acestea nu sunt cert relevante, ci să ceară noi investigații și noi probe, până când adevărul se developează în mod absolut indubitabil, și nicidecum să judece cu ochii închiși, înclinând balanța adevărului înspre partea care ”i se pare” că atârnă mai greu.
Principala deosebire care marchează inegalitatea părților este aceea că, pe câtă vreme avocatului i se recunoaște dreptul de a pleda în favoarea clientului său cu orice argumente, reale sau contrafăcute, coafând adevărul până la denaturare, procurorului nu i se acceptă nici un fel de mistificare a adevărului.
Pentru un avocat, conștient de vinovăția clientului său, scopul declarat (pentru care nu îl învinovățește nimeni) este de a ”demonstra” nevinovăția clientului său, prin toate mijloacele, sau cel puțin de a o reduce la dimensiuni insignifiante. Dacă reușește nu are decât de câștigat, este felicitat și căutat de alți infractori.
Pentru procuror, încercarea de a demonstra sau de a exagera vinovăția inculpatului prin mijloace fabricate, conștient fiind de nevinovăția inculpatului, implică un mare risc, constituind o faptă penală pedepsită conform legii. Evident, dacă aceasta poate fi demonstrată în timp util..
Și atunci, de ce să fie judecătorul legat la ochi și echidistant? Este el cumva un robot fără discernământ și fără conștiință?
Nu sunt sigur dacă am dreptate sau nu, pentru că nu am avut de-a face deloc cu justiția, dar bunul simț îmi spune că Themis ar trebui dezlegată la ochi, iar cele două părți să fie cântărite cu aceeași măsură. Iar judecătorul nu poate să se plaseze la egală distanță între adevăr și minciună sau între inocență și ticăloșie,
În realitate, consider că nu este nici just și nici echitabil, pentru că pe cele două părți le diferențiază buna credință, iar judecătorul nu ar trebuii să se exprime doar în baza probelor prezentate de către părți , dacă acestea nu sunt cert relevante, ci să ceară noi investigații și noi probe, până când adevărul se developează în mod absolut indubitabil, și nicidecum să judece cu ochii închiși, înclinând balanța adevărului înspre partea care ”i se pare” că atârnă mai greu.
Principala deosebire care marchează inegalitatea părților este aceea că, pe câtă vreme avocatului i se recunoaște dreptul de a pleda în favoarea clientului său cu orice argumente, reale sau contrafăcute, coafând adevărul până la denaturare, procurorului nu i se acceptă nici un fel de mistificare a adevărului.
Pentru un avocat, conștient de vinovăția clientului său, scopul declarat (pentru care nu îl învinovățește nimeni) este de a ”demonstra” nevinovăția clientului său, prin toate mijloacele, sau cel puțin de a o reduce la dimensiuni insignifiante. Dacă reușește nu are decât de câștigat, este felicitat și căutat de alți infractori.
Pentru procuror, încercarea de a demonstra sau de a exagera vinovăția inculpatului prin mijloace fabricate, conștient fiind de nevinovăția inculpatului, implică un mare risc, constituind o faptă penală pedepsită conform legii. Evident, dacă aceasta poate fi demonstrată în timp util..
Și atunci, de ce să fie judecătorul legat la ochi și echidistant? Este el cumva un robot fără discernământ și fără conștiință?
Nu sunt sigur dacă am dreptate sau nu, pentru că nu am avut de-a face deloc cu justiția, dar bunul simț îmi spune că Themis ar trebui dezlegată la ochi, iar cele două părți să fie cântărite cu aceeași măsură. Iar judecătorul nu poate să se plaseze la egală distanță între adevăr și minciună sau între inocență și ticăloșie,
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged Themis, zeița dreptății, zeița justiției by Radu Moga Manzat