Moarte ursuleților!
2016
Recunosc că m-a marcat mult clipul cu ursulețul de la Sibiu. Nu aș fi crezut că este posibil așa ceva. O mulțime de oameni, majoritatea polițiști și jandarmi, hăituind un ursuleț drăgălaș, flămând și teribil de speriat, care fugea înebunit de frică , cât mai departe de ceata de voinici dezlănțuită. Ne cunoscând topografia orașului pentru a găsi cât mai repede vreo străduță de ieșire din oraș spre pădure, unde credea el că este cel mai departe de vitejii urmăritori ? Pe acoperișuri!. Cât mai departe și cât mai sus. Chiar pe coama acoperișurilor. Numai că acestea erau foarte alunecoase, așa că a încercat să coboare și să o rupă la fugă. Degeaba, urmăritorii erau pe urmele lui. Atunci a încercat să se ascundă într-un ghiveci cu flori. A fost repede reperat și amenințat de vacarmul urmăritorilor care se apropiau, așa că, disperat -și asta m-a impresionat cel mai mult- s-a ridicat pe labele din spate încercând să se cațere cu ghearele pe zidul neted alăturat! Încercare desigur imposibilă, dar fatală pentru ursuleț, pentru că astfel a devenit o țintă bună pentu pușcoacele apărătorilor ordinii publice. În acel moment, după aproape trei ore de hăituială, pușcoacele au răsunat și mititelul a căzut secerat. În ghiveci, printre florile pregătite parcă anume să îl reprimească în sânul naturii atât de generoasă cu noi, cei ce nu o merităm.. După asta s-a așternut liniștea, iar biruitorii și-au îndreptat mândri atenția spre șeful lor, care dăduse ordinul de exterminare, și din parea căruia desigur că așteptau acum laude binemeritate pentru vitejia lor. Am aflat că seful poliției, ne având încredere în lunetiștii lui, ar fi dat chiar ordin ca, pentru siguranță, fiara să fie călcată cu mașina. Acesta nu a recunoscut, dar a demisionat. Pentru mine, care nu am fost martor la toate acestea, apare clar că bietul ursuleț căutase înebunit vreo străduță pe care să o tundă spre pădure. Trebuia numai să fie lăsat în pace să o găsească.
O părere mult mai avizată decât a mea a fost solicitată marelui vânător român, spaima urșilor și mistreților din România, ca și a leilor din Africa, tenismenul Ion Țiriac, acest Tartarin din Tarascon brașovean care, după ce s-a întors cu un milon de DM din Germania după Revoluție, pentru a sprijini poporul român cu sfaturi, explicându-le cum se pot face bani în România, noile condiți, a exemplificat totul practic, lipindu-și la milionul cu care venise în Romînia, încă un miliard de euro. Așa că Tartarin Brașoveanul și-a încheiat răspunsul la întrebarea reporterului, legat de episodul de l Sibiu, pe un ton sentențios cu: ”Sigur că da dom’le, trebuia împușcat, pentru că era o sălbăticiune!!” Ați priceput? Eu abea acuma îmi explic eforturile D-lui Tartarin de a stârpi sălbăticiunile de pe meleagurile Patriei, care nu au ce să caute umblând libere de colo până colo prin păduri, pe planeta aceasta care ne aparține numai nouă, oamenilor civilizați, a spus marele proprietar și investitor, referindu-se desigur în primul rând la sine. Și eu care credeam că este vorba numai de satisfacerea unui instinct criminal, a unui instinct de cruzime, de nevoia atavică de a vedea sîngele și creerii spulberați ai unor făpturi nevinovate, lipsite de apărare în fața invadatorilor. Înțeleg că demult, când și stămoșii D-luiTartarin erau niște biete sălbăticiuni, trebuiau lichidați fără milă (lucru care s-a cam și întâmplat prin America, cu numai vreo 400-500 de ani în urmă), și astfel nu se mai ajungea la vânătorii civilizați de astăzi, care aud că uneori, în lipsă de vânat suficient, se mai împușcă și între ei, pe la partidele de vânătoare. Să fie oare mâna zeiței Themis?
Recunosc că m-a marcat mult clipul cu ursulețul de la Sibiu. Nu aș fi crezut că este posibil așa ceva. O mulțime de oameni, majoritatea polițiști și jandarmi, hăituind un ursuleț drăgălaș, flămând și teribil de speriat, care fugea înebunit de frică , cât mai departe de ceata de voinici dezlănțuită. Ne cunoscând topografia orașului pentru a găsi cât mai repede vreo străduță de ieșire din oraș spre pădure, unde credea el că este cel mai departe de vitejii urmăritori ? Pe acoperișuri!. Cât mai departe și cât mai sus. Chiar pe coama acoperișurilor. Numai că acestea erau foarte alunecoase, așa că a încercat să coboare și să o rupă la fugă. Degeaba, urmăritorii erau pe urmele lui. Atunci a încercat să se ascundă într-un ghiveci cu flori. A fost repede reperat și amenințat de vacarmul urmăritorilor care se apropiau, așa că, disperat -și asta m-a impresionat cel mai mult- s-a ridicat pe labele din spate încercând să se cațere cu ghearele pe zidul neted alăturat! Încercare desigur imposibilă, dar fatală pentru ursuleț, pentru că astfel a devenit o țintă bună pentu pușcoacele apărătorilor ordinii publice. În acel moment, după aproape trei ore de hăituială, pușcoacele au răsunat și mititelul a căzut secerat. În ghiveci, printre florile pregătite parcă anume să îl reprimească în sânul naturii atât de generoasă cu noi, cei ce nu o merităm.. După asta s-a așternut liniștea, iar biruitorii și-au îndreptat mândri atenția spre șeful lor, care dăduse ordinul de exterminare, și din parea căruia desigur că așteptau acum laude binemeritate pentru vitejia lor. Am aflat că seful poliției, ne având încredere în lunetiștii lui, ar fi dat chiar ordin ca, pentru siguranță, fiara să fie călcată cu mașina. Acesta nu a recunoscut, dar a demisionat. Pentru mine, care nu am fost martor la toate acestea, apare clar că bietul ursuleț căutase înebunit vreo străduță pe care să o tundă spre pădure. Trebuia numai să fie lăsat în pace să o găsească.
O părere mult mai avizată decât a mea a fost solicitată marelui vânător român, spaima urșilor și mistreților din România, ca și a leilor din Africa, tenismenul Ion Țiriac, acest Tartarin din Tarascon brașovean care, după ce s-a întors cu un milon de DM din Germania după Revoluție, pentru a sprijini poporul român cu sfaturi, explicându-le cum se pot face bani în România, noile condiți, a exemplificat totul practic, lipindu-și la milionul cu care venise în Romînia, încă un miliard de euro. Așa că Tartarin Brașoveanul și-a încheiat răspunsul la întrebarea reporterului, legat de episodul de l Sibiu, pe un ton sentențios cu: ”Sigur că da dom’le, trebuia împușcat, pentru că era o sălbăticiune!!” Ați priceput? Eu abea acuma îmi explic eforturile D-lui Tartarin de a stârpi sălbăticiunile de pe meleagurile Patriei, care nu au ce să caute umblând libere de colo până colo prin păduri, pe planeta aceasta care ne aparține numai nouă, oamenilor civilizați, a spus marele proprietar și investitor, referindu-se desigur în primul rând la sine. Și eu care credeam că este vorba numai de satisfacerea unui instinct criminal, a unui instinct de cruzime, de nevoia atavică de a vedea sîngele și creerii spulberați ai unor făpturi nevinovate, lipsite de apărare în fața invadatorilor. Înțeleg că demult, când și stămoșii D-luiTartarin erau niște biete sălbăticiuni, trebuiau lichidați fără milă (lucru care s-a cam și întâmplat prin America, cu numai vreo 400-500 de ani în urmă), și astfel nu se mai ajungea la vânătorii civilizați de astăzi, care aud că uneori, în lipsă de vânat suficient, se mai împușcă și între ei, pe la partidele de vânătoare. Să fie oare mâna zeiței Themis?
Posted in Cugetari/Reflectii and tagged Sibiu, Țiriac, ursulețul împușcat, vânători by Radu Moga Manzat