RUJETUL

RUJETUL ( updated  Ian. 2016)

( Engl. Erysipelas, Germ. Rotlaufseuche, Fr. Ruget du porc)

Rujetul este o boală infecţioasă, produsă de Erysipelothrix rhusiopathiae, care afectează de regulă porcinele dar este întâlnită şi la alte specii de mamifere şi păsări, inclusiv la om, are caracter endemic şi se manifestă clinic prin evoluţie septicemică, febrilă, cu tulburări generale şi leziuni cutanate congestive şi urticariforme sau prin evoluţie cronică, cu localizări cardiace, articulare şi cutanate.Istoric

Rujetul a fost multă vreme confundat cu alte boli, cuprinse în grupul aşa-numitelor “boli roşii ale porcului”. El a putut fi bine definit şi conturat ca o entitate morbidă distinctă a porcului numai după ce Pasteur şi Thuillier (1883) au izolat pentru prima dată agentul etiologic al bolii. Tot ei au preparat apoi şi primul vaccin antirujetic, din tulpini atenuate prin treceri succesive pe iepuri şi porumbei. În 1886, Löffler face prima descriere amănunţită a rujetului şi a agentului său etiologic. Ulterior, Léclainche şi Lorenz au preparat serul antirujetic, pe cal şi respectiv pe porc.

În ţara noastră, rujetul a fost semnalat în 1894, dar cu siguranţă că exista mai demult.

De-a lungul timpului, numeroşi cercetători români şi-au adus o contribuţie importantă la cunoaşterea diverselor aspecte ale bolii şi agentului său patogen, între care menționăm cercetările făcute de Riegler, Motaş, Ciucă, Cernăianu, Stamatin, Popovici, Cernea şi Isopescu. În mod deosebit se remarcă aportul profesorului Nicolae Stamatin la prepararea vaccinului antirujetic, dintr-o tulpină atenuată numită VR2, tulpină folosită cu succes la prepararea vaccinului antirujetic, în ţara noastră şi nu numai (5, 24).

Răspândire şi importanţă

Rujetul a fost semnalat pretutindeni unde se practică creşterea porcinelor însă cu o frecvenţă mai mare în ţările cu climă caldă şi temperată decât în ţările cu climă rece.

În Asia, de multă vreme rujetul produce pierderi la porcine, în special în ţările în care se administrează făina de peşte în hrana animalelor. Cu frecvenţă ridicată este semnalat rujetul şi în ţările europene încă de la sfârşitul secolului trecut, dar în America de Nord a devenit o problemă numai după 1930, în Australia după 1940 iar în Africa după 1944. În Europa boala este mai frecventă la porc, dar în Australia şi Noua Zeelandă este la fel de frecventă la ovine, iar în America de Nord, la ovine şi păsări.

Datorită frecvenţei şi pierderilor mari pe care le producea, rujetul a fost considerat în trecut ca boala numărul 2 a porcinelor (după pestă) însă în prezent, datorită vaccinărilor sistematice cu vaccinuri de mare eficacitate, incidenţa bolii şi pierderile economice pe care le cauzează au scăzut considerabil.

În ţara noastră, vaccinarea antirujetică a porcilor fiind făcută sistematic, pierderile sunt legate mai puţin de mortalitate şi costul tratamentului decât de cheltuieli cu imunoprofilaxia. În afară de porcine, la noi rujetul a mai fost înregistrat rareori, la ovine, fazani, păsări sălbatice aflate în captivitate şi chiar la câine (8, 11, 17, 18, 19).

Rujetul prezintă şi o anumită importanţă sanitară, întâlnindu-se mai frecvent ca boală ocupațională, la persoanele care, prin specificul profesiei, vin în contact cu animalele bolnave, produsele sau cadavrele acestora. La om se manifestă sub forma unei dermatite acute, numite “erisipeloidul lui Rosenbach”, sau su formă de artrite, endocardite şi, mai rar, ca septicemie. (more…)


Posted in Profesional-stiintific and tagged , , , by