PARADOXURI REGRETABILE (reluare)

Mediul în care ne mișcăm este plin de paradoxuri, a căror cauze, de foarte multe ori nu ni le putem explica, lăsându-ne să plutim nedumeriți în propriul nostru spațiu dilematic. Foarte multe sunt exemplele pe care le-am putea etala în acest sens, cu referire la modul cu totul nefiresc în care societatea își cunoaște, își evaluează, și își promovează prioritățile. Există meserii, profesii, preocupări, care nu numai că sunt esențiale pentru evoluția oricărei societăți, dând notă nivelului de dezvoltare al oricărei civilizații, dar fără de care o comunitate umană ar putea fi numită oricum, numai civilizată, nu. Și totuși, în mod nefiresc , societatea îi subestimează pe slujitorii unor asemenea profesii. Șă luăm un exemplu și să facem un exerciciu de imaginație. Nu-i așa că ați frecventat, fie și numai în treacăt, locuri sau localități care v-au impresionat prin ordinea, curățenia, armonia culorilor și bunul gust care, împreună, au creat un ambient de natură să vă confere o stare de bună dispoziție, de optimism și de încredere în viitor ? Nu neapărat în România. Atunci haideți să ne închipuim că la un moment dat, din nu știu ce motive, toți angajații serviciului de salubritate ar declara grevă pe durată nedeterminată, refuzând să mai degajeze gunoaiele, care s-ar acumula pretutindeni într-un ritm proporțional cu nivelul de civilizație propriu locației respective. Cred că aspectul, mirosurile și fauna care ar mișuna printre gunoaie ar face frumoasa localitate total nelocuibilă în răstimp de numai câteva săptămâni sau luni. Din fericire așa ceva deocamdată nu se prea întâmplă, pentru că angajații acestor sevicii își fac datoria, cu sârguință și modestie. Ba chiar aș putea să îi dau ca exemplu altor angajați, din alte categorii de servicii publice. Vreau să spun că, de exemplu, pe strada pe care locuiesc eu în Timișoara, lucrătorii de la salubritate vin de două ori pe săptămână cu regularitate de ceasornic, exact la aceleași ore ultramatinale, să golească pubelele. De multe ori, în zile când vremea era așa de rea că nici cățelul nu accepta să iasă afară, m-am gândit că ”da, astăzi normal că nu vor veni; probabil că vor amâna venirea cu câteva zile”, dar ei veneau totuși, zgribuliți și uzi până la piele. Ei bine, oare cum îi răsplătește societatea pentru devotamentul lor ? Nu cumva cu un dispreț suveran și cu salariul minim pe economie? –”Așa le trebuie dacă nu au pus mâna pe carte când au fost copii” le explică părinții propriilor odrasle, cu convingerea că aceasta este o bună ocazie pentru a le oferi o lecție educativă. În aceeași dimineață, dar mult mai târziu, alți indivizi, scrobiți și leneși, tolăniți lașciv în automobile negre cu șoferi bine remunerați, sunt transportați spre birourile lor luxoase, pentru a-și sorbi cafeluțele pregătite și oferite cu grație de câte o secretară discretă, ca principală obligație de serviciu pe ziua în curs, slujbă obținută ca recompensă pentru fidelitatea față de nu știu care gașcă. O fi asta ceva normal ?
Să luăm un alt exemplu de reacție paradoxală a societății la o realitate cotidiană. Toată lumea știe că România ocupă un loc fruntaș în UE la nr de toalete ”în fundul curții” din mediul rural, și, ca o consecință, a numărului de fose septice. În ultima vreme, în mai multe mari orașe au fost construite, spre periferie, niște noi așezări compacte , cu sute de vile îngrămădite unele în altele. Toate au fost construite recent, pornind de la firul ierbii, înainte de a fi construite drumuri de acces, rețeaua de canalizare sau alte facilități. Nicio problemă, au fost construite fose septice, pentru fiecare vilă. Sute de fose. Evident că asta a dus și la dezvoltarea breaslei vidanjorilor, care oricum era deja dezvoltată, dacă tot am intrat în rândul țărilor celor mai cvilizate. Numai că în zilele când se prezentau vidanjorii la lucru la solicitarea unor proprietari, toți vecinii trebuiau să dispară din zonă, din cauza atmosferei irespirabile. Dar bieții vidanjori nu pot să fugă, că trebuie să își câstige salariul, iar în zilele următoare îi așteaptă aceleași condiții de muncă și viață. Dar cum sunt văzuți și apreciați ei de către societate ? Sunt cât de cât respectați pentru muncă lor? Sunt ei retribuiți corespunzător, sau tot cu minimum pe economie? De ce oare decidenții nu fac ce trebuie pentru a construi cu prioritate peste tot rețele de canalizare ? Și iarăși întreb: Ce s-ar întâmpla dacă de mâine dimineață nimenea nu ar mai fi de acord să practice această meserie sau meseria de gunoier (că exclus nu este)? Eu cred că ar fi o mare nenorocire. În schimb, fă ră a dori să scandalizez pe nimenea, afirm că, după părerea mea, dacă de mâine, în mod desigur ipotetic, toate gulerele albe, începând de sus în jos, ar fi concediate, nu s-ar întâmpla nicio nenorocire.Presupun că toți acei conducători ar fi urgent înlocuiți cu subalternii, sau de subalternii subalternilor lor, sau de urmașii acestora, sau de diverse sinecure, și toată societatea ar merge frumos mai departe, pe alocuri cu mici sincope, dar per general poate chiar mai bine decât înainte. Concluzia mea aș dori să nu surprindă prea mult, dar nu cred că ar trebui să fie alta decât că avem nevoie de minți luminate, promovate din eșalonul 3 sau 4, care să ne spună ce este de făcut, după care să îi aruncăm din nou cât mai departe de frâiele puterii. Dacă nu găsim așa ceva atunci soluția ar fi să urmăm pas de pas cum procedează de exemplu nemții, dar fără coafări pentru asa-zisa adaptare , care pot transforma orice intenție în contrariul ei.


Posted in Inm by