Răspuns la solicitarea ASAS de propuneri pentru întocmirea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Referitor la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)) cred că în primul rând trebuie remarcată amplitudinea atotcuprinzătoare a acestuia, care este clar că a absorbit un volum colosal de muncă, energie și cheltuieli pentru identificarea și redactarea finală a celor peste 230 de pagini cu măsuri de reforme și investiții pentru folosirea judicioasă a celor peste 30.44 miliarde alocate țării noastre, destinați îndeplinirii tuturor prevederilor PNRR, din totalul celor 79.9 miliarde, diferența fiind rezervată celorlalți doi piloni, respectiv Planului de politică de Coeziune și a celui de Agricultură. Meritul contributorilor la întocmirea respectivului PNRR este cu atât mai mare cu cât fiecare dintre prevederile incluse trebuie să fie în perfectă concordantă cu fiecare din măsurile concepute în Programul de Dezvoltare a Comisiei Europen, cu Programull Guvernamental de Perspectivă în ansamblu, ca și cu programul fiecărui minister în parte, pentru următorii 4 ani, ce urmează a fi întocmit e de noul guvern, fără a mai pune și problema programelor fiecărui partid politic în parte. Presupunând că programul pe termen lung ceva mai vechi elaborat de ultimul guvern PSD nu mai este de actualitate, tot va fi nevoie de un mare efort, pentru că aproape fiecare măsură concepută interferează cu măsurile din celelalte programe și planuri menționate mai sus, dar nu mă îndoiesc că nu se va reuși, deoarece chiar dacă în alte domenii nu putem pretinde că ne-am situat în ultimii 30 de ani în topul european, în ceea ce privește abilitatea de a întocmi planuri magnifice nu cred că ne putem reproșa ceva.
În ceea ce privește propunerile și observațiile specifice fiecărui domeniu de activitate, m-aș referi numai la un set de măsuri, care cred eu că ar putea să fie cuprinse și să transceadă fiecare dintre respectivele planuri actuale și de perspectivă, cu mari și evidente beneficii pe termen lung. Desigur că aș fi dorit să mă refer și la domeniul cercetării, dar după atâtea încercări zadarnice de stârnire a interesului persoanelor abilitate pentru o excepțională realizare proprie, în care nu am cerut decât ca cineva să verifice dacă pretențiile mele că aș fi realizat ceva cu totul deosebit, prioritar pe plan internațional și util practicii zooveterinare și alimentare, este sau nu este reală, în lipsa oricărui ecou, am înțeles că vremea interesului pentru cerceterea științifică pur românească de valoare, cel puțin pentru domeniul zoo-veterinar, încă nu a venit.
Astfel că observațiile și propunerile mele în legătură cu PNRR se vor referi numai la redresarea învățământului de toate gradele, cu referire specială la reformarea învățământului universitar și post universitar. Vreau să punctez faptul că până în prezent fiecare guvern și fiecare ministru al învățământului (din cei peste 20 din ultimi 30 de ani) s-a angajat ca în timpul ministeriatului său să reformeze învățământul, dintr-o dată la toate nivelurile, ceea ce bineînțeles că nu a fost posibil, așa că totul se termina cu mici modificări, care adesea au făcut mai mult rău decât bine. O reforma de fond a învățământului consider că nu este posibil să se producă decât progresiv, de jos însus, de la educația preșcolară și până la Învățământul post universitar, care să vizeze în egală măsură pe cei supuși măsurilor de instruire cât și pe instructori. Finalizarea unui asemenea proces ar putea să dureze 5-6 ani sau mai mult, dar trebuie totuși început odatăși odată. Desigur că nu trebuie așteptat până spre sfârșitul procesului de reformare pentru a demara reforma și la eșaloanele superioare ale procesului instructiv-educativ și că între timp trebuie trecut operativ la corecterea acelor prevederi care au fost incluse în actualele programe doar în sprijinul anumitor interese de grup, extrem de păguboase pentru Țară.
În ceea ce privește învățământul universitar consider că măsurile imediate ar trebui să se refere la cel puțin trei probleme cardinale : 1) reglementarea cifrelor de școlarizare la nivel național, conform necesarului, 2) condiționarea acordării subvenționării școlarizării de semnarea unui angajament al candidaților la admiterea în învățământul superior privind restituirea investiției statului, dacă la absolvire acestea dorește să practice în străinătate 3) reglementarea domeniilor de competență a universităților, în acord cu colectivele de cadre didactice cu înaltă specializare de care dispun facultățile, atât în ceea ce privește studiile de masterat, cât și în ceea ce privește doctorantura.
1) La ora actuală activitatea multor universități din Romania se aseamănă foarte mult cu activitatea unor SRL-uri al căror unic obiectiv este realizarea de venituri cât mai mari, doar în beneficiul corpului didactic, ca și al întregii structuri a învățământului, pe verticală. Aceasta este o gândire extrem de păguboasă pe termen lung, pentru restul membrilor societății, ceea ce presupun că este bine cunoscut de către toți românii, dar nimic nu se poate schimba, deoarece primează interesele unor persoane abilitate să răspundă de destinele învățământului românesc, la toate nivelurile, și care preferă să se mențină de aproape 30 de ani, aceeași stare de fapt. Dacă ar fi nevoie am putea oricând să detaliem și să justificăm cele de mai sus. Dacă cineva ar face niște calcule concrete ar rezulta niste prejudicii nebănuite, care cred că l-ar horipila pe orice cetățean de bun simț. În toate țările foarte dezvoltate se fac studii privind necesarul de specialiști în perspectivă, studii care stau la baza prognozelor privind nr maxim de studenți admiși în anul întâi, studii care includ pecialiști în diverse domeni, aflate în vogă la un moment dat, numai pentru că unor persoane le convine, ca și cum supraproducția de specialiști ar fi la fel de profitabilă financiar, ca și cea de cartofi.
2) Statul Român dă dovadă de o generozitate uimitoare în subvenționarea învățământului universitar pentru asigurarea necesarului de specialiști din țările foarte dezvoltate. Pregătirea unui student în țările dezvoltate este foarte costisitoare, motiv pentru care acestea nu își permit să preia integral respectivele cheltuieli. În aproape toate acele țări costurile sunt distribuite atât în sarcina statului, cât și în sarcina studentului. Nu se pune problema că unii studenți nu ar putea să-și suporte taxele propriei pregătiri, pentru că în astfel de cazuri societatea este dispusă să îi crediteze, urmând ca după absolvire să restituie creditul, după o perioadă de grație. Statul Român fiind probabil foarte bogat nu pretinde așa ceva, astfel că suportă integral cheltuieli imense pentru pregătirea specialiștilor necesari altor țări, fără nicio pretenție, deși adesea aceștia ar fi mai necesari în România. Consider că în aceste cazuri, normal este ca studenții care vor practica în străinătate să restituie costul pregătirii, creditat de Statul Român, după absolvire. Dar, pentru că PNRR trebuie implementat de îndată, socotesc că chiar începând din toamna anului 2021, candidații la admitere în universități să semneze un angajament conform căruia după absolvire, fie că 1) vor profesa în România un umăr de ani calculat corespunzător cheltuielilor făcute, fie că, 2) dacă vor să lucreze în străinătate vor restitui ulterior costurile școlarizării cu care au fost creditați, la fel ca în Vest.Totul ar fi extrem de echitabil și de corect față de societatea care i-a creditat. Desigur că această reformă va fi mai greude implementat, invocându-se diverse argumente de către anumiți factori personal interesați, decidenți din structurile de conducere, de la nivel ministerial și până la universități și facultăți, pretexte cu totul ne valide. În discuțiile purtate cu un contabil șef la una din universități am aflat că și în cazul studenților străini instruiți în România, care plătesc taxe de școlarizare, tot despre o afacere păguboasă, dar aparent rentabilă este vorba, și nici decum de o afacere profitabiă, deoarece cheltuielile cu pregătirea acestora sunt mai mari decât cvantumul taxelor încasate, acesta fiind și motivul fluxului de studenți străini la noi. Acelaș flux s-ar constata și dacă taxele ar fi mai mari, dar și calitatea serviciilor profesionale ar fi corespunzătoare, respectiv mai bună. Noi am ales să concurăm universitățile vestice prin taxe mai mici, dar de o mai slabă calitate. Să pui să predea în limba franceză sau engleză niște dascăli care cunosc limbile respective foarte vag, mult mai slab decât studenții respectivi, mi se pare o întreprindere ușor ridicolă și regretabilă, care s-ar cuveni să fie remediată rapid, stopând astfel ironiile studenților la adresa dacălilor lor.
3) Studiile postuniversitare la ora actuală au un caracter formal, pierzându-se, în cele mai multe cazuri din vedere tocmai obiectivul acestora. Între interesele profesionale imediate și de perspectivă ale cursanților, și nivelul de competență și expertiză al cadrelor didactice ar trebui să existe o perfectă concordanță. Studiile de masterat au fost concepute pentru a oferi unor absolvenți oportunitatea de instruire la un nivel superior în direcția exercitarii unei anumite activități. Pentru aceasta ar fi necesar ca temele de studiu la masterat să fie propuse exclusiv de către candidat, corespunzător sferei lui de interes în practică, iar MEI să fie acela care să decidă care universitate, din care universitate dispune de cadrul didactic cel mai îndrituit, cel mai bine pregătit în domeniul respectiv, profesorul cel mai reputat, cu cea mai înaltă expertiză în domeniul respectiv din Țară, profesorul de la care să aibă cel mai mult de învățat. În caz contrar, după ce masterandul a parcurs primul stadiu, de documentare bibliografică, ajunge să știe mai mult în domeniul de studiu antamat decât profesorul, care adesea nu are cum să acumuleze în portofoliul său de cunoștințe toate noțiunile parcurse de cursant, a cărui unică preocupare zilnică este domeniul temei sale de studiu. În astfel de cazuri este greu de identificat beneficiul societatății pentru investiția făcută, dar nu la fel de greu de identificat pentru bugetul universității.
În cazul studiilor prin doctorantură, problema se pune în alți termeni, în sensul că fiecare universitate acreditată are un număr de profesori recunoscuți ca find adevărate somități în materie, cadre de o mae probitate morală, cu o bogată și valoroasă activitate ștințifică. Pentru un anumit domeniu pot să existe două sau mai multe cadre de valoare recunoscută. În cazul doctoranturii scopul principal este atestarea cursantului ca fiind un specialist foarte valoros, foarte bine pregătit profesional, foarte capabil , inteligent și dotat intelectual, înarmat cu cunoștințele și capacitatea necesare pentru elaborarea de cercetări cu rezultate originale și inovative, care să reprezinte neapărat o notă de progres absolut pe plan internațional, în domeniul tezei de doctorat. Toată responsabilitatea pentru originalitatea, calitatea și valabilitatea enunțurilor din teză îi revin doctorandului, iar responsabilitatea pentru forma de prezentare și scrupulozitatea încadrării în normele oficiale de redactare satabilite pentru domeniul respectiv (referate examene, lucrări publicate) îi revin conducătorului de doctorat, care are obligația de a nu aviza finalizarea unei teze dacă există suspiciuni de plagiat sau dacă nu poate fi identivicată contribuția autorului la progresul științei în domeniul respectiv. Nicio teză nu trebuie să primească diploma înainte ca teza să fi fost publicată pe un site original sau al conducătorului de doctorat și înainte ca să primeacă avizul de lipsă a plagiaturii din partea colectivului abilitat în acest sens de către MEÎ.


Posted in Profesional-stiintific and tagged by