BOALA LUI AUJESZKY

                                                                                                                                            Prof.dr. Radu Moga Mânzat

Cunoscută şi sub denumirile de Pseudorabies (Pseudorabie) sau Mad itch (pruritul nebun – la bovine), Boala lui Aujeszky (BA) este o boală infecţioasă produsă de un virus  din fam. Herpesviridae, ce afectează majoritatea speciilor de mamifere domestice şi sălbatice. La majoritatea specilor de animale, cu excepţia notabilă a porcinelor, este de regulă sporadică, manifestată clinic acut, prin tulburări nervoase, prurit puternic şi sfârşit letal. La porcine evoluează endemic, cu tulburări respiratorii şi de reproducţie, sau asimptomatic la adulţi, şi cu tulburări predominant nervoase la purcei.

Confundată până în 1902 cu turbarea, după ce a fost identificată ca entitate nosologica distinctă de către Aladar Aujeszky, BA a fost identificată şi pe teritoriul ţării noastre, pentru prima dată în 1914/1915 de către Rigler, Udrisky şi Poenaru,  iniţial la câine, bovine şi porcine, după care  a fost diagnosticată tot mai frecvent şi la multe alte speci.

În secolul trecut a produs importante pierderi, în special în crescătoriile de porcine dar, în ultima vreme a devenit tot mai rar diagnosticată la animalele domestice, incidenţa ei printre animalele sălbatice fiind mai puţin cunoscută. (more…)


Posted in My complete profile, Profesional-stiintific and tagged , , , by