Și iarăși, și iarăși, despre Covid 19
Sunt foarte dezamăgit când văd cum, zi de zi se confirmă toate observațiile mele și cum se adeveresc toate prognosticele făcute încă de la începutul pandemiei, fără ca decidenții noștri să dea semne că au început să priceapă câte ceva din ceea ce aș denumi ”propagarea unei pandemii”.
Există un grup de așa-ziși specialiști (?) în ceva despre care habar nu aveau până ieri, ceva ce nu au mai întâlnit niciodată, și care nici nu a mai existat până acum în lume. Dar ei fac regulile și dau ora exactă ”în calitate de specialiști” .Tot ce se pare că înțeleg și știu dumnealor este că trebuie să purtăm măști și să păstrăm distanța, iar argumentul suprem este că ”așa se procedează în toată lumea” uitând că și ”specialiștii” străini sunt la fel de ”specialiști” în ceva ce nu mai văzuseră înainte. Dar să și gândească cât de cât , să conceapă ei un program logic, aplicat la realitățile concrete –nici vorbă. Pe mine mă încearcă un sentiment de jenă când îmi amintec cum , cu câteve luni în urmă se fuduleau decidenții noștri că noi românii nu avem decât 50-100 de nou-infectați zilnic (din doar 500-1000 de testați,ceea ce nu ne mai spuneau), în timp ce grecii și iitalienii aveau de 4-5ori mai multi (dar din 10000-12000 testați) Luni de zile nu s-a făcut nicio deosebire între nr . de teste și nr. de testați!
Eu am rămas cu gura căscată când l-am auzit ieri chiar pe Donald Tramp la conferința de la Tusla stigând iritat –desigur influențat de specialiștii lui – că ”să se facă mai puține teste, pentru că cu cât se testează mai mult, cu atât mai mulți infectați vor fi descoperiți”, ceea ce lui, ca președinte, nu îi dă bine și nici spitalelor. Dl Tramp ”descoperise America”. În sfârșit, aflase și dl. Tramp, adevărul pe care ar fi trebuit să-l știe de 4 luni. Așa că a recomandat politica struțului (adică nu vrem să știm care este realitatea), pe care specialiștii noști o descoperiseră cu mult mai devreme.
Eu, ca simplu cetățean, plătitor de taxe și impozite, afectat direct și indirect de numeroasele și babanele greșeli făcute în gestionarea crizei pandemiei (nu le numesc prostii, pentru că nu doresc să jignesc pe nimeni, dar incompetențe le putem numi) am repetat tot timpu în van că se procedează ilogic, cotrar legităților după care se derulează o pandemie.
Prima este aceea că o pandemie nu se lasă dusă (eliminată) până nu își ia tributul său de 60-80% din subiecții susceptibili dintr-o zonă. Altfel nu ar fi pandemie ci endemie. Prin măsurile instituite astăzi în populație de fapt nu se combate pandemia, ci se evită pe cât posibil noile infecții zilnice, ceea ce nu face decât să prelungească durata pandemiei. Argumentul că astfel se previne copleșirea capacității de internare a spitalelor este fals. De fapt este vorba de o lipsă de competență în gestionarea echilibrului zilnic necesar dintre nr. de noi infectați descoperiți și capacitatea de internare a spitalelor. În acest sens este absurd să se ocupe locurile în spitale cu depistații asimptomatici sub pretextul că și aceștia ar putea fi eliminatori de virus. Aceasta se poate întâmpla în perioada de incubație, dar numai la extrem de puțini, în mică măsură,și numai cu câteve ore-o zi-două înainte de sesizarea clinică. Pe lângă faptul că astfel de cazuri ar putea fi ușor gestionate și în alt mod decât internîndu-le, puneți în balanță ponderea lor infimă în comparatie cu numărul de cazuri similare ce apar simultan și anonim în restul milioanelor de cetățeni, de care nu se știe nimic, pentru că nu au fost descoperite prin testare, și de care nu aveți cum să vă ocupați, stimați decienți, până când nu vă sunt prezentate la consultație din alte cauze morbide. Abea cu asemenea ocazii bolnavii sunt testați și pentru Covid și, dacă se întâmplă să fie pozitivi sau chiar să moară, atunci cauza morții este etichetetă Covid (unele spitale au renunțat la această practică incorectă) Activitatea morbidă a virusului SARSCOV 2 nu este, și nu poate fi contestată de nimeni. Dar nici nu trebuie exagerată. Trebuie numai bine înțeleasă și corect gestionată, Virusul SARS Cov 2 produce modificări predominant exsudative, care pot fi fatale la pacienții cu alterări preexistente la nivelul pulmonilor și al sistemului cardio-vascular, dar la indivizii sănătoși virusul fie că este distrus și eliminat încă de la poarte de intrare, fie că, dacă aceasta a fost depășită, vor apărea niște manifestări clinice ușoare (fruște), rezolvate de propriile forțe de apărare ale organismului, umorale și celulare, urmate de instalarea imunității specifice, a cărei amploare depinde de tipul de infecție suferit. La indivizii cu modificări patologice la nivelul aparatului respirator sau cardio-circulator suprapunerea acțiunii virusului Covid poate fi fatală, întocmai ca ”picătura care mai lipsea pentru umplerea paharului”
Consider că din tot ce am scri până în prezent despre Covid 19 se desprind și concluziile în legătură cu procedura recomandabilă pentru viitor. Repet că eu scriu numai pentru uzul prietenilor și urmăritorilor mei, și că noi nu dăm lecții nimănui, dar avem totuși dreptul să ne formăm și să ne exprimăm părerile noastre, atâta vreme cât tot ceea ce se decide, se răsfrânge asupra noastră. Noi suferim consecințele incompetenței decidenților. Cu atât mai mult cu cât se știe că pentru proasta și incompetenta gestionare a crizei de până acum nu răspunde nimeni !
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged Covid 19, SARS-CoV-2 by Radu Moga Manzat