Observații privind noua fază a arivismului de partid și de stat
L-am auzit pe Traian Băsescu enunțând o teorie interesantă, dar pe care nu o împărtășesc, cum că nu generalul Coldea ar fi creierul care a gândit sistemul mafiotoid de la noi, ci dl. Maior, pentru că nu un cap de general, ci numai un cap de politician ar fi putut să conceapă un plan atât de vast, care să cuprindă cele mai potentate persoane (nu personalități) din toate structurile puterii: CCR, parlament, guvern, securitate, procuratură, poliție, etc., provenite în principal din partidele politice sau dintre oamenii de afaceri cu dare de mâmă. Pare plauzibil, pentru că îi vedem limpede cum au încins cu toții o horă mare, pe deasupra constituției și a codurilor, ținându-se stâns de mână, pentru ca nu cumva căderea unora să atragă după sine prăbușirea întreg eșafodajului. Unde greșește Traian Băsescu este atunci când crede că “ numai creierul unui om politic putea concepe un asemenea plan”. Este vorba de concepția multimilenară cum că numai în spatele unei personalități providențiale, care inspiră forță, siguranță și iscusință se vor alinia cuminți și slugarnici toți ariviștii, indiferent de poziția și pregătirea profesională și socială, de opțiunile politice, de naționalitate, sex etc., chiar dacă sunt conștienți de nimicnicia conducătorului. Acest lucru a fost valabil de-a lungul timpului, indiferent de etapa istorică. Cezarul, regele, împăratul, generalisimul, fürerul sau președintele, au trebuit să posede asemenea însușiri pentru a fi recunoscuți.
Astăzi însă lucrurile s-au schimbat mult. Cel puțin în România, că nu știu cum o fi prin alte țări. Observ că nu mai putem vorbi de un pol de putere reprezentat de o persoană sau chiar de un mic grup de persoane. Acuma vorbim de un ”sistem”, deocamdată de nimenea prea bine definit.Așa-zisul sistem este numai aparent condus la un moment dat de cineva anume, care ar gândi toate mișcările. De fapt, astăzi cred că deciziile importante nu mai sunt luate întotdeauna de vreun monom, binom sau trinom, ci numai punctual, în anumite momente, pentru că -așa după cum s-a văzut- atunci când anumite persoane considerate principali factori de decizie au clacat, sistemul a funcționat mai departe imperturbabil.
Într-un articol anterior eu am avansat o explicație proprie acestui fenomen nou, pe care o reafirm ca plauzibilă. Conform acesteia, consider că suntem martorii și trăitorii unei etape perfecționate, mult superioară celei cunoscute în istoria unor țări ca fiind perioada mafiotă.
Conform explicației mele, din toate timpurile la noi -dar presupun că nu numai- a existat un anumit fragment procentual de cetățeni înrudiți genetic prin faptul că posedă aceeași anomalie cromozomială, din cauza căreia sunt neonești, disprețuiesc munca și competența, sunt lipsiți de caracter, șmecheri, perfizi, dornici de putere și înavuțire în detrimentul celorlalți, pe scurt niște impostori, pe care eu i-am definit prin termenul generic mai elegant de ariviști, categorie de cetățeni care chiar fără să se cunoască, se recunosc între ei, se atrag și se susțin instinctiv în societate. Se recunosc chiar de la distănță cu ajutorul unui simț propriu numai lor, asmănător feromonilor cu ajutorul cărora unele animale se recunosc între ele, și a căror existență nu este percepută și de alte animale. Tot așa cum nici cetățenii obișnuiți nu sesizează existența genei buclucașe la ariviști, lăsându-se seduși cu ușurință de propaganda lor ichoroasă. Cu timpul, prin cooperare, în fruntea societății se selectează în funcțiile cheie aproape exclusiv indivizii cu apartenență la categoria respectivă, posesori ai genei arivismului.. Mă tot întreb: Oare cine, cînd și cum va mai putea îndrepta această situație care se tot gomflează? Pentru că sunt deja extrem de mulțiti ariviști, împăienjenind ca o gigantică tarantulă toate domeniile vieții sociale, economice, politice,culturale etc. Dacă cineva mai așteaptă să apară o persoană providențială, capabilă să salveze ambarcațiunea în care ne aflăm și care a început să ia apă, se înșeală. Pentru că, chiar dacă ar apărea vreun asemenea curajos imaculat, în cel mai scurt timp ar fi făcut troacă de porci de către ariviști (nota bene, fără să mai fie nevoie să se adune pentru a conspira în acest scop). Ar fi împroșcat cu așa de mult noroi, încât nimenea și nimic nu l-ar mai putea spăla vreodată.
Și totuși o speranță există. Ea vine din faptul că masele de alegători nu mai sunt ”niște idioți folositori”, cum îi socotea Lenin. A apărut o nouă generație, în rândul cărora procentul membrilor greu de manipulat este tot mai mare și care nu mai sunt debitorii compromisurilor lor anterioare, care pot gândi liber și care au tot mai puține motive să se teamă pentru viitorul lor. Aceștia nu mai au neapărat nevoie de o figură proeminentă care să le deschidă ochii și să le arate drumul (de cele mai multe ori convenabil doar pentru sine). Sunt oameni care gândesc corect cu propriul lor cap și sunt capabili să acționeze din proprie inițiativă, așa cum s-a văzut cu protestul la Ord. 13 Sper să crească vertiginos numărul lor, ca un antidot la ”hora ariviștilor” (nota bene, și proștii gândesc cu propriul lor cap, dar cu ideile altora)
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged arivisti, feromoni, ordonanța 13 by Radu Moga Manzat